Lumea marinarilor Destinul fatidic al Cargoului „Mangalia“. Diferend maritim, constrângere, concesie

 
 
La finalul anilor ‘30, modernizarea flotei comerciale interbelice s-a finalizat prin achiziționarea celor patru vapoare mixte (de călători şi mărfuri), de 5.000 t.dw, botezate „Sulina”, „Cavarna”, „Mangalia” şi „Balcic”, construite în şantierele navale italiene, care au intrat în exploatare la sfârşitul anului 1939 şi începutul anului 1940.
 

 
Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a bulversat activitatea Serviciului Maritim Român, ale cărui nave erau angajate în curse pe linii intens frecventate de companiile concurente, inclusiv voiaje transatlantice.



Prevalându-se de Merchant Marine Act din anul 1936, cu Amendamentul din 7 august 1939, în virtutea căruia, la 6 iunie 1941, președintele Franklin D. Roosvelt a autorizat Comisia Maritimă să treacă la punerea în aplicare a legislației, guvernul american a rechiziționat fără drept de apel 11 nave comerciale aparținând unui număr de 11 state europene.

 Una dintre victimele acestei controversate abordări legislative a fost moderna motonavă “Mangalia”, cea de-a treia din clasa “Sulina". Aflată în primul – și, din nefericire, ultimul – său voiaj sub pavilion național.
 

Patrulaterul „genovezelor”

 
Marți, 9 aprilie 1940, la ora 23, acosta în portul Constanţa motonava mixtă de pasageri și marfă „Mangalia”.

 
Din aceeași clasă cu „Sulina”, care la 6 octombrie 1939 a inaugurat linia transatlantică Constanța – New York, „Cavarna” și „Balcic” aceasta fusese lansată la apă duminică, 3 decembrie 1939, la „Cantieri Navali Riuniti” din Genova-Italia și recepţionată la 24 martie 1940, la Palermo. Nașa de botez a navei a fost doamna Bossy, soția ministrului plenipotențiar Raoul Bossy, șeful Legației Române din Roma (1939-1940).

 
Caracteristicile motonavei „Mangalia”: tonaj brut - 3.495 trb, tonaj net - 2.022 trn, deplasament maxim - 5.000 tdw, lungimea - 116,20 m, lățimea - 15,44 m, pescajul maxim - 7,13 m, un motor Diesel marca Fiat de 3.200 CP, viteza - 15,5 Nd, pasageri – 16 persoane la clasa I.

O cursă fără întoarcere

La 29 aprilie 1940 „Mangalia” a plecat în prima sa cursă,  sub comanda comandantului de cursă lungă Gheorghe Beller, pe ruta Constanţa - Pireu - Malta - Palermo - San Miguel-Insulele Azore - New-York, pentru a aduce materiale necesare Ministerului Înzestrării Armatei.
Permanentizarea acestei linii maritime era considerată de specialiști drept “o netăgăduită izbândă a pavilionului românesc”, beneficiile fiind garantate de navlul mult mai scăzut decât al altor nave străine.
 
Din cauza intrării Italiei în război şi, mai târziu, a deteriorării relaţiilor noastre cu Marea Britanie, „Mangalia” va rămâne la New-York, acostată pe 2 iunie 1940 la una din danele East River. În decurs de două săptâmâni descarcă marfa, pentru ca ulterior să înceapă încărcarea materialelor contractate de diverse ministere și societăți românești.

Prevalându-se de unele prevederi ale legislației internaționale și proprii, la 24 iunie 1940 nava a fost blocată în apele teritoriale ale SUA, autoritățile americane invocând lipsa Navy-certs (certificate de navigaţie), care trebuiau emise de Consulatul Englez.

În aceste condiții, problema vânzării mărfurilor de la bord, în valoare de circa 136 543 000 lei și, într-o situație-limită, chiar a navei, estimată la 350 000 000 lei, a eșuat în hățișurile unor tatonări și tertipuri previzibile, identificate și prezentate în detaliu de colonelul prof.univ.dr. Ion Giurcă.
 

În Raportul întocmit la 8 septembrie 1941, după revenirea în țară, clc Gheorghe Beller detalia împrejurările în care nava a fost rechiziționată:

„La 25 iunie, un reprezentant al USA Maritime Comission se prezintă la bord și îmi comunică documentul, afișat apoi în Timonierie, prin care se stabilește că Guvernul USA se consideră de la această dată proprietarul vasului (?!), al întreg inventarului și materialelor de întreținere aflate la bord. Din acea zi, o gardă de 15 guarzi de coastă locuiește în permanență la bord, asigurând paza vasului.
Ni se pune în vedere că nu mai avem dreptul să arborăm pavilionul țării noastre.
În prezența exclusivă a întreg echipajului român, am coborât pentru ultima oară pavilionul nostru pe acea navă, care ne era dragă la toți și pe care noi toți o consideram o bucată din pământul țării, data în păstrarea noastră; în ochii chiar a celor mai puțini sensibili am zărit sclipiri de lacrimi.
După această dureroasă ceremonie, ofițerul comandant al guarzilor de coastă puși la bord mi-a comunicat că, având în vedere desăvârșita ținută a vasului și echipajului și disciplina exemplară, are instrucțiuni să nu arboreze pavilionul american cât timp echipajul român va locui la bord și să nu intervină sub nici o formă în viața și activitatea normală a echipajului nostru.
Câteva zile mai târziu, venind în contact cu căpitanul [Granville] Cronway, directorul Comisiei Maritime din New York, acesta mi-a afirmat că este atât de impresionat de felul cum se prezintă vasul și echipajul nostrum, încât îi este penibilă (sic!) îndatorirea de a-l rechiziționa.
În zilele care au urmat s-a procedat de către Comisia Maritimă la inventarierea amănunțită a vasului.
Între timp, având aprobată de la Washington transferarea la Legație a inventarului liber de taxe vamale și în așteptarea terminării formalităților la vama din New York, am confecționat la bord lăzile și pregătit ambalajul necesar pentru inventar și arhiva vasului.”.

„Prin urmare, ziua de 2 iulie 1941 a marcat momentul pierderii definitive a motonavei «Mangalia» care, rechiziționată, cu echipajul arestat și debarcat, a intrat începând cu 11 august în compunerea US Navy.” Concluzia aparține reputatului colonel (rtr) prof.univ. dr. Ion Giurcă, autorul celor mai recente și ample lucrări dedicate exclusiv efectelor celui de-al Doilea Război Mondial asupra navigației maritime românești, în general și soartei navelor Serviciului Maritim Român, în special.

Printre obiectele salvate înainte de preluarea navei de către autoritățile americane (vesela, argintăria, rufăria etc), care au fost predate Legației României din Washington DC, a fost atent ambalată și oglinda de cristal pe care era gravat conturul României Mari. Din păcate, toate aceste bunuri nu au mai revenit niciodată în țară.

Cea mai mare parte a echipajului, format inițial din 47 de membri, tratați abuziv, arestați și internați temporar la Ellis Island, s-a repatriat până în toamna anului 1941.
 

Sub pavilion american

 
După unele reparații începute la 23 august 1941, “Mangalia” a fost adaptată de Robins Dry Dock and Repair Co Brookliyn din New York nevoilor U.S. Navy, fiind transformată în navă militară de transport materiale de război pentru teatrele de operații din Europa, Atlantic și Pacific.

La 3 septembrie 1941 a fost redenumită USS „Pleiades” (AK-46). Pusă inițial sub comanda comandorului Drayton Harrison, nava a servit în US Navy până la 21 noiembrie 1945, fiind distinsă de două ori cu “Steaua de luptă”.  
Preluată ulterior de marina civilă americană, a primit numele „Scepter”.
În anul 1966 a fost scoasă din serviciu și vândută în repetate rânduri. Ultima tranzacție a avut loc la 16 februarie 1968, fiind vândută ca fier vechi de către Departamentul pentru Comerț al S.U.A. către Boston Metal din Baltimore, pentru suma de 33.666 de dolari.
Nava a fost scoasă definitiv din evidența autorităților americane la 7 martie 1968, dispoziția finală de casare fiind emisă pe 7 iunie 1968, la nici 30 de ani de la lansarea sa la apă.
„Se încheia astfel existența uneia dintre cele mai moderne nave comerciale de care România a dispus la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, care a împărtășit soarta vaselor capturate de către britanici în anul 1940 sau sovietici în 1944” – conchide istoricul militar Ion Giurcă.

 
Clc Gheorghe Beller, numit la comanda cargoului „Suceava”, aflat în convoi pe ruta Sevastopol - Constanța, escortat de distrugătorul „Regina Maria”, își va găsi sfârșitul în apele Mării Negre, în dimineața zilei de 20 aprilie 1943, când nava a fost torpilată și scufundată de submarinul sovietic „Sci 33”.
 
Bibliografie:
 

1. Gabriel-Octavian Nicolae, Marian Moșneagu, Gheorghe Stănescu, „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945. Album omagial editat la 125 de ani de la înființare”, Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, București, 2020
2. Ion Giurcă, “Rechiziționarea cargoului «Mangalia» în 1941. Un diferend româno-american”, Editura Militară, București, 2021
3. Ion Giurcă, „La discreția autorităților de la Washington și Londra. Nave comerciale românești și echipajele lor în anii celui de-al Doilea Război Mondial”, Editura Militară, București, 2024