Lumea marinarilor Doliu în Marina Română. Decanul de vârstă al amiralilor a plecat în voiajul eternității

Miercuri, 5 octombrie a.c. a trecut la cele veșnice, la venerabila vârstă de 103 ani, viceamiralul în retragere Mircea Caragea, decanul de vârstă al “Clubului Amiralilor” și cel din urmă amiral român combatant în cel de-al Doilea Război Mondial.

Născut pe 18 ianuarie 1919 în comuna Şelaru, judeţul Dâmboviţa, Mircea Caragea a absolvit Liceul Militar „Dimitrie Sturdza” Craiova (1938), Şcoala Militară Ofiţeri de Marină (1940), în anul 1939 participând la primul voiaj de instrucţie al navei-şcoală „Mircea”. Ulterior a urmat cursurile Şcolii de Aplicaţii (1944) şi Institutului de Arte Plastice din Bucureşti (1959).

A fost avansat la gradul de sublocotenent (1 iulie 1940), locotenent (1944), căpitan (1946), locotenent-comandor (23 ianuarie 1953), comandor (1991), contraamiral de flotilă (2012), contraamiral (2015) și viceamiral în retragere (2019).

În cei șapte ani ai carierei sale în Marina Regală Română a activat ca ofiţer la bord pe canoniera „Stihi”, cu care a executat patrulări şi ridicări litografice în Marea Neagră (iulie 1940- martie 1941), subaltern (martie 1941-15 septembrie 1942) şi ulterior comandant al bateriei de coastă „Vulturul” la Regimentul Artilerie Marină Constanţa (15 septembrie 1942-martie 1943), ofiţer cu artileria antiaeriană pe distrugătorul „Mărăşti”, cu care a executat convoieri în Marea Neagră pe ruta Constanţa-Sevastopol (martie-septembrie 1943), ajutor al ofiţerului cu artileria pe distrugătorul „Regina Maria”, cu care a participat la evacuarea de la Sevastopol (15 aprilie-5 septembrie 1944), la Detaşamentul Periş (septembrie-noiembrie 1944), comandant militar al portului Măcin (noiembrie 1944-aprilie 1945), şef de birou la Sectorul 2 Fluvial Giurgiu (aprilie-octombrie 1945), şef al Secţiei Vedete Fluviale Galaţi (octombrie 1945-31 decembrie 1946) şi profesor de Artilerie la Şcoala Navală Turnu Măgurele (1 ianuarie-1 septembrie 1947).

La 1 septembrie 1947 a fost trecut în rezervă.

Ulterior a funcţionat ca statistician la Direcţia Centrală de Statistică Bucureşti (1948-1950), desenator cartograf şef la Direcţia Hidrometeorologică Bucureşti (1950-1952), concentrat ca şef Birou tehnic la C.A.T. Bucureşti (1952-1953), desenator constructor, respectiv şef Birou Devize la Direcţia Construcţii Speciale Bucureşti (1953), colaborator extern la revistele tehnice ale Asociaţiei Ştiinţifice a Inginerilor şi Tehnicienilor (1953-1954), desenator cartograf la A.S.I.T. Bucureşti (1954-1958) şi desenator grafician la Muzeul de Artă Populară şi Foclor (1958-1966) şi la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” (1966-1982).

A fost distins cu „Coroana României” clasa a V-a (1944), Ordinele „Steaua României” și „Coroana României” iar la 16 ianuarie 2019, la împlinirea a 100 de ani de viașă, cu Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Ofițer cu însemn de pace, pentru militari.


A fost membru al Ligii Navale Române, Asociaţiei Veteranilor de Război din România, Careului Marinarilor „Căpitan-comandor Alexandru Dumbravă” din Bucureşti şi al „Clubului Amiralilor”.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
 
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.