Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:54 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Organizatorii NEVERSEA lansează proiectul de restaurare al Cazinoului "SOS Cazino" (galerie foto)

ro

18 Jun, 2018 14:31 2251 Marime text
Organizatorii celui mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA, se implică în campania de conservare a Cazinoului.

În acest sens, organizatorii festivalului NEVERSEA alături de Primăria muncipiului Constanța demarează astăzi campania “S.O.S Cazino”, campanie prin care inițiatorii doresc să pună în valoare această clădire simbol a României dar și să contribuie la procesul de salvare a clădirii. Prima etapă a proiectului este conservarea, iar lucrările vor începe la finalul lunii septembrie și vor fi finalizate până pe 14 noiembrie.

S.O.S Cazino este o invitație către toți românii care vor să rămână în istorie printre cei care au contribuit la salvarea acestei clădiri. Fiecare doritor poate să doneze începând de astăzi până pe 1 noiembrie pe site-ul www.neversea.com/sos-cazino. Pe lângă inițiativa acestei campanii, organizatorii NEVERSEA vor dubla suma strânsă din donațiile făcute de către public.

„Pe lângă festival și pe lângă ceea ce oferim în cele patru zile, noi credem și în amprenta pe care vrem să o lăsăm în comunitate, dincolo de perioada festivalului. Ne-am dorit să fim inițiatorii dar și catalizatorii unei campanii care să pună în valoare orașul Constanța, iar obiectivul ales în acest sens este una dintre clădirile simbol ale României, Cazinoul din Constanța. Toți cei pe care îi leagă o amintire de această splendidă clădire pot contribui și împreună o putem salva”, a declarat Edy Chereji, Director de Marketing și Comunicare NEVERSEA.


“Vreau să le mulțumesc celor de la NEVERSEA pentru implicare dar și persoanelor publice care au crescut în Constanța și care susțin această campanie. Sper ca prin ceea ce se naște astăzi, să reușim să atragem lângă noi cât mai mulți sustinători ai proiectului de salvare, conservare, restaurare și, în final, de redare a acestui simbol, Constanței și României”, a afirmat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.

Kaufland România, unul dintre partenerii de tradiție a festivalului NEVERSEA susține această cauză și a dorit să se implice în această campanie, donând suma de 10.000 de euro.

Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România: „La Kaufland România urmărim cu atenţie provocările cu care se confruntă societatea românească şi acţionăm ca un partener de încredere, responsabilitatea socială fiind parte din ADN-ul companiei noastre. Dorinţa noastră este ca prin aceste investiţii să schimbăm vieţile românilor în mai bine, să aducem speranţă acolo unde aceasta lipseşte. Cazinoul din Constanța este un simbol al litoralului românesc și al acestei ţări. Impresionaţi de povestea fascinantă a monumentului, ne-am decis să ne implicăm în conservarea clădirii. Kaufland România vă asigură: puteţi conta pe noi, vom fi aici şi mâine să consolidăm, să clădim, să ne bucurăm împreună de rezultate.”

Pentru a vedea din atmosfera de odinioară a cazinoului, organizatorii au pregătit în site-ul neversea.com/sos-cazino și o experiență 360 despre cum arăta înainte și cum va arăta după, clădirea construită în 1910 și considerată o capodopera a stilul Art Nouveau în Europa.
Campania este susținută și de persoane publice care s-au născut și au crescut în umbra Cazinoului din Constanța, cum ar fi Alexandra Stan și Matei Dima. 

S.O.S CAZINO este o inițiativă a festivalului NEVERSEA și a Primăriei municipiului Constanța, în parteneriat cu MAINSTAGE-THE AGENCY.  Campania este susținută de Kaufland România.


NEVERSEA 2018 va avea loc în perioada 5-8 iulie, la Constanța.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii