Agenda distracţiilor nocturne Unde ieşim în weekend pe litoralul românesc (galerie foto)
Agenda distracţiilor nocturne: Unde ieşim în weekend pe litoralul românesc (galerie foto)
10 Jul, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3501
Marime text
După cum şi-au obişnuit clienţii, cluburile de la malul mării organizează şi în acest weekend petreceri incendiare, precum zilele toride de vară.
Un alt concert care va avea loc în staţiunea Mamaia este cel susţinut de Grasu XXL, prezent pentru prima dată pe litoral vara aceasta. Grasu XXL este un cântăreţ român de rap, care cântă de la vârsta de 14 ani. Concertul din această seară are loc în Bellagio.
În fiecare vineri, la Doors Beach, vor avea loc proiecţii pentru constănţeni şi turişti. În această seară, va fi proiectat filmul „Clerks II”, avându-i drept protagonişti pe Dante şi Randal. Intrarea este liberă.
De la ora 23.00, Crema Summer Club organizează o petrecere în cadrul căreia va mixa DJ Rynno. De asemenea, va fi prezent şi DJ George Iordan. Intrarea este gratuită. Tot în această seară, dar de la ora 23.30, Fratelli Beach & Club Mamaia îl va avea drept invitat special pe DJ Cruz, cel care deţine toate atributele pentru a crea o seară specială. Minorii nu au acces la acest eveniment.
Pe 10 iulie, DJ Kash, al cărui hit „Hot Bounce” a fost numărul 1 în Franţa, va fi prezent în EGO Club din Mamaia. Începând cu ora 22.00, El Comandante din Constanţa organizează o nouă ediţie a petrecerii „Bad Girls”.
Pe plaja Kudos din Mamaia, în weekend-ul 10-12 iulie, se va desfăşura o nouă ediţie a festivalului de muzică electronică Kudos Fest. Printre artiștii străini care vor participa la eveniment se numără Hot Since 82, Oxia, Hector Couto, Mando, Ninetoes și Andrey Pushkarev, iar dintre DJ-ii autohtoni, vor fi prezenţi Adrian Eftimie, DJ Optick, Rosario Internullo, Mano, Azteca, Moonsound, Mihai Popoviciu, Gully şi Toygun. Preţul unui bilet este de 35 de lei, iar accesul va fi permis de la ora 22.00.
Pentru cei care doresc o seară de relaxare, restaurant Siret Mamaia organizează, pe 10 iulie, de la ora 21.00, un spectacol de stand-up comedy. Protagoniştii evenimentului sunt Tibi Neuronu, Radu Pietreanu şi Cristi Priza.
„Unde sunt bărbaţii români?” este întrebarea la care vor răspunde, într-o abordare intelectuală, jurnalistul Liviu Mihaiu şi scriitoarea Anca Mizumschi, psihoterapeut, în cadrul unui eveniment în clubul constănţean Doors. Conferinţa va avea loc în această seară, de la ora 19.00. Organizatoarea şi prezentatoarea evenimentului este poeta Amelia Stănescu.
Cei care doresc să petreacă o seară în compania teatrului, la Teatrul de Vară Jupiter, pot să asiste la spectacolul „Un bărbat și mai multe femei”, în interpretarea remarcabilă a actorilor Magda Catone şi Claudiu Bleonţ. Comedia estivală, uşor acidă, abordează relațiile dintre bărbați și femei. Acțiunea este foarte simplă: personajul masculin principal, Claudiu Bleonț, întâlnește, în demersurile sale de a obține un document oficial, diferite tipologii feminine, cu care este forțat să se înțeleagă. Spectacolul va avea loc în această seară, de la ora 21.00. Biletele costă 20 de lei şi se pot achiziţiona de la Casieria Teatrului de Vară Jupiter, între orele 16.00 - 22.00, sau online, de pe www.evenimentelitoral.ro.
De la ora 23.00, Crema Summer Club le propune petrecăreţilor evenimentul „We love to party”, cu muzică mixată de DJ George Iordan. Accesul este liber. Fratelli din Mamaia va fi gazda evenimentului „It’s all about the party”, programat de la ora 23.30.
EGO Club Mamaia pregăteşte pentru sâmbătă seară un bal mascat: „Dezlănţuie partea ta sălbatică la cea mai nebunească petrecere de weekend în Mamaia şi poartă cea mai impresionantă mască”, îi îndeamnă organizatorii pe constănţeni şi turişti.
Trupa americană de hip-hop Far East Movement, care a cucerit topurile mondiale de muzică cu hit-urile lansate, vine în Le GaGa, pe 11 iulie. Înfiinţat în 2003, este primul grup asiatico-american care a ajuns pe primul loc în Billboard Hot 100.
Goblin Beach anunţă cod mov de petrecere pentru seara de sâmbătă: „Te invităm pe Plaja Celsius din Mamaia Nord, să strălucești în noapte, ajutat de cele 500 de glow stick-uri pe care ți le-am pregatit”, precizează organizatorii. Ivanna, gazda serii, anunță invazie de distracție. Intrarea este liberă.
Sâmbătă seară, petrecăreţii se pot distra şi în El Comandante, în cadrul petrecerii „Party Para la Resistencia”. Tot pe 11 iulie, va avea loc o petrecere şi în localul Heaven's Hell, sub titulatura de „Music is my drug”. Atmosfera va fi întreţinută de DJ Kronk, iar cei prezenţi se vor distra pe ritmuri de hip hop, dance hall, reggae, trap, rock'n'roll, „toate asezonate cu shot-uri, long-drink-uri şi mult chef de distracţie”, după cum anunţă organizatorii. Intrarea, ca de obicei, este liberă.
Sâmbătă seară se deschide şi seria de petreceri pe plaja Papaya. Va avea loc un show live, organizatorii pregătindu-se pentru un „weekend plin de energie, cu soare, mare şi ritmuri exotice”. Distracţia va fi asigurată de DJ Lady Raizah, Roxana Zanga (percuţie) şi Mădălina Pavel. „Pe seară aşteptăm instrumentişti în jurul focului pentru un jam session până în zori”, menţionează organizatorii.
Pe 11 iulie, de la ora 21.30, trupa For My Sins va concerta în Vama Veche Open Stage. Prin îmbinarea agresivităţii cu părţile melodice, la începutul verii anului 2014, formaţia a luat cu asalt scenele cluburilor din România.
Continuă şi seria concertelor din Goblin Vama Veche, cu Gojira și Planet H. „Sâmbătă, 11 iulie, ne-am decis să avem invitat celebrul duo Gojira & Planet H. Și pentru ca starea voastră de spirit să fie liberă, ne-am decis ca intrarea la acest eveniment să fie, evident, liberă”, anunţă organizatorii. Distracţia începe de la ora 21.00.
Tot sâmbătă seară, la Mega Discoteca Tineretului din Costineşti, se întorc cei mai cunoscuţi rapperi din România. Astfel, Cheloo, Ombladon şi Freaka Da Disk, membrii formaţiei Paraziţii, se pregătesc de un concert incendiar pe 11 iulie.
Vineri - petreceri, concerte, proiecţii pe plajă şi teatru
La începutul lunii iulie, a avut loc petrecerea de deschidere a Clubului Gremlin by Goblin, din centrul staţiunii Mamaia. După CRBL, următorul artist care concertează în Gremlin este Pacha Man, unul dintre participanţii la emisiunea „Sunt celebru, scoate-mă de-aici!”. Evenimentul va avea loc în această seară şi se va desfăşura în sistemul support artist (15 lei).Un alt concert care va avea loc în staţiunea Mamaia este cel susţinut de Grasu XXL, prezent pentru prima dată pe litoral vara aceasta. Grasu XXL este un cântăreţ român de rap, care cântă de la vârsta de 14 ani. Concertul din această seară are loc în Bellagio.
În fiecare vineri, la Doors Beach, vor avea loc proiecţii pentru constănţeni şi turişti. În această seară, va fi proiectat filmul „Clerks II”, avându-i drept protagonişti pe Dante şi Randal. Intrarea este liberă.
De la ora 23.00, Crema Summer Club organizează o petrecere în cadrul căreia va mixa DJ Rynno. De asemenea, va fi prezent şi DJ George Iordan. Intrarea este gratuită. Tot în această seară, dar de la ora 23.30, Fratelli Beach & Club Mamaia îl va avea drept invitat special pe DJ Cruz, cel care deţine toate atributele pentru a crea o seară specială. Minorii nu au acces la acest eveniment.
Pe 10 iulie, DJ Kash, al cărui hit „Hot Bounce” a fost numărul 1 în Franţa, va fi prezent în EGO Club din Mamaia. Începând cu ora 22.00, El Comandante din Constanţa organizează o nouă ediţie a petrecerii „Bad Girls”.
Pe plaja Kudos din Mamaia, în weekend-ul 10-12 iulie, se va desfăşura o nouă ediţie a festivalului de muzică electronică Kudos Fest. Printre artiștii străini care vor participa la eveniment se numără Hot Since 82, Oxia, Hector Couto, Mando, Ninetoes și Andrey Pushkarev, iar dintre DJ-ii autohtoni, vor fi prezenţi Adrian Eftimie, DJ Optick, Rosario Internullo, Mano, Azteca, Moonsound, Mihai Popoviciu, Gully şi Toygun. Preţul unui bilet este de 35 de lei, iar accesul va fi permis de la ora 22.00.
Pentru cei care doresc o seară de relaxare, restaurant Siret Mamaia organizează, pe 10 iulie, de la ora 21.00, un spectacol de stand-up comedy. Protagoniştii evenimentului sunt Tibi Neuronu, Radu Pietreanu şi Cristi Priza.
„Unde sunt bărbaţii români?” este întrebarea la care vor răspunde, într-o abordare intelectuală, jurnalistul Liviu Mihaiu şi scriitoarea Anca Mizumschi, psihoterapeut, în cadrul unui eveniment în clubul constănţean Doors. Conferinţa va avea loc în această seară, de la ora 19.00. Organizatoarea şi prezentatoarea evenimentului este poeta Amelia Stănescu.
Cei care doresc să petreacă o seară în compania teatrului, la Teatrul de Vară Jupiter, pot să asiste la spectacolul „Un bărbat și mai multe femei”, în interpretarea remarcabilă a actorilor Magda Catone şi Claudiu Bleonţ. Comedia estivală, uşor acidă, abordează relațiile dintre bărbați și femei. Acțiunea este foarte simplă: personajul masculin principal, Claudiu Bleonț, întâlnește, în demersurile sale de a obține un document oficial, diferite tipologii feminine, cu care este forțat să se înțeleagă. Spectacolul va avea loc în această seară, de la ora 21.00. Biletele costă 20 de lei şi se pot achiziţiona de la Casieria Teatrului de Vară Jupiter, între orele 16.00 - 22.00, sau online, de pe www.evenimentelitoral.ro.
Cod mov de petrecere pentru seara de sâmbătă
În Bellagio Club Mamaia, sâmbătă seară, cele mai apetisante indience vor încânta constănţenii şi turiştii la petrecerea „Bollywood Night”. Vor fi prezenţi DJ Johnny W şi MC Paolo. Începând cu ora 4.00, se dă startul la after-party, care va ţine până la ultimul client.De la ora 23.00, Crema Summer Club le propune petrecăreţilor evenimentul „We love to party”, cu muzică mixată de DJ George Iordan. Accesul este liber. Fratelli din Mamaia va fi gazda evenimentului „It’s all about the party”, programat de la ora 23.30.
EGO Club Mamaia pregăteşte pentru sâmbătă seară un bal mascat: „Dezlănţuie partea ta sălbatică la cea mai nebunească petrecere de weekend în Mamaia şi poartă cea mai impresionantă mască”, îi îndeamnă organizatorii pe constănţeni şi turişti.
Trupa americană de hip-hop Far East Movement, care a cucerit topurile mondiale de muzică cu hit-urile lansate, vine în Le GaGa, pe 11 iulie. Înfiinţat în 2003, este primul grup asiatico-american care a ajuns pe primul loc în Billboard Hot 100.
Goblin Beach anunţă cod mov de petrecere pentru seara de sâmbătă: „Te invităm pe Plaja Celsius din Mamaia Nord, să strălucești în noapte, ajutat de cele 500 de glow stick-uri pe care ți le-am pregatit”, precizează organizatorii. Ivanna, gazda serii, anunță invazie de distracție. Intrarea este liberă.
Sâmbătă seară, petrecăreţii se pot distra şi în El Comandante, în cadrul petrecerii „Party Para la Resistencia”. Tot pe 11 iulie, va avea loc o petrecere şi în localul Heaven's Hell, sub titulatura de „Music is my drug”. Atmosfera va fi întreţinută de DJ Kronk, iar cei prezenţi se vor distra pe ritmuri de hip hop, dance hall, reggae, trap, rock'n'roll, „toate asezonate cu shot-uri, long-drink-uri şi mult chef de distracţie”, după cum anunţă organizatorii. Intrarea, ca de obicei, este liberă.
Sâmbătă seară se deschide şi seria de petreceri pe plaja Papaya. Va avea loc un show live, organizatorii pregătindu-se pentru un „weekend plin de energie, cu soare, mare şi ritmuri exotice”. Distracţia va fi asigurată de DJ Lady Raizah, Roxana Zanga (percuţie) şi Mădălina Pavel. „Pe seară aşteptăm instrumentişti în jurul focului pentru un jam session până în zori”, menţionează organizatorii.
Pe 11 iulie, de la ora 21.30, trupa For My Sins va concerta în Vama Veche Open Stage. Prin îmbinarea agresivităţii cu părţile melodice, la începutul verii anului 2014, formaţia a luat cu asalt scenele cluburilor din România.
Continuă şi seria concertelor din Goblin Vama Veche, cu Gojira și Planet H. „Sâmbătă, 11 iulie, ne-am decis să avem invitat celebrul duo Gojira & Planet H. Și pentru ca starea voastră de spirit să fie liberă, ne-am decis ca intrarea la acest eveniment să fie, evident, liberă”, anunţă organizatorii. Distracţia începe de la ora 21.00.
Tot sâmbătă seară, la Mega Discoteca Tineretului din Costineşti, se întorc cei mai cunoscuţi rapperi din România. Astfel, Cheloo, Ombladon şi Freaka Da Disk, membrii formaţiei Paraziţii, se pregătesc de un concert incendiar pe 11 iulie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii