Aristocratul periscoapelor Cruciera recunoştinţei (galerie foto)

Între personalităţile evocate şi omagiate anul acesta de cotidianul ZIUA de Constanţa, odată cu acordarea plachetei ,,Meritul Dobrogean”, se află, la loc de mare cinste şi de binemeritată onoare, comandorul Constantin-Bibi Costăchescu, faimosul comandant al submarinului ,,Delfinul”, Cavaler al Ordinului Militar ,,Mihai Viteazul”, pentru faptele sale de arme din cel de-al Doilea Război Mondial.
 

 

Şef de promoţie la Şcoala de Aplicaţie

 
Fiul Olgăi şi al învăţătorului Vasile Costăchescu, fost primar liberal al oraşului Fălticeni (1944), Constantin-Bibi Costăchescu s-a născut la 12 aprilie 1909 în comuna Pleşeşti, astăzi Vultureşti, jud. Suceava.
A urmat primii doi ani de gimnaziu, până în 1919, în comuna natală.
După ce, în 1928, absolvea Liceul Militar ,,Gheorghe Macarovici” din Iaşi, tânărul sucevean a optat să urmeze cursurile Şcolii Navale din Constanţa. A absolvit-o la 1 iulie 1930, cu media 7,50, al doilea în promoţie. A fost remarcat de directorul de studii, căpitan-comandorul Carol Prossinagg, care îl considera un ,,Foarte bun element. Inteligent, studios, muncitor. A obţinut foarte frumoase rezultate la cursuri. Are aplicaţiune specială pentru matematici. Disciplinat şi perseverent. Educaţia îngrijită. Merită a înainta în corpul ofiţerilor”¹.
Ca ofiţer-elev, în vara anului 1932 a efectuat practica marinărească la bordul navei-şcoală „Constanţa”.
Şi-a început cariera de ofiţer de marină ca ajutor ofiţer cu artileria pe distrugătorul „Mărăşti” (1 iulie-1 noiembrie 1930), comandant de pluton la Corpul Echipajelor Maritime (1 noiembrie 1930-15 mai 1931) şi ofiţer la bordul distrugătorului „Regina Maria” (15 mai-16 octombrie 1931).
În perioada 1932-1933 a urmat cursurile Şcolii de Aplicaţie a Marinei, pe care a absolvit-o primul din cei 17 ofiţeri, cu media 8,17.
Între 1 aprilie şi 1 noiembrie 1933, respectiv 1 noiembrie 1933 şi 8 mai 1934, a fost ofiţer cu navigaţia şi timonieria pe distrugătorul „Mărăşti” şi ulterior pe distrugătorul „Regina Maria”.
Ambarcat pe cargoul Serviciului Maritim Român „Suceava”, la 8 mai 1934, comandantul navei îl caracterizează drept ,,foarte rezistent la mare; îndeplinind serviciul de ofiţer de cart, în timpul zilei, foarte conştiincios, făcea calcule nautice foarte reuşite”².
Inteligent şi cu reale calităţi de pedagog, în perioada 1 noiembrie 1934-1 noiembrie 1935 a fost numit ofiţer de clasă şi profesor de Matematică şi Navigaţie la Şcolile Marinei, unde a predat „Geometria descriptivă” şi „Geometria plană şi în spaţiu”, fiind apreciat că „este apt a preda cu aceeaşi autoritate şi cu acelaşi succes şi alte ramuri ale matematicii”³.
A efectuat alte câteva stagii la Divizia de Mare, ca ofiţer cu navigaţia pe nava-bază „Constanţa” (15 iulie-5 octombrie 1936), distrugătorul „Regina Maria” (30 octombrie 1936-7 iulie 1937) şi din nou pe nava-bază pentru submarine „Constanţa” (7 iulie 1937-1 octombrie 1938), unde a participat la redactarea Manualului tunului ,,Bofors” de 102 mm.
Concomitent, a predat la Şcoala Navală Geometria descriptivă şi Geometria plană şi în spaţiu, dezvoltându-le cursanţilor gustul pentru ,,speculaţiuni şi aplicaţiuni matematice. Este apreciat de către comandantul Şcolii de Ofiţeri de Marină ca foarte bun ofiţer de marină şi profesor”⁴.

Prin Înaltul Decret Regal nr. 3002 din 26 iunie 1939, a fost înaintat la gradul de căpitan, activând ca ofiţer secund şi ofiţer cu torpilele pe submarinul ,,Delfinul”.
În urma participării la manevrele regale din 1938 şi, în continuare, la o aplicaţie executată în prima lună de către ofiţer la bordul submarinului, ministrul Aerului şi Marinei, generalul adjutant Paul Teodorescu, a emis Ordinul de Zi nr. 6 din 7 noiembrie 1938, în care se preciza: „Activitatea de navigaţie la suprafaţă şi imersiune a submarinului «Delfinul» a fost în ultimul timp din cele mai fructuoase şi demnă de a fi dată exemplu. În decurs de o lună şi câteva zile, nava a parcurs un total de peste 1300 Mm.
Pe tot drumul marşului, personalul ofiţeresc şi întreg echipajul submarinului au dat dovadă de pricepere, putere de muncă şi vădită dragoste pentru ca nava lor să ducă la îndeplinire misiunile ce i-au fost încredinţate.
Unitate nouă în Marina noastră, submarinul «Delfinul» a ajuns la performanţele actuale datorită sârguinţei şi entuziasmului tuturor şi mai ales comandanţilor şi ofiţerului mecanic.”⁵

 
Comandantul primului submarin românesc ,,Delfinul”

 
La 1 noiembrie 1939 a fost numit comandant al primului submarin românesc, fiind apreciat la superlativ de comandantul Centrului de Instrucţie Submarine şi Vedete Torpiloare, locotenent-comandorul Victor Voinescu, pentru seriozitatea şi conştiinţa îndeplinirii datoriei, ,,cum rar se mai vede astăzi”⁶.
 Între 15 aprilie şi 12 mai 1941 a urmat cu succes Şcoala de Submarinişti de la Gotenhafen şi Şcoala comandanţilor de submarine de la Memel-Germania.
Revenit în ţară, a fost numit ofiţer la bord, ofiţer secund şi ulterior comandant al submarinului „Delfinul” (1 octombrie 1938-1 noiembrie 1942), cu care a executat 15 cruciere de război.
Prin Decretul nr. 8537 din 17 septembrie 1941 a obţinut brevetul de comandant de cursă lungă, cu nr. 1072 din 23 octombrie 1941, eliberat de Direcţia Marinei Comerciale.

Între 1 noiembrie 1941 şi 26 aprilie 1942 a executat, în calitate de comandant al submarinului ,,Delfinul”, cinci cruciere de front în zonele Ialta, Bosfor şi Batumi, fiind caracterizat ca fiind ,,… sănătos şi rezistent la mare. Inteligenţă şi judecată superioară, cultură generală şi profesională dezvoltată. Suficient de energic şi autoritar, voluntar şi ambiţios, foarte bune aptitudini marinăreşti, în măsură a executa orice misiune, fiind animat de înalt spirit de sacrificiu şi patriotism. Foarte bun comandant de submarine. Modul în care a atacat nava sovietică şi mai ales priceperea şi curajul cu care a sustras nava reacţiunii inamice timp de 8 ore, i-au atras stima tuturor şi în special a echipajului său. Foarte bun ofiţer de marină.”⁷.
În Foaia calificativă pentru perioada de la 1 noiembrie 1941 până la 31 octombrie 1942, locotenent-comandorul Victor Voinescu menţiona: ,,Căpitanul Costăchescu a continuat războiul comandant al submarinului «Delfinul». În această calitate, a executat cruciera a VIII-a, de la 18 mai la 1 iunie 1942, în regiunea Sinope; cruciera a IX-a, de la 25 iunie la 3 iulie 1942, în regiunea Sud Sevastopol, fiind singurul comandant cu nava în mare care a luat parte la căderea Sevastopolului, fapt citat în Comunicatul Armatei germane.
În afară de aceste cruciere, a făcut o serie de ieşiri în mare pentru antrenamentul submariniştilor în ape deseori infectate de prezenţa submarinelor inamice.
Întotdeauna calm, cu mult sânge rece, căpitanul Costăchescu va rămâne o figură în istoria Marinei noastre - primul comandant care a scufundat o navă inamică.”⁸.
,,Personalitatea unui comandant de submarine a fost pentru mine, totdeauna, învăluită în mister – avea să se confeseze în una din scrierele sale scriitorul Constantin Virgil Gheorghiu, fost reporter de război la Marină pe timpul campaniei din Est. Nu ştiu de ce, am impresia că ofiţerul care comandă o navă din acestea, care luptă sub apă, este mai mult decât un om obişnuit. El are, după părerea mea, ceva din îndrăzneala piraţilor şi calmul zeilor. Singurul comandant de submarine pe care l-am cunoscut a fast căpitanul Costăchescu, comandantul ,,Delfinului”. M-am apropiat de dânsul cu sfială. Când am făcut cunoştinţă şi am dat mâna cu dânsul, nici nu l-am privit în ochi. Ştiam că e moldovean din Fălticeni şi că e unul dintre matematicienii noştri de frunte. Mi se spunea că are o inimă ca pâinea caldă. Şi eram emoţionat când l-am cunoscut....
Comandantul ,,Delfinului” e un om voinic: umeri laţi, grumazul de fier şi un piept pe care nu-l poţi cuprinde. E o figură de adevărat marinar. Totuşi ochii, fruntea, privirea şi vorba îi sunt de cărturar. Are aceeaşi sfiiciune şi discreţie pe care o au oamenii chinuiţi de probleme şi de întrebări. Descifrez pe fruntea lui umbrele de o oboseală aristocrată ale oamenilor pe care îi prind zorile, citind tomuri grele de gânduri. Nu ştiu de ce timiditatea cu care venisem la dânsul a dispărut. Probabil era mia mare timiditatea lui. Îi ghiceam apoi, în pieptul de uriaş, o inimă bună şi caldă, ca a copiilor. Îmi plăcea mai ales pofta cu care fuma comandantul ,,Delfinului”, aprinzând ţigară de la ţigară. Fuma mult şi stingea ţigările cu degetele nervoase. Fumul îl sorbea până în adâncul plămânilor, cu sete.
Întâi mi-a oferit, dupăobiceiul moldovenesc, o cafea. I-am spus că aş vrea să stăm mai mult de vorbă. A acceptat. Poate din politeţe.
- Să stăm mai bine de vorbă în cabină la mine... E mai multă linişte, mi-a spus dânsul, cu vocea puţin înceţoşată de tutun.
L-am urmat. Cabina comandantului de submarin a fost pentru mine o surpriză dintre cele mai mari. Era plină de cărţi şi cu icoane. M-am uitat la cotorul câtorva volume: numai tomuri de matematici superioare. Căpitanul cunoştea ştiinţa cifrelor ca un profesor universitar. Şi, Totuşi, nu e profesor, ci comandantul uneia din navele care cere spirit de aventură, îndrăzneală şi eroism, ca nici uneia din navele de război.
- Ce v-a făcut să veniţi la submarine?
- Pasiunea pentru matematică. Aici am crezut eu că pot aplica cel mai mult matematicile...
Mi-a răspuns calm, aprinzând o ţigară şi stingând alta. Scrumiera e plină cu mucuri şi cu scrum. Pe măsuţa verde din cabină se aflau vreo câteva ceşcuţe de cafea, goale şi cu farfurioarele pline cu scrumuri de ţigară.
- Sunteţi de mult la submarine?
- De cinci ani… ,,Delfinul” îl comand de la începutul războiului...
Încerc să ghicesc numărul cărţilor pe care le are în cabină, dar e greu. Privirile mi se opresc, însă, asupra unui portret lucrat în creion. E capul unei femei. Femeia e despletită. Ochii îi sunt ca două incendii uriaşe şi fruntea mare, înaltă. Capul acestei femei tinere pare ieşit din valurile mării, care se contopesc dulce cu valurile părului, lăsând să se vadă numai ochii şi fruntea. E un cap care impresionează.
- Cine a lucrat acest portret?
- E autoportretul unei prietene...
Vroiam să-mi îndrept privirile în altă parte, spre icoanele care acoperă toate colţurile. Dar e greu. Chipul acela de femeie care apare din amrea zbuciumată mă obsedează. În afară de acest portret, de cărţile de matematici şi de icoane, nu se mai află în cabină nimic. Nici nu ar mai încăpea nimic.
Prindem a vorbi despre submarin. Căpitanul Constantin Costăchescu începe să-mi explice cu schiţe. În cabină e foarte cald, înăbuşitor de cald. Dânsul, crezându-mă atent, îmi explică mereu şi desenează pe carnetul pe care i l-am întins, profiluri de submarin, pompe, elice şi diverse maşini. La un moment dat, căpitanul scoate batista şi îşi şterge de sudoare faţa şi gâtul bronzat. Nasturii bluzei albe de marinar cu care este îmbrăcat se descheie şi pe pieptul păros, ca al urşilor, se văd strălucind două cruciuliţe de aur legate cu un lănţişor strălucitor şi subţire, ca o rază de lumină. În timp ce priveam cele două cruciuliţe, care se pierdeau în părul des, mare ca o iarbă neagră, comandantul ,,Delfinului” mă întreabă cu vocea blândă, ca a unui profesor care îţi dă totdeauna nota 10:
- Aşa-i că-i simplu?
Privesc pagina cu schiţe, calcule şi formule, apoi răspund:
- Foarte simplu... Acum, dacă vreţi să-mi spuneţi, cum aţi scufundat vaporul rusesc de 12000 de tone la Ialta?
Comandantul, care a stat cu ,,Delfinul” în războiul acesta, săptămâni de-a rândul în adâncul negru al mării şi care a cunoscut toată suferinţa şi toată gloria luptei sub apă, evită să vorbească despre eroicele sale fapte de arme. E ca o modestie de şcolar.
- Acum când o să plecăm? Îl întreb eu.
- Nu ştim data plecării decât cu câteva ore mai înainte.
- Credeţi că o să avem victorie?
- Cum va vrea Dumnezeu!
Şi ochii căpitanului se îndreaptă pe furiş spre icoanele de toate mărimile şi de toate culorile, pe care le are în cabină, aşezate pe cărţi, pe pereţi, deasupra patului, pretutindeni.
- Cum va vrea Dumnezeu!...
Într-adevăr, când pleci cu submarinul la război, numai Dumnezeu ştie când te întorci, dacă ai victorie sau nu.
- Câţi ani aveţi, domnule comandant?
- 33!...
- Părinţii dumneavoastră sunt în viaţă?
- Da… La Fălticeni…
După ce îl mai întreb câteva lucruri, căpitanul îmi vorbeşte despre scrisorile mamei lui, care nu a văzut niciodată marea şi care se roagă pentru dânsul în fiecare carte poştală pe care i-o trimite. Bătrâna se roagă lui Dumnezeu să-i apere fiul, care e comandant de submarin, în fiecare rând al scrisorilor ei, într-un chip care impresionează până la lacrimi.
Înainte de a pleca din cabină, comandantul mă întreabă:
- Vrei neapărat să mergi cu noi în crucieră?... Ştii că e foarte greu... Dumneata eşti slăbuţ. Acum ziua e mare şi dacă ne prinde aviaţia rusească, trebuie să stăm sub apă câte 17 ore pe zi... Cel puţin...”.
 

Cavaler al Mării Negre

 
După doi ani petrecuţi la bordul submarinului, Constantin Costăchescu a fost apreciat ca un „ofiţer eminent din toate punctele de vedere, (...) şi-a însuşit cunoştinţele necesare unui comandant de submarin” şi ca „...model din toate punctele de vedere şi care face cinste Marinei şi submariniştilor”⁹.
Prin Înaltul Decret Regal nr. 656 din 12 martie 1943 (Brevet nr. 1834) a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa III-a „pentru eroismul şi sângele rece, elanul şi dispreţul faţă de moarte de care a dat dovadă la comanda submarinului «Delfinul». În timpul celor 7 misiuni de război executate în condiţiuni din cele mai grele, a reuşit să scufunde o navă sovietică de 12000 tone şi, prin măsurile luate, să-şi salveze submarinul şi echipajul ori de câte ori a fost atacat de submarinele, vedetele sau aviaţia inamică, revenind neatins la baza de plecare”¹⁰.
În tabelul nominal de propuneri la decorare, semnat de contraamiralul Ioan Georgescu, comandantul Marinei Regale, se evidenţia: „A navigat 5 806 mile la suprafaţă. A stat sub apă 348 ore, mergând 460 mile. [...] În misiunea a 7-a, submarinul a făcut parte dintre forţele care au blocat Sevastopolul, faptă citată în Comunicatul Special al Înaltului Comandament German.
În misiunea a 2-a, submarinul a fost atacat de un submarin sovietic în imersiune.
În misiunea a 3-a, după ce a scufundat nava sovietică, submarinul a fost atacat timp de opt ore de către vedetele sovietice, care au lansat contra lui 85 de grenade antisubmarine.
În misiunea a 6-a, submarinul a fost atacat de trei ori de aviaţie.
În misiunea a 7-a, submarinul a fost atacat de trei ori, timp de 20 de ore, cu 520 bombe de avion.
În toate aceste operaţiuni, a dovedit un deosebit curaj şi eroism, reuşind ca prin măsurile luate să salveze submarinul şi echipajul, revenind neatins la baza de plecare.”¹¹
În rezoluţie pe acest raport, viceamiralul Nicolae Păiş, subsecretar de stat la Subsecretariatul de Stat al Marinei, a specificat: „De acord cu comandantul Marinei. Nu găsesc cuvinte cu care aş putea să exprim curajul, încrederea în sine, destoinicia cu care căpitanul Costăchescu Constantin a condus submarinul «Delfinul» în faţa coastelor sovietice.”¹²
În anul 1946 a fost împroprietărit cu 5 hectare de pământ arabil în comuna Moşneani-Mangalia, care ulterior a fost preluat de viitoarea Întreprindere Agricolă de Stat.¹³.
 

Profesor la Şcoala Militară Superioară de Marină

 
Odată cu intrarea submarinului „Delfinul” în reparaţii, între 1 noiembrie 1942 şi 25 iunie 1943 a activat ca profesor de Navigaţie la Şcoala Navală, participând la întocmirea unui Curs de trigonometrie şi a ,,Regulamentului serviciului la bord”.
Între 25 iunie şi 30 septembrie 1943 a activat în statul major al Grupului Submarine şi Vedete Torpiloare.
În perioada 15 mai 1944-1 septembrie 1945 a fost încadrat ca ajutor, respectiv şef al Biroului Operaţii la Comandamentul Litoralului Maritim şi Fluvial, unde a întocmit o serie de materiale şi în special o lucrare cerută de comandamentul sovietic, cu referire la apărarea contra paraşutiştilor. În notarea pe anul respectiv se menţiona: „A colaborat în excelente condiţiuni cu Comandamentul sovietic, executând în perfecte condiţiuni toate lucrările cerute, acordându-i-se mulţumiri de către Apărarea sovietică a coastei.”¹⁴.
Ulterior a fost încadrat la Comandamentul Apărării Litoralului Maritim (15 februarie 1946-13 aprilie 1948) şi şef de stat-major la Comandamentul Forţelor Fluviale (13 aprilie-22 decembrie 1948). Şeful său, căpitan-comandorul Nicolae Moşor, aprecia că este ,,Energic, autoritar, foarte inteligent, judecată superioară, mult bun simţ, mult spirit de metodă, mult spirit de observaţie, cultură profesională şi generală dezvoltate, hotărât, cu voinţă, multă putere de muncă, activ, generos, ponderat, modest, foarte disciplinat, bun camarad, devotat, leal, demn, integru, militar bun. Marinar foarte bun, specializat în submarine. Caracter foarte cinstit, corect, înclinaţii spre matematici, muncitor şi foarte conştiincios, mare înclinare către studii. La început a păstrat rezerve faţă de ideile democratice, în prezent manifestă sentimente de apropiere faţă de regimul democrat, are posibilităţi de adaptare. Ofiţer de stat major foarte bun.”¹⁵.
De la 20 decembrie 1948 a îndeplinit funcţia de şef de stat major la Forţa Navală Maritimă, iar de la 20 martie 1950 a girat şi funcţia de comandant, fiind întrebuinţat şi ca profesor la diferite discipline în Şcoala Navală.
La 22 octombrie 1949 s-a căsătorit cu Alexandrina Savu din Corabia¹⁶.
În baza Ordinului Ministerului Forţelor Armate nr. 722 din 10 septembrie 1951, a fost degradat la gradul de soldat, fiind trecut la trupă în baza Hotărârii Comisiei de Notare a Direcţiei Pregătirii de Luptă, întrucât ,,Nu prezintă deloc încredere. Propunem să fie trecut de urgenţă în rezervă ca un element ce nu prezintă încredere.”¹⁷.
Ca urmare, o perioadă a activat ca şef al Serviciului de Pilotaj Militar în portul Constanţa (1951-1952).
În luna ianuarie 1952 a fost reactivat şi numit profesor de Navigaţie la Catedra Specială a Institutului de Piscicultură din Constanţa (21 iunie 1952-iunie 1953). Odată cu mutarea Institutului de Piscicultură, a predat Navigaţie la Institutul Tehnic din Galaţi.
Pe 19 februarie 1955 a fost desemnat şef al Catedrei Materiale şi Muniţii de Artilerie la Şcoala Superioară de Marină, iar pe 15 octombrie 1956 a fost numit şef al Facultăţii de Mine-Torpile la Şcoala Militară Superioară de Marină. „Are o bună pregătire generală şi de specialitate foarte bună - sublinia în ultima Foaie de notare comandantul Şcolii Superioare de Marină, căpitanul de rangul 1 Nicolae Milu – care îi permite a conduce în bune condiţiuni procesul de învăţământ; datorită practicii îndelungate de învăţământ, are pregătirea metodică necesară, ceea ce-l ajută să facă pregătirea celorlalţi ofiţeri, profesori.”¹⁸.
Foştii săi discipoli i-au păstrat vie amintirea. Regretatul amiral inginer Ilie Ştefan povesteşte: ,,Între anii 1948 şi 1949 a predat elevilor din Şcoala de Ofiţeri de Marină disciplinele Trigonometrie sferică, Navigaţie tactică şi Teoria lansării torpilelor. Printre cei aflaţi în bancă, ascultându-l cu mintea şi cu inima, eram şi eu, care i-am devenit modest urmaş la catedră şi la bordul submarinului. Visul din orele de navigaţie a devenit realitate şi-i mulţumesc deopotrivă pentru amândouă.”¹⁹.
Şi comandorul dr. Ovidiu Ionescu l-a cunoscut îndeaproape încă din copilărie: ,,Am locuit în oraşul Constanţa, pe strada Călăraşi. Încă nu eram la şcoală şi mă bucuram de copilărie împreună cu un grup de băieţi de vârsta mea, pe străzile neasfaltate ale Constanţei anilor ’50. La numărul 57 locuia un bărbat înalt, frumos, care ieşea din când în când la umbra copacilor din faţa casei şi se plimba îngândurat. Ne învăluia jocul cu un zâmbet cald şi apoi se retrăgea în casă. Nu avea copii şi locuia cu soţia, care, în zilele frumoase, era aşezată în curte în faţa unui şevalet, pictând. Era nea Bibi.
