De ce nu a ajuns Dragalina amiral? Cumetriile din Marină (galerie foto)

S-au împlinit recent 130 de ani de la naşterea, la 16 ianuarie 1890, a comandorului Virgil Alexandru Dragalina, eminent ofiţer superior al Marinei Române, combatant în Primul Război Mondial şi subdirector, respectiv director al Serviciului Maritim Român (SMR), din 1935 până la desfiinţarea acestuia, la 1 septembrie 1944.


Ignorat şi umilit de autorităţi, în perioada postbelică este nevoit să profeseze, printre altele, şi ca electrician pentru a supravieţui şi a-şi putea întreţine familia¹. În 1975 emigrează împreună cu soţia sa, Virginia, în Statele Unite, unde se stabiliseră deja cele două fiice ale sale, Ioana şi Opritsa. În pofida tuturor umilinţelor îndurate, a trăit până la vârsta de 90 de ani. A trecut la cele veşnice la 6 martie 1980, fiind înmormântat în Cypress Hills National Cemetery din New York².






Câteva episoade semnificative din cariera atât de demnă dar, din nefericire, adesea dispreţuită de mulţi dintre superiorii săi, le datorez bunului său prieten, clc Nicolae M. Balotă³, contemporanul său, care în una din scrierile sale sublinia: “Sub un regim cinstit, Dragalina ar fi ajuns la gradul de amiral, comandant al Marinei, post pe care l-a meritat cu prisosinţă.”.
Un deceniu de tristă amintire



După terminarea celui mai sever liceu militar din ţară (Liceul Militar din Iaşi -.n.n.), tânărul Virgil Dragalina intră în Școala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti. Era fiul generalului care mai târziu a căzut eroic pentru Patrie în luptele de pe valea Jiului în toamna anului 1916⁴. După absolvirea acestei şcoli, tânărul Dragalina este înaintat sublocotenent de marină la etatea de 19 ani. În gradul de sublocotenent şi locotenent, a absolvit în Anglia Școala Specială de Radiotelegrafie (Wireless Telegraphy) de la Portsmouth, Școala de Artilerie (Gunnery School) din Wale Island şi Școala de Electricitate şi Torpile (Torpedo School) de la pe HMS “Vernon”.


La înapoierea în ţară din Marina engleză, a fost înaintat căpitan (1 noiembrie 1916 – n.n.) şi numai după un an vechime în acest grad de ofiţer inferior, adică în 1917, a fost avansat la gradul de locotenent-comandor, ajungând pe această treaptă la etatea de 27 de ani.
Puţini la număr au fost prin acele timpuri acei care au primit, la această vârstă, gradul de maior în Armata Română, atunci când majoritatea ofiţerilor ieşeau la pensie căpitani bătrâni şi maiori, toţi cu părul cărunt, bărboşi sau purtând barbişoane a la Napoleon al III-lea, ca şi Cuza Vodă.


Locotenent-comandorul Virgil Dragalina pe cât era de tânăr pe atât era de conştiincios în serviciu, de prompt şi de capabil. Crescut de tatăl său în spiritul datoriei şi al disciplinei militare, nu admitea abateri, indisciplină şi mai ales nedreptăţi. Tânărul ofiţer superior de marină întruchipa toate calităţile pe care trebuie să le aibă un adevărat ofiţer de mare merit. Virgil Dragalina era adevăratul ofiţer de elită al Marinei Militare.



Iată însă că la orizontul distinsului şi merituosului ofiţer superior acvatic, care nu se lovise încă de răutatea omenească, încep să apară nori negri şi grei, care vor să-i bareze drumul spre cotele cele mai înalte, pe care se hotărâse să le atingă în viaţa sa de militar. Cine oare ridicase norii grei, prevestitori de furtună, în calea presărată cu flori a capabilului ofiţer?


Virgil Dragalina avea un coleg, un camarad în acelaşi grad, care se numea Nelu Georgescu⁵. Acesta a avut o surioară (Constanţa – n.n.) care a fost luată în căsătorie (la 26 iunie 1905 – n.n.) de comandorul Ioan Bălănescu⁶, devenind prin această alianţă cumnat cu Nelu, om ce nu putea fi comparat cu Dragalina.


Georgescu abia învăţase trei clase gimnaziale şi apoi intrase în Academia Navală de la Fiume, pe atunci în Austro-Ungaria, unde erau primiţi numai străinii cu liceul nedeterminat. Între aceşti doi locotenenţi-comandori, Nelu Georgescu şi Virgil Dragalina, era o deosebire formidabilă din toate punctele de vedere.


Comandorul Ioan Bălănescu începu să se gândească mai serios la situaţia cumnatului său, care se izbea mereu de vasta cultură a lui Dragalina, pentru că fiul eroului de la Jiu, lipsit de protecţie, merita să ia înainte la toţi, întrucât în afară de ştiinţele militaro-navale, se ocupa în mod serios de istorie, de literatură, de geografie şi de ştiinţele naturale.


De la un timp, comandorul Bălănescu, pentru a-şi ridica deasupra întregii promoţii cumnatul, începu să-l descrie pe Dragalina şefilor săi în culori neplăcute, pentru a-i împiedica avansarea. După ce umplu Marina cu fel de fel de învinuiri la adresa lui Dragalina, se duse la viceamiralul Constantin Bălescu⁷, care era un om extrem de ambiţios, de o răutate rar întâlnită, dar drept şi începu să-l critice. Timp de zece ani distinsului fiu al generalului erou de la Jiu i s-au făcut cele mai mari nedreptăţi.
 

Decorat de Regele Angliei

Prin anul 1920 a venit un ordin pentru trimiterea în Anglia la studii superioare, în domeniul naval, a patru locotenenţi-comandori din Marina Română şi, în consecinţă, trimiterea să se facă în urma unui examen sever. În vederea executării acestei dispoziţii s-a format o comisie de examinare, compusă din viceamiralul Constantin Bălescu, doctor în matematici, doctor în filosofie la Sorbona şi comandant al Marinei, comandorul Nicolae Puricescu, cel mai bun artilerist al Marinei şi din comandorul Dan Zaharia, inginer electrician.


Toţi locotenenţii-comandori din Marină, din toate promoţiile, în număr de 35, au fost supuşi unui examen amănunţit, în care predominau cunoştinţele generale. Interesul comandorului Bălănescu în această afacere era ca Dragalina să fie trântit, spre a nu pleca în Anglia. Numai aşa Nelu Georgescu putea să-i ia înainte, deci stăruinţele lui Bălănescu începură să ia o amploare deosebită pe lângă cei trei membri ai comisiei examinatoare, pentru a-l dărâma pe fiul generalului.


Oarecum influenţată, comisia a făcut peste 30 de subiecte, toate grele, care urmau a fi alese de candidaţi prin voturi. Toţi locotenenţii-comandori au ales un singur subiect: “Dunărea, din punct de vedere geografic, istoric, economic, politic, naval şi militar.”. Toţi candidaţii au fost aşezaţi în aşa fel încât să nu poată copia unul de la altul. Din toate tezele, cea mai proastă a fost tocmai a lui Nelu Georgescu, care scrisese o singură frază! Teza era bună de comparat cu a unui elev din clasele primare şi era cea mai slabă. Din cele şase puncte cerute de comisie, Georgescu nu scrisese nimic, iar fraza dată comisiei a rămas proverbială. O redăm aici în întregime: “Dunărea izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră, trece prin Europa, primeşte afluenţi mulţi şi se varsă în Marea Neagră prin trei guri: Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe.”.


Faimoasa teză dată de Nelu Georgescu era departe de teza pe care o dăduse Dragalina, care număra mai mult de 20 de coli de hârtie şi care rămăsese neterminată din lipsă de timp, ea fiind superioară tuturor celelalte. A urmat proba orală. Membrii comisiei erau acum dornici să stea de vorbă cu Dragalina, cel atât de ponegrit de comandorul Bălănescu, pentru că îşi zicea: “Numai de Dragalina îmi este teamă, întrucât cu restul mă joc.”.


La oral s-au năpustit toţi membrii comisiei pe fiul generalului erou de la Jiu şi a ţinut piept tânărul locotenent-comandor la toate asalturile disperate, date cu tot felul de întrebări, care de care mai grele, mai năstruşnice, dar bine puse. Și a răspuns Dragalina la toate întrebările extrem de bine, demonstrând fiecare subiect în parte în aşa fel că a fost imposibil să-i găsească vreo greşeală careva. Nici o întrebare nu a rămas fără răspuns şi toţi membrii comisiei şi-au dat seama de răutatea omenească ce venea prin comandorul Bălănescu asupra unui minunat ofiţer cu totul nevinovat, ba chiar bun de dat exemplu tuturor marinarilor de toate gradele şi vârstele.


După câteva ore de deliberare, onorata comisie de examinare a chemat înăuntru pe toţi candidaţii şi a strigat pe cei patru admişi a pleca în Anglia. Primul a fost locotenent-comandorul Virgil Dragalina, al doilea a fost locotenent-comandorul Gheorghe Dumitrescu⁸, al treilea locotenent-comandorul Gheorghe Niculescu⁹ şi al patrulea, locotenent-comandorul Alexandru Constantinescu – Bătrânu¹⁰. Toţi patru trecuseră în faţa comisiei.


Viceamiralul Bălescu emoţionat, îi privi peste ochelari. Cu mâna tremurândă, şi-i potrivi apoi de mai multe ori pe nas. Acesta era gestul lui în situaţiile în care avea în faţă un eveniment important. S-a ridicat de pe scaun, iar şi-a potrivit ochelarii, s-a dus în faţa lui Dragalina, i-a întins mâna cât se poate de cordial şi i-a spus: “- Comisia în unanimitate te felicită. Eşti primul propus de noi. Îţi aducem laude. Eşti un ofiţer eminent. Eşti un marinar minune. Eşti un savant. Eşti... Eşti... Eşti... ”.


Laudele din partea teribilului viceamiral nu se mai sfârşeau. Locotenent-comandorul Dragalina a ieşit învingător şi a plecat în Anglia, în ciuda eforturilor şi a campaniei de denigrare dusă de comandorul Bălănescu. După terminarea studiilor în Marea Britanie, pentru felul cum a înţeles să muncească, Marina Regală engleză l-a decorat cu Ordinul “Victoria” în grad de Comandor şi regele Angliei, George al VI-lea, i-a prins-o în piept.


La înapoierea în ţară, totuşi, din cauza intrigilor interminabile din Marina Militară şi a nesfârşitelor cancanuri venite din partea ofiţerilor invidioşi, a fost avansat în gradul de căpitan-comandor după 10 ani! Zece ani a fost ţinut în gradul de locotenent-comandor! Dar şi în acest grad Dragalina a fost ţinut şapte ani, pentru că Bălănescu îi era şef şi avansase la gradul de contraamiral. Deci, după alţi şapte ani în gradul de căpitan-comandor, fu avansat comandor (10 mai 1934 – n.n.).
O şcoală model


Prin anul 1934 comandorul Dragalina fu numit comandantul Școlii de Specialităţi a Marinei (actuala Școală Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale “Amiral Ioan Murgerscu” – n.n.). Contraamiralul Ioan Bălănescu îşi continua persecuţiile, spre a-l lăsa pe Dragalina în urma cumnatului său. Obsedat mereu de acest gând, se hotărî să-i facă o inspecţie cumplită, convins că este o imposibilitate să nu-i găsească o cât de mică învinuire la o şcoală, care în ziua când o luase în primire, noul comandant nu avea nimic organizat, lăsând impresia că acolo ar fi un fel de tabără părăginită. Fiind sigur că-I va da o lovitură cumplită lui Dragalina, totodată vrând să nu se observe de nimeni pornirea lui de a-l distruge pe acest om, făcu într-o dimineaţă, cam pe la ora 08.00, o inspecţie numai de formă la Școala de Ofiţeri Activi.


În după amiaza acelei zile, Dragalina s-a întâlnit prin Constanţa cu un ofiţer de la Școala Navală şi acesta îl înştiinţă de vizita prin surprindere a contraamiralului Ioan Bălănescu. Dragalina îi spuse însă ofiţerului zâmbind: “Știi de ce v-a vizitat contraamiralul?”. “Nu”, răspunse ofiţerul. “Mâine e rândul meu. Mâine va veni la mine să-mi taie capul şi pentru a nu se spune că a venit asupra mea intenţionat, a luat-o azi dimineaţă cu voi. Ține minte ce-ţi spun: mâine dimineaţă vine la mine să mă lovească!”. Într-adevăr, a doua zi dimineaţa, la ora 08.00 fix, şi-a făcut apariţia în Școala de Specialităţi contraamiralul Bălănescu, în vizită inopinată.


Contraamiralul a rămas surprins de exemplara curăţenie din cazarma elevilor. A rămas surprins de curăţenia bucătăriei şi de hrana ce sa da. Nu ştia ce să creadă şi nu ştia ce să zică. Revoltat că pe chestiunea hranei şi a curăţeniei nu-i poate găsi nod în papură, îşi aduse aminte că şcoala avea o mârţoagă, un cal bătrân şi chior, cu care transporta în port hrană caldă pentru elevi şi porni direct spre grajd, sperând că de data aceasta îi va găsi ceva rău comandorului, dar când se dete la o parte uşa grajdului, în loc de mârţoagă, mare îi fu mirarea când văzu trei cai de cavalerie, înalţi, ţesălaţi, frumoşi şi ageri. Privirile contraamiralului căutau ceva prin toate colţurile grajdului, dar negăsind ce dorea, se întoarse ostentativ spre comandor, întrebându-l: “- Unde este gloaba chioară? Aveaţi odată aici o mârţoagă pentru transportul hranei în port, când elevii nu puteau să vină în şcoală. Ce s-a făcut cu ea?”. “- Am făcut-o salam”, îi răspunse Dragalina. “- Cu ce bani aţi cumpărat aceşti cai frumoşi?” “- Nu v-am cerut niciodată bani, domnule contraamiral, aşa că vă rog să nu mă întrebaţi, dar să vă conduc la spălătoria şcolii. Știţi, cred, că aici nu a fost spălătorie.”.


Surprins şi de astă dată, Bălănescu îl întrebă din nou pe comandor, în timp ce admira instalaţia: “- Cu ce bani ai făcut spălătoria?”. “- Nu v-am cerut nimic, domnule contraamiral, şi vă rog să nu mai îmi puneţi astfel de întrebări. Dar ştiţi că elevii au şi baie? Am să vă conduc acum la baia şcolii.”. Contraamiralul rămase uimit şi comandorul Dragalina îl conduse pe Bălănescu la baia elevilor, care era construită tot de el. Acolo văzu o căldare cu tuburi şi instalaţia pentru duşuri. Elevii făceau baie şi duşuri cu apă caldă sau rece, după plac.


“- Ei, bine, dar trebuie să te întreb, spuse Bălănescu, de unde ai luat căldare şi cu cei bani ai plătit-o?”. “- M-am dus la CFR şi mi s-a dat gratuit această căldare şi eu, cu elevii mei de specialitate, am reparat-o şi am făcut instalaţia. Clădirea am zidit-o şi m-a costat prea puţin varul şi acoperişul”, îi explică Dragalina.
“- Eşti extraordinar, comandorule! Eşti extraordinar!... Ce fel de om eşti dumneata?”.


Comandorul Dragalina îl duse apoi să vadă şi closetele. Acolo rămase iarăşi uimit contraamiralul, când văzu şase cabine curate şi fiecare având un closet englezesc de faianţă cu scaun şi cu apă. Comandantul şcolii îi mai spuse contraamiralului că closetele şi baia au canalizare până la canalul principal al oraşului şi că a făcut această lucrare cu elevii şcolii.
“- Eşti extraordinar, comandorule! Eşti extraordinar!” zise şi de data aceasta Bălănescu, înghiţindu-şi necazul şi ascunzându-şi ura.


Totuşi, persecuţia din partea contraamiralului continua prin clevetiri şi critici defavorabile dosnice. În urma inspecţiei inopinate, cu scopul de a-l nota rău şi de a-l da înapoi de la avansare pe Dragalina, contraamiralul s-a gândit să-l lucreze şi să-l prelucreze altfel, dar şi fiul viteazului general de la Jiu i-a făcut o figură frumoasă lui Bălănescu.
Salvat de Carol al II-lea


În Școala de Specialităţi, comandorul Dragalina avea un sublocotenent mecanic de o frumuseţe rară şi extrem de inteligent. Mama sublocotenentului mecanic era profesoară de matematici la Liceul din Medgidia. O elevă de liceu (domnişoara Silvia Popescu – n.n.) l-a văzut pe ofiţer şi l-a plăcut mult. Fata era în clasa a VIII-a şi tatăl său figura printre cei mai renumiţi comercianţi ai oraşului (Gheorghe Popescu – n.n.).


Rezultatul întrevederilor amoroase dintre tânărul ofiţer şi elevă fu soldat cu aducerea pe lume a unui nou locuitor (Nadia Adina, născută la 26 mai 1934 – n.n.), după ce fata a luat examenul de bacalaureat. Negustorul era convins că ofiţerul i-a batjocorit fata cu scopul de a-i lua averea. În zadar i-a demonstrat ofiţerul că el nu are nevoie de avere, că o iubeşte şi că o ia fără nici un fel de dotă.


Sublocotenentul mecanic Gronov¹¹ nu a izbutit să-l convingă pe negustorul din Medgidia şi acesta a venit la Constanţa, la Comandamentul Marinei şi a reclamat cazul. Negustorul s-a plâns personal contraamiralului Bălănescu, înaintându-i şi o reclamaţie. Felul cum s-a plâns şi cum i-a explicat comerciantul despre relaţiile ofiţerului cu fiica sa şi despre intenţiile acestuia, toate nişte închipuiri, l-au revoltat atât de mult pe Bălănescu, încât nici nu a vrut să mai stea de vorbă cu ofiţerul mecanic şi a făcut o adresă către comandantul Școlii de Specialităţi, adică comandorului Dragalina, prin care îi cerea să încheie acte ofiţerului acuzat, pentru a fi judecat şi reformat.


Comandorul Dragalina, om fin, superior, de caracter, militar desăvârşit şi cu suflet nobil, s-a hotărât să-l salveze pe sublocotenent, după ce acesta i-a declarat că o iubeşte pe fată şi o ia fără avere. În această afacere, Dragalina trebuia să lucreze repede şi, pentru că-l cunoştea bine pe colonelul [Eugen Anton] Zwiedeneck (aghiotant regal – n.n.) de la Palatul regal, îi făcu o scrisoare în care îi explică acest caz şi răutatea contraamiralului. Îl rugă apoi să-l pună pe Rege să iscălească aprobarea căsătoriei şi dispensa de dotă a sublocotenentului mecanic Gronov.


Comandorul Dragalina vedea în Regele Carol al II-lea cel mai mare tâlhar şi escroc (sic!), dar pentru a face dreptate sublocotenentului mecanic, şi-a călcat pe inimă şi a intervenit la Palat. Colonelul Zwiedeneck i-a băgat Regelui hârtiile sub nas şi acesta le-a iscălit, fără măcar să ştie despre ce era vorba. În două zile, sublocotenentul Gronov s-a întors la Constanţa cu hârtiile şi le-a predat comandorului Dragalina.
Un sergent de marină sosi a doua zi la Medgidia şi îi făcu cunoscut negustorului să se prezinte imediat la Școala de Specialităţi a Marinei. Chiar în ziua aceea, pe la ora prânzului, negustorul îşi făcu apariţia în cancelaria şcolii.


Comandorul Dragalina îi oferi un scaun şi apoi îi vorbi. “ - Dumneavoastră aţi vrut să nenorociţi trei oameni. În primul rând, aţi vrut să loviţi în soarta fiicei dumneavoastră. În al doilea rând, aţi vrut să loviţi în viitorul celui nou născut, nepoata dumneavoastră şi, în al treilea rând, aţi vrut să distrugeţi pe unul din cei mai buni ofiţeri ai Marinei.”.


Comerciantul făcu ochii mari şi asculta cu atenţie la cele ce-i spunea Dragalina, care îi vorbi în continuare: “- Și iată acum că nici Regele nu vrea să distrugă aceste fiinţe şi a dat ordin ca ofiţerul să se căsătorească imediat cu fiica dumneavoastră, fără a mai primi nici un fel de dotă.”. Zicând aceste cuvinte, comandorul îi băgă negustorului sub nas aprobarea căsătoriei (nr. 28/1934), dispensa de dotă şi iscălitura regelui. Când tatăl fetei văzu aprobarea regală şi iscălitura, începu să regrete că a reclamat pe ofiţer. Îndată comandorul Dragalina l-a sfătuit să se întoarcă repede la Medgidia şi să facă chiar a doua zi cununia la ofiţerul stării civile şi să-i aducă certificatul.


După trei zile, negustorul aduse actul de căsătorie şi Dragalina făcu un raport către contraamiralul Bălănescu, în felul următor: “Cer trimiterea în judecata Consiliului de reformă a sublocotenentului mecanic Gronov, pentru motivul că şi-a violat propria sa soţie, deoarece ofiţerul în cauză a obţinut aprobarea Regelui pentru căsătorie şi pentru dispensă de dotă.”.


Contraamiralul Bălănescu a înghiţit figura pe care i-a făcut-o comandorul Dragalina. Totuşi, pe ofiţer l-a pedepsit cu 30 de zile de arest, pentru abateri grave de la disciplină. Energicul comandor însă l-a expediat pe ofiţer la Călimăneşti, pentru a-şi face arestul cu soţia sa (sic!) şi pedeapsa nu i-a trecut-o în Memoriul personal.
 

Șicanele continuă...

Din partea contraamiralului, mizeriile se ţineau lanţ şi, scârbit de atâta nedreptate, comandorul Dragalina s-a hotărât să plece din Marina Militară şi să-şi ceară transferul în Serviciul Maritim Român, care ţinea pe acea vreme de Ministerul Comunicaţiilor. Ministrul al Comunicaţiilor în acea vreme era [Richard] Franasovici. Cum văzu cererea, îl chemă pe comandor la el în cabinet.


Era în ziua de 14 noiembrie 1935, când Dragalina s-a prezentat la ministrul Franasovici. Acesta l-a primit frumos. S-a ridicat de pe scaun, i-a întins mâna zâmbind şi i-a spus: “ - Sunteţi fiul eroului de la Jiu. Sunteţi fiul unuia dintre cei mai buni generali pe care i-a avut România. Sunteţi fiul unui bun prieten al meu şi văd că vreţi să vă detaşaţi în Marina Comercială.”.
“ - Exact, Excelenţă”, răspunse comandorul Dragalina, înclinându-se uşor în faţa ministrului.
“- Iată de ce v-am chemat la mine. Am fost bun prieten cu tatăl dumneavoastră şi odată mi-a făcut un mare bine, aşa că am o poliţă de plată şi cu ocazia venirii dumneavoastră în S.M.R. vreau să mă achit aşa cum se cuvine.


Mă gândesc că în vinele dumneavoastră curge sângele unui viteaz şi ţara trebuie să vă răsplătească, pentru că din stejar, stejar răsare! Vreau să vă încredinţez postul de director al Serviciului Maritim Român.”.


Comandorul Dragalina zâmbi şi înclinându-se din nou în faţa ministrului, spuse: “- Vă mulţumesc, Excelenţă, pentru grija ce mi-o purtaţi. Vă mulţumesc din tot sufletul că vreţi să mă răsplătiţi pe mine pentru vitejeştile fapte de arme pe front ale ttălui meu, dar, Excelenţă, trebuie să ştiţi că actualul director din fruntea Marinei Comerciale este făcut ofiţer cu un an înaintea mea şi este avansat comandor cu şase luni înaintea mea.


Din aceste consideraţii, vă rog foarte mult să mă lăsaţi în postul de subdirector, pentru că nu vreau să fiu contestat de camarazi. Nu vreau să calc dreptul altuia şi nu vreau să se spună că am abuzat de bravura tatălui meu. Vreau să fiu corect şi cinstit faţă de toţi camarazii.”.


Franasovici râse cu poftă, puse apoi mâna dreaptă pe umărul comandorului în semn de intimidate şi dragoste, îl privi amical şi-i spuse: “ – Dragă domnule comandor Dragalina, astea toate sunt copilării. Cine credeţi că are să îndrăznească să protesteze pentru înscăunarea dumneavoastră în postul de director şi trecerea lui Constantinescu-Claps¹² în postul de subdirector, când eu voi da ordin şi Vodă are să iscălească?”.
“ – Sub nici un motiv, Excelenţă, nu pot să primesc postul de director. Nu vreau să fiu arătat cu degetul de camarazii mei”, a mai spus Dragalina.
“- Îmi pare rău că refuzaţi acest post pe care vreau să vi-l ofer. Nu uitaţi că comandorul Vasilică Scodrea¹³ era mult mai nou decât comandorul Nicolae Negru¹⁴ şi alţi mulţi comandori. Cum a acceptat gradul de contraamiral, a şi fost avansat şi cei care au protestat au fost scoşi la pensie înainte de timp.”.
“- Excelenţă, vă mulţumesc încă o dată pentru grija ce o aveţi de mine, dar vă rog să mă credeţi că nu vreau să fac în viaţa mea greşeli a la Scodrea”, mai spuse comandorul.
“- O să vă pară rău şi sunt sigur că mai târziu o să regretaţi. Eu poate o să plec din minister. Știţi bine că comandorul Constantinescu-Claps e un om pierdut. E un fost cocainoman salvat de nevastă [Maria Luchian – n.n.] şi acum a căzut în ghearele alcoolului. Are s-o sfârşească rău mai târziu. Credeţi-mă că regret mult, că nu vă am în capul acestui frumos şi important serviciu de navigaţie maritimă”, încheie conversaţia Franasovici.


În urma acestui schimb de cuvinte, prea binevoitorul ministru şi onorabilul comandor crescut şi educat de eroul de la Jiu s-au despărţit. Refuzarea postului de director al Serviciului Maritim Român de către comandorul Virgil Dragalina a fost regretată de toţi marinarii cinstiţi. Rămânerea în continuare a comandorului Gheorghe Constantinescu-Claps în postul de director al S.M.R. pentru întreg serviciul a fost o adevărată nenorocire.


Jafurile ca în codru executate în stil mare şi fără nici o ruşine de echipajele alcătuite din marinari cinstiţi şi patrioţi au copleşit şi sufocat instituţia maritimă comercială, condusă de bărbaţi minunaţi, care au excelat într-o cinste extraordinară, aşa cum au fost Grigore Manu, Al. Cottescu, Ioan Coandă, Petre Popovăţ, Gheorghe Mărgineanu şi Nicolae Ionescu-Johnson.


Sub o teroare de nedescris deslănţuită de o şleahtă de piraţi notorii, toţi patronaţi de un amiral ministru al Marinei (Nicolae Păiş – n.n.), Serviciul Maritim Român şi-a trăit ultimele zile de regim capitalist. În calea lupilor flămânzi, care se întreceau în a rupe cu dinţii din hoitul deşănţatei burghezii, din stârvul propriului lor organ de conducere, se aţinea cu sfatul, cu morala, cu dojana şi chiar cu ameninţările comandorul Dragalina, care în cloaca ordinarilor tâlhari părea un individ suspect, bolnav sau naiv, asemenea unui inconştient căzut în mijlocul lor din lună. Cum era şi firesc, Dragalina a fost silit să plece şi, în regretele marinarilor cinstiţi, s-a dus dintre aceşti piraţi ai Serviciului Maritim Român.”.


Aici se încheie povestea clc Nicolae M. Balotă, unul dintre prietenii săi devotaţi, dedicat, ca şi el, trup şi suflet profesiei de marinar, cu toată cinstea, devotamentul şi corectitudinea de care cei doi au fost capabili.


Sursa foto: Albumul de familie al doamnei Opritsa Dragalina Popa


Despre Marian Moşneagu
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 

Citeşte şi:

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Amintiri despre Marea Neagră Harta, marca, testamentul (galerie foto)