Premieră națională „Iubirea din noi” în clubul Bistro 10 din Constanța
Premieră națională: „Iubirea din noi” în clubul Bistro 10 din Constanța„Iubirea din noi” e o adaptare după texte scrise de Loreta Popa și Profetul de Khalil Gibran. Prețul biletului este de 20 de lei, iar spectacolul va dura o oră. Distribuția - Mircea Tudosă.
Spectacolul „Iubirea din noi” este un monolog plin de sensibilitate în care cel îndrăgostit invocă iubirea în forma ei cea mai pură, fie că este vorba despre iubirea înflăcărată pentru sufletul-pereche, fie că este vorba despre iubirea smerită pentru divin, pentru ceea ce este dincolo de noi și, în același timp, în noi. Dorul față de ființa așteptată este exprimat de la primele cuvinte, este dorul față de persoana a cărei prezență este simțită tot timpul, chiar dacă este invizibilă. Ființa iubită generează sentimente profunde, fiind percepută ca o muzică înălțătoare, dar și ca oglindirea îndrăgostitului. Iubirea este văzută ca o forță supremă care impune supunere totală, indiferent de durerea pe care o poate provoca. Iubirea înseamnă sacrificii, piedici, nesiguranțe, frici și disperări. Monologul este presărat cu sfaturi, încurajări și pilde. Iubirea depășește timpul și spațiul, iubirea îi aduce pe cei doi împreună prin vibrația comună a sufletelor căci ”minunile sunt întotdeauna minuni, atunci când sufletul crede în minuni”. Ființa iubită este asemuită fenomenelor naturii, apei și focului, prin manifestările lor concret omenești, iar comunicarea se face dincolo de vorbe pentru că iubiții știu că înțelegerea dintre ei transcende rostirea. Cerul și pământul lucrează împreună pentru împlinirea iubirii. Iubirea este mirare și minune, este promisiune și încredere. Venirea iubirii este văzută ca o izbăvire, ca o împlinire, ca o revenire la viață. Iubirea este și chemare, dar și dăruire absolută întru contopire. După multe căutări și așteptări, concluzia este că IUBIREA este singura regulă. Drumul nu se încheie până când îndrăgostitul nu ajunge la înțelepciune, spunând: „am înţeles, lecţie după lecţie, că eu sunt Tu.” Mesajul spectacolului este unul dătător de speranță: după îndelunga călătoria inițiatică întru găsirea iubirii, aceasta se întruchipează în cele din urmă și îndrăgostitul o întâmpină ca pe o lumină blândă, găsind împăcarea. Iolanda Mănescu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp