Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:05 27 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sărbătoarea Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene, la Pavilionul Expoziţional. Ce artişti vor urca pe scenă. Programul complet

ro

11 Sep, 2019 10:23 4481 Marime text

În perioada 19-22 septembrie 2019, Consiliul Județean Constanța prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, organizează Sărbătoarea Tradițiilor și Meșteșugurilor Dobrogene.

Evenimentul va avea loc la Pavilionul Expozițional din Constanța unde timp de patru zile constănțenii se vor bucura de activități diverse ce presupun elementele de cultură creativă precum meșteșugurile dar și tradițiile populare ce transmit valori și creează punți de legătură între generații. Un loc aparte în cultura românească îl ocupă meșteșugurile populare. Țesutul la război, torsul lânii, împletitul, pescuitul, prelucrarea lemnului și a pieilor, arta ceramicii și cea gastronomică, sunt câteva dintre îndeletnicirile care încă se mai practică în Dobrogea și a căror existență viitoare este strâns legată de gradul în care sunt percepute pe scară largă.

Pavilionul Expozițional Constanța va fi animat de ateliere, centre de expoziție și puncte demonstrative, prin care publicul va putea să redescopere meșteșugurile tradiționale!
 
Astfel, zilnic vor avea loc la fața locului, ateliere de pielărie, de obiecte din lemn din perioada romanilor și până în zilele noastre, ateliere de țesut, de torsul lânii și de cusut, dar și demonstrații culinare din bucătăria dobrogeană realizate de gospodinele din Cumpăna.

De asemenea, la fața locului vor fi expuse două cuptoare autentice dintre care un cuptor de pâine realizat de către meșterii populari din Canlia, comuna Lipnița și un cuptor de arderi arhaice   realizat de Florentin Sîrbu – profesor în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, secția Arte Vizuale și  elevii săi de la clasa de ceramică. Construcția acestui cuptor presupune reconstituirea fluxului tehnologic (ardere, pasta ceramică) al unei arderi a vaselor din lut. Un pas important în evoluţia meşteşugului ceramic îl constituie momentul când olarii au observat că, în funcţie de modul cum se conduce o ardere, vasele obţinute pot avea nuanţe diferite, prin aceasta realizându-se cele două tipuri de ardere (oxidantă şi reducătoare), care au ca finalitate doar un aspect diferit al vaselor, fără afectarea calităţii acestora.

În cadrul programului „Salvăm apele române” Ivan Patzaichin va organiza demonstrații de construit canotca și plimbări pe lacul Tăbăcăriei. Toate aceste manifestări vor fi încununate de programul artistic pe care organizatorii l-au pregătit special pentru aceste zile. Astfel, fiecare seară va fi încheiată de programe artistice susținute atât de ansambluri folclorice cât și de trupe și artiști recunoscuți la nivel național, transmite Primăria Constanţa.

PROGRAM ARTISTIC


SARBATOAREA TRADITIILOR SI MESTESUGURILOR DOBROGENE 19 – 22 septembrie 2019
 
JOI – 19.09.2019
19:30 SEARA DE FILM
 
VINERI - 20.09.2019
17:00 – 19:00 ANSAMBLUL FOLCLORIC PROFESIONIST “IZVOARE DOBROGENE”
19:00 – 20:00 PINDU
20:00 – 21:00 MIRELA PANA SI CABARET UNIQUE

21:00 – 22:00 TARAFUL DIN CLEJANI
 
SAMBATA – 21.09.2019
16:00 – 19:00 ANSAMBLURI FOLCLORICE TULCEA
19:00 – 20:00 ELLADA BAND
20:00 – 21:00 ELENA GHEORGHE & THE BAND
21:00 – 22:00 TRUPA VUNK
 
DUMINICA – 22.09.2019
16:00 – 18:00 ANSAMBLURI FOLCLORICE CONSTANTA
18:00 – 19:00 FUEGO
19:00 – 20:00 NICU PALERU
20:00 – 21:00 TREI SUD EST
21:00 – 22:00 TRUPA FEELINGS
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii