Cine repară onoarea Marinei? El a salvat-o! (galerie foto)

Se spune că nu te poţi împotrivi destinului, oricât de mult ai vrea şi oricât de greu ai superi. Aşa încât trebuie să ţi-l asumi şi să lupţi până la capăt. Or, contraamiralul Macellariu a ştiut cel mai bine să lupte, să-şi apere neamul şi ţara, să îndure ani grei de temniţă şi, la finalul supliciului, să plece la cele veşnice când zorii democraţiei păreau să se ivească şi pentru români.
 

 

În Marele Război

 
Fiul Elenei şi al inginerului silvic Nestor Măcelaru, Horia Macellariu s-a născut la 28 aprilie 1894 în localitatea Cozia, jud. Vâlcea. După absolvirea Liceului real „Mihai Viteazul” din Bucureşti, în anul 1915 a absolvit Școala de Artilerie, Geniu şi Marină, cu gradul de sublocotenent. Și-a început cariera la Grupul Canonierelor din cadrul Apărării Dunării de Sus. În Foaia calificativă pe anul 1915, comandantul Regiunii Dunării de Sus, căpitan-comandorul Mihail Gavrilescu aprecia că este „sănătos, rezistent, poate suporta greutăţile unei campanii. Se prezintă bine, inteligent, concepţie promptă. Disciplinat. A fost înaintat sublocotenent la 15 iunie a.c. şi ambarcat pe canoniera „Bistriţa” ca ofiţer la bord. Comandantul său a fost foarte mulţumit de modul cum s-a achitat de toate însărcinările ce a avut. S-a achitat de asemenea foarte bine şi cu pricepere în funcţia de secretar al Regiunii. Conduită foarte bună, nu are nici un viciu; promite a deveni un foarte bun ofiţer de marină. Merită să înainteze.”¹.
 
A intrat în campanie ca ofiţer în statul major al Diviziei de Dunăre. În perioada 16 martie-1 iulie 1916 a fost adjutant al comandantului Flotei de Operaţiuni, contraamiralul Nicolae Negrescu, dată la care i s-a încredinţat şi comanda vasului-amiral „Principele Nicolae”. „Inteligent, harnic, priceput, dornic de întrebuinţare şi cu iniţiativă, sublocotenentul Măcelaru mi-a fost un preţios colaborator în timpul războiului, mai ales de când nu aveam nici şef de stat major, nici ajutor. Ca (sic!) comandant al vasului-amiral, deşi temperament nervos, s-a arătat de un calm imperturbabil, cum n-am întâlnit la mulţi, în conducerea sub ploaia de obuze de toate calibrele la Turtucaia, de două ori la Rasova şi o dată la Hârşova. De aceea a şi fost decorat. Ofiţer de viitor, pe care se poate conta în orice împrejurări grele, mai ales când va fi format complet. Este de caracter.”².
 
De la 25 martie până la 15 septembrie 1917 a fost comandant al bateriilor antiaeriene de la Chilia Veche, sub comanda comandorului Angelo Frunzianescu. Între 15 septembrie şi 1 decembrie 1917 a făcut parte din Serviciul de Artilerie al Flotei de Operaţiuni şi comandant al unei barje de obuziere de 120 mm, sub comanda locotenent-comandorului Gheorghe Koslinski. A lucrat la ridicările topografice din regiunea Ismail şi a făcut serviciu ca observator la trageri, achitându-se foarte bine şi în mod conştiincios.
 
De la 1 decembrie 1917 la 1 aprilie 1918 a făcut parte din Batalionul de Recruţi al Marinei din Huşi, în calitate de comandant al plutonului 1 din compania a 2-a, în subordinea locotenent-comandorului Radu Niculescu, respectiv a comandantului batalionului, maiorul Dumitru Constantinescu. În Nota de carnet de la 15 februarie la 6 mai 1918, comandantul Batalionului de Recruţi evidenţia: „Rezistent, sănătos, a luat parte la toate exerciţiile cu compania şi batalionul, precum şi la toate marşurile şi în condiţiuni destul de grele. Capabil şi foarte inteligent; prinde repede chestiunile şi le traduce în fapt cu mult interes. Îi place să se ocupe pentru a-şi mări bagajul de cunoştinţe atât pe tărâmul militar cât şi din punct de vedere general. A condus în tot timpul instrucţiei un pluton iar la inspecţia ce i-am făcut-o a fost cel mai bine din toate punctele de vedere.
 
În timpul din urmă a condus serviciul casierei, îmbrăcămintei şi aprovizionării, cu care a dat dovezi de însuşiri frumoase. Educaţie militară aleasă. Foarte demn, foarte corect în toate acţiunile. Fire sensibilă, acompaniată de un raţionament cu o bună logică. Are dezvoltată ambiţia de a se distinge, nu lasă nimic niciodată neisprăvit. Primeşte însărcinări cu toată bunăvoinţa şi în această privinţă a adus multe şi reale servicii batalionului. Este un ofiţer de nădejde.”³. La 25 iulie 1918 a fost ambarcat pe monitorul „I.C. Brătianu”, în Foaia calificativă pe anul 1918, comandantul navei, căpitan-comandorul Constantin Vlădescu apreciind: „Înfăţişare frumoasă şi plăcută. Sănătos şi rezistent. Inteligenţă frumoasă, voinţă formată, sentimente frumoase. Citeşte şi e dornic de a se instrui. Ca să-şi completeze instrucţia marinărească trebuie să facă Școala de Aplicaţie, pe care n-a făcut-o din cauza războiului. Disciplinat, respectuos cu mai marii şi plin de atenţiune şi îngrijire cu soldatul. A fost întrebuinţat în serviciul obişnuit de bord şi ca însărcinat administrativ, cu care prilej a dovedit că e destoinic, muncitor şi corect. Îl notez ca prea bun ofiţer.”⁴. La 1 august 1919 a fost înaintat la gradul de căpitan, fiind numit comandant al portului Feteşti.
 

La Școala de Pilotaj

 

La 1 decembrie 1919 a fost mutat la Serviciul Geografic al Armatei. De la 1 decembrie 1919 la 23 februarie 1920 a activat la Secţia Geodezică. În Foaia calificativă pe anul 1919, locotenent-colonelul Georgescu evidenţia că „Este un ofiţer inteligent, capabil şi cu o bună educaţie militară. A luat parte la cursurile Școlii Pregătitoare de Geodezie, unde a arătat foarte multă pricepere şi a dat dovadă că posedă un solid fond de cunoştinţe matematice necesare lucrărilor de geodezie. Dacă rămânea la Serviciu devenea un element preţios şi foarte devotat Serviciului. Având în vedere stăruinţa, priceperea şi intensitatea cu care începuse să lucreze la această secţie şi ţinând seama şi de bunele note de la corp, acest ofiţer merită a înainta excepţional la gradul de maior.”⁵. La 23 februarie 1920 a fot numit comandant Școlii de Pilotaj şi Hidrografie, funcţie care i-a dat prilejul „să dovedească, pe lângă cunoştinţe profesionale întinse, şi un deosebit spirit organizatoric. Munca depusă de ofiţer a fost spornică, căci într-un interval de timp scurt a putut să determine drumul navigabil pe Dunăre, care în ultimii ani ai războiului se schimbase mult, şi în acelaşi timp să formeze o serie de oameni cu cunoştinţe de pilotaj, care vor fi de mare folos unităţilor Marinei. Nu am decât cuvinte de laudă pentru acest distins ofiţer”⁶ - concluziona şeful de stat major al Marinei, comandorul Vasile Scodrea.
 
În Foaia calificativă pe anul 1921, comandantul Apărării Fixe Fluviale, căpitan-comandorul Constantin Focşa aprecia că este „Pătruns în cel mai înalt grad de spiritul datoriei. Ordonat în toate acţiunile sale. În calitate de comandant al Școlii de Pilotaj, a dat dovezi că posedă calităţi superioare atât ca organizator cât şi ca marinar. I s-a încredinţat o misiune efectuată în cursul acestei campanii - ridicarea cursurilor a patru râuri - achitându-se în mod lăudabil şi dând dovezi că pe lângă cunoştinţe teoretice posedă şi aptitudini practice specialităţii sale. Merită să avanseze în mod excepţional când va avea vechimea.”⁷. În cursul iernii a fost desemnat să organizeze şi să pună în stare de funcţionare Școala Copiilor de Marină Secţia Pilotaj. „Cu toate neajunsurile şi lipsurile inerente actualei stări de lucruri, atât Școala Copiilor Secţia Pilotaj cât şi Școala de Piloţi au funcţionat graţie muncii inteligente ce a depus acest ofiţer - sublinia în Foaia calificativă pe anul 1922 acelaşi comandor Anton Foca. În cursul verii a executat cu ambele şcoli voiaje de practică pentru corijarea hărţii Dunării şi stabilirea punctelor de trecere în locurile dificile. Marina, de pe urma muncii depuse de acest ofiţer pentru formarea viitorilor piloţi, a tras foarte mult profit şi nu am decât cuvinte de laudă pentru acest distins ofiţer. Merită să avanseze în mod excepţional când va avea vechimea şi va reuşi la examen.”⁸.
 

La Divizia de Mare

 
 
În perioada 8 mai - 12 iulie 1923 a activat ca ofiţer cu Navigaţia, timonieria, torpilele şi T.F.S. pe distrugătorul „Mărăşeşti”, comandantul navei, căpitan-comandorul Nicolae Păiş apreciind în Foaia calificativă pe anul 1923 că „Posedă frumoase cunoştinţe generale şi tehnice, care îi dau posibilitatea să abordeze cu uşurinţă chestiuni privitoare la Marină. A absolvit Școala Specială, dând examen direct - foarte bine. Ținută ireproşabilă. Prezentabil. Curajos. Educaţie militară desăvârşită. Disciplinat, respectuos, condescendent, demn. Are curajul răspunderii şi convingerilor. Aptitudini marinăreşti complete. Nu suferă de rău de mare. Bun manevrier. În executarea serviciului se identifică cu el şi pune toată dragostea şi râvna să ducă la bun sfârşit orice însărcinare dată.”⁹.
 
În perioada 12 iulie - 4 octombrie 1923 a fost comandant al canonierei „Locotenent-comandor Remus Lepri”. Pe 4 octombrie 1923 a revenit ca ofiţer cu navigaţia şi torpilele pe distrugătorul „Mărăşeşti”. După absolvirea Școlii de Informaţii pentru căpitani, în perioada 26 noiembrie 1923-21 aprilie 1924, la 21 noiembrie 1924 a fost numit comandant al torpilorului „Vârtej”.
 

În eşaloanele superioare ale armatei

 

La 1 aprilie 1925 a fost mutat ca şef al Secţiei a II-a la Inspectoratul Marinei din Ministerul de Război. În Foaia calificativă pe anul 1927, şeful de stat major al Marinei, comandorul Ioan Bălănescu aprecia că „Toate lucrările sale se remarcă prin deosebite calităţi de stil, întinsă cultură şi mult simţ de ordine. Ofiţer eminent sub toate raporturile.”¹⁰. În perioada 15 noiembrie 1927-1 iunie 1929 a urmat cursurile Școlii de Război Naval din Paris. În Buletinul individual de note, comandantul şcolii aprecia că este un „Excelent ofiţer, având cunoştinţe generale şi mult fond. Cultura sa latină îi înlesneşte serios asimilarea raţionamentelor şi metodelor Școlii.”¹¹.
 
La 25 martie 1928 a fost înaintat la gradul de locotenent-comandor. După venirea în ţară a reluat conducerea Secţiei II Informaţii, Contrainformaţii, Cifru şi Școli. De la 1 iulie 1929 a fost detaşat pentru stagiu de practică la Marele Stat Major, în vederea echivalării brevetului de ofiţer de stat major. La manevrele din anul 1929 a fost detaşat pentru stagiu la Divizia 13. Ataşat la Biroul Operaţii, a urmărit lucrările Biroului 2 Informaţii şi Biroului 4 Servicii.
 
În Foaia calificativă pe anul 1930, comandorul Ioan Bălănescu preciza: „A dat o organizare şi o dezvoltare demne de toată lauda Serviciului de Informaţii, căutând a culege relaţii de la toate Căpităniile de porturi asupra situaţiei pe Dunăre şi coasta maritimă. A lucrat proiectul „Regulamentului serviciilor de stat major al Marinei”. A prezentat un studiu foarte interesant asupra organizării exerciţiilor pe hartă, care a fost adoptat în Marină. Ofiţer de mare valoare, cu o întinsă cultură generală, juridică şi profesională. Ofiţer de stat major dintre cei mai distinşi ai Marinei.”¹².
 
Prin Procesul verbal nr. 1/1930 al Marelui Stat Major, a fost brevetat ofiţer de stat major. La 15 mai 1931 a fost numit comandant al monitorului „Lascăr Catargiu”. În Foaia calificativă pe anul 1931, comandantul Grupului de Luptă şi Instrucţie îl aprecia ca „Foarte ordonat şi conştiincios în executarea serviciului. Cultură generală completă, cea marinărească foarte dezvoltată. Desăvârşit marinar. Manevrează excelent, cu calm şi cea mai mare siguranţă. Foarte disciplinat.”¹³. La 1 octombrie 1931 a revenit la Inspectoratul General al Marinei ca şef al Biroului II Informaţii şi al Biroului Legislaţie, Regulamente şi Școli. La 5 decembrie 1932 a fost mutat la Școala Superioară de Război unde, atât ca inspector de studii cât şi ca profesor, a dovedit reale calităţi de tact, metodă, cultură şi prestigiu profesional.
 
De la 1 noiembrie 1932 la 31 martie 1933 a fost întrebuinţat la Cursul de comandament, luând parte la călătoria de comandament efectuată de cursanţi între 15 şi 28 mai 1933. La 1 martie 1935 a fost înaintat la gradul de căpitan-comandor la alegere. În baza Ordinului 424 al Marelui Stat Major din 7 februarie 1936, a fost desemnat expert militar în Comisia de Investigaţii a Societăţii Naţiunilor şi reprezentant al României în Comisia Permanentă Consultativă de pe lângă Consiliul Societăţii Naţiunilor pentru chestiunile navale. La 7 noiembrie 1936 a fost numit şef de stat major în Comandamentul Diviziei de Mare.
 
În baza Ordinului nr. 7274 din 24 aprilie 1937, în perioada 1 iunie-31 octombrie 1937 a fost membru în Comisia de supraveghere a lucrărilor de transformare a monitoarelor tip „Brătianu”, lucrări executate la Arsenalul Marinei din Galaţi. La 15 iunie 1937 a fost numit comandant al monitorului „Mihail Kogălniceanu”. La 18 aprilie 1938 a preluat comanda distrugătorului N.M.S. „Regina Maria”, cu care a efectuat voiajul la Malta, ca navă-comandant, împreună cu N.M.S. „Regele Ferdinand”. La 29 octombrie 1938 nava a primit înalta misiune de a transporta de la Balcic urna cu inima reginei Maria. Începând cu 3 noiembrie 1938 a îndeplinit şi funcţia de comandant al Escadrilei de Distrugătoare.
 
Cu ocazia funeraliilor preşedintelui Republicii Turcia Kemal Atatürk, a fost desemnat să se deplaseze cu N.M.S. „Regina Maria” la Istanbul, reprezentând cu aceeaşi demnitate Marina Regală şi pavilionul naţional. Aspectul marţial şi marinăresc al navei şi a echipajului a fost remarcat şi distins cu laude de către ministrul Aerului şi Marinei, generalul Paul Teodorescu.
 
În Foaia calificativă pe anul 1939, comandantul Forţelor Maritime, contraamiralul Victor Schmidt menţiona: „La 22-25 martie, în timpul încordării, a fost detaşat cu Escadrila de Distrugătoare în regiunea Caliacra-Balcic-Ecrene pentru supravegherea apelor teritoriale şi limitrofe cu Bulgaria, misiune de care s-a achitat cât se poate de bine, procedând cu tact şi discreţie, dând dovadă de curajul răspunderii în cel mai înalt grad şi luând măsuri foarte judicioase pentru îndeplinirea misiunii delicate ce i s-a încredinţat.”¹⁴. La 15 august 1939 a fost înaintat la gradul de comandor iar la 30 noiembrie 1939 a fost numit subşef de stat major în Comandamentul Marinei Regale.
 
La 20 mai 1940 a fost numit secretar general în Subsecretariatul de Stat pentru Marină din Ministerul Aerului şi Marinei. În Foaia calificativă pe anul 1941, contraamiralul Gheorghe Koslinski, subsecretar de stat pentru Marină, evidenţia: „Cunoscător al problemelor Marinei Militare şi Comerciale, a ştiut să le rezolve cu tact, dând soluţii logice. Graţie cunoştinţelor sale de drept, a contribuit cu folos la elaborarea ultimelor legi privind marina comercială şi la soluţionarea problemelor delicate cu caracter internaţional ce s-au pus în această materie. Ofiţer foarte serios şi conştiincios, pe care se poate conta în orice împrejurare.”¹⁵.
 
La 12 februarie 1941 a fost numit şef al Statului Major al Marinei din Marele Stat Major. În această calitate, „a organizat Statul Major al Marinei din Marele Stat Major (Marele Cartier General) şi a conlucrat cu Comandamentul Marinei la organizarea de pace şi la mobilizarea Marinei pe anul 1941/42, precum şi la programele şi directivele de instrucţie; a făcut propuneri pentru Directivele operative speciale nr. 7 şi 8 relative la întrebuinţarea Marinei în război; a conlucrat la organizarea unui joc de război desfăşurat la M.St.M. cu comandanţii operativi ai marilor unităţi terestre şi navale române şi germane; a colaborat la revizuirea Planului de înzestrare al Marinei; a ajutat pe şeful M.C.G. în conducerea operaţiunilor în Sectorul Dunărea de Sus la intrarea în război a Iugoslaviei (25 martie 1941); de la 20 iunie la 25 august a elaborat ordinele M.C.G. relative la conducerea operaţiunilor Marinei şi la colaborarea cu armata terestră şi aviaţia.
 
La 25 august 1941, comandorul Macellariu a fost ataşat pe lângă Misiunea Navală germană din Bucureşti, căreia i se subordonaseră Forţele Maritime Române, în calitate de şef de stat major al Marinei şi delegat al M.C.G. Pe lângă activităţile enumerate mai sus, comandorul Macellariu a mai condus Cursul de tactică generală şi tactică de suprafaţă la Școala Superioară de Război. În multiplele sale întrebuinţări, comandorul Macellariu a reconfirmat pe deplin excelenta sa pregătire profesională şi remarcabilele sale însuşiri de eminent marinar. Foarte bun ofiţer superior, care are deschis drumul spre treptele înalte ale Marinei.”¹⁶.
 
La comanda Escadrilei de Distrugătoare
 
La 26 ianuarie 1942 a preluat comanda Escadrilei de Distrugătoare. În Foaia calificativă pe anul 1942, comandantul Forţei Navale Maritime, comandorul Nicolae Bardescu i-a făcut o caracterizare amplă şi elocventă sub toate aspectele: „Sănătos, suportă foarte bine greutăţile războiului, posedă foarte bune aptitudini fizice. Autoritar şi energic. Dotat cu spirit de iniţiativă foarte dezvoltat. Este foarte hotărât în toate acţiunile şi fără şovăire. Dotat cu voinţă şi putere de muncă remarcabile. Inteligenţă superioară. Judecată plină de discernământ.
 
În toate acţiunile este condus de un bun simţ metodic şi practic, ceea ce îl conduce la realizări mari şi în minimum de timp. Foarte capabil în toate domeniile, ceea ce denotă o cultură atât profesională cât şi general desăvârşită. Are o educaţie militară aleasă. Caracter ferm, simţul onoarei şi al datoriei îi sunt mai presus de orice. Răspunderea şi-o asumă în orice situaţie. Foarte pătruns de necesitatea acestei lupte, depune eforturi remarcabile, dând dovadă de un mare spirit de sacrificiu, calităţi ce a ştiut să le însufleţească subalternilor până la entuziasm. Prin munca metodică din fiecare zi adesea fără odihnă, prin calităţile sale excepţionale de om şi militar, a ridicat Escadrila de Distrugătoare la un nivel care face fală şi onoare Marinei.
 
S-a interesat până în cele mai mici detalii de starea întregului material al armamentului şi a instrucţiei pentru menţinerea antrenamentului, căutând ca valoarea combativă să fie menţinută la un nivel cât mai ridicat. Execută ordinele prompt şi fără să le discute. Prin felul de a se comporta, este urmat în operaţiuni de subalterni cu încredere şi dragoste, ceea ce înseamnă că comandorul Macellariu este un adevărat comandant. Acest comandant, cu calm şi hotărâre, cu încrederea subalternilor, cu spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă în cele 10 rânduri când a luat contact cu inamicul, a condus Escadrila de Distrugătoare în 33 de misiuni de siguranţă a convoaielor şi în 8 misiuni de minare, unde a avut în subordine şi unităţi de război sub pavilion german, trecând prin ape infectate de mine şi submarine inamice şi suportând bombardamente aeriene, fără a avea vreo pierdere.
 
Toate aceste fapte de arme fac cinste şi glorie comandorului Horia Macellariu, fapte care vor fi înscrise cu litere de aur în istorie şi în tradiţia Marinei. Comandamentul german este în admiraţia acestui ofiţer şi nu are decât cuvinte de laudă despre calităţile lui excepţionale de comandant de război. A fost citat prin Ordinele de Zi pe F.N.M. nr. 71, 84, 92, 97, 107, 119, 120, 124, 131, 134, 135; de Divizia de Mare cu Ordinul de Zi nr. 82 şi de Subsecretariatul de Stat al Marinei cu nr. 3770 şi 15533. A fost distins de germani cu Ordinul „Crucea de Fier” clasa a II-a şi „Vulturul german” clasa I cu spade. A fost propus de subsemnatul la Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a.
 
... Având în vedere calităţile excepţionale şi întreaga activitate, propun pe comandorul Macellariu Horia la comandă superioară (comandant de brigadă), pe care o merită cu prisosinţă. Este un ofiţer foarte bun, care face cinste Marinei.”¹⁷. La rândul său, comandantul Diviziei de Mare, comandorul Ioan Isbăşescu, a subliniat: „Comandorul Macellariu este un eminent ofiţer de stat major, înzestrat cu cele mai frumoase calităţi pe care le-a aplicat cu o dârzenie, tenacitate şi capacitate extraordinare pe câmpul tactic, denotând a fi şi un perfect marinar de larg. A luat şi jonglat pe câmpul tactic şi în acţiune cele mai judicioase măsuri. Dotat cu o rezistenţă remarcabilă, cu un larg spirit de sacrificiu, a denotat mult curaj în acţiunile şi misiunile cele mai grele din larg.
 
A realizat dezideratul acestui comandament de a se crea un nou suflu şi ascendent între nave, în care să se evidenţieze mândria naţională şi o atmosferă proprie românească, ce fusese slăbită de Forţa Navală şi în mare parte datorită ambiţiilor organelor germane. A făcut eforturi şi i s-a dat tot sprijinul de Divizia de Mare pentru menţinerea în optime condiţii a eficienţei de luptă a navelor. În anexe se vede rodnica sa activitate.
 
Un foarte bun ofiţer de marină şi de stat major, căruia îi va sta în faţă o frumoasă carieră.”¹⁸. În perioada 1 noiembrie 1942 - 23 aprilie 1943 a executat cu cele patru distrugătoare ale Escadrilei de Distrugătoare o misiune de escortă pe distanţa Cap Tendra-Constanţa, două Sulina-Odessa, una Sulina-Sevastopol, 28 Constanţa-Sevastopol, 6 Constanţa-Bosfor, una Bosfor-Bugaz, 4 pe distanţe mai scurte, precum şi trei operaţiuni de minare. Toate aceste misiuni au fost executate în condiţii foarte bune, reuşind să ducă la destinaţie toate navele de transport, cu excepţia vasului petrolier „Ossag”, torpilat de un submarin inamic la ieşirea din Bosfor şi care totuşi a reuşit să se salveze, reintrând în Bosfor şi a torpilării cargoului S.M.R. „Suceava”, pentru care nu i s-a putut reproşa nimic, fiind evaluate drept riscuri de război. Prin Î.D.R. nr. 656 din 12 martie 1943, a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a „pentru curajul deosebit, bravura şi competenţa cu care a acţionat cu escadrila sa pe timpul operaţiunilor contra Rusiei Sovietice”.
 
În propunerea de decorare, contraamiralul Ioan Georgescu motiva: „Pentru sângele rece, elanul şi curajul cu care în noaptea de 16 octombrie 1942, la comanda Escadrilei de Distrugătoare, în cursul unui impetuos atac de submarine, a reuşit prin bravura şi competenţa sa, să restabilească situaţia şi salvând vasele ce le avea sub comandă şi protecţie, să îndeplinească misiunea cu succes, atingând obiectivul fixat. A executat 30 operaţiuni de război în cursul cărora, prin prezenţa şi intervenţia sa personală, a reuşit să dejoace manevra adversarului, fiind atacaţi de nouă ori de submarine sovietice, atingând de fiecare dată obiectivul fixat.
 
Prin acţiunea dusă la comanda Escadrilei de Distrugătoare a străbătut 11.600 Mm, prin zone nesigure, minate şi supravegheate intens de submarinele şi aviaţia inamică, protejând numeroasele vase de transport destinate Crimeei şi Mării Mediterane, fapt care a contribuit în mare măsură la succesul final în luptele de la Doneţ, Cherci şi Sevastopol şi la ducerea războiului în Marea Mediterană. A condus operaţiunile de minare pe coastele noastre şi din apele Transnistriei, când a avut sub comandă 24 nave române şi germane.”¹⁹.
 
Ministrul subsecretar de stat pentru Marină, viceamiralul Nicolae Păiş, a fost de acord cu această propunere, menţionând: „De aproape un an de zile conduce Grupul de Distrugătoare cu o deosebită pricepere, cu mult curaj, reuşind să ducă la bun sfârşit toate misiunile încredinţate în largul mării.”²⁰.
 

La comanda Forţelor Navale Maritime

 
 
La 23 aprilie 1943 a luat comanda Forţelor Navale Maritime, deţinând comanda Escadrilei de Distrugătoare până la 8 iunie. În Foaia calificativă pe anul 1943, comandantul Marinei Regale, contraamiralul Ioan Georgescu sublinia: „Energic, cu multă putere de muncă şi spirit de iniţiativă, perseverent şi hotărât. Dotat cu inteligenţă superioară şi mult spirit de metodă. Posedă o frumoasă cultură general şi profesională. Educaţie militară desăvârşită. Are un dezvoltat simţ al onoarei şi al demnităţii.
 
Atât la comanda Escadrilei de Distrugătoare cât şi la cea a Forţelor Maritime şi-a îndeplinit îndatoririle în mod cu totul lăudabil. În intervalul de timp de la 1 noiembrie 1942 la 8 mai 1943, Escadrila de Distrugătoare de sub comanda sa a executat cu succes 69 de misiuni în ape controlate de inamic, contracarând acţiunea agresivă ce inamicul a întreprins prin mine, submarine şi aviaţie. A luat parte şi condus personal 22 din aceste misiuni de convoiere şi 3 operaţiuni de minare. În misiunile ce le-a condus personal, îmbarcat la bordul navelor, a avut să facă faţă la 3 atacuri aeriene şi 4 atacuri de submarine, unele concomitente, altele separate.
 
În toate situaţiile grele în care s-a găsit, a făcut dovada calităţilor sale remarcabile de bravură, pricepere şi hotărâre şi a dus la bun sfârşit misiunea ce i s-a încredinţat. La comanda Forţelor Maritime a luat hotărâri juste, corespunzătoare situaţiilor. A pus multă stăruinţă să asigure echipajelor o hrană îndestulătoare şi bună. Unităţile Forţei au făcut dovada că sunt bine pregătite pentru a-şi îndeplini misiunea. La tragerile de calibru a trei distrugătoare, la care am asistat, am constatat foarte bune rezultate la un distrugător şi bune la altul. În relaţiile sale cu germanii a ştiut să se impună prin pricepere şi printr-o hotărâtă afirmare de demnitate.
 
Comandorul Macellariu s-a relevat şi în timp de război ca un eminent ofiţer şi foarte bun comandant de Forţă Navală. Merită să înainteze la gradul de contraamiral la alegere.”²¹. Generalul Nicolae Șova, ministru subsecretar de stat al Marinei concluziona: „Comandorul Macellariu, în cursul acestui an, prin îndeplinirea a două dintre cele mai importante comenzi: a Escadrilei de Distrugătoare şi a Forţelor Navale Maritime, a dovedit a poseda foarte alese însuşiri de comandant de mare unitate. Neclintit la postul său de comandă, îmbarcat sau la ţărm, în cele mai grele situaţii de război prin care Marina noastră a trecut, s-a achitat în mod lăudabil, fiind un foarte frumos exemplu de bravură, perseverenţă, pricepere şi devotament pentru subalternii săi, care l-au urmat cu încredere şi disciplină.
 
Comandant de mare unitate foarte distins, căruia îi este deschis drumul spre treptele cele mai înalte ale ierarhiei. Merită a înainta la gradul de contraamiral.”²². Ca urmare, la 23 aprilie 1943 a fost înaintat la gradul de contraamiral. Cu prilejul preluării submarinelor şi materialului italian de la personalul „badoglist”²³ care nu a mai vrut să lupte alături de germani, a acţionat energic şi prompt, asigurând astfel reuşita operaţiei. Referindu-se la activitatea desfăşurată în perioada 1 februarie - 23 august 1944, în Foaia calificativă pe anul 1944, generalul de corp de armată Nicolae Șova, fost subsecretar de stat al Marinei, aprecia: „În tot timpul acesta contraamiralul Macellariu Horia a comandat Forţele Navale Maritime.
 
S-a distins în mod deosebit în această comandă, pe care a exercitat-o în cea mai grea perioadă prin care a trecut vreodată Marina noastră. Misiunea Marinei noastre era de a apăra coasta. Și-a îndeplinit această misiune în mod ofensiv. A reuşit să lucreze cu multă abilitate, îndeplinindu-şi misiunea şi păstrându-şi forţele aproape intacte. O altă misiune a fost aceea de escortă a convoaielor noastre de aprovizionare a trupelor din Crimeea şi evacuarea lor din Transnistria, de care Forţa Navală Maritimă, de asemenea, s-a achitat în mod lăudabil. În sfârşit, una din cele mai grele misiuni a fost aceea a evacuării trupelor din Crimeea, care, spre marea surprindere a tuturor, a reuşit cum nu se putea mai bine.
 
Pe timpul acestei grele misiuni, contraamiralul Macellariu a stat neclintit zi şi noapte la postul său de comandă şi şi-a dirijat unităţile cu pricepere şi abilitate. Pentru calităţile sale dovedite în aceste grele împrejurări, a fost citat de mai multe ori prin ordine de zi pe S.S.M. şi pe naţiune, fiind decorat şi conferindu-i-se în mod excepţional pentru Forţa Navală Maritimă stindardul Ordinului „Mihai Viteazul”. Ofiţer comandant de marină foarte distins, căruia i se poate încredinţa orice comandă şi orice funcţie în cadrul Marinei.”²⁴.
 

Cele mai grele zile

 
În Foaia calificativă pe anul 1944, viceamiralul Ioan Georgescu, subsecretar de stat al Marinei a menţionat, printre altele: „De la 23/24 august până în momentul când a primit comunicarea declanşării războiului faţă de germani, a reuşit, graţie tactului său şi a relaţiilor personale cu amiralul german, să înlăture o agresiune a forţelor germane din port şi să se elibereze de aceste forţe fără pierderi. După venirea la Constanţa a forţelor sovietice, a fost numit comandant al Dobrogei. În baza însă a unei hotărâri superioare, a fost rechemat pentru a uşura relaţiile dintre Comandamentul român şi cel sovietic, care i-a manifestat în mod vădit neîncredere.”²⁵.
 
„Fără să fi fost un aranjament, când am semnat în Cartea de aur a muzeului, în clipa când am pus data, mi-am dat seama că era aceeaşi zi de 2 septembrie ’44, când am părăsit Constanţa cu 31 de ani în urmă - în plină dramă a Marinei noastre, cu navele de la Dunăre scufundate fără să se apere sau luate, cu ultimatum de predare a navelor de la mare, pe care l-am respins - din lipsa unui armistiţiu acceptat, condiţionat şi semnat cu arma în mână; ne găseam în plină aventură. Am refuzat să predau Forţa Navală Maritimă, pe care o comandam, convins şi atunci şi acum, că prin hotărârea mea am salvat onoarea Marinei Române şi a României înşişi, în istorie (sln. ns.). Am făcut bine sau am greşit? Au fost zilele cele mai grele, dar şi cele mai mândre din cariera mea, cele de la 23 august la 2 septembrie 1944.
 
Împletit cu germanii în comandamente, în porturi şi pe mare în operaţiuni de salvare a trupelor generalului [Emanoil] Leoveanu, împinse pe coasta basarabeană, ne-am găsit dintr-odată într-o situaţie cu fostul aliat, cu care simţisem cotul, acum adversar şi care nu vrea să se retragă şi cu fostul adversar, acum colaborator, dar care nu voia să recunoască „armistiţiul”, şi să ne trateze ca învinşi, deşi noi nu mai trăgeam nici ca să ne apărăm şi sucombam sub loviturile lui.
 
Am reuşit să-i determinăm pe marinarii germani să se retragă fără luptă şi distrugeri, salvând astfel Flota şi marinarii, portul şi instalaţiile, care mai apoi au fost folosite de noii prieteni, populaţia şi oraşul Constanţa, de la un dezastru naţional. De la 25 august 1944, când am început războiul împotriva germanilor, am eliberat Dobrogea de trupele hitleriste, prin lupte şi luare de prizonieri. Constanţa a fost singurul port de unde s-au retras germanii care a rămas intact, iar Dobrogea a fost eliberată de români fără nici o contribuţie străină.”²⁶. La 28 septembrie 1944 a fost mutat la comanda Școlilor Marinei, funcţie pe care a îndeplinit-o cu aceeaşi pricepere deosebită şi conştiinciozitate. La 24 martie 1945 a fost trecut în rezervă.
 
De-a lungul întregii sale cariere a mai fost distins cu „Crucea de Război 1916-1918”, cu baretele Turtucaia, Dobrogea, Dunărea, „Coroana României” în grad de Cavaler cu spade şi panglică de Virtute Militară, Medalia „Victoria” (1921), „Steaua României” în grad de Cavaler, Medalia „Centenarului Carol I”, „Coroana României” în grad de Ofiţer, „Legiunea de Onoare” în grad de Cavaler, Medalia pentru 25 de ani de serviciu, Medalia „Peleş”, Ordinul „Virtutea Maritimă” clasele a III-a (1938) şi a II-a, Ordinul „Steaua României” în grad de Ofiţer (1940), Ordinul „Coroana României” în grad de Comandor cu spade şi panglică de Virtute Militară (1942), Ordinul „Vulturul German” clasa I cu spade, „Crucea de Fier” clasa a II-a (1942), „Crucea de Cavaler al Crucii de Fier (Ritterkreuz) şi Marea Cruce a Ordinului „ Steaua României”.
 

Patria recunoscătoare

 
Începând din 1946 a fost urmărit de organele Ministerului de Interne şi în cele din urmă arestat. Astfel, la 28 februarie 1946, generalul de divizie Vinogradov, şeful statului major al Comisiei Aliate de Control din România, transmitea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri o adresă prin care contesta concluziile anchetei Tribunalului Poporului cu privire la vinovăţia contraamiralului Horia Macellariu de nerespectare a prevederilor Convenţiei de Armistiţiu, solicitând să fie cât mai repede anchetat. Cu toate acestea, rezultatul investigaţiilor efectuate şi probate cu documente de arhivă de acuzatorul public Dumitru Săracu l-au scos din culpă pe amiral.
 
Prin Decizia nr. 2, la 18 noiembrie 1946, Curtea Militară de Casare şi Justiţie, l-a condamnat, în contumacie, la muncă silnică pe viaţă pentru participare la „complotare întru distrugerea unităţii statului”, la 25 ani de muncă silnică pentru complicitate la „păstrarea de armament, muniţii şi exploziv”, la 10 ani de detenţie riguroasă, 5 ani de degradare civică şi 50.000 lei cheltuieli de judecată pentru „răzvrătire”, instanţa decizând să execute pedeapsa cea mai grea. La 19 aprilie 1948 a fost arestat, în plină noapte, pe strada Mihai Bravu din Bucureşti. Prin Sentinţa nr. 1834 din 2 noiembrie 1948, Tribunalul Militar Bucureşti, Secţia a II-a, Completul 2 Special l-a condamnat la „muncă silnică pe viaţă pentru crima de înaltă trădare prin necredinţă”, urmând să execute pedeapsa cea mai mare, adică muncă silnică pe viaţă, degradarea civică pe viaţă şi 20.000 lei amendă. Cu acelaşi prilej s-a dispus şi confiscarea averii.
 
La 4 noiembrie 1948, a fost încarcerat în închisoarea Aiud, unde a stat până la 2 aprilie 1958. După 10 ani de închisoare, la 4 aprilie 1958, a fost transferat la Penitenciarul Râmnicu Sărat. Deşi a solicitat în repetate rânduri graţierea pe motive de sănătate precară, a continuat detenţia, fiind transferat în închisoarea Jilava (13 aprilie 1963), Gherla (13 iunie 1963), Dej (3 decembrie 1963) şi din nou Gherla. De aici avea să fie eliberat la 29 iulie 1964, în urma Decretului de amnistiere nr. 411/1964, după ce, la 3 ianuarie 1963, pedeapsa de muncă silnică pe viaţă îi fusese modificată în muncă silnică pe 25 ani²⁷.
 
Ulterior avea să fie urmărit şi acuzat ca fiind liderul Mişcării Naţionale de Rezistenţă din Bucureşti. „Din acele vremuri grele pentru Marina noastră a fost o singură victimă, şi aceea am fost eu! Căci desfăşurarea evenimentelor de la Constanţa a avut nu numai implicaţii militare, ci şi politice şi juridice. S-a spus atunci că nu am făcut bine, că am fost un înalt trădător, cu toate consecinţele asupra vieţii mele. Am suportat această nedreptate timp de 30 de ani, când la Stockholm, în 1973, a avut loc un colocviu internaţional, cu tema ,Operaţiile de coastă” şi unde România a fost reprezentată prin domnul general [Eugen] Bantea, care a prezentat operaţiunile noastre şi unde, cu toată obiectivitatea, a spus adevărul: că bine au procedat comandanţii de atunci, în acele vremuri, salvând Constanţa de la un dezastru naţional. Această comunicare a fost publicată în „Revista Română de Istorie”, în franţuzeşte, constituind pentru mine o primă bucurie de recunoaştere în timpul vieţii mele, după 30 de ani, recunoaştere care, probabil, într-un an, va apare şi-n publicaţie românească”²⁸.
 
S-a stins din viaţă pe 11 iulie 1989, la Bucureşti, la venerabila vârstă de 95 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cozia, alături de părinţi şi de soţia sa. În 1990 i-au fost publicate memoriile, sub titlul „În plin uragan” iar în 2016, prof.univ.dr. Valentin Ciorbea i-a publicat mărturiile autobiografice complete, identificate în Arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii²⁹.
 
„Am fost marinar prin dragoste şi nu din interes, ca toţi marinarii din vechea gardă, Marina şi marinarii au fost viaţa mea; mi-am început cariera în Primul Război Mondial al Întregirii neamului românesc şi am luptat pe Dunăre, cu gradul de sublocotenent şi locotenent şi mi-am terminat cariera în cel de-al Doilea Război Mondial, al graniţelor fărâmate ale Patriei, luptând pe mare şi-n Dobrogea, cu gradul de comandor şi contraamiral. Am băgat sabia în teacă la 24 martie 1945, la vârsta de 50 de ani şi port în suflet nostalgia Dunării, a mării, a marinarilor şi a Marinei româneşti.”³⁰. Filiala Constanţa a Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, o corvetă din Divizionul 50 Corvete Mangalia, o stradă din cartierul bucureştean Băneasa şi o alta din Timişoara îi poartă numele.
 
La împlinirea a 125 de ani de la naştere şi a trei decenii de la trecerea sa la cele veşnice, personalitatea complexă şi destinul atât de încercat al contraamiralului Horia Macellariu continuă să ne impresioneze şi să ne fascineze. Dincolo de această autentică lecţie de devotament, moralitate şi patriotism, conduita şi deciziile cruciale ale acestui brav amiral român ne îndeamnă la reflecţie şi ne obligă la recunoştinţă. Poate, tocmai de aceea, un bust al amiralului Horia Macellariu la Constanţa este imperios necesar. Chiar dacă proiectul a fost de multă vreme lansat şi susţinut în faţa autorităţilor locale, inclusiv de subsemnatul, finalizarea lui se lasă dureros de îndelung aşteptată.
 
Sursa foto: Fototeca Muzeului Naţional al Marinei Române (MNMR)
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:

Comandorul (r) Marian Moşneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană 

Catastrofă navală în Marea Neagră Mai ceva ca „Titanicul“ (galerie foto)

 

---

¹ Arhivele Militare Naționale Române (în continuare se va cita A.M.N.R.), Fond Direcția Cadre și Învățământ, Memoriul original al contramiralului Macellariu Horia, dosar nr.crt. 9116, f. 7.
² Ibidem, f. 8.
³ Ibidem, f. 13.
⁴ Ibidem, f. 14.
⁵ Ibidem, f. 19.
⁶ Ibidem, f. 20.
⁷ Ibidem, f. 21.
⁸ Ibidem, f. 22.
⁹ Ibidem, f. 23.
¹⁰ Ibidem, f. 30.
¹¹ Ibidem, f. 33.
¹² Ibidem, f. 37.
¹³ Ibidem, f. 38.
¹⁴ Ibidem, f. 46.
¹⁵ Ibidem, f. 49.
¹⁶ Ibidem, f. 50.
¹⁷ Ibidem, f. 52-53.
¹⁸ Ibidem.
¹⁹ Ibidem.
²⁰ Marian Moșneagu, ,,Amiralii României. Dicționar enciclopedic”, Constanța, Editura Ex Ponto, 2017, p. 315.
²¹ A.M.N.R., Fond Direcția Cadre și Învățământ, Memoriul original al contraamiralului Macellariu Horia, dosar nr.crt. 9116 , f. 55.
²² Ibidem, f. 55-56.
²³ Referire la generalul Pietro Badoglio, numit de regele Victor Emanuel III în fruntea guvernului italian, după înlăturarea de la putere a lui Benito Amilcare Andrea Mussolini, la 25 iulie 1943.
²⁴ Ibidem, f. 59-60.
²⁵ Ibidem, f. 57-58.
²⁶ Scrisoare expediată directorului Muzeului Marinei Române, la 10 septembrie 1975, de contraamiralul în retragere Horia Macellariu, în urma vizitării instituției.
 
²⁷ Marian Moșneagu, ,,Elita Marinei Regale Române în rezistența anticomunistă”, București, Editura Militară, 2010, pp. 71 - 284
²⁸ Scrisoare expediată directorului Muzeului Marinei Române, la 10 septembrie 1975, de contraamiralul în retragere Horia Macellariu, în urma vizitării instituției.
²⁹ Valentin Ciorbea, ,,Contraamiralul Horia Macellariu (1894 – 1989). Autobiografii din temniță. Miscellanea”, București, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, 2016.
³⁰ Ibidem.