Training de vorbit în public la Librăria Cărtureşti

08 Aug, 2013 12:49
ZIUA de Constanta
2022
Marime text
Mulţi dintre noi întâmpină dificultăţi în faţa vorbitului în public.
Emoţii, blocaje, nesiguranţe, toate sunt sentimente care ne încearcă fie că vorbim în faţa a 2.000 de oameni, fie că ne susţinem proiectele în faţa a două persoane. Puţini ştiu însă că secretul vorbitului în public constă în organizare şi mult exerciţiu.
De aceea, toţi cei interesaţi sunt aşteptaţi la „Training de vorbit în public - Dezvoltare de soft-skills, scriere de discursuri şi realizare de prezentări".
Training-ul se adresează tuturor celor care doresc să-şi formeze sau să-şi îmbunătăţească abilităţi esenţiale de vorbit în faţa unui public, fie că este vorba de un discurs într-un cadru formal sau mai puţin formal.
Pentru că realizarea unui discurs se leagă strâns şi de realizarea unei prezentări, însuşirea unor elemente de bază în acest sens este obligatorie.
Elementele abordate în cadrul training-ului se vor îmbina şi se va pune un puternic accent pe partea practică şi interactivă. Organizatorii şi-au propus să-i surprindă pe cei prezenţi cu o abordare diferită.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 10 August 2013, la ora 10.00, în ceainăria Librăriei Cărtureşti.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Înscrieri la manager_ctm@carturesti.ro.
Numărul maxim de participanţi/sesiune este de 20 de persoane. În funcţie de ordinea înscrierilor şi numărul de persoane, se va organiza o nouă sesiune ce va fi anunţată în perioada următoare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii