Călăii lui tata Matei (II) Nora demască ororile Securității (galerie foto)

Șaisprezece ani și patru luni de detenție, aproape toți trăiți în regim de izolare celulară – aceasta a fost „răsplata” statului român pentru un combatant în cel de-al Doilea Război Mondial. Un erudit al breslei marinarilor, un comandant vizionar și un Om, în adevăratul sens al cuvântului. Până unde a putut ajunge terfelirea unui ofițer român?
Domnul misterios. Din declarațiile ulterioare date de comandorul Matei Toma rezultă că avocatul Ion Mihalache a reușit să atragă vreo douăzeci de aderenți la Mișcarea Națională de Rezistență din județele Tecuci și Covurlui, precum și din București.  Astfel, pe 16 aprilie 1948 comandorul Toma menționa că „Din Tecuci și Covurlui sunt țărani din diferite comune, unde are cunoscuți personali, cam una până la trei pe comună. De asemenea, a mai raportat că și în București a captat 3 - 4 inși din celule comuniste pe care el le frecventa, spunând că le poate frecventa ușor fiind membru, declarând că acei trei - patru sunt înscriși la comuniști numai de formă. Mihalache a adus informații din rândurile comuniștilor asupra stării de spirit și asupra problemelor care le ridică comuniștii [Marian Moșneagu, ,,Elita Marinei Regale Române în rezistența anticomunistă”, București, Editura Militară, 2010, p. 139]. În declarația din 17 aprilie 1948, acesta menționa: „Horia Macellariu, într-una din comunicările sale, mi-a comunicat că o persoană cu mare suprafață va pleca în străinătate, unde va lua contact cu Rădescu, pentru a-i face raport asupra stadiului în care se află organizațiile subversive și pentru  a-i cere instrucțiuni pentru viitor și totodată pentru ca [Nicolae] Rădescu să obțină cât mai repede înlesniri pentru corespondență și armament. Acest om se numește Bujoiu, zicea amiralul Macellariu. Despre Bujoiu mai susțin că este „un om de-al nostru”, foarte legat și cu influență în străinătate. Tot atunci Horia Macellariu mi-a comunicat că Bujoiu va face legătura directă cu Rădescu și americanii, căci până acum are legătură cu americanii numai prin Gheorghiu și că, de asemenea, în același fel are legătură prin americani cu Rădescu. Mai declar că Horia Macellariu ne-a comunicat că tot prin Gheorghiu - Legația Americană - Rădescu vrea să trimită o scrisoare fostului rege Mihai, dar că n-o va preda lui Gheorghiu până când nu va avea confirmarea scrisorii anterioare trimise lui Rădescu prin Gheorghiu - Legația Americană. Avocatul Policrat avea însărcinarea din partea lui Horia Macellariu să informeze asupra tuturor chestiunilor interne și a stării și să-i raporteze regulat direct lui Horia Macellariu“ [Ibidem]. Referitor la comandorii Anton Marin și Constantin Tănăsescu, în Declarația din 19 aprilie 1948 comandorul în rezervă Toma menționa: „Pe comandorul în rezervă aviator Marin Anton l-am cunoscut cam pe la începutul anului 1947 din întâmplare, în modul următor: veneam de la Casieria Corpului II Teritorial, împreună cu comandorul Voinescu Victor. Anton Marin mergând pe stradă și venind din sens opus, s-a oprit să dea bună ziua lui Voinescu Victor, cu care se cunoștea. Cu această ocazie, Voinescu Victor mi l-a prezentat și mie. Ulterior, Horia Macellariu mi-a spus că ar dori să vadă pe comandorul de  aviație Marin Anton, despre care a auzit că este  un element care activează și în care se poate avea încredere.  Eu i-am spus că întâmplător am făcut cu­noștință cu el și atunci Horia Macellariu mi-a spus să mă duc la Marin Anton acasă, pentru ca să  înlesnesc o întâlnire între ei amândoi. După ce  am vorbit  la telefon cu Marin Anton, m-am dus la el acasă pe str. Sf. Constantin. Marin Anton aflând că vin din partea lui Horia Macellariu, mi-a spus că înainte de a-i telefona eu, i-a vorbit un domn misterios și căruia i-a răspuns că la telefon refuză să facă astfel de discuții și că abia în acest moment își dă  seama că acel domn misterios era Horia Macellariu, dar care, pentru motive conspirative, și-a dat alt nume. L-am pus în curent cu existența și scopul organizației condusă de amiralul Horia Macellariu și i-am cerut lui Horia Macellariu să vină și să se întâlnească. În acest scop i-am dat adresa din str. Popa Nan a lui Horia Macellariu, fixându-i ziua, ora și locul de întâlnire în stradă. A doua sau a treia zi după amiază, către seară m-am întâlnit cu comandorul Anton Marin pe B-dul Pache Protopopescu, aproape de str. Popa Nan. De acolo am mers împreună la locuința lui Horia Macellariu. După câteva minute a sosit și căpitan-comandorul Eftimie Ștefan. Horia Macellariu l-a informat asupra organizației și scopul ei și l-a întrebat pe câți aderenți din Aviație poate conta. Comandorul Marin Anton a răspuns că el are ade­renți, cu unii a și vorbit și că va căuta să mărească numă­rul lor, adăugând că vrea să organizeze grupe în munți, cu care să facă acte de sabotaj, mai ales asupra transporturilor C.F.R. Că va pregăti aceste  grupe, care să intre în acțiune la momentul oportun. Prin februarie 1948 am primit un telefon de la un comandor în rezervă aviator, care s-a recomandat comandor în rezervă aviator Tănăsescu Constantin și mi-a cerut să mă vadă. Ne-am fixat întâlnire în fața cinematografului Aro, spunându-ne unul celuilalt cum suntem îmbrăcați, ca să ne putem recu­noaște. Întâlnindu-ne, comandorul în rezervă Tănăsescu Constantin mi-a spus că este cumnatul lui Marin Anton, care vrea să se întâlnească cu amiralul Macellariu Horia și că Marin Anton i-a spus ca să-l caute prin mine pe Macellariu. I-am comunicat lui Macellariu despre întâlnirea mea cu Tănăsescu Constantin și dorința lui Anton Marin. Macellariu mi-a spus că este de acord și urma ca eu, împreună cu  Tănăsescu, să  stabilim locul de  întâlnire. În acest scop am vorbit cu Tănăsescu Constantin. Tănăsescu Constantin vorbind cu Anton Marin, acesta din urmă a refuzat să iasă  din casă la o  întâlnire și a cerut la Macellariu să vină  la  el. Am comunicat  acest  lucru lui Macellariu. Acesta, de asemenea, a refuzat să se ducă la Marin  Anton. La vreo săptămână, Horia Macellariu văzând aceste greutăți, m-a însărcinat pe mine să mă duc eu la Marin Anton acasă, pentru a afla rezultatele  activității sale printre aviatori și totuși să stabilesc o întâlnire între ei. I-am cerut lui Tănăsescu Constantin să-mi fixeze în­tâlnirea cu Marin Anton, adică să-l înștiințeze că mă duc la dânsul. În acest scop, după ce am primit telefonul lui Tănăsescu, am trecut prin fața porții acestuia la ora fixată și am mers  împreună la Anton Marin, după ce ne-am apropiat mai întâi de Piața Amzei, ca să ne ridicăm cartelele de pâine. De  acolo ne-am dus la Marin Anton unde, de față cu comandorul Tănăsescu, am stat de vorbă cu el, aproape o oră. I-am cerut să mă informeze asupra activității sale în rândurile aviatorilor și să stabilească pentru viitor planul de  lucru. L-am informat, de asemenea, asupra legăturilor cu Rădescu prin intermediul Legației Americane, i-am vorbit despre ceea ce știam de la Macellariu în legătură cu activitatea conspirativă a lui Bujoiu și inginer Gheorghiu. El mi-a spus că  s-a întors de curând din munți, dar nu mi-a dat numărul aderenți­lor și nici stadiul activității, mulțumindu-se să-mi declare doar că  are mulți  aderenți. În privința întâlnirii cu Macellariu, a rămas că va comunica lui Tănăsescu. Pe la 22-23 martie 1948 am primit un telefon de la Macellariu Horia să vin imediat la Tănăsescu Constantin acasă. Aci l-am găsit pe Horia Macellariu, însoțit de colonelul Popovici Alexandru și pe comandorul Tănăsescu Constantin, primii doi cu valizele în mână. De acolo am plecat imediat cu Horia Macellariu și Popovici Alexandru la Condeescu. La sfârșitul lui martie 1948, Tănăsescu Constantin mi-a dat o  „dovadă" de rămânere în Capitală, ca s-o predau amiralului Macellariu, din partea lui Anton Marin. Această dovadă, nu țin minte pe ce nume era, dar nu era nici pe nu­mele de Anton Marin, nici numele Macellariu și nici numele Ioan  Popa. Eu am transmis-o lui Macellariu prin Condeescu, pe care l-am întâlnit în oraș întâmplător. Nu m-am mai văzut după aceea cu comandorul av. Tănăsescu Constantin” [Ibidem, pp. 140 – 142].
De bună voie și (ne)silit de Siguranță... Ciudat pare faptul că, în pofida oricărei acțiuni liber consimțite, în Declarația din 23 aprilie 1948, comandorul în rezervă Matei Toma devine dintr-odată hotărât să spună tot adevărul și numai  adevărul, dând prezenta declarație, chipurile, „de bună voie”: „Fac parte din Mișcarea de Rezistență condusă de amiralul Horia Macellariu. Scopul mișcării este răsturnarea regimului actual din România prin mijloace violente și acțiuni teroriste și executarea personalităților proeminente din guvern odată cu răsturnarea regimului, începând cu d-nii miniștri Teohari Georgescu, Ana Pauker, Vasile Luca și alții; domnul ministru Gheorghiu Dej era pus mai la urmă. Mijloacele pentru atingerea acestui scop erau: armament și muniții pentru aceasta și material de distrugere (trotil). Armament și muniții, în afară de ceea ce se putea strânge în țară, trebuia să ne sosească de la americani, să ne fie aruncate cu avioanele (parașutele), la momentul oportun. În ceea ce privește acest moment oportun, el urma să fie în următoarele cazuri: 1. Atunci când ar izbucni conflictul între anglo-americani,  pe de  o parte și Uniunea Sovietică, pe de altă parte, ceea ce se prevedea într-un timp foarte apropiat; 2. Când echilibrul de forțe ar fi înclinat de partea americanilor sau când anglo-americanii ar fi avut vreun conflict cu România; 3. La retragerea Armatei Roșii de pe teritoriul românesc în urma semnării Tratatului de pace cu Austria, cu care ocazie urmau să se facă mari manifestații. În toate aceste cazuri, se plănuia instalarea unui gu­vern Rădescu. Aceste probleme s-au pus mai ales începând din ianuarie, februarie și martie,  cu apogeul în martie 1948. Anterior acestei date, s-a pus mai ales problema recrutării de aderenți pentru organizația noastră, trebuind să recrutăm, după indicațiile șefului nostru Horia Macellariu, elemente tinere active din rândurile ofițerilor deblocați, funcționari din Ministere, telefoane, din industrii, muncitori de la C.F.R., urmând să căpătăm elemente și din regimente, Diviziile „Tudor Vladimirescu”, „Horia Cloșca și Crișan”, Marele Stat Major și alții. Organizarea noastră era conspirativă, având în vedere scopul urmărit; din această cauză, organizarea oamenilor se făcea pe grupe, care nu trebuiau să cuprindă decât 3-4 maximum 5 persoane, iar ședințele lor, de  asemenea, să nu cuprindă mai multe persoane; astfel, grupa din care eu făceam parte era formată din comandorul de marină Condeescu,  căpitan-comandorul Eftimie Ștefan și subsemnatul, comandor Toma Matei. Această grupă era condusă direct de amiralul Horia Macellariu. La rândul nostru, eram șefi de ramură și conduceam gru­pe din câte 2-3-4 persoane. Astfel, comandorul Condeescu conducea grupa formată din Romeo Snaidero (din marina comercială), colonelul Popovici Alexandru și locotenent-comandorul în  rezervă Tăutu Marcel.onduceam grupa formată din căpitanul Buruiană, avocatul Mihalache  și Gheorghiu. Fiecare din grupa respectivă din care făcea parte conducea alte grupe de mai jos; aceasta era făcută cu scopul ca nu se cunoască între ei decât 3-4 oameni. În ceea ce privește regulamentul de lucru, el nu era scris, ci predat verbal și cuprindea mai multe reguli ca: 1. Recrutarea și organizarea trebuia să se facă în cel mai mare secret, ca oamenii din grup să nu cunoască decât pe șeful grupului. Mai sus nu cunoșteau pe conducătorul șefului lor de grup; 2. Grupele  trebuiau să fie formate din 3-4, eventual 5 persoane; 3. Comunicările și instrucțiunile trebuiau făcute verbal și nu scris; 4. Întâlnirile se făceau în stradă la ziua și ora fixată, aceasta când urmau să se facă comunicări scurte sau de transmis instrucțiuni; Ședințele se ținem în case; comunicările se făceau, de obicei, de către responsabilul grupului, iar uneori chiar de către altul din grup. 5. În caz de arestarea vreunuia, ceilalți trebuiau să plece de acasă și să-și caute adăpost; 6. În cazul când vreunul se simțea urmărit de Siguranță, el trebuia să comunice telefonic celorlalți acest lucru prin expresii „nu sunt sănătos” sau „nu mi-e bine” sau „vreau să plec în spital” sau „cutare a plecat în spital”, aceasta pentru ca ceilalți să ia toate măsurile de prevedere. Semnul de recunoaștere al oamenilor care fac parte din mișcarea de rezistență a lui Horia Macellariu era acesta: omul prezenta o moneda de 5 lei, arătând partea cu efigia Regelui Mihai, iar celălalt trebuia să arate un ac de siguranță (sau eventual tot o monedă de 5 lei); 7. Pentru corespondența scrisă, ea trebuia cifrată în felul următor: s-a luat un cuvânt cheie și s-a aranjat într-o anumită ordine; 8. Sarcinile care ni s-au dat de către Horia Macellariu, în afară de ceea ce am arătat mai sus, erau următoarele: a). Formarea de nuclee, în sânul unităților militare: regimente, diviziile „Horia Cloșca și Crișan” și „Tudor Vladimirescu” și Marele Stat Major, aceasta pentru cooptarea de aderenți, cât și pentru procurarea de informațiuni pe care urma să le predăm lui Horia Macellariu direct. b). Procurarea de armament și munițiuni, precum și material de distrugere prin prietenii sau cunoscuții noștri pe care îi aveam în armată, Horia Macellariu declarându-ne că el a și vorbit mai mult cu comandorul Eftimie Ștefan, ca acesta să facă rost de trotil de la unul din Depozitele Marinei, unde Eftimie spunea că are cunoștințe. c). Redactare și difuzare de manifeste de propagandă pe linia scopului urmărit de organizația noastră. Comandorul Condeescu Dumitru a fost însărcinat în acest scop să procure o mașina de scris și un „Gestetner” (mașină de multiplicat). Această sarcină au avut-o, de altfel, și ceilalți din grup. Cu această ocazie, precizez că manifestul iscălit și aparținând organizației „Vlad Țepeș II” nu era făcut de organizația noastră, ci Horia Macellariu ne-a arătat un  astfel de manifest și ne-a spus că l-a primit de la un prieten sau cunoscut al lui din acea organizație; eu însă nu cunosc cum s-a stabilit legătura între Horia Macellariu și organizația „Vlad Țepeș II”. În ceea ce privește intrarea mea în organizația dusă de amiralul Horia Macellariu, arăt mai jos cum s-au petrecut faptele și anume: Căpitan-comandorul Eftimie Ștefan, prin decembrie 1945 mi-a vorbit de amiralul Macellariu că face parte dintr-o organizație de luptă contra Guvernului, propunându-mi să intru și eu în această organizație. La răspunsul mei afirmativ, mi-a spus că îmi face legătura directă cu Horia Macellariu. După  câteva zile m-am văzut  cu Horia Macellariu, care a venit la mine în birou, la Ministerul Marinei. Aici mi-a spus că vrea să mă aibă lângă el în acțiunea sa, că are încredere în mine și să ținem contactul. În afară de câteva întâlniri pe care le-am avut cu Horia Macellariu, împreună cu Eftimie, când Horia Macellariu ne-a comunicat că el face parte dintr-o organizație, al cărui nume nu mi l-a spus, dar că este împreună cu generalul [Nicolae] Aldea și care avea ca scop răsturnarea regimului printr-o lovitură de stat, pentru care ne cere să căutăm câți mai mulți prieteni în Ministerul Marinei pe care să putem conta, în afară de aceste întâlniri am fost chemat de Horia Macellariu la începutul lunii mai 1946 la o întâlnire în stradă, sea­ra. Întâlnindu-ne la ora fixată, Horia Macellariu m-a condus într-o casă și înăuntru era un atelier - magazin cu abajoruri, lămpi, piese electrice și alte obiecte mărunte. Aci ne-a primit un domn, pe care Horia Macellariu nu mi l-a pre­zentat nici la venire nici la plecare. În această casă, Horia Macellariu mi-a citit un program conspirativ aparținând organizației din care făcea parte Horia Macellariu. Țin minte vag conținutul său. Se vorbea acolo despre răsturnarea guvernului, în care scop se cerea recrutarea de aderenți în rândurile unităților militare. Atunci Horia Macellariu mi-a declarat  că face parte din această organizație cu știrea lui Maniu și a regelui, care sunt ținuți în curent de generalul Aldea. Horia Macellariu mi-a declarat tot atunci că a avut câteva întâlniri cu generalul Aldea. Îmi  aduc aminte că în acel program despre care am vorbit mai sus se vorbea și despre procurarea de arme și alt material. În preajma procesului „Sumanelor Negre”, adică după arestarea generalului Aldea, Horia Macellariu a fugit de acasă fiind înștiințat de Eftimie că va fi arestat, întrucât după cum îmi spunea și Eftimie mai târziu, Horia Macellariu făcea parte din această organizație. După condamnarea lui Horia Macellariu am fost chemat acasă la acesta la familia Giani _:din str. Popa Nan; chemarea fost făcută prin căpitan-comandorul Eftimie Ștefan, care m-a condus la această adresă. Acolo s-a discutat și s-a hotă­rât ca Horia Macellariu să rămână în ilegalitate, după cum era dorința lui. În cursul  iernii  1946/1947 ne  întâlneam cu Horia Macellariu când în str. Popa Nan (de 2 sau 3 ori), când în casa căpitan-comandorului Eftimie Ștefan și o dată la mine, în prima jumătate a lunii ianuarie 1947, când a venit împreună cu Eftimie. Tot în cursul acestei ierni m-am întâlnit cu amiralul Macellariu și cu Eftimie la inginerul căpitan-comandor Panait Ion, în str. Tunari. În acea seară, în casa lui Panait Ion, Macellariu ne-a întrebat ce aderenți avem, ce informațiuni mai avem din Ministerul Marinei. Atunci Horia Macellariu ne-a spus că grupul nostru este format din Eftimie, Panait și subsemnatul Toma Matei, bineînțeles condus de Horia Macellariu (adică era vorba numai de grupul din care făceam și eu parte. Nu cunoșteam celelalte grupe). În urma condamnării  lui Horia Macellariu, am fost trimis de acesta în două rânduri la Iuliu Maniu. Prima dată, la vreo două luni după condamnarea lui Horia Macellariu, când i-am spus lui Maniu că sunt trimis de Horia Macellariu, care se simte sănătos și care trăiește fugar. A doua oară am fost prin aprilie 1947 la Iuliu Maniu, tot acasă la el, în Schitu Măgureanu, pentru schimb de in­formație, cu care ocazie Maniu mi-a spus să-i transmit lui Horia Macellariu că americanii au grijă de România și că se va alcătui un alt guvern. Tot în anul 1947, cam prin luna aprilie, l-am adus (la cererea lui Horia Macellariu) pe comandorul de aviație Marin Anton la o întâlnire cu amiralul Macellariu; cu Anton Marin m-am întâlnit la ora stabilită în Bdul Pache Protopopescu, cam pe la stația Traian și de acolo l-am dus în Popa Nan la Horia Macellariu în casă, unde s-au făcut discuțiile la care au participat în afară de noi trei și căpitan-comandorul Eftimie Ștefan. Deci discuțiile s-au făcut în casă și nu pe stradă, așa cum am indicat într-o declarație anterioară. Mai complectez că tot atunci Anton Marin a arătat că are pricepere în lupte de stradă și în organizarea grupelor de munți și se pregătește întrucât până la 15 mai 1947 va izbucni con­flictul între anglo-americani și Rusia Sovietică. A mai de­clarat totodată că el cu grupele lui va putea face incursiuni din munți și să atace transporturile pe calea ferată. În cursul verii 1947 m-am mai văzut cu amiralul Macellariu și într-o curte din dosul gazdei sale din str. Popa Nan, de vreo două-trei ori către seară, de față fiind în două rânduri și căpitan-comandorul Eftimie și la una din acestea a asistat și un avocat cunoscut a lui Horia Macellariu. Curtea arătată este în schița de față (n.r. vezi galeria foto). Din iulie 1947 și până în luna octombrie aveam cu Horia Macellariu și căpitan-comandorul Eftimie numai comunicări telefonice; cu căpitan-comandorul Eftimie totuși m-am văzut. Pe la sfârșitul lui octombrie 1947, în urma unei comunicări făcute de amiralul Macellariu sau de căpitan-comandorul Eftimie, m-am întâlnit cu Horia Macellariu pe o stradă din dosul casei dumisale din Popa Nan. La această  întâlnire, Horia Macellariu mi-a comu­nicat că trebuie să se mute imediat de la această gazdă întrucât servitoarea concediată și maltratată de gazdă a amenințat că va denunța că ține în casă un om care se ascunse de Poliție și, ca atare, ne roagă pe mine și pe Eftimie să-i găsesc o altă  gazdă, bineînțeles căutând prin prieteni. După vreo două săptămâni am fost iar chemat în același loc unde a venit și comandorul Eftimie Ștefan, care i-a spus că a găsit gazdă prin cumnata sa (această gazdă este d-na Iosipescu, dar pe care n-am cunoscut-o). Tot atunci eu i-am spus că vreu să vorbesc și cu comandorul Condeescu Dumitru, cu care Horia Macellariu era de acord. A rămas ca și Eftimie să mai controleze bine această gazdă oferită de cumnata sa și, totodată, să mai caute o altă gazdă de rezervă. A doua zi sau a treia zi m-am dus acasă la comandorul Condeescu și i-am vorbit despre Horia Macellariu, care este urmărit de Poliție, fiind condamnat în procesul „Suma­nelor Negre” și că acum activează în altă organizație subversivă, cerându-i totodată să adere la această mișcare și totodată să facem ceva pentru adăpostirea lui Horia Macellariu. Coman­dorul Condeescu cunoștea în parte situația lui Horia Macellariu și a acceptat propunerea mea, urmând ca să se întâlnească cu Horia Macellariu. Am stabilit o întâlnire între amiralul Macellariu și comandorul Condeescu. Întâlnirea s-a făcut pe strada din spatele casei din Popa Nan, unde se află o biserică și un mic square. La această întâlnire am fost de față patru oame­ni și anume Horia Macellariu, subsemnatul Toma Matei, Condeescu și Romeo Snaidero, care însoțea pe Condeescu. Horia Macellariu i-a vorbit lui Condeescu și Snaidero pe scurt despre organizația noastră și scopul ei, după care a comunicat că și-a găsit o gazdă prin cumnata lui Eftimie, la care se muta chiar în seara aceea. Condeescu a spus că totuși trebuie continuat cu găsirea și a celorlalte gazde de rezervă, pentru cazul când această gazdă, la care se mută în acea seară, nu prezintă destulă  siguranță, atunci ar putea deocamdată să se mute la Snaidero. Prin decembrie 1947, pe la începutul lunii, am fost convocați de Horia Macellariu la Condeescu acasă. Sub­semnatul și cu căpitan-comandorul Eftimie ne-am întâlnit seara la ora fixată în Confederația Balcanică și de acolo ne-am dus împreună  cu Horia Macellariu, cu care de asemenea ne-am întâl­nit în Piața Confederației Balcanice, la Condeescu. În casă la Condeescu am ținut o ședință, unde amiralul Macellariu ne-a vorbit încă o dată despre organizație, scopul ei, despre mărirea numărului de aderenți, despre munca conspirativă, arătându-ne că grupul nostru este format din Eftimie, Condeescu și subsemnatul, iar conducerea aparține direct lui Horia Macellariu și fiecare din noi, ca și ramură de ramură, să mărească numărul aderenților și să-i organizeze pe  grupe. Tot atunci ne-a comunicat că are și alte legături cu persoane. Tot atunci (ca și de obicei) ne-a făcut o expunere a situației internaționale și interne, arătându-ne că conflictul între  anglo-americani și Uniunea Sovietică se apropie în foarte scurtă vreme și, ca atare, trebuie să fim pregătiți. La plecare, Macellariu a fost însoțit de toți o bucată de drum scurtă, după care a continuat drumul împreună cu Eftimie. După această ședință m-am mai întâlnit cu Condeescu separat și cu Macellariu separat. Cu amiralul Macellariu m-am întâlnit odată până în Crăciun la statuia lui Tudor Vladimirescu, conform înțelegerii telefonice. În acest timp, Condeescu mi-a comunicat că s-a mai văzut cu Horia Macellariu, cu care a vizitat casa Romeo Snaidero și au mai discutat și alte case. Știu că Condeescu a mai oferit o casă în care locuiește o femeie singură. Condeescu se vedea cu Macellariu des și fără mine, el ajungând chiar un aghiotant și secretar a lui Macellariu și mergea și la gazda cea nouă a lui Macellariu. Mai adaug că, în timpul sărbătorilor de Crăciun, amiralul Macellariu a luat masa la comandorul Condeescu.” [Ibidem, pp. 142 – 147].
Apel către Rege. În aceeași zi, comandorul Matei Toma adaugă în continuare la Declarația anterioară: „Prin ianuarie 1948, conform celor stabilite m-am întâlnit la statuia  lui Tudor Vladimirescu, cu amiralul Horia Macellariu și căpitan-comandorul Eftimie Ștefan și am mers împreună la Condeescu Dumitru acasă. La această ședință, Condeescu a comunicat lui Macellariu că un prieten de-al lui, numit avocat Dumitriu, cu care a stat  de vorbă asupra organizației și cu care este de acord, ar dori să pună în legătură pe amiralul Horia Macellariu cu avocatul Aurel Dobrescu și Roxin, care conduc Partidul Național-Țărănesc în mod clandestin. Amiralul Macellariu a fost de acord cu această propunere. Întâlnirea a avut  loc mai târziu și despre care voi vorbi în altă parte. Pe la începutul lui februarie am mai avut o întâlnire cu amiralul Macellariu, la statuia lui Tudor Vladimirescu, unde mi-a comunicat că a scris o scrisoare lui Rădescu, pe care a expediat-o prin Legația Americană din București, prin ing. Gheorghiu. N-a avut la el textul scrisorii, dar mi-a arătat verbal conținutul ei, din care rețin următoarele: recunoaște pe generalul  Rădescu ca șef al organizației subversive condusă de Horia Macellariu și ceilalți prieteni ai lui, cerându-i să procure pentru această organizație fonduri și armament, acestea de la americani și să le expedieze la timpul oportun în România. Tot atunci mi-a comunicat că prin ing. Gheorghiu a obținut de la Legația Americană, ca prin ea să se facă transmitere de corespondență lui Rădescu în străinătate, știind că este vorba de o organizație subversivă care luptă pentru răsturnarea guvernului prin mijloace violente. Tot atunci mi-a comunicat că există o posibilitate de a  trimite un raport asupra stadiului în care se află organizația sa; acest raport urma să fie predat lui Rădescu de către Bujoiu, care trebuia să plece în curând în străinătate. Prin luna februarie 1948, m-am mai întâlnit la statuia lui Vladimirescu cu amiralul Macellariu, Dumitru Condeescu și cu un cumnat al lui Condeescu, de profesiune avocat. La această întâlnire, amiralul Macellariu a vorbit mai tot timpul cu acest avocat, iar eu cu Condeescu ne plimbam în urma lor.  Pe la începutul lui martie 1948, am participat la o ședință în casa lui Condeescu, la care au luat parte următorii: Horia Macellariu, subsemnatul Toma Matei, Condeescu, avocatul cumnat al lui Condeescu (Toma). După puțin timp venit și  avocatul Rene Policrat. Atunci Horia Macellariu ne-a citit un concept de scrisoare ce urma să fie trimisă fostului rege Mihai. El ne-a citit această scrisoare după ce Rene Policrat ne făcuse o expunere asupra situației internaționale. Scrisoarea, spunea Horia Macellariu, urma să fie semnată de el, Bujoiu și ing. Traian Nițescu și urma să fie trimisă prin Gheorghiu - Legația Americană - Rădescu. În scrisoare se exprima devotamentul față de ex-regele Mihai și i se arăta existența unei mișcări subversive în România, care are de scop înlăturarea regimului și reîntronarea monarhiei. Tot în prima jumătate a lunii martie 1948, am fost la Condeescu Dumitru, unde se mai aflau și colonelul în rezervă Popovici Alexandru, Tăutu Marcel și Romeo Snaidero. În acea ședință am desfăcut harta României și planul Bucureștilor, discutând aspra modului cum am putea trece pe hartă numărul aderenților. Planul Bucureștilor era făcut de mine pe o hârtie de calc, iar harta României pe județe era făcută de mine pe hârtie albă, aceasta la cererea amiralului Macellariu de a face o numărătoare a aderenților organizației noastre. Nereușind s-o facem, am amânat această numărătoare pentru altă dată, când va fi de față și Horia Macellariu. Această numărătoare am făcut-o într-o ședință următoare tot în casa lui  Condeescu, la care au luat parte următorii: Horia Macellariu, Condeescu, subsemnatul Horia Matei și Romeo Snaidero. Am ajuns la următoarele cifre: circa 500 aderenți în București și mai puțin de 900 în țară. S-a procedat în felul următor: Condeescu nota pe o hârtie numărul aderenților pe București și pe județe, după aceea s-a notat pe harta României numărul aderenților în județul respectiv iar pe planul Bucureștilor s-au făcut puncte pentru fiecare om în parte. Lucrarea a rămas neterminată. La numărătoare, eu am indicat pe ramura mea circa 250 până la 280 oameni, în București și în județele Ialomița, Constanța, Covurlui, Tecuci și Brașov. În acest număr intrau și numărul aderenților lui Anton Marin și ai lui Eftimie. Pe ramura mea reușisem să recrutez în București pe căpitanul  Buruiană Ion și   avocatul Mihalache Ion. 1. Întâi îl recrutasem pe căpitanul Buruiană și apoi acesta m-a condus în casa lui Mihalache, aceasta s-a întâmplat cam prin noiembrie - decembrie 1947. 2. A doua întâlnire cu aceștia doi am avut-o la mine acasă, cam prin ianuarie 1948. La această ședință, după ce ne-am informat reciproc asupra situației politice internaționale și interne, căpitanul Buruiană a propus acțiuni energice și de sabotaj, mai ales la căile ferate, cu ajutorul unor muncitori ceferiști, arătând că aceștia pot executa acțiunile chiar cu târnăcopul. Buruiană susținând necesitatea de a se face deraieri de trenuri, arătând totodată că el mai poate atrage aderenți mulți din rândurile ceferiștilor din Fetești și Grivița - București, iar Mihalache Ion spunea că poate atrage aderenți foarte numeroși din comunele din județele Tecuci și Covurlui și, de asemenea, și muncitori din București, întrucât el are acces la celulele comuniste, fiind înscris în Partidul Comunist  numai de formă. 3. Ultima întâlnire am avut-o cu Buruiană și Mihalache Ion prin februarie 1948, în felul următor: ne-am fixat întâlnire prin telefon, pe Calea Dorobanți, în dreptul bodegii „Roata Lumii”; acolo au venit amândoi cu mașina lui Buruiană, unde m-au luat  și pe mine, mergând  spre lacul Herăstrău. Avocatul Mihalache Ion mi-a raportat că a reușit să atragă peste 20 de țărani  și muncitori din județele Tecuci și Covurlui și din București, cu care stătuse de vorbă în timpul vacanței de Crăciun, iar căpitanul Buruiană a raportat că a reușit să atragă 5-6 aderenți din rândurile muncitorilor din București și Fetești. Căpitanul Buruiană, cu care m-am mai văzut și după aceea, de câteva ori, insista mereu asupra necesității de a se face  acte de deraiere la căile ferate, căci altfel guvernul va trăi prea liniștit (sic!), socotind că nu are adversari. La una din dăți, când a venit la mine acasă, căpitanul Buruiană, cam pe la sfârșitul  lunii februarie 1948, mi-a adus zece exemplare dintr-un ziar intitulat „Lupta Românească”, redactat și scris de Buruiană și Mihalache, trase la șapirograf - mărimea era cât o jumătate de pagină din ziarele obișnuite. Din aceste exemplare, am predat două lui Condeescu pentru amiralul Macellariu, pe celelalte le-am distrus. Ziarul conținea un îndemn la revoltă împotriva guvernului și a Armatei Roșii. Ziarul, mai departe îndemna populația să fie pregătită pentru acțiunile care urmează în curând. Mai avea un articol cu conținut huliganic și de ațâțare la ura de rasă. Căpitanul Buruiană și cu Mihalache au tras vreo 200 până la 300 de  exemplare din acest număr, Buruiană spunându-mi că ele au fost împărțite de el și de Mihalache, pe la cunoscuții lor și prin curțile oamenilor și că au pus unele exemplare în cutiile poștale pentru București și provincie. Tot de la Buruiană mai știu că au scos după aceea un alt număr și mi-a adus și mie 18 exemplare, pe care eu le-am distrus prin ardere în aceeași zi. La una din ședințele ținute cu Horia Macellariu, am raportat rezultatele activității propagandistice și de organizare pe firul meu. Comandorul Condeescu a raportat și el aderenții care formează grupele sale. Avocatul Dumitriu făcea parte din oamenii lui Condeescu și nu din oamenii mei” [Ibidem, pp. 147 – 149].
Rețeaua constănțeană. În aceeași zi, comandorul în rezervă Matei Toma completează o nouă Declarație: „Prin martie 1947, în cadrul ajutorului american, am cunoscut la Constanța doi ofițeri din Marina Americană; unul este căpitan Karpe și altul este locotenentul Rura. Comunicându-i lui Horia Macellariu că am cunoscut pe acești doi americani, care acum se află în București, mi-a spus să iau legătura cu ei pentru a-i tatona mai întâi ce poziție au față de organizația noastră. În luna mai 1947, m-am dus eu la Misiunea Militară Americană din strada Batiștei, colț cu strada Caragiale. Am vorbit acolo cu locotenentul Rura. Prin birou a trecut și Karpe cu care am dat mâna, recunoscându-mă. A doua oară am fost în toamnă, dar locotenentul Rura era plecat la Viena. După aceea am fost la începutul lui februarie 1948, când am putu vorbi cu locotentul Rura căruia i-am comunicat că fac parte dintr-o organizație subversivă, arătându-i și scopul acestei organizații și că din ea mai fac parte amiralul Horia Macellariu, ca șef, diferiți oameni politici, iar în America avem pe Rădescu și că, cu Rădescu avem legătură prin Legația Americană. De la Horia Macellariu mai aveam instrucțiuni că le pot vorbi în felul acesta. I-am cerut să contribuie la ajutorarea  organiza­ției noastre, comunicând șefilor săi să ne trimită bani și materiale (armament și muniție în caz de război între anglo-americani și Rusia Sovietică). După ce mi-a spus că în urma procesului lui Maniu nu se poate angaja americanii în orice condiții, m-a asigurat to­tuși că va comunica șefilor săi cele arătate de mine. Adevărul este că Horia Macellariu mi-a  spus că vrea să mai aibă cu americanii încă o legătură, adică și prin acest locotenent Rura și că de altfel, el mai are și o altă cale prin inginerul Gheorghiu la colonelul Lowell. De altfel, Horia Macellariu mă împingea mereu când mai merg pe la americani ca să iau răspunsul. La un moment dat i-am comunicat amiralului Horia Macellariu că nu mă pot duce la ei înainte de finele lunii martie căci acesta era termenul pe care mi l-a dat locotenentul Rura, ca să vin după răspuns. Eu nu m-am mai dus să iau răspunsul. Am uitat să mai arăt că prin februarie 1948 când am fost la locotenentul Rura, acesta m-a întrebat dacă nu sunt cumva (filat) urmărit și dacă n-am fost văzut de poliție intrând la ei. I-am răspuns că nu știu.” [Ibidem, pp. 149 – 150].
Arestarea. Într-o altă Declarație, datată 24 aprilie 1948, comandorul în rezervă Matei Toma declara: „Pe comandorul Condeescu l-am recrutat eu în această organizație a lui Horia Macellariu; nu i-am vorbit prea mult și a fost complet de acord. Despre întâlnirile cu Condeescu Dumitru și ședințele ținute la el în casă, am vorbit în declarații diferite, dar precizez că începând din februarie și mai ales martie 1948, elementul cel mai de încredere a lui Macellariu era comandorul în rezervă Condeescu Dumitru, mai ales că nu la mine a locuit Horia Macellariu. De altfel, și mai înainte ca Horia Macellariu să fi locuit la Condeescu, tot Condeescu era acela care se vedea foarte des cu Macellariu și i-a scos hainele de la fosta gazdă a lui Macellariu, la care se ducea foarte des, iar eu nu am fost niciodată la acea doamnă. Condeescu, în afară de cele arătate anterior, avea mai mulți oameni și mai multe grupe decât mine. Pe firul lui știu că au fost următorii: colonelul în rezervă Popovici Alexandru, Romeo Snaidero, Marcel Tăutu, avocatul Dumitriu, Drimba Gheorghe, cumnații lui Snaidero, cumnații lui Condeescu. La Condeescu se păstrau scriptele și însemnările. Harta României și Planul Bucureștilor pe care s-au făcut însemnările la numărătoarea aderenților, mi-au fost cerute (să le fac) de către Horia Macellariu, prin Condeescu. El a ajuns secretarul lui Macellariu. Nu rețin toate grupele și toți aderenții lui Condeescu Dumitru. Ultima dată m-am văzut cu Condeescu Dumitru în ziua de 5 aprilie, în urma unui telefon pe care mi l-a dat Condeescu ca să mă întâlnesc cu el. M-am întâlnit cu el în urma acestui telefon, în Piața Confederației, dimineața. Aici mi-a comunicat că nu mai doarme acasă de teama Siguranței și, ca atare, mă roagă să trec pe la nevastă acasă și să-i spun următoarele: 1. Să concedieze servitoarea (aceasta de teamă ca nu cumva fiind arestată, să  divulge anumite lucruri). 2. Soția lui să plece și ea de acasă și să anunțe că pleacă la țară pentru mai multă  vreme, la o rudă a lui Mache, care deschide farmacie. 3. Că îi va trimite prin poștă o scrisoare de despărțire, dar ea să nu se sperie (căci  aceasta va fi făcută numai de formă.) Tot atunci mi-a spus că Horia Macellariu s-a mutat într-o casă fără telefon pentru a risca mai puțin. Când m-am dus la d-na Condeescu să-i transmit aceste lucruri, am găsit acolo doi comisari de Siguranță, care m-au arestat. Îmi aduc aminte încă, că la 1 aprilie 1948, la amiază, am fost chemat urgent la Condeescu acasă, pe care l-am găsit de plecare. M-a chemat să-mi spună că pleacă de acasă întrucât căpitan-comandorul în rezervă Eftimie Ștefan i-a comunicat în acea zi că la el acasă se face percheziție, motiv pentru care a plecat de acasă și că tot Eftimie i-a comunicat că și la fosta gazdă a lui Macellariu s-a făcut percheziție. Condeescu mi-a spus că întrucât el este cunoscut de acea gazdă, se teme ca Siguranța să nu vină și la el.” [Ibidem, pp. 150 – 151].
Soluția de compromis. Într-o altă Declarație, din aceeași zi, comandorul în rezervă Matei Toma declară: „Știu că în urma celor stabilite, Horia Macellariu a luat contact cu Aurel Dobrescu și Puiu, reprezentanții P.N.Ț. clandestin, cam prin luna ianuarie sfârșit sau începutul lui februarie 1948. Comandorul Condeescu m-a chemat și pe mine la prima întâlnire dar eu n-am participat; însă Condeescu Dumitru m-a informat după aceea că întâlnirea dintre Horia Macellariu, Aurel Dobrescu și Roxin a avut loc într-o casă din spatele cinematografului Aro sau Scala, la care întrevedere au participat și comandorul Condeescu Dumitru și avocatul Dumitriu. Tot comandorul Condeescu m-a informat asupra celor discutate și hotărâte la această întrevedere și anume: 1. Legături mai strânse între P.N.Ț. clandestin și organizația lui Horia Macellariu. 2. Recrutarea de elemente tinere chiar și din tineretul Partidului Național-Liberal al lui Brătianu. 3. Constituirea unui grup de conducere (Comitete de conducere) unitară a rezistenței din țară, pentru răsturnarea prin violență a regimului democrat din România. 4. Stabilirea unei legături și mai strânse cu americanii și englezii, de la care să se ceară ajutorul în ceea ce privește armamentul, muniții și bani. Armamentul și munițiile să vină la Legația Americană din București, de unde să fie scoase la momentul oportun, sau asvârlite din avion, punându-se accent deosebit în ivirea conflictului apropiat între americani și englezi, pe de o parte și Uniunea Sovietică, pe de altă parte. 5. Când m-am întâlnit după aceea cu Horia Macellariu, acesta m-a întrebat dacă Condeescu m-a informat asupra celor discutate la întrevederea cu Aurel Dobrescu și Roxin, la care eu i-am răspuns afirmativ. Tot atunci sau în alt rând, Horia Macellariu m-a întrebat ce părere aș avea dacă, pentru câștigarea Apusului și a Papei de partea noastră și pe cale religioasă, am trece Biserica Creștină Ortodoxă română la aceea Unită. Eu am răspuns că este cam greu, pentru că poporul român nu-și leapădă o credință religioasă tradițională, la care Horia Macellariu mi-a spus că aceasta s-ar putea face pe nesimțite și fără știința poporului. Știu că întrevederi cu Aurel Dobrescu și Roxin s-au ținut și ulterior, dar nu cunosc conținutul discuțiilor, deoarece nu mi s-a mai comunicat” [Ibidem, pp. 151 – 152]. La 16 decembrie 1948, comandorul Matei Toma a fost arestat și întemnițat inițial la Aiud și apoi la Gherla, de unde a fost eliberat, prin „grațiere”, în vara anului 1964.
Întoarcerea acasă. Mărturisirea pe care doamna Ileana Toma, soția inginerului Virgil Toma, fiul cel mare al comandorului Matei Toma este pe cât de cutremurătoare pe atât de elocventă pentru umilințele, dezonoarea și atrocitățile îndurate de „lotul marinarilor” [Întoarcerea acasă. Mărturie 1964”, Articol publicat cu titlul ,,O condamnare neamistiată” în ,,România liberă”, Suplimentul ,,Aldine” din 9 decembrie 2006. [n.a.]]. „S-a întâmplat la început de august, 1964. Socrul meu, marinarul comandor Toma Matei, fusese eliberat ultimul de la Gherla. Hemiplegic în urma unui atac cerebral, târându-și piciorul drept și ținându-și mâna dreaptă lipită strâns de piept, ca și cum o feșă imaginară ar fi imobilizat-o, era întovărășit de... -de fapt nu se știe cine era bărbatul care-l însoțise în tren. Comandorul, cu părul cărunt, scurt, nedepășind un centimetru, cu ochii larg deschiși, credea el către lumină, pășea șchiop, șovăitor, știa bine: spre fiii săi; așa i se spusese acolo, în infirmeria Gherlei, că va fi întâmpinat de fiii săi, care îl vor duce acasă. Medicii închisorii încercaseră să-i dea, folosind medicina vremii, o formă cât de cât de om în viață, după cei șaisprezece ani și patru luni aproape toți trăiți în regim de izolare celulară. Cei doi fii ai săi? Virgil Toma avea 24 de ani când, în '48, îl arestaseră împreună cu el. Îl condamnaseră la trei ani, dar făcuse șase. Pe la Aiud, la Gherla, la Bicaz, la Canal... Apoi din nou l-au arestat în '59. Alți patru ani. Eugen avea doar cincisprezece ani. Cum o fi crescut fără tată? Se pare că asta era întrebarea care-l frământa cel mai tare. Într-adevăr, l-au întâmpinat cei doi fii - fuseseră anunțați să aștepte „la toate trenurile venind din Ardeal”. Li se comunicase printr-un telefon foarte scurt că tatăl lor nu se poate descurca și că trebuie așteptat la tren. Li se păruse normal, ei știind că pentru el nu mai exista „acasă”. După arestarea comandorului Toma Matei și a fiului său major Virgil, cei rămași acasă, soția, Paraschiva Toma, învățătoare, și fiul său minor, Eugen, fuseseră arestați la domiciliu câteva luni și mutați apoi cu forța de pe strada Amiral Bălescu într-o mansardă întunecoasă de pe strada Silvestru. Mă uit astăzi la biletul de eliberare (grațiere) a socrului meu și citesc în dreptul adresei sale: București, strada Amiral Bălescu! Șaisprezece ani și patru luni fără nici o veste de la ai tăi, fără nici o scrisoare, necum pachet sau vorbitor. Măcar să i se spună că familia lui și-a schimbat adresa. Era om socrul meu? Avea și el drepturi? Drepturile omului? În sufletul său el se întorcea „acasă”...
Comandorul Toma Matei, cel despre care se spune că ar fi urmat să fie înaintat în gradul de contraamiral, a decedat pe 10 februarie 1965. La intrarea în Mănăstirea Dintr-un Lemn din comuna vâlceană Frâncești, pe una din plăcile de marmură se poate citi un Pomelnic în care sunt trecuți „toți înfăptuitorii Marinei și marinarii până în 1940”. Deasupra listei cu numele marinarilor aleși pentru pomenire stă scris: „Pentru cei care, urmând pilda luntrașilor și corăbierilor moldoveni și munteni, pentru cei care, căliți în aspra școală a mării, au contribuit, prin curajul și sacrificiul lor sau sufletul și priceperea lor luminată, la reputația și înălțarea Marinei Române. Așezatu-s-au aceste inscripții de evocare veșnică a amintirii acelora care, de la începuturile Marinei și până în anul 1940, anul restaurării acestei voievodale mănăstiri de către Ministerul Aerului și Marinei, seculara ctitorie a marelui domnitor și creștin Matei Basarab, pentru a fi pomeniți în ziua de Sfânta Maria, ocrotitoarea celor ce plutesc pe ape. Slavă și veșnică pomenire tuturor marinarilor noștri, a căror pildă va fi un puternic îndemn pentru toți cei care urmează pe calea nesfârșită a apelor, acceptând sacrificiile și biruind primejdiile, spre eterna înălțare a neamului!.” [Marian Moșneagu, ,,Eroii Marinei Române”, Buzău, Editura ALPHA MDN, 2009, pp. 281 – 284]. Alături de Întemeietorii Marinei și luptătorii pentru independență 1859 – 1878, Marinarii din perioada 1878 – 1913, din Campania 1913 și din Războiul Marii Uniri 1916 – 1919, printre Marinarii contemporani 1919 – 1940, pe ultima placă a fost înscris, la loc de onoare, și numele comandorului Matei Toma. Nimeni, în afară de familie, nu-i mai poartă astăzi de grijă. Matei Toma, erou al Marinei Regale în al Doilea Război Mondial, nu are statuie, nici o stradă nu-i poartă numele și nici o autoritate din breaslă nu luptă pentru reabilitarea sa și a camarazilor săi. Pentru posteritate, el este pe mai departe, pe nedrept, doar un proscris deținut politic. Să ne rugăm pentru liniștea sa, cel vrednic de admirație, slavă și veșnică pomenire, care biruind dezinvolt primejdiile mării, a acceptat fără crâcnire martiriul...
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moșneagu 
Comandor (r) dr. Marian Moșneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanța. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) și ale Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) și șef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 

Citește și:   
 

Interviu online cu comandor (r) Marian Moșneagu „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemă, ci și un standard de viață“ (galerie foto)

Călăii lui tata Matei (I) Ispita conspirației (galerie foto)