Din când în când, era vizitat de ofiţeri în frumoasa uniformă de marină, pe care îi invita la umbra boltei de viţă de vie, la o cafea. Aveam mai târziu să înţeleg că aceştia aveau mult curaj să vină în vizită²⁰.
În anii de şcoală, ne chema în casă şi, după ce ne aşeza în jurul unei mese cu caietele în faţă, ne verifica cunoştinţele la matematică. Din când în când ne mai punea şi note şi, astfel încurajaţi, au urmat abonamentele la «Gazeta matematică» şi rezolvarea problemelor publicate.
În holul casei, unde avea biroul, erau numeroase fotografii cu chipul blând al profesorului nostru în uniformă de ofiţer de marină şi ale unei nave ciudate, despre care mai târziu aveam să aflu că era submarinul «Delfinul».
Anii copilăriei au trecut prea repede, iar în perioada liceului am fost puşi în faţa unor probleme de matematică complexe, pe care ni le desluşea ori de câte ori îl solicitam.
În anul 1971 am fost admis la Şcoala Militară Superioară de Marină, unde profesor de navigaţie era bunul nostru mentor.
Începea fiecare curs cu un sfat marinăresc sau o zicală marinărească. Punctual, meticulos, autoritar prin profunzimea predării, impunea, prin modu în care ştia să ne transmită viitorilor ofiţeri dragostea pentru, după cum mărturisea, «cea mai frumoasă şi nobilă meserie». Nu vorbea mult, dar cu toate acestea îl simţeam foarte apropiat. Unii mai curajoşi îl întrebau... cum a fost cu submarinul. Ne privea cu îngăduinţă şi, cu un zâmbet fin, canaliza discuţia în altă direcţie. Circulau printre studenţi tot felul de poveşti, care de care mai palpitante, despre activitatea comandorului Constantin Costăchescu şi a submarinului «Delfinul», precum torpilarea şi scufundarea a numeroase distrugătoare şi crucişătoare şi executarea unor manevre îndrăzneţe. Abia mai târziu aveam să-i aflu adevărata poveste.
Cursurile de Navigaţie erau adevărate lecţii de meticulozitate. Se lucra cu un creion în mână, foarte bine ascuţit, iar calculele trebuiau făcute clar, precis şi subliniate cu ajutorul echerului. Pentru un foarte bun navigator şi marinar, nu puteau fi acceptate compromisuri.
După o activitate didactică remarcabilă ca şef de Catedră Navigaţie, şi apoi decan de facultate în Şcoala Militară Superioară de Marină, comandorul Costăchescu a trecut în rândul cadrelor în rezervă.
Locuiam pe aceeaşi stradă, el pensionar, eu ofiţer. În pauzele pe care le făcea între problemele de matematică rezolvate, ieşea şi se plimba ca în anii de demult, prin faţa casei. De câte ori ne întâlneam, mă întreba despre diferiţi ofiţeri de marină, unde mai activează, ce funcţii mai deţin. Se bucura pentru tot ce auzea despre oamenii mării şi nave. Dragostea pentru Marină îşi pusese amprenta mult prea profund asupra sufletului său nobil.
Decesul soţiei sale a constituit o grea lovitură. A devenit singuratic, puţin comunicativ, iar ieşirile din casă din ce în ce mai rare. Îl invitam la masă şi apoi la o cafea, moment în care îşi depăna amintirile. Trecuse prin multe, îndurase multe nedreptăţi, dar şi fusese ajutat de cei pe care i-a format ca marinari.
În perioada războiului, cât a fost la comanda submarinului «Delfinul», a efectuat mai multe misiuni de luptă, în care a fost intens grenadat. În misiunea din 2-7 noiembrie 1941, în ziua de 5, aflat în sudul Criimeii, la Cap Altodor, întâlneşte nava «Uraleţ» de 1975 tdw, pe care o torpilează şi o scufundă.
Nici o misiune nu a fost uşoară, dar cea mi grea a fost între 25 iunie şi 3 iulie 1942, când asupra submarinului au fost lansate în valuri succesive peste 400 de bombe.
Îmi povestea că înainte de orice misune, se întâlnea cu echipajul la un local din zona peninsulară a oraşului Constanţa. Acolo, după câteva pahare, dădea comanda «Sus ancora, jos paharul» şi plecau la navă. După misiune, mergeau la acelaşi local, unde dădea o nouă comandă: «Jos ancora, sus paharul!».
Mi-a povestit multe despre copilăria sa, despre anii de adolescenţă şi anii tinereţii şi poate mi-ar mai povesti dacă şirul vieţii nu ar fi fost întrerupt de un stupid accident de maşină, în august 1982.
A ancorat definitiv însă în sufletele celor care l-au cunoscut şi au ştiut să îi aprecieze valoarea.”²¹.
 

