Crăciun în furtună

 

Departe de casă

Marinarii nu au prea des șansa să împărtășească bucuria și farmecul sărbătorilor de iarnă cu membrii familiei. De regulă, ei sunt plecați pe mare și de acolo, de pe navă, se consolează cu speranța că următorul lor Crăciun va fi cu totul altfel.

Un Crăciun marinăresc

Este decembrie 1929. Prin intermediul ziaristului I.N. Duployen, îi acompaniem pe membrii echipajului cargoului „Bucegi” într-un voiaj memorabil:
„Din practică și din literatură suntem obișnuiți cu Crăciunuri petrecute la gura sobei, unde fâlfâie flăcările unui foc înveselitor și răscolitor de amintiri și ni se par deosebite, făcând excepție, Crăciunuri petrecute altfel.
Ei bine despre o astfel de excepție, despre un Crăciun petrecut pe mare, între cer și apă, mă voi ocupa în relatările ce urmează.
Sunt cinci ani de atunci. Plecasem cu vaporul «Bucegi» în ziua de 15 decembrie din portul Constanța cu un încărcământ de cereale pentru Rotterdam.

Pe Marea Neagră și în Marea Egee am avut furtună dar, ca țiganul cu scânteia, marinarii, adevărații navigatori, sunt învățați cu vremea rea la drum.
După aceea, cu toată amenințarea valurilor care escaladau digurile portului Constanța, s-au încărcat la bord, pe lângă proviziile obișnuite, și ceva special pentru Crăciun, ținând seamă că această sărbătoare ne va apuca pe drum.
Nostromul, om cu tradiții, aduse la bord și un brad mititel, cu intenția de a-l împodobi și lumina în noaptea de Crăciun.

Dar de cum am intrat în Mediterană, furtuna care luase proporții de uragan, a depistat axul preocupărilor noastre. Cinci zile și cinci nopți am luptat cu o furtună îngrozitoare, a cărei penibilă amintire o am încă vie în minte și astăzi, după cinci ani de scurgere a vremii.
În Golful de Lion, furtuna atinsese paroxismul ei. Valurile imense treceau peste vapor dintr-un bord în celălalt și de la amiază furtuna se întețise așa de tare că navigam pe o mare de infern, departe de țărm, deci fără posibilitatea de a ne refugia undeva la adăpost de vânt și de valuri.


Tot echipajul era la posturi de peste 18 ore, când auzim deodată o bubuitură teribilă, mult mai puternică decât toate celelalte care au însoțit neîntrerupt o zi și o noapte întreagă asalturile pe care valurile le dădeau vaporului nostru. Bubuitura a fost însoțită de o trosnitură puternică.
Începuse și comandantul, căpitanul Emil Paraschivescu, încercat, să se îngrijoreze de situația vaporului nostru, devenit jucăria valurilor. De la comanda vaporului unde a stat nemișcat, vede deodată că bocaporții de la hambarul nr. 1 al vaporului au fost sparți sub greutatea și forța valurilor.
Apa pătrundea dar în magazii. Și în timpul acestor preocupări posturile de TFF de pe coasta franceză lansau mereu mesaje, întrebându-ne dacă nu am văzut dirijabilul „Dixmunde”, care s-a prăbușit în acea noapte teribilă.
Situația vaporului era precară. Apa intrată în magazii, udând cerealele aflate înăuntru, amenința să umfle porumbul și grâul, desfăcând vaporul din încheieturi. Fără luare de grabnice măsuri circumstanțiale am fi fost pierduți.

Comandantul a făcut cu mare greutate o manevră de viraj și după ce a pus capul vaporului în direcția valurilor, a fost concentrat tot personalul la bocaporții magaziei nr. 1.
Au muncit cu toții fără deosebire de grad ca să scoată din hambar marfa avariată și să refacă capacul magaziei fărâmat de valuri.
S-a terminat treaba când se crăpa de ziuă și, uzi până la piele, am intrat cu toții în careu să bem ceva spre a ne încălzi. În fața unei sticle de coniac, văduvită de conținut, schimbam cu toții impresii asupra furtunii care se potolise, când intră înăuntru nostromul, cu bradul lui decorat ca o sorcovă.
În ajun fusese Crăciunul, dar cui îi ardea de Crăciun pe vremea aceea infernală și, la drept vorbind, uitaserăm cu toții, pierdusem noțiunea timpului.

S-a întins apoi o masă cu sarmale și vin bun din țară, astfel că ne-am scos paguba oboselii și îngrijorării care ne stăpânise timp de trei zile.
Sărbătoream Crăciunul în ziua de 26 decembrie, în timp ce calendarul arăta data de 24, pentru că pe timpul furtunii uitaserăm să-i rupem filele”.
 
Așteptându-l pe Moș Crăciun
Din volumul „Stropi de valuri” de Alexandru Iordăchescu, am ales expresiva poezie intitulată „Moș Crăciun”:
Măi Moș Crăciun, prea ești ceapcân
Și-ai devenit un crai bătrân!
Zadarnic te-așteptăm cu vești
Să ne aduci, ca prin povești,
Înfășurat într-un cojoc,
Din țara noastră, sfântul loc
În care ne așteaptă soții,
Părinți, copile și copii
Pe când noi rătăcim pe mări
Și străbătând întinse zări
Trecem o zi, să vină iar
O alta cu mai mult amar!
De ce nu vii chinuri s-alini?
Că doar suntem și noi creștini -
Sau dacă suntem marinari
Tu ne-ai uitat, suntem barbari?!
O! Dacă-ai ști c-aici la larg
Am stat de veghe în catarg
Cu schimbul, toți din echipaj!...
Sălta corabia-n tangaj
Noi dornici cum priveam spre mal,
Să vii albit ca albul val
Cu barca, cum spunea nostromul,
Să dai binețe la tot omul!
Dar te-așteptarăm în zadar!...
O! Dor adânc de marinar!
Tu tot neconsolat rămâi
Și veșnic nu te mai mângâi!
Crăciunul nu e pentru morți!
 
Lui tăticu’
Și pentru că tot marinarul are acasă copii sau nepoți, iată și reacția unui astfel de îngeraș, din volumul aceluiași poet marinar:
„Azi e ziua de Ajun
Ne gândim la cei ce-n drum
Stau și-nfruntă vijelia,
Care acuma s-a pornit
Din apus la răsărit
S-o ardă urgia!
 
Vântul vâjâie prin ramuri
Fără de frunziș,
Cum șuieră printre sarturi
Când suflă pieziș.
Noi suntem la adăpost
Și-am aprins lumini în pom
Obiceiul așa a fost
Și-a trecut din om în om.
 
«O, brad frumos» cântăm în cor
Dar gândul meu este departe.
Eu mă gândesc acum cu dor
La tăticul ce-i pe ape.
Mă strecor încet
La noi în birou,
Vreau ca să-i trimet
Azi tot dorul meu.
 
Dar poșta merge greu
Fiindcă drumu-i foarte rău.
M-am gândit s-o dau acum
Să i-o ducă Moș Crăciun,
Că are opinci de fier
Cu care plutește în cer,
Și fiindcă sunt fermecate
Poate trece peste ape.
 
D-aia am îngenunchiat
Lângă pomul luminat.

• Moș Crăciun, te rog acum

S-o pornești din nou la drum.
Pentru tine e ușor
Să străbați din nor în nor.
Dă o fugă-n larg,
La tăticul drag,
Să-i duci slova mea
Și-n ea va vedea,
Că la el gândim
Cei care-l iubim».”
 
An împlinit, CRĂCIUN FERICIT!
A trudit cu piua, Moșu’ de la „Ziua”!
 
Bibliografie: „Orizontul maritim”, decembrie 1934
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor ,,Ziua Marinei la români” (2002), ,,Cultul apelor la români” (2004), ,,Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), ,,Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), ,,Regele şi regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), ,,O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), ,,Dicţionarul marinarilor români” (2008), ,,Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), ,,Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017) și ,,Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, București, Editura Militară (2019).
 

Citește și:

Potențialul navalisticii autohtone