Lumea marinarilor Un comandant de brigadă degradat. Radu Nicolae, ARO

La începutul anilor ΄80, cadet fiind, auzisem vorbindu-se despre acest ofițer doar la superlativ. Dar cum nu m-am intersectat nicicând în carieră cu cel care avea o poreclă imposibil de reprodus aici (!), nu m-am interesat de soarta sa decât după Revoluție, când am proiectat și lansat, sub sigla Editurii Militare, „Dicționarul marinarilor români”. Și chiar m-am întrebat atunci cum de cel care a condus vreme de aproape 20 de ani Brigada 29 Vedete din Mangalia nu a ajuns la gradul de contraamiral.
 


Cine a fost Nicolae Radu?
 
Născut la 14 septembrie 1929, în comuna Țărăţel, judeţul Hunedoara, Nicolae Radu a absolvit şcoala primară în comuna Gura Barza (1939) și Liceul teoretic „Avram Iancu” din Brad (1946). Bacalaureatul avea să-l obțină după 20 de ani (!), la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti (1966).

Cât privește studiile superioare, a fost unul dintre privilegiații epocii. La doar patru ani de la absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri de Marină (1949), urmează Facultatea de Marină din cadrul Academiei Militare Generale din București (1953).

Având în vedere „parteneriatul strategic” cu vecinul de la Răsărit, urmează Cursul de comandanţi de submarine la Leningrad (1958) și Cursul de perfecţionare în tehnică specială la Şcoala Militară Superioară de Marină „S.M. Kirov” din Baku - U.R.S.S. (1962).

Ajuns comandant de mare unitate, are timp și pentru a urma Facultatea de Filosofie, Secţia Ştiinţe Politice din cadrul Academiei „Ştefan Gheorghiu”, pe care o absolvă în anul 1974.

Cu acest portofoliu de licențe, nu este de mirare faptul că și ascensiunea în carieră - ce-i drept, într-o perioadă în care se resimțea o lipsă acută de ofițeri, după epurarea cadrelor din fosta Marină Regală combatantă în Al Doilea Război Mondial - a fost una remarcabilă: de la sublocotenent și locotenent în 1949, la locotenent-major și căpitan-locotenent în 1952, căpitan de rangul 3 în 1958, căpitan de rangul 2 în 1962 şi căpitan de rangul 1, în1967.
 
O carieră de succes
 
După stagiul de practică efectuat la bordul navelor-şcoală „Libertatea” şi „Mircea” (9 mai - 1 octombrie 1949), Nicolae Radu și-a început cariera ca ofiţer secund şi cu navigaţia pe escortorul „Zborul” (1949-1950). Ulterior a fost numit comandant al şalupei „Răsăritul” din cadrul Comandamentului Forţelor Navale (1950–1951), comandant Unitate de Luptă Arme sub Apă pe distrugătorul 22 din Divizionul 418 Distrugătoare (1951) și comandant al submarinului S 52 (ex-11) din Divizionul 594 Submarine, respectiv Divizionul 319 Vedete Torpiloare şi Submarine al Bazei 258 Maritime (1953–1956, 1958–1959).

În următorii doi ani preia comanda Divizionului 50 Vânătoare de Submarine din cadrul Bazei 42 Maritime.

Studiile efectuate în U.R.S.S. îl recomandă în 1961 ca locţiitor al şefului Secţiei Operaţii şi ofiţer cu întrebuinţarea rachetelor, armelor de nimicire în masă şi protecţia împotriva lor din cadrul Comandamentului Marinei Militare, dar numai pentru trei luni.

Ulterior, întreaga sa activitate se va desfășura în garnizoana Mangalia, unde a îndeplinit succesiv funcțiile de comandant al Divizionului 93 Vedete Torpiloare (1962–1963), comandant al Divizionului 133 Vedete (1963–1964) și, pentru o lungă perioadă, comandant al Brigăzii 29 Vedete (1964–1984).

Din anul 1964 a fost numit membru în Consiliul Politic al Marinei Militare.

La 24 ianuarie 1984, căpitanul de rangul 1 Nicolae Radu a fost trecut în rezervă.
 
Viața bate filmul
Cei care l-au cunoscut îndeaproape spun că Nicolae Radu era un șef cu carismă, o prezență agreabilă, volubil, cu un discurs elevat și o cultură pe măsură, care îl făceau plăcut și respectat, deopotrivă.
Așa încât nu i-a mirat faptul că a fost selecționat și propulsat în Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor.

Declinul carierei sale l-am aflat din Arhivele CNSAS, din care rezultă că, prin Sentinţa penală nr. 53/4.11.1987, rămasă definitivă prin Decizia nr. 63/23.12.1987 a Tribunalului Suprem – Secţia Militară, Nicolae Radu a fost condamnat la 8 ani de închisoare şi degradare militară.

Tribunalul Militar Teritorial București, prezidat de colonelul de justiție Gică Popa, arată faptul că inculpatul căpitan de rangul 1 în rezervă Radu Nicolae a fost trimis în judecată pentru patru infracțiuni: luare de mită, trafic de influență, instigare la infracțiunea de falsificare de instrumente oficiale, respectiv propagandă împotriva orânduirii socialiste.



Astfel, Tribunalul constata următoarele:

„Element venal, dornic să-și creeze venituri fără muncă, inculpatul căpitan de rangul 1 Radu Nicolae a săvârșit singur în timp ce îndeplinea funcția de inspector șef al Inspectoratului de Navigație Civilă din Departamentul Transporturilor Navale, unde fusese detașat în anul 1979 cât și după trecerea sa în rezervă, fapte de corupție prin care a obținut sume mari de bani iar împreună cu alte persoane fapte din care ar fi putut rezulta un pericol pentru securitatea statului, astfel:

1. În anul 1979, în timp ce deținea gradul de căpitan de rangul 1 în Ministerul Apărării Naționale, inculpatul Radu Nicolae a fost detașat la Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, unde a îndeplinit funcția de comandant de nave comerciale maritime până la 8 septembrie 1980, iar după această dată pe cea de inspector șef al Departamentului de Navigație Civilă din cadrul Departamentului Transporturilor Navale.

În anul 1983, în timp ce deținea funcția de inspector șef, s-a înțeles cu cetățeanul Vlad Ion ca în schimbul unor foloase materiale să-l încadreze în marina comercială, în care scop i-a solicitat actele necesare întocmirii dosarului de angajare. Odată cu prezentarea actelor cerute, cetățeanul Vlad Ion i-a adus inculpatului la domiciliu o canistră cu vin, iar cu ocazia vizitelor ulterioare un cartuș de țigări „Kent”, o sticlă cu coniac și diferite cantități de vin, cantitatea totală fiind aproximată la 130 litri.

După ce i-a făcut cunoscut lui Vlad Ion că poate să-l angajeze mai ușor și mai repede la Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea decât la NAVROM Constanța, unde fusese inițial opțiunea și Vlad Ion a fost de acord, inculptatul i-a cerut și primit de la acesta în iunie 1983 suma de 1.000 lei, sub pretextul acoperirii cheltuielilor de deplasare la Tulcea, unde urma să-i rezolve problema eliberării certiicatului de capacitate, document necesar ambarcării, deși știa că, potrivit prevederilor art. 42 din „Instrucțiunile privind atestarea personalului navigant de siguranță a navigației din marina comercială a R.S. România”, aprobate prin Ordinul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor nr. 491 din 12 aprilie 1983, Vlad Ion nu îndeplinea condițiile cerute pentreu eliberarea din oficiu a Certificatului de capacitate.

La data de 7 iulie 1983, inculpatul Radu Nicolae însoțit de Vlad Ion s-a deplasat la Tulcea și, prevalându-se de funcția pe care o avea, a intervenit pe lângă căpitanul șef al portului Anderco Romulus, căruia prezentându-i cererea lui Vlad Ion pe care el o aprobase în calitate de inspector șef al Inspectoratului de Navigație Civilă din cadrul Departamentului Transporturilor Navale, i-a cerut să-i elibereze un Certificat de capacitate pentru funcția de motorist stagiar.

Căpitanul șef al portului Anderco Romulus i-a eliberat lui Vlad Ion, cu încălcarea instrucțiunilor, Certificatul de capacitate pentru funcția de motorist stagiar, după care actul a fost semnat și de inculpat, în calitate de inspector șef.

Întrucât Vlad Ion a renunțat ulterior la hotărârea de a se angaja și ambarca la Întreprinderea de Pescuit Oceanic Tulcea, iar cererea de a se angaja la NAVROM Constanța i-a fost respinsă, în anul 1986 inculpatul Radu Nicolae i-a restituit la cerere, în două etape, suma de 3.850 lei.

Faptul că inculpatul a primit sume de bani și alte foloase materiale pentru a face un act contrar îndatoriririlor sale de serviciu este probat cu declarațiile martorilor audiați în cauză și actele de la dosar.

O probă concludentă care confirmă fapta săvârșită de inculpat este declarația martorului Vlad Ion, din care rezultă că acesta s-a adresat inculpatului Radu Nicolae, care deținea o funcție importantă în cadrul Departamentului Transporturilor Navale, pentru a-l ajuta să se angajeze în marina comercială, la recomandarea căpitanului de rangul 2 Florescu Dumitru, iar inculpatului i-a dat, la cererea acestuia sau din proprie inițiativă, 130 litri de vin, pe care i-a dus la domiciliu, un cartuș țigări „Kent”, o sticlă de coniac „Unirea” și suma de 1.000 lei. Martorul a mai relatat că a primit Certificatul de capacitate pentru funcția de motorist stagiar de la Căpitănia portului Tulcea, pe care l-a semnat atât căpitanul șef al portului cât și inculpatul, în calitate de inspector șef al Inspectoratului de Navigație Civilă din cadrul Departamentului Transporturilor Navale, precum și faptul că i s-a restituit în anul 1986 suma de bani și contravaloarea bunurilor ce i-au fost date inculpatului Radu Nicolae.

Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a manifestat sinceritate totală, arătând că a primit de la martorul Vlad Ion bani și produse în valoare de aproximativ 3.850 lei pentru a-l ajuta să se angajeze în marina comercială, solicitantul venind la el din partea căpitanului de rangul 2 Florescu, pe care el îl cunoștea; s-a deplasat cu Vlad Ion la Tulcea și, în prezența căpitanului șef al portului, i-a scris în calitatea pe care o avea de inspector șef pe cererea lui Vlad Ion de a i se elibera Certificatul de capacitate pentru funcția de motorist stagiar „De acord”, după care i s-a eliberat acest certificat, care a fost semnat de el și căpitanul șef de port Anderco Romulus, fără însă ca Vlad Ion să îndeplinească condițiile de a i se elibera certificatul menționat; i-a restituit ulterior lui Vlad Ion suma de 3.850 lei.

Faptul că Vlad Ion nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru obținerea Certificatului de capacitate și că acest document a fost semnat și de inculpatul Radu Nicolae în calitate de inspector șef este probat cu xerocopia Certificatului de capacitate. [...]

2. Începând cu anul 1984, după pensionarea sa, inculpatul Radu Nicolae și-a propus să găsească, și a găsit personal și prin intermediari, persoane care doresc să se angajeze în marina comercială sau să obțină aprobări de cumpărare cu prioritate de autoturisme ARO, promițându-le, în schimbul unor foloase materiale, că le va ajuta să-și rezolve cererile prin influența pe care o are asupra funcționarilor în ale căror atribuții de serviciu intră rezolvarea unor asemenea cereri.

1. Prin mijlocirea nepotului său Bălteanu Florian, inculpatul a cunoscut în vara anului 1984 pe cetățenii Barbu Costică și Sarandi Virgil din Constanța, care și-au manifestat dorința de a se angaja la NAVROM Constanța, ca personal navigant, cărora le-a promis că îi va putea ajuta prin cunoștințele sale din cadrul Ministerului Transporturilor și Telecomuncațiilor, cerându-le în schimb să-i aducă țigări străine, cafea naturală și whisky, în valoare totală de 5.000-6.000 lei fiecare, sub pretextul că trebuie să le dea, la rândul său, persoanei pe lângă care intervenise.

Cu ocazia a două deplasări pe care Barbu Costică și Sarandi Virgil le-au făcut la București, însoțiți de Bălteanu Florin, aceștia au dat inculpatului, odată cu actele necesare întocmirii dosarelor de încadrare în marina comercială, 14 cartușe cu țigări „Kent”, 3 kg cafea naturală și 6 sticle cu whisky, bunuri în valoare totală de aproximativ 13.000 lei.

Deoarece în decurs de trei ani nu a reușit să obțină angajările promise, în anul 1987 inculpatul a restituit lui Barbu Costică suma de 4.000 lei, iar lui Sarandi Virgil suma de 5.000 lei, rămânând asupra lui bunuri în valoare de 4.000 lei.

Starea de fapt reținută se fundamentează pe declarațiile martorilor Barbu Costică și Sarandi Maria, precum și pe recunoașterea totală a inculpatului.

Din declarația primului martor rezultă că inculpatul Radu Nicolae, la care a ajuns prin colegul său Bălteanu Florian, le-a promis lui și lui Sarandi Virgil că îi va ajuta să se angajeze în marina comercială prin influența pe care o are asupra ministrului de resort care răspunde de marina comercială și, pentru ajutorul promis, la prima vizită pe care i-a făcut-o inculpatului, i-a dat acestuia 12 cartușe de țigări „Kent”, 2 kg cafea naturală și 4 sticle de whisky, astfel cum i s-a transmis prin Bălteanu Florian.
Ulterior, tot la cererea inculpatului, transmis prin Bălteanu Florian, i-a mai dat un cartuș cu țigări „Kent”, ½ kg cafea și una sticlă de whisky.

Martorul a precizat că din cele 12 cartușe de țigări „Kent” date inculpatului, 6 au fost din partea lui Sarandi Virgil, precum și faptul că i-a fost restituită ulterior de inculpat, întrucât nu a reușit să-l angajeze în marina comercială, suma de 4.000 lei.

Martora Sarandi Maria, soția lui Sarandi Virgil, care nu l-a cunoscut personal pe inculpatul Radu Nicolae, a făcut declarații în concordanță cu relatările martorului Barbu Costică, arătând că soțul său dorind să se angajeze în marina comercială, a apelat în anul 1984 la un oarecare Radu Nicolae pentru a-l ajuta în acest scop, dându-i, la cererea acestuia, cafea, țigări străine și whisky în valoare totală de aproximativ 5.000 lei, sumă care după aproximativ 2-3 ani i-a fost restituită.

Inculpatul a recunoscut constant fapta imputată, rezultând din declarațiile făcute în cursul urmăririi penale și în instanță că a săvârșit-o în condițiile arătate de cei doi martori, iar bunurile primite de la Barbu Costică și Sarandi Virgil (țigări „Kent”, whisky și cafea naturală) în valoare de aproximativ 6.000 lei pentru fiecare, le-a dat unor persoane din Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, lui rămânându-i aproximativ 500 grame cafea (sic!); a restituit lui Sarandi Virgil suma de 5.500 lei, iar lui Barbu Costică 4.000 lei.

2. În luna mai 1984, inginerul Ivanov Lucian Ion din București a împrumutat inculpatului, la cererea acestuia, suma de 95.000 lei în scopul de a plăti și ridica autoturismul ARO, cu motorină, pentru care obținuse aprobare de cumpărare cu prioritate.

În toamna aceluiași an, când i s-a restituit împrumutul, după ce inculpatul Radu Nicolae vânduse autoturismul ARO, inginerul Ivanov Lucian Ion i-a solicitat să intervină la Ministerul Comerțului Interior să-i obțină și lui aprobare pentru cumpărarea cu prioritate a unui autoturism ARO, iar inculpatul i-a promis că îl va ajuta, cerându-i suma de 50.000 lei.

