Marinarul grănicer Onor la Centenar! (galerie foto)

Răsfoind publicația dedicată centenarului Marinei Grăniceri, nu pot decât să mă declar mândru de inițiativa și periplul spiritual, la propriu și la figurat, datorat colegului meu de promoție, comandorul în rezervă gălățean Constantin Asofronie.
 
Pe cât de tenace și radical, pe atât de eficient în tot ceea ce gândește, ce spune și ce reușește să facă, Titi – unul dintre cei 12 colegi de promoție care și-au desfășurat activitatea în această structură destinată pazei și securității frontierelor fluviale și maritime, mă anunța pe 21 noiembrie 2019 despre intenția sa, atât de lăudabilă și pe deplin întemeiată, de a marca centenarul Marinei Grăniceri printr-o suită de evocări la Brăila, București, Constanța, Mangalia și Tulcea. Ceea ce a și făcut....
 

100 de ani de Marină Grănicerească

 
Conferința s-a desfășurat în principalele garnizoane în care au funcționat structuri importante ale Marinei grănicerești și în care în prezent activează Componenta navală a Poliției de Frontieră Române (PFR): Brăila - 26 noiembrie, București - 28 noiembrie, Galați - 29 noiembrie, Mangalia și Constanța - 11 decembrie și Tulcea - 12 decembrie 2019.
De unde 100 de ani?
 
O întrebare logică și necesară, la care Constantin Asofronie aduce drept răspuns următoarele argumente: „În cadrul României moderne, rezultată din Unirea Principatelor Moldova și Țara Românească în 1859 și apoi după Marea Unire de la 1918, prima mențiune a unei structuri distincte cu astfel de atribuții și dotarea necesare apare la 16 noiembrie 1919, din necesitarea pazei profesionalizate a frontierelor albastre ale României, mărite după recuperarea Basarabiei și Cadrilaterului.
 
La această dată, prin Ordinul ministrului de Război, se creează în cadrul Bazei Navale a Marinei de la Brăila, Compania de Echipaje a Marinei grănicerești, subordonată operativ Comandamentului Corpului Grănicerilor, iar administrativ Regimentului 2 Brăila.”.
 
Așadar, un grup de inițiativă, constituit la Brăila din cadre active, în rezervă și în retragere, a hotărât să organizeze la finele anului trecut un eveniment memorabil, respectiv o conferință cu tema ”100 de ani de Marină Grănicerească”.
 
Inițiatorii jubileului de la Brăila au fost comandorii (rtr) Gheorghe Biziniche (decedat, spre regretul tuturor, la 30 ianuarie 2020 – n.n.) și Constantin Asofronie. Primul - fost comandant al Grupului 60 Nave Grănicerești / viitorul Inspectorat Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Brăila și organizatorul aniversării la 80 de ani, al doilea - fost șef de sectoare PF și adjunct al șefului IJPF Ialomița. Acestora li s-au alăturat comandorul (r) Tomiță Dogaru și maistrul militar principal (rtr) Petre Maravela, ultimul având o prodigioasă activitate în domeniul istoriei navale.

 
Iată câteva dintre momentele de referință la care s-au raportat organizatorii acestei conferințe itinerante.
Din anul 1920 începe o dotare substanțială a acestei structuri cu unități navale noi, cu corp din metal și propulsie cu motor, ajungând în 1923 la 21 de nave fluviale și maritime, doc și atelier plutitor, navă-bază, șlepuri, bacuri, iar ca organizare având două companii, una de instrucție echipaje și una de patrulare, precum și o formațiune de construcții, reparații și întreținere.
 
Din 1928 se separă structura operativă, Grupul Vaselor Grănicerești, de cea logistică, respectiv Atelierul de Reparații Nave, viitoarea Bază de Reparații Navale (BRN) Brăila. Ulterior, aceste unități vor funcționa în cadrul Ministerului de Război, cunoscând până în 1944 o dezvoltare semnificativă, în paralel cu Marina Militară.
 
După 1944, odată cu confiscarea majorității navelor militare de către sovietici, un rol determinant l-a avut Grupul de Nave Grănicerești. Acesta va draga Dunărea și zona fluvial-maritimă de mine și alte materiale explozive, cu pierderi de nave și grăniceri marinari, simultan cu paza noilor frontiere impuse de Congresul de Pace de la Paris din 1946. Între timp, efectivele grănicerești scad de la 900 la 156 oameni.
 
Din 1946, Marina grănicerească se extinde și cunoaște subordonări succesive și reorganizări multiple. Astfel, până în 1960 trece la Ministerul de Interne, în cadrul Trupelor de Grăniceri, în perioada 1960 - 1980 revine la M.Ap.N., între 1980 și 1990 trece la Ministerul de Interne iar pentru numai doi ani, 1990-1992, se întoarce la M.Ap.N.

 
Prin Legea nr. 56/1992, unitățile de Marină grănicerească se subordonează Comandamentului Național al Grănicerilor din Ministerul de Interne, instituție în cadrul căruia se află și în prezent.
 

Care este, de fapt, Ziua Marinei Grăniceri?

 
Poliția de Frontieră Română are ca sărbătoare oficială ziua de 24 iulie, instituită prin O.U.G. nr. 104/2001, această dată fiind momentul de recunoaștere a identității instituționale și, de asemenea, nucleul organizației moderne de astăzi, care funcționează la standarde europene.
 
Alegerea acestei date nu este întâmplătoare, fiind data la care, în anul 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Înaltul Decret Domnesc nr. 893, prin care se realiza unirea corpurilor grănicerești „de dincoace și dincolo de Milcov” și integrarea lor în cadrul armatei, sub autoritatea nemijlocită a Ministerului de Război.
 
La 24 iulie 2019 s-au împlinit 20 de ani de la înființarea Poliției de Frontieră, prin unificarea trupelor grănicerești cu cele de control trecere frontieră, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării 113/16.12.1998 privind Programul Ministerului de Interne de restructurare a forțelor cu competențe la frontiera de stat.
 
Această dispoziție a fost îndeplinită prin O.U.G. nr. 80 din 4 iunie 1999 pentru modificarea și completarea Legii nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României. Acest act normativ constituie actul de înființare a instituției Poliția de Frontieră Română în cadrul Ministerului de Interne (art. 3).
 
Totodată, pe acest temei, a fost înființată, în premieră națională, Garda de Coastă, structură existent, cu denumiri similare sau echivalente, în multe alte state europene și nu numai. Referitor la denumirea personalului PFR, articolul 6 precizează că: ”La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență termenul grănicer din conținutul actelor normative în vigoare se va înlocui cu sintagma polițist de frontieră (...)”, inclusiv pentru personalul Marinei grănicerești, urmând ca prin Legea nr. 360/2002 să se schimbe și statutul de militar în cel de polițist, funcționar public cu statut special, cu grade corespunzătoare civile în locul celor militare.”.
 
Atribuțiile componentei navale a PFR sunt stabilite prin art. 1, pct. 5 al OUG, delimitându-se la pct. 6 și zona de competență teritorială a PFR, respectiv a Gărzii de Coastă la pct. 11, iar la pct. 16 se aduc completări ale art. 19 din Legea 56/1992, care reglementau pentru prima dată condițiile și procedura de executare a focului cu armamentul din dotarea navelor și ambarcațiunilor. În luna iulie 2001, Garda de Coastă a fost desființează ca urmare a unei reorganizări în baza Legii nr. 98/ 2 iunie 2000 privind aprobarea OUG nr. 80/1999.
 
Urmează alte reorganizări la nivel teritorial aprobate prin ordine ale MAI, după intrarea în vigoare a OUG nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, modificată, completată și aprobată prin Legea nr. 81/26.2002. Componenta navală face parte din compunerea Sectoarelor PF din cadrul IJPF la fluviu și Grupurilor de nave la mare. În perioada 2003-2011 va exista și IJPF Ialomița pe Dunărea interioară.
 
Structurile teritoriale ale PFR sunt stabilite ca IJPF în județele de frontieră, cu șase direcții ale PF pe regiuni și IGPF, ca structură centrală. În baza Legii nr. 265 din 22 decembrie 2010, modificată prin Legea nr. 280/7.12.2011, la nivel teritorial PFR are în organizare: Garda de Coastă în județele Tulcea și Constanța, inspectorate teritoriale ale PF (se desființează IJPF-urile), servicii teritoriale ale PF, sectoare ale PF, Grupuri de nave ale poliției de frontieră (la mare), instituții de învățământ, centre de pregătire (se înființează Centrul de pregătire a personalului navigant la Constanța-Agigea) și alte structuri (Compartimentul Inspecții și Supravegheri Tehnice Nave la Baza de Reparații Nave Brăila).
 
La frontiera pe apă și la țărmul Mării Negre, în cadrul grupurilor de nave și al sectoarelor Poliției de Frontieră, se organizează și funcționează Componenta navală a PFR. „Ținem să menționăm – concluzionează colegul meu - că această reînființare a Gărzii de Coastă nu s-ar fi putut întâmpla fără aportul esențial al secretarului general al MAI, clc Laurențiu Mironescu, care a ascultat explicațiile comandorilor Constantin Asofronie și Dumitru Făină-Gagos, a înțeles necesitatea și a solicitat Inspectorului General al PFR să trimită proiectul pe care-l ținea blocat de aproape un an de zile. Așa, după două luni, în Camera Deputaților a ajuns să apară în legea de modificare reînființarea Gărzii de Coastă, simultan cu o măsură discutabilă, negativă, de desființare a IJPF-urilor, structuri cu personalitate juridică în județe.”.
În prezent, Garda de Coastă se află la a treia formă de organizare, ca urmare a Legii nr. 115 din 27 mai 2016.
 

De la Dunăre la mare

 
Conform bilanțului făcut public de comandorul (r) Constantin Asofronie, conferința de la Brăila s-a desfășurat marți, 26 noiembrie 2019, la sediul Brigăzii 210 Geniu Marină, cu sprijinul nemijlocit al comisarilor șefi Florin Baștiurea, directorul B.R.N. Brăila, Iulian Bulancea, adjunctul șefului SPF Brăila și Florin Cazan, precum și al maistrului militar principal Ivan Marțian.
 
În prezența a peste 60 de cadre militare în rezervă și în retragere de marină și grăniceri, polițiști de frontieră activi, precum și a unor invitați din Tulcea, Galați, București și Giurgiu, au fost evocate momente semnificative din trecutul instituției până în anul 2010, precum și elemente de actualitate privind dotarea cu mijloace și personal, organizarea și misiunile internaționale după aderarea României la Uniunea Europeană.
 
În cadrul dezbaterilor s-au remarcat comandorii în rezervă Gheorghe Biziniche, fost comandant al Divizionului 60 Nave Grănicerești și șef al IJGC / IJPF Brăila la înființarea acestora și Haralambie Anghel, de 84 ani, fost șef al B.R.N. Brăila.
 
Conferința de la Cercul Militar Național din București s-a desfășurat joi, 28 noiembrie 2019, sub coordonarea comandorilor în rezervă Tomiță Dogaru, Panait Valeriu și Cosmin Isăilă, cu sprijinul președintelui filialei București a Ligii Navale Române, contraamiralul de flotilă (rtr) dr. ing. Constantin Rusu.
 
Cele 30 de cadre militare din marină și PFR, membri ai LNR, foști ofițeri din cadrul unităților centrale ale M.A.I., între care și un fost adjunct al inspectorului general al IGPF, generalul-maior (r) Haralambie Dumitru, au fost salutate de comisarii șefi Pavel Ionel, șef Serviciu SCTN în cadrul IGPF și Gabriel Crăciun, redactorul șef al revistei „Frontiera”.
 
Miercuri, 11 decembrie 2019, Cercul Militar Mangalia a fost gazda celor peste 25 participanți din fostele și actuala organizare a Grupului de Nave, convocați prin efortul comandorilor (r) Constantin Călin, Cristian Mitache și Viorel Nanu, cu sprijinul comandantului garnizoanei, comandorul Petrică Pârvu.
 
Comandantul Grupului Nave, comisarul șef Adrian Botescu, a prezentat situația actuală a mijloacelor navale și echipajelor, date privind realizarea noului sediu, cheu și centru de comunicații, performanțele Postului de Observare Supraveghere SCOMAR, precum și misiunile specifice, inclusiv cele internaționale.
 
În aceeași zi, la sediul Gărzii de Coastă din Constanța întâlnirea a fost intermediată de comandorii (rtr) Nicolae Ochiană, fost comandant al Grupului de Nave și al Gărzii de Coastă între anii 2000 și 2011, Ionel Iordan și Viorel Nanu.
 
Conferința a fost onorată de comisarii șefi Laurențiu-Cristian Cicu, directorul Gărzii de Coastă și Alexandru Oae, adjunctului acestuia. Celor peste 30 de participanți cadre active, în rezervă și în retragere li s-a alăturat grupa de 25 studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, destinați Gărzii de Coastă.
 
În sfârșit, periplul conferinței centenare s-a încheiat la sediul STPF Tulcea, joi, 12 decembrie 2019, cele peste 25 de cadre active, în rezervă sau în retragere, fiind mobilizate de către comisarii șefi Răzvan Ciobanu și Octavian Jingan din conducerea instituției gazdă, respectiv comandorii (r) Nicolae Corleancă și Leonard Alexeev.
 
La reușita manifestării au contribuit, prin evocările susținute și propunerile fundamentate, comisarul Dumitru Jurcă, inspectorul principal Bogdan Belciu și aspirantul (r) Constantin Dobre.
 

Pro Memoria

 
Nu întâmplător subliniam faptul că Titi Asofronie are și voință și puterea de a duce lupta până la capăt. Într-un timp record și cu resurse proprii, organizatorii au sintetizat lucrările Conferinței în paginile unei publicații. Este vorba despre „Marina Grăniceri. 10 de ani de Marină Grănicerească”, revistă omagială, publicație de istorie, cultură și prezentare ocazionată de împlinirea a 100 de ani de la înființarea primei structuri de Marină Grăniceri la Brăila, la 16 noiembrie 1919, editată ca supliment al revistei „Galațiul eroic”.
 
Prin bunăvoința sa, am intrat în posesia unei binevenite și inspirate publicații, menită să tezaurizeze aceste mărturii și chintesența ideilor și a proiectelor dezbătute în contextul acestui periplu aniversar. Din sumar: „De la o adunare festivă la o Conferință omagială itinerantă”, „100 de ani de Marină Grănicerească – pagini de istorie”, „Evoluția de la Marina Grăniceri la Garda de Coastă”, „Situația unor unități de ieri la frontiera externă a Uniunii Europene de azi”, „Baza de Reparații Nave Brăila - inginerul Componentei navale a Poliției de Frontieră Române”.
 
„Dedicăm această REVISTĂ OMAGIALĂ unui eveniment deosebit din viața și activitatea marinarilor grăniceri și urmașilor de astăzi ai acestora - polițiștii de frontieră din componenta navală a Poliției de Frontieră Române.
 
Este vorba de ANIVERSAREA A 100 DE ANI DE LA CONSTITUIREA PRIMEI STRUCTURI DE MARINĂ GRĂNICERI la 16 noiembrie 1919, în cadrul Bazei Navale de la Brăila, respectiv a Companiei de Echipaje a Marinei grănicerești.
 
Aceasta a fost creată prin Ordinul Ministrului de Război și era subordonată operativ Comandamentului Corpului Grănicerilor, iar administrativ Regimentului 2 Grăniceri Brăila. În cadrul României Mari, rezultată din Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România în cursul anului 1918, a apărut necesitatea extinderii și îmbunătățirii pazei în mod mai profesionalizat a frontierelor pe apă ale țării.
 
În conformitate cu politicile europene impuse în domeniu prin tratatele încheiate după încheierea Primului Război Mondial, s-a acționat pentru reducerea trupelor militare mobilizate permanent de către state, ocazie cu care s-a trecut atribuția de pază și control a trecerii frontierelor către structuri din subordinea ministerelor de Interne.
 
Deși au fost înregistrate treceri succesive ale acestor structuri de la un minister la altul, în funcție de situația politică și militară a României din secolul trecut, trupele de grăniceri au rămas militarizate până în anul 2002, când, în programul de aderare la Uniunea Europeană, s-a adoptat Legea privind statutul polițistului nr. 360/2002, iar personalul Poliției și Poliției de Frontieră a devenit personal civil, funcționari publici cu statut special.
 
Din anul 1919, personalul ambarcat pe navele grănicerești s-a numit ”marinar grănicer”, indiferent de subordonare, iar din 2002 termenul este înlocuit cu cel de ”polițist de frontieră”, iar ”Marina Grăniceri” a devenit ”Componenta Navală” a Poliției de Frontieră Române.
Această componentă a continuat să existe permanent pe Dunăre, pe Marea Neagră și pe râurile Nistru (1918-1940, 1941-1944) și Prut (din 1945 până în prezent), îndeplinind misiuni de pază a peste 2/3 din frontiera de stat a României, parțial în prezent și frontiera externă a Uniunii Europene.
 
Cum s-a ajuns la această sărbătorire centenară? Ultima sărbătorire a Marinei Grăniceri a avut loc în noiembrie 1999 la Divizionul 60 Nave Grăniceri Brăila, când comandantul acesteia, comandorul Gheorghe Biziniche a pregătit, cu sprijinul eșaloanelor superioare, a altor instituții și a subalternilor, o festivitate deosebită, care să marcheze cei 80 de ani de existență a unității.
A avut loc o evocare istorică a evoluției de la prima Companie de Echipaje a Marinei Grănicerești la divizionul autonom de la acea dată, care avea competență teritorială pe Dunărea maritimă, de la gura de vărsare cu râului Prut (semnele de frontieră 1335 pe malul stâng și 1336 pe malul drept) la Brăila și de aici, pe Dunărea interioară până la Călărași.
 
Din partea ministerului a participat secretarul de stat, general Dumitru Luca, fost comandant al Trupelor de Grăniceri, care a transmis un mesaj de apreciere și felicitări din partea ministrului de Interne, prefectul județului și primarul municipiului Brăila, șefii / directorii altor instituții și autorități publice, reprezentanți ai Comandamentului Trupelor de Grăniceri, ministerului și altor arme, între care comandantul Brigăzii 24 Fluviale din cadrul Marinei Militare.
 
Ulterior, această structură a suportat diverse reorganizări, cu modificarea zonei de competență teritorială, a unor atribuții, a componenței, subordonării și a existat ca unitate de sine-stătătoare, respectiv Inspectorat Județean al Poliției de Frontieră până în 2012, când nivelul s-a redus și a rămas doar o parte, Sectorul PF Brăila, subordonat Inspectoratului Teritorial al PF Iași, care coordonează structurile din toată Moldova.
 
În actuala organizare, se sărbătorește Ziua Poliției de Frontieră Române la 24 iulie, marcând unirea regimentelor de grăniceri moldoveni și munteni, prin Decretul din 1864 al domnitorului Principatelor Unite Române, Alexandru Ioan Cuza.
 
S-au luat măsuri de uniformizare și ștergere a identității istorice a Marinei Grăniceri. Astfel, deși se acceptă participarea componentei navale și la sărbătorirea Zilei Marinei la 15 august ale fiecărui an, este evidentă tendința conducerii Poliției de Frontieră Române de a estompa imaginea componentei navale în ultimii 20 de ani, aceasta rezultând și din ”uitarea” marcării în vreun fel a Centenarului acestei componente, deși reprezintă, ca număr de personal, mijloace și zonă de competență pe apă, cea mai mare structură internă.”.
 

Păzitorii de pe apă

 
Întrucât mă număr printre promotorii proiectului unei imperios necesare Monografii a Gărzii de Coastă, îmi reafirm convingerea că aceasta poate fi realizată de un colectiv mixt de cercetători din mai multe arme și specialități, dedicați acestui subiect.
 
Ca atare, fără să intru în contradicție cu pledoaria colegului meu și întrucât, din motive obiective, nu am putut da curs invitației de a participa la simpozionul aniversar, mă simt dator să vin în completarea expozeului său cu câteva precizări suplimentare cu privire la trecutul Marinei Grăniceri.
 
În Țara Românească, trupele de grăniceri au fost organizate pe principii militare în anul 1850, în timpul domniei lui Barbu Știrbei. În 1859, ele constituiau două inspectorii (Inspectoria Cordonul Dunării, cu trei batalioane și Inspectoria Cordonul Munților, cu două batalioane).
 
Numărul pichetelor de pe linia Dunării era de 222, fiecare pichet cu 22 de grăniceri. La 27 februarie/10 martie 1860, grănicerii și dorabanții au fost puși sub autoritatea Ministerului de Război pentru problemele de comandament, ierarhie, înzestrare cu echipament și tehnică de luptă, instrucție și disciplină militară.
 
Prin Legea organizării armatei din noiembrie 1864, s-a decis ca trupele de grăniceri să facă parte din miliții, ele fiind recrutate din localitățile de frontieră, urbane sau rurale.      La 24 iulie/5 august 1864, slujitorii de graniță (pichetașii) din Moldova au fost transformați în grăniceri, urmând să aibă aceeași organizare și administrație precum cei din Țara Românească. Ca urmare, grănicerii au fost organizați în patru inspectorii – Giurgiu, Iași, Piatra Neamț și Pitești.
De-a lungul întregii granițe au funcționat 792 de pichete, dintre care 266 situate pe linia Dunării, 279 pe aliniamentul Carpaților și 247 pe frontiera cu Rusia. În mod cu totul aparte, misiunea de apărare a frontierei fluviale a revenit Flotilei Române.
 
Încă din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare, românii au avut adevărate flote de luntrii, pânzare (veliere românești din secolele al XIV-lea – al XV-lea) și corăbii, al căror rol primordial era apărarea granițelor de pe apă împotriva expansiunii otomane.
 
Primele echipaje înarmate au fost alcătuite din jandarmii miliției naționale, înființate cu aprobarea statului rus, care avea sub ocupație Principatele Române, până la plata despăgubirilor de război de către Imperiul Otoman. Miliția de pe Dunăre avea misiunea să păzească granița, să organizeze carantinele pe timpul epidemiilor și să mențină ordinea în porturi.
 
În Regulamentul organic al Moldovei se explicita astfel misiunea navelor românești: „Acești păzitori ai marginii, schimbându-se zi și noapte, vor priveghea cu cel mai mare amănunt, atât în liman cât și pe toată însemnata linie a Dunării. Ei sunt îndatori de a priveghea ca toate vasele de curând sosite să nu se apropie de liman, nici să aibă comunicație cu celelalte vase, până a nu se împlini zilele carantinei. Fieștecare dată sosind vreun vas, păzitorii după apă au a înștiința pe căpitanul schelei sau pe Direcția Carantinei, care vor lua cuviincioasele măsuri feritoare.”.
 
Prin Regulamentul organic s-a stabilit ca la granița de pe Dunăre slujba pe apă să fie făcută în Țara Românească de o flotilă de 18 caice (cu 18 ofițeri, 144 vâslași și doi căpitani de port) iar în Moldova de 6 caice, două cu patru vâsle și patru cu două vâsle (cu căpitanul schelei Galați, 40 de jandarmi și 20 de vozari (marinari).
 
Miliția de Dunăre a Țării Românești era dislocată în porturile Turnu, Zimnicea, Giurgiu, Oltenița, Călărași, Dudești, Piua Pietrei, Brăila Vârciorova, Schela Cladovei, Calafat și Bechet. Cele 18 caice erau repartizate cîte trei, în șase porturi mari, aflate în subordinea carantinelor de la Brăila și Giurgiu, care aveau câte un căpitan de port.
 
În Moldova, miliția era repartizată la gura Prutului și a Siretului, având comandamentul la Galați. Primul „Regulament de poliție a porturilor dunărene” a fost redactat în anul 1845. În 1835 s-a înființat la Galați un Corp de Poliție fluvială. Acesta a fost deservit inițial de bricul-goeletă „Emma”, luat de la Marina rusă, cu un echipaj de 25 de oameni, comandat de locotenentul Nicolae Steriade din Corpul Grănicerilor (primul comandant al Flotilei Moldovei și primul comandant al Flotilei Unite a Principatelor Române, între 1860 - 1863).
 
În anul 1843, i s-au adăugat un „vas de brandbahtă” (staționar) cu 5 tunuri mari, fabricate la Torino - Italia, menit „a feri țărmul din stânga Dunării de toată întâmplarea de ciumă și de a ține buna rânduială în această schelă …” și două șalupe („Ștefan cel Mare”, la gura Prutului și „Galați”, la gura Siretului), toate construite în Șantierul Naval Galați.
 
În anul 1847 au intrat în serviciu alte trei șalupe canoniere - „Moldova”, armată cu trei tunuri, respectiv „Ana” și „Natalia” (după numele celor două fiice ale domnitorului Mihail Sturdza), armate cu câte un tun fiecare. Pe lângă aceste nave, mai funcționau diverse alte bărci și luntrii pentru serviciul exterior al portului și al pichetelor, înșirate de-a lungul malului stâng al Dunării.
 
Pentru creșterea gradului de siguranță a patrulării pe apă, în Muntenia au fost construite încă trei șalupe cu vele și cu câte 20 de rame fiecare. Ele au fost afectate pentru paza frontierei la Brăila, Gura Ialomiței și Giurgiu. În anul 1845, flotila Munteniei s-a constituit ca unitate distinctă, având în dotare 3 șalupe, comandate de Sergi Grigore (bazată la Brăila), Petrescu Constantin (la Giurgiu) și Brătescu Constantin (la Turnu Severin) și 18 caice, cu un efectiv de 3 ofițeri, 3 feldvebeli, 7 unterofițeri, 3 toboșari și 104 soldați.
 
Printr-o lege dată la 5 iulie 1850, Flotila Munteniei a fost reorganizată, fiind scoasă din catastifele unităților de infanterie și formând o comandă separată, sub ordinele parucicului Constantin Petrescu. Navele erau dislocate în porturile Brăila, Gura Ialomiței, Giurgiu, Calafat, Turnu Severin, fiind subordonate Inspectoratului graniței Dunării.   
 

Poliția Dunării în a doua jumătate a secolului al XIX-lea

 
 
În perioada de la războiul Crimeii (1853 - 1856) și până la unirea Principatelor (1859), mijloacele de navigație necesare pentru paza de pe Dunăre și securitatea statului național român modern au cunoscut o evoluție nesemnificativă. Astfel, din inițiativa unor comandanți de porturi, au fost construite numai unele bărci pentru paza în porturi.
 
Din fondurile Miliției, directorul sanitar al portului Galați a cumpărat în anul 1855 o barcă nouă, care a costat 100 de galbeni. Cele șase nave ale Flotilei Moldovei au fost dispersate în porturile Reni, Ismail, Chilia și la trecătoarea Gura Turcului.
     
După constituirea Corpului Flotilei, prin Înaltul Ordin de Zi din 23 octombrie 1860, reședința acesteia a fost stabilită la Ismail. La punturile (bazele pe raza cărora se executa paza cu navele) principale și intermediare au fost repartizate cele 2 șalupe mari și 4 mici ale Moldovei, respectiv 4 șalupe mari ale Munteniei, precum și circa 423 de luntrii înregistrate la pichetele de pe Dunăre. Marinarii de la fiecare punt erau constituiți într-o unitate distinctă, numită Compania șalupei. Flotila dispunea de 275 de oameni, 138 în Moldova și 137 în Muntenia.
 
La 24 martie 1879 a fost elaborat „Regulamentul poliției porturilor și malurilor dunărene ale României”, care cuprindea reguli generale asupra bastimentelor care serveau, staționau sau ieșeau din porturi; dispozițiuni speciale pentru bastimentele care părăseau portul; dispozițiuni privind bărcile sau șalupele din port; reguli pentru bastimentele care se întâlnesc sau se întrec în zonele portuare; reguli pentru navigația pe timp de noapte; pentru cazuri de înnămolire sau naufragiu în limitele porturilor; poliția porturilor; poliția cheurilor sau malurilor în porturi; poliția malurilor afară din porturi; despre serviciul căpităniilor de porturi și atribuțiunile căpitanilor de port etc.
 
În luna noiembrie 1880, canoniera „Grivița” a primit misiunea să facă poliția în portul Sulina iar ulterior și în portul Constanța. Întrucât Flotila Română nu avea dotarea corespunzătoare pentru efectuarea poliției pe Dunăre și în apele Mării Negre, Ministerul de Război a aprobat construirea de către firma „Thames Iron Works” din Londra a bricului „Mircea”, torpilorului „Alexandru cel Bun”, șalupelor canoniere „Rahova”, „Opanez” și „Smârdan” și a cinci șalupe pentru poliția fluvială.
 
Cele cinci șalupe de poliție au fost puse la Dispoziția Ministerului Afacerilor Străine, fiind repartizate astfel: „Grănicerul” la Turnu Severin, „Sentinela” și „Veghiatorul” între Galați și Brăila, „Poterașul” la Chilia Veche și „Pandurul” la dispoziția comandamentului Flotilei.
 
În anul 1884, în dotarea Marinei Militare a intrat și nava „Prutul”, construită în Germania, destinată pentru navigația și poliția pe râul Prut. De asemenea, șalupele torpiloare „Trotușul”, „Vedea”, „Teleorman” și „Argeș”, construite în Germania, au fost repartizate Inspectoratului Porturilor, cu misiunea de a face poliție pe Dunăre, în zonele Brăila - Ostrov, Ostrov - Corabia și Corabia - Turnu Severin.
 
Învățămintele desprinse din participarea Corpului Flotilei la Primul Război Mondial aveau să conducă la profesionalizarea serviciului de poliție pe apă, prin înființarea primei structuri specializate, Grupul Vaselor Grănicerilor.
                 

Prima unitate distinctă

 
 
Grupul Vaselor Grănicerilor a luat ființă la 1 aprilie 1921, în garnizoana Brăila, în conformitate cu Ordinul Marelui Stat Major nr. 13658 din 8 februarie 1921. Primul său comandant a fost locotenent-comandorul Constantin I. Cerna. Acest grup a luat naștere din fosta Companie de Echipaje, care până la acea dată a făcut parte din Regimentul 2 Grăniceri Brăila.
 
La aceeași dată a luat ființă și Compania de Instrucție a grupului, cu reședința la Brăila, pusă sub comanda căpitanului Constantin Vlădescu. Acesta l-a înlocuit și la comanda grupului pe locotenent-comandorul Cerna, pe timpul cât a fost delegat de Corpul Grănicerilor, comandat de generalul Toma Lișcu, să supravegheze construcția șalