Băsescu scria de mic!

Cu talent, chiar romantic!

În sfârșit, avem dovada! Nu mai cred nimic din ceea ce spun gurile rele. Precum că Domnu’ Președinte își „încondeia” fără rezerve colegii de institut.
Adevărat! Dar o făcea la modul cel mai elegant cu putință, dovedindu-se nu numai talentat ba chiar un portretist înnăscut.
Ca și mine și mulți alții, cum viața de cazarmă era plină de privațiuni și limitări de exprimare, scrisul rămânea una din preocupările aducătoare de minime satisfacții. Când voiai, desigur, binele aproapelui...



Iată-l, așadar, pe junele de numai 23 de ani Traian Băsescu exersând tehnica reporterului de cursă lungă, care pentru Domnia Sa avea să devină, peste ani, prin natura obligațiilor profesionale, o rutină (sic!).

Mărturie stau câteva articole pe care le-am identificat, lucrând asiduu la dicționarul „Presa Marinei Române”, în colecția publicației „Orizonturi marine”, revista elevilor Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”. La care, la vreo șase ani distanță, aveam să colaborez și eu.
Așadar...
 

Portret...

„Vreți să-i cunoașteți? Opriți pe oricare dintre elevii clasei 123 din anul II Navigație, Secția Comercială, și întrebați:

• Care sunt cei mai buni dintre voi?

Este imposibil ca printre ei să nu se afle și elevul caporal Mihai Ilie, locțiitorul secretarului UTC al subunității (sic!). Cum îl cunoaștem?
Un coleg, un tovarăș, un prieten, un om pe care îl găsești întotdeauna acolo unde apare o problemă mai dificilă. Este omul oricând gata să-ți întindă o mână de ajutor.
Deviza sa? Să devină un bun specialist, să fie de folos celor din jur.

Conștiinciozitatea și perseverența în dobândirea unei bune pregătiri profesionale sunt atributele care l-au făcut respectat și iubit de colegi. Mereu îl poți găsi la studiu; în pauze și chiar în orele de studiu suplimentar îl vedem ajutându-și colegii, explicând și lămurind problemele mai grele ale unui curs.


Întotdeauna, prin forța personalității sale și prin exemplul personal, reușește să determine colectivul clasei al cărui șef este, să gândească și să se comporte ca un colectiv bine închegat.
Nu o dată, elevul caporal Mihai Ilie a fost primul care a dat tonul unor discuții critice la adresa colegilor ce săvârșeau abateri de la disciplina militară, propunând colectivului soluții pentru eliminarea neîntârziată a acestora.

Eforturile depuse pentru însușirea disciplinelor din planul de învățământ cât și cele pe linie de organizație se împletesc în mod armonios cu activitatea sportivă.
Puțini sunt cei care nu știu că Iliuță – cum îi spun colegii – este unul dintre cei mai buni membri ai lotului de yachting al institutului nostru.
Privindu-l și cunoscându-l pe elevul caporal Mihai Ilie, este greu să nu rostești în gând cuvintele: „Aș vrea și eu să fiu ca el”.

(Elev fruntaș Traian Băsescu)



 

Ce sunt acei eroi sau ce înseamnă „Ceva deosebit”

„Portul își trăiește, ca de obicei, viața sa tumultuoasă; zeci de „uriași” poartă cu brațele lor puternice containere, baloturi și lăzi de mii de tone de mărfuri ce sunt înghițite de „burțile” parcă niciodată sătule ale navelor aflate la operațiuni de încărcare. Este impresionant să te gândești că toate acestea sunt stăpânite și conduse de oameni.
La dana 48, se află una din navele flotei comerciale, cargoul „Buzău”, ținta vizitei noastre în port.

Suntem întâmpinați, încă de la scara vaporului, cu tradiționalul „bun venit”, deși nu eram așteptați. În serviciu de gardă este un tânăr marinar pe care îl rugăm să ne conducă în cabina șefului de echipaj.

La intrarea în cabină ne primește un bărbat pe fața căruia vântul, furtuna sau arșița necruțătoare a soarelui au brăzdat cute adânci, ce nobilează cu girul bărbăției figura bronzată și parcă cioplită din piatră a șefului de echipaj Ion Balaș.

Cabina mică, dar într-o perfectă ordine, te face să ghicești un om meticulos și ordonat, un adevărat marinar.

Discuția se leagă repede, pentru că am în față un om volubil, gata oricând să spună o glumă sau să te supună unei încercări plină de tâlc, din care „cunoști de la o milă pe adevăratul marinar”, cum îi place să spună.

Descopăr că „nea Ion” colindă mările și oceanele lumii de la vârsta de 16 ani, și că, peste câteva zile, împlinește 38 de ani de când a pus, pentru prima dată, piciorul pe schela unui vapor. De atunci, înfruntă cu bărbăție asprimea vieții de marinar. Și azi, șeful de echipaj de pe „Buzău” este un îndrăgostit de mare și de oamenii ei minunați.

Îl rog să-mi povestească ceva despre viața marinarilor, o întâmplare mai deosebită. Mă privește zâmbind, de parcă ar vrea să-mi spună: „Când vei deveni un adevărat marinar, ai să vezi că viața între apă și cer nu are nimic deosebit, nimic extraordinar”. Și, parcă pentru a confirma cele spuse, îmi povestește că ultimul voiaj a fost una din acele atât de obișnuite curse înspre Levant, cu destinația Beirut.

Din cauza evenimentelor politice și militare din Orientul Apropiat, activitatea portului a fost mult îngreuiată. Aprovizionarea cu mărfuri destinate schimburilor comerciale se făcea aproape haotic; de aceea în ziua în care nava „Buzău” a sosit în rada portului, aici se aflau peste o sută de nave. În aceste condiții, așteptarea în radă s-a prelungit cu aproape 19 zile.
Toți oamenii, de la comandant și până la ultimul marinar, erau conștienți de faptul că aceasta înseamnă întârzierea alimentării unor întreprinderi cu materia primă necesară, dar, în primul rând, știau că mărfurile ce poartă înscripția „MADE IN ROMANIA” așteaptă în portul Constanța să ia drumul partenerilor noștri comerciali, ducând cu ele însemnul hărniciei și priceperii unui popor. Aceasta era starea de spirit a echipajului în momentul în care nava a intrat în port.

S-a hotărât ca echipajul să ajute la descărcarea și încărcarea celor trei magazii cu mijloacele de la bord, scurtând în felul acesta timpul de staționare.
Nouăzeci și șase de ore oamenii nu au cunoscut odihna. Ofițerii puntiști și mecanici, timonieri și marinari au lucrat, cot la cot, fără încetare, grăbind încărcarea și descărcarea navei. După zile și nopți de muncă încordată, nava a ridicat ancora cu destinația Constanța.



Marea calmă și navigația liniștită voiau parcă să aducă odihna în mijlocul echipajului. Și cât de plăcut pentru marinari drumul de întoarcere în patrie!
Nimic nu părea să prevestească furtuna înainte de intrarea în strâmtoarea Dardanele. Valuri uriașe ridicau nava pe spatele lor puternic pentru a o prăvăli apoi între abisuri, odată cu crestele lor înspumate. De fiecare dată, aveai impresia că nu va mai ieși deasupra munților de apă ce cădeau într-un torent nesfârșit, măturând puntea de la prova la pupa și din babord în tribord.
Bătrânul „Buzău” înainta tot mai greu. Deși turația elicei era corespunzătoare vitezei de regim, nava înainta doar cu 4-5 noduri.
Între timp, din țară au primit o radiogramă prin care li se cerea să ancoreze în portul Istanbul, pentru a mai încărca niște mărfuri.
Și de data aceasta echipajul și-a făcut datoria. Umăr la umăr, oamenii au ajutat la încărcarea rapidă a navei.

Cargoul „Buzău” ridică din nou ancora, ieșind din port. Manevra, foarte dificilă din cauza furtunii, este dusă la bun sfârșit, cu îndrăzneală și măiestrie, sub comanda căpitanului de cursă lungă
 

Ion Turcu.

Bosforul, această poartă a Mării Negre către întinderile albastre ale oceanului planetar, este mai neprimitor ca oricând. Coastele, altădată însorite, sunt mohorâte și răscolite de furtuna ce nu mai contenea. Valurile tot mai mari ale Mării Negre reduc viteza de înaintare a navei la numai 3 noduri și, ca un făcut, atunci când nava părea istovită de dansul amețitor al vântului și valurilor, câteva prelate ce acopereau gura magaziei nr. 2 sunt sfâșiate. Trebuia acționat în cel mai scurt timp și cu maximă eficacitate. Torentul de apă ce spăla fără încetare puntea amenința să se strecoare printre bocaporți și să producă degradarea mărfurilor din magazie.

Au urmat ordinele precise ale comandantului, executate cu promptitudine de echipaj. În felul acesta marfa a fost salvată de la pericolul degradării.
Drumul de la Istanbul până la Constanța a durat două zile. Când, în sfârșit, nava a ajuns în rada portului Constanța, furtuna nu contenise. Încă o manevră, pe cât de dificilă, pe atât de iscusită, și nava „Buzău” intră în port...

Acum am înțeles tâlcul șefului de echipaj. Într-adevăr, curajul, eroismul, spiritul de sacrificiu, colegialitatea sunt lucruri ce se leagă de cotidian în lupta aspră a marinarilor cu furtuna și cu vitregiile naturii.

Am plecat de la bord cu promisiunea că voi da curs invitației de a reveni la bordul navei „Buzău”. Și cum poți să nu te reîntorci cu plăcere în mijlocul unor oameni ce își refuză modest, simplu, - noțiunea cuvântului „erou”!”.

(Elev fruntaș Traian Băsescu)


 

Profil

„Coleg, prieten, tovarăș... cuvinte obișnuite despre un om obișnuit, prezență și individualitate în colectivul nostru. De ani de zile îl știm la fel: ordonat, serios, preocupat de formarea sa ca bun ofițer al Marinei comerciale.

Aș vrea să scriu ceva deosebit, ceva frumos, care să spună că el, colegul nostru, elev sergent Constantin Zaharia este ceea ce de obicei se cheamă a fi exemplu, un UTC-ist activ, exigent cu el însuși, preocupat de problemele colectivului.

L-am văzut adesea aplecat deasupra cursurilor, descifrând tainele meseriei de marinar, sau explicând unuia sau altuia din colegi câte o problemă dificilă.
Azi îl redescoperim în postura de comandant, de om investit cu responsabilitate și încredere, valorificându-și experiența și cunoștințele pe coordonate noi.
Pasiune și dăruire, muncă și seriozitate – toate la un loc îl definesc pe elevul sergent Constantin Zaharia în noua lui postură.

Și el, elevul sârguincios și corect din banca a doua, încearcă să sădească în conștiința colegilor mai mici, cărora le este comandant și instructor, ideea că «disciplina și munca oglindită în rezultatele obținute la învățătură sunt pentru noi cartea de vizită a celor mai frumoși ani din viață».

Și el, elevul sergent Constantin Zaharia ne dovedește zilnic prin muncă și perseverență, printr-o comportare regulamentară că știe să și-i trăiască din plin și cu folos pentru el și pentru noi toți.”.

(Elev sergent T. Băsescu)
Așadar, de când lumea: „Verba volent, scripta manent!”. Valabil și pentru președinți!

Post scriptum:
Aștept cu interes Memoriile Domnului Președinte, spre a mă delecta și descoperi și alte laturi ale creațiilor sale literare.
Până atunci, în preajma zilei sale de naștere, în calitate de vicepreședinte al Asociației Absolvenților ALUMNI ANMB - din care și Domnia Sa face parte -, îi urez un cordial LA MULȚI ANI cu sănătate!
Și – vorba Întâiului marinar al țării - SĂ TRĂIȚI BINE!


Bibliografie: Revista „Orizonturi marine”, Anul VI, nr. 17/1974, pp. 11, 13; Idem, Anul VII, nr. 18/1975, p. 14
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu


Despre Marian Moşneagu

Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).


Citește și:

La Frâncești, la mânăstire...