Matematica, de la pasiune la artă

 
În luna mai 1957, împreună cu comandorul Constantin Brucker, a organizat prima sesiune ştiinţifică din Marina Militară, la care au prezentat referate şi patru elevi ai Şcolii Militare Superioare de Marină, pe care i-a coordonat personal. În acelaşi an, la iniţiativa sa, a organizat în cadrul şcolii prima expoziţie astronomică din armată.
La 26 iunie 1957 a fost trecut în rezervă cu drept de pensie.
 „M-am ocupat de matematici - menţiona în Autobiografia sa în anul 1949 - şi am publicat o serie de articole şi probleme la «Revista Matematică» din Timişoara şi «Gazeta Matematică» din Bucureşti: «Trigonometria pătratică sferică», «Contribuţii la problema lansării de torpile» etc., iar problemele de matematică au fost peste 40 (la nivel de facultate – n.n.).”²².
A întocmit patru culegeri de probleme de matematică, cu aplicaţii în Marină. De asemenea, a publicat circa 80 de probleme de matematică, printre care: „Asupra determinării punctului astronomic în cazul diferenţelor mici de azimut (metoda astronomului sovietic Berg)”, în „Revista Armelor” (august 1957), „O nouă metodă pentru determinarea punctului astronomic, în cazul diferenţelor mici de azimut”, în „Revista Transporturilor” (iunie 1958), „Asupra unei probleme de cinematică navală”, în „Revista Marinei” (mai 1937), „Teoria compasului magnetic”, în „Revista Marinei” (aprilie 1937), „Compasul bigiroscopic”, în „Revista Marinei” (august 1937), „Asupra unei probleme de navigaţie astronomică” (calculul orei, când un astru atinge un relevment dat), în „Revista Marinei” (octombrie 1938) şi în „Buletinul ştiinţific al Şcolii Militare de Marină” (1957), „Aplicaţiuni ale trigonometriei patratice la câteva probleme de navigaţie costieră”, în „Revista Matematică” din Timişoara, vol. XXIII, „Asupra unei probleme de navigaţie”, în „Revista Matematică” (noiembrie 1943), „Contribuţii la problema lansării torpilelor”, în „Revista Marinei” (1943), „Asupra formulei unghiului de ochire”, în „Revista Matematică” (noiembrie 1945), „Aplicaţii ale trigonometriei patratice la trigonometria sferică”, în „Revista Matematică”, (martie 1947), „Asupra formulei deviaţiei compasului giroscopic, datorită drumului şi vitezei navei”, în „Revista Matematică” (august 1947), „Aplicaţii ale trigonometriei patratice la navigaţia astronomică”, în „Revista Matematică” (octombrie 1947), „Generalizarea unei probleme de cinematică”, în „Revista Matematică” din Timişoara (septembrie 1948), „Generalizarea unei probleme de cinematică aero-navală”, în „Revista Transporturilor” (septembrie 1948), „Rezolvarea câtorva probleme de navigaţie costieră cu ajutorul trigonometriei patratice”, în „Revista Matematică”, Timişoara (martie 1941), „Problema datei”, în „Gazeta Matematică” (august 1956), „Identificarea unui astru necunoscut, când se cunosc unghiurile la doi aştri cunoscuţi”, în „Gazeta Matematică” (1956), „Asupra determinării punctului navei cu trei relevmente”, în „Revista Matematică” (noiembrie 1945) şi „Revista Transporturilor” (1968), „Câteva consideraţii asupra navigaţiei pe ortodromă”, în „Revista Transporturilor” (nr. 8/1969), „Asupra navigaţiei pe arc de cerc mare”, în „Revista Transporturilor” (nr. 8/1970), „Identificarea stelelor cu opt jaloane”, în „Gazeta Matematică” (nr. 1/1975), precum şi în „Boletin Matematico” din Buenos Aires (Argentina).
Pentru erudiţia, performanţele şi faptele sale de arme a fost distins cu numeroase ordine şi medalii, printre care Ordinul „Coroana României” clasa a V-a în grad de Cavaler (Brevet nr. 1990 din 12 mai 1939), „Virtutea Maritimă” clasa a III-a Navigant (Î.D.R. nr. 27241 din 14 august 1939), „Virtutea Maritimă” clasa a II-a, Navigant (1939), Ordinul „Steaua României” clasa a V-a cu spade şi panglică de „Virtute Militară” (Brevet nr. 1834 din 29 iunie 1942), Ordinele germane „Crucea de Fier”, clasele I şi a II-a şi „Vulturul German” clasa a V-a, Ordinul croat „Zvonimir” clasa a II-a, Ordinul ,,Meritul Militar” clasa a II-a (Decretul nr. 348 din 18 august 1954) şi Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist” (1964).
În ultima parte a vieţii, a locuit în Constanţa, pe strada Călăraşi nr. 57.
S-a stins din viaţă pe 8 august 1982 la Constanţa, în urma unui banal accident de maşină. A fost înmormântat pe 11 august 1982, după o slujbă de pomenire la biserica ,,Sfinţii Constantin şi Elena”, în Cimitirul Central din Constanţa.
 

Străjer pe Strada Mare

Şi pentru că nimic nu este întâmplător atunci când este vorba de destinele unor oameni remarcabili, la 1 decembrie 2018 Primăria municipiului Fălticeni, acolo unde a studiat ca adolescent, i-a dezvelit un bust, la Centenarul Marii Uniri, pentru a ţine companie, în Altarul Eroilor, altor doi localnici, maiorul Nicolae Ioan, erou al Războiului de Independenţă şi colonelul Gavril Danielescu, erou al Războiului de Întregire.
Iniţiativa aparţine unui distins concitadin, înrudit pe linie maternă cu asul submariniştilor români. Este nimeni altul decât Crişan Victor Popescu care, născut fiind la Cernăuţi, pe 13 octombrie 1942, şi-a petrecut copilăria la Fălticeni, unde a absolvit şi cursurile aceluiaşi Liceu al elitelor ,,Nicu Gane”.
Licenţiat al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti (1967), a activat în cadrul Institutelor de Proiectare din Galaţi (1967-1968) şi Brăila (1968-1973), devenind, peste ani, arhitect-şef al municipiului Brăila (1973-1975), arhitect-şef al judeţului Brăila (1975-1989) şi, în anul 1990, primar al Brăilei.
De asemenea, a făcut parte din aparatul guvernamental, ca subsecretar de stat la Departamentul pentru urbanism şi amenajarea teritoriului (1990-1992), respectiv secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (1992-1996), fiind distins, în anul 2000, cu Ordinul Naţional ,,Steaua României” în grad de Cavaler.
A fost membru de onoare al Asociaţiei Profesionale a Urbaniştilor din România, membru al Uniunii Arhitecţilor din România, membru în Consiliul Superior şi preşedinte delegat al Registrului Urbaniştilor din România, preşedinte şi membru de onoare al Asociaţiei Române a Antreprenorilor în Construcţii şi, de la 1 decembrie 2018, cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Fălticeni.
,,Fălticeni a rămas aproape de sufletul său. În 2016 a pus bazele Asociaţiei ,,Strada Mare” prin care a propus Primăriei un parteneriat pentru realizarea proiectului ,,Memorialul Elitelor”, care să readucă în atenţia publicului marile personalităţi ale urbei de pe Şomuz. Un prim obiectiv al acestui proiect, ,,Altarul Eroilor”, grup statuar închinat eroilor fălticeneni, realizat cu ocazia Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, este în curs de finalizare în vecinătatea sediului Primăriei Fălticeni. Arhitectul Crişan Victor Popescu s-a implicat personal în realizarea grupului statuar.”²³.
Din păcate, neamaiavând parcă răbdare să-şi vadă împlinită dorinţa, la ceas de mare sărbătoare, în ziua cea mare a Centenarului, pe 16 noiembrie 2018 arhitectul Crişan Victor Popescu i s-a alăturat la ceruri celuilalt Mare Cavaler. A fost înmormântat, conform dorinţei sale, în Cimitirul Grădini din Fălticeni, cu onoruri militare.
Aşadar, când veţi trece prin târgul Fălticenilor, nu ezitaţi să poposiţi pentru câteva clipe pe Strada Mare, cea mai lungă, mai largă, mai frumoasă şi mai frecventată arteră de promenadă a urbei din perioada interbelică, pentru a-i da onorul discretului Bibi. Aşa cum au făcut, la primul nostru Mare Centenar, contraamiralii de flotilă în rezervă Constantin Rusu, Cristea Cucoşel şi Ioan Ivanasciuc, acompaniaţi de alţi membri ai Ligii Navale Române şi de oficialităţile locale, în frunte cu profesorul Gheorghe Cătălin Coman, primarul oraşului în care funcţionează singurul Muzeu al Apelor din Europa. Şi pentru care Marea şi oamenii săi sunt mult mai aproape de sufletul şi conştiinţa lor, decât am crede noi, confraţii trăitori sau vremelnic trecători pe lângă ţărm...
 
Sursa foto: Fototeca Muzeului Naţional al Marinei Române & Rudy HÖDL, fotojurnalist ,,Cronica de Fălticeni”
 
 
 

---

¹ Nicolae C. Petrescu, ,,Marina Română în războiul antisovietic. Submarine, vedete torpiloare, canoniere, torpiloare, baraje de mine, Comandamentul Portului și Zonei Constanța, remorchere dragoare și hidroaviația. Comandanți”, Pitești, Editura și Tipografia Europroduct, 2008, p. 61.
² Ibidem, p. 64.
³ Ibidem.
⁴ Ibidem, p. 65.
⁵  Marian Moșneagu, ,,Dicționarul marinarilor români”, București, Editura Militară, 2008, p. 115.
⁶ Ibidem.
⁷  Nicolae C. Petrescu, ,,Marina Română în războiul antisovietic. Submarine, vedete torpiloare, canoniere, torpiloare, baraje de mine, Comandamentul Portului și Zonei Constanța, remorchere dragoare și hidroaviația. Comandanți”, Pitești, Editura și Tipografia Europroduct, 2008, p. 66.
⁸ Ibidem, p. 67.
⁹  Ibidem.
¹⁰  Ibidem.
¹¹  Ibidem.
¹²  Ibidem.
¹³  Nicolae C. Petrescu, ,,Marina Română în războiul antisovietic. Submarine, vedete torpiloare, canoniere, torpiloare, baraje de mine, Comandamentul Portului și Zonei Constanța, remorchere dragoare și hidroaviația. Comandanți”, Pitești, Editura și Tipografia Europroduct, 2008, p. 74.
¹⁴ Marian Moșneagu, ,,Dicționarul marinarilor români”, București, Editura Militară, 2008, p. 115.
¹⁵  Nicolae C. Petrescu, ,,Marina Română în războiul antisovietic. Submarine, vedete torpiloare, canoniere, torpiloare, baraje de mine, Comandamentul Portului și Zonei Constanța, remorchere dragoare și hidroaviația. Comandanți”, Pitești, Editura și Tipografia Europroduct, 2008, p. 70.
¹⁶  Florian Bichir, ,,Corsarii uitați ai adâncurilor. «Delfinul», «Rechinul», «Marsuinul»”, Cuvânt înainte de comandor dr. Marian Moșneagu, șeful Serviciului Istoric al Armatei, București, Editura Militară, 2014, p. 282.
¹⁷  Nicolae C. Petrescu, ,,Marina Română în războiul antisovietic. Submarine, vedete torpiloare, canoniere, torpiloare, baraje de mine, Comandamentul Portului și Zonei Constanța, remorchere dragoare și hidroaviația. Comandanți”, Pitești, Editura și Tipografia Europroduct, 2008, p. 72.
¹⁸  Marian Moșneagu, ,,Dicționarul marinarilor români”, București, Editura Militară, 2008, p. 116.
¹⁹  Viceamiral (rtr) ing. Ilie Ştefan, ,,I-am fost elev: Comandorul Constantin Costăchescu (Bibi)”, în Mariana Păvăloiu, Marian Sârbu, ,,Vivant Professores!”, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2007, p. 112.
²⁰  Potrivit istoricului conf.univ.dr. Florian Bichir, comandorul Constantin Costăchescu a fost urmărit de organele Securităţii, fiind suspectat fie de că ar fi fost simpatizant legionar fie că ar fi devenit omul sovieticilor. Detalii în ,,Constantin (Bibi) Costăchescu în dosarele Securităţii: de la legionar la omul ruşilor”, în Florian Bichir, ,,Corsarii uitaţi ai adâncurilor. Delfinul, Rechinul, Marsuinul”, Cuvânt înainte de: comandor dr. Marian Moşneagu, şeful Serviciului Istoric al Armatei, Bucureşti, Editura Militară, 2014, pp. 219-222.
²¹  Comandor (r) dr. Ovidiu Ionescu, ,,Recunoştinţă şi respect comandorului Constantin Costăchescu”, în Mariana Păvăloiu, Marian Sârbu, ,,Vivant Professores!”, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2007, pp. 112-113.
²²  Ibidem.
²³  Alex Săvescu, ,,Ne-a părăsit arhitectul fălticenean Crişan Victor Popescu. El va fi inmormântat cu onoruri militare la Fălticeni”, în ediţia on-line a cotidianului ,,Cronica de Fălticeni” din 16 noiembrie 2018.