Potrivit înțelegerii intervenite, inginerul Ivanov Luican Ion i-a dat inculpatului, la domiciliul acestuia, cererea pentru obținerea aprobării și totodată suma de 50.000 lei contra chitanță, precum și două cartușe de țigări „Kent”.

Neputând să obțină aprobarea în termenul stabilit (trimestrul I/1985), inculpatul i-a restituit lui Ivanov Lucian Ion suma de 50.000 lei plus 10.000 lei dobândă, în perioada 1985-1986.

Starea de fapt este probată cu declarația martorului Ivanov Lucian Ion, din care reiese că întrebându-l pe inculpatul Radu Nicolae dacă poate interveni și pentru el la conducerea Ministerului Comerțului Interior pentru a-i obține aprobare pentru cumpărarea cu prioritate a unui autoturism ARO, acesta i-a promis că rezolvă problema și i-a pretins suma de 50.000 lei, pe care el i-a dat-o, împreună cu două cartușe de țigări „Wiston”; suma i-a fost restituită, cu o dobândă de 10.000 lei, în anul 1985.
În consens cu declarația martorului Ivanov Lucian, inculpatul a arătat că, la rugămintea acestuia de a interveni la Ministerul Comerțului Interior să-i obțină aprobare pentru cumpărarea cu prioritate a unui autoturism ARO, i-a cerut și primit de la acesta suma de 50.000 lei, pe care însă ulterior i-a restituit-o, deoarece nu i-a putut rezolva cererea prin relațiile sale de la M.C.I.

3. Cetățeanul Mocofan Nicolae, după ce a obținut aprobare și a cumpărat cu prioritate un autoturism ARO, ajutat de inculpatul Radu Nicolae, căruia i-a dat o sumă mare de bani, a mers cu autoturismul în comuna sa natală Brazi, județul Ialomița și relatând celor care l-au întrebat cum a obținut-o, unii dintre aceștia i-au spus că oferă și ei sume de bani pentru a li se aproba cererile de cumpărare cu prioritate de autoturisme ARO.

Mocofan Nicolae informându-l pe inculpatul Radu Nicolae despre dorințele celor din comuna Brazi, în luna decembrie 1985 s-au deplasat amândoi în această localitate, unde inculpatul a asigurat pe Olteanu Constantin, Marin Gheorghe și Mihai Ion că prin relațiile sale poate interveni la Ministerul Comerțului Interior să le obțină aprobări de cumpărare cu prioritate dar a pretins de la fiecare, pentru intervențiile care le va face, câte 65.000 lei. Cei trei au fost de acord cu sumele cerute și i-au dat inculpatului în mod deghizat, contra chitanță, câte 65.000 lei fiecare, cerându-le să-i trimită ulterior cererile către Ministerul Comerțului Interior, cu viza Consiliului Popular local. [...]

Sumele date inculpatului de persoanele interesate să-și procure autoturisme ARO cu prioritate, pe căi ilicite, i-au fost înmânate astfel cum rezultă din chitanțele de la dosar, în mod deghizat, sub formă de împrumut, dar ele nu mai erau restituite la termenele fixate în chitanță dacă inculpatul obținea aprobarea, deoarece îi fuseseră date chiar în acest scop, ca o recompensă pentru ceea ce face.

Este semnificativă în acest sens declarația martorului Mocofan Nicolae, care a precizat că și el a făcut chitanță de împrumut cu inculpatul Radu Nicolae, dar nu i-a mai restituit suma după ce i-a obținut aprobarea pentru a cumpăra autoturism cu prioritate.
Din declarațiile martorilor rezultă că inculpatul nu le-a restituit suma de 195.000 lei.

4. Prin intermediul lui Mocofan Nicolae, inculpatul Radu Nicolae l-a cunoscut, în luna ianuarie 1985, pe Butnar Traian, din municipiul Cluj Napoca; acesta și-a exprimat dorința să-și procure un autoturism ARO cu motorină, iar inculpatul i-a promis că îl va ajuta prin relațiile pe care le are la Ministerul Comerțului Interior să obțină aprobarea necesară și totodată, i-a pretins pentru acest serviciu suma de 65.000 lei.

Deși inițial Butnar Traian a considerat suma solicitată de inculpat ca fiind prea mare, în cele din urmă a acceptat să o plătească, astfel că în februarie 1986 i-a dat, contra chitanță, suma de 50.000 lei, urmând ca restul de 15.000 lei să-l înmâneze după primirea aprobării.

Până la data arestării, inculpatul nu a obținut aprobarea promisă și nici cu a restituit suma de 50.000 lei primită de la Butnar Traian.

În fața instanței, inculpatul a arătat că, prevalându-se de cunoștințele sale, ca și în cazurile anterioare, a obținut de la Butnar Traian suma de 50.000 lei în vederea obținerii unei aprobări de cumpărare cu prioritate a unui autoturism, declarație care se coroborează cu relatările martorului Mocofan Nicolae și cu chitanța de primire a sumei de 50.000 lei de la Butnar Traian.

5. În luna decembrie 1986 inculpatul Radu Nicolae a cunoscut, prin intermediul prietenului său Gînju Constantin Louis, pe numiții Nițu Gheorghe, Nițu Constantin și Tudose Maricel din județul Galați, și în discuțiile purtate cu aceștia i-a asigurat că poate interveni la Ministerul Comerțului Interior pentru a le obține aprobări de achiziționare cu prioritate de autoturisme ARO cu motorină.

În următoarea întâlnire pe care a avut-o cu cei trei amatori de autoturism ARO, la data de 22 decembrie 1986, la restaurantul „Capșa” din București, inculpatul le-a pretins pentru obținerea aprobărilor câte 65.000 lei la fiecare, dar nu a primit decât câte 10.000 lei contra chitanță, din care 3.000 lei i-a dat colaboratorului său Gînju Constantin Louis.

Deoarece până la termenul fixat în chitanțele de primire a banilor inculpatul nu a reușit să obțină aprobările promise, în luna iunie 1987 a restituit, în întregime, celor trei, prin Gînju Constantin Louis, sumele primite.

3. Nereușind să obțină aprobările promise de cumpărare cu prioritate a unor autoturisme ARO și dorind să păstreze sumele ce i-au fost date în acest scop, inculpatul Radu Nicolae s-a hotărât să confecționeze ștampile pe care să le pună pe cererile ce i-au fost date de persoanele interesate, pentru a lăsa impresia acestora că cererile lor sunt înregistrate și luate în evidență la Ministerul Comerțului Interior.

La instigarea inculpatului, cunoștințele sale Chirovici Corneliu Eugen și Cîndescu Dumitru au confecționat trei ștampile – două dreptunghiulare cu inspripția „DDP” – De acord gr. IV priorități, iar a treia, „Republica Socialistă România – Secretariat – MCI – DDP”, ștampile ce au fost aplicate ulterior pe cererile persoanelor de la care a primit sume de bani pentru a interveni în vederea obținerii de aprobări pentru cumpărarea de autoturisme ARO și, folosindu-se de ele, i-a amânat pe cei care cereau să-i restituie banii.

Cu privire la această faptă, inculpatul a declarat că întrucât nu obținuse aprobările pentru persoanele de la care primise sume de bani, i s-a sugerat de către o persoană care între timp a decedat, să temporizeze lucrurile până în octombrie 1987, când va putea obține aprobările, recurgând chiar la un fals, lucru pe care l-a și făcut prin prietenii săi Chirovici Corneliu Eugen și Cîndescu Dumitru (cărora le-a spus că ștampilele îi sunt necesare unei prietene de a sa pentru a le da la casare, întrucât pe cele originale le-a pierdut.).”.

1. Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008
2. Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Fond Penal, P 012735, vol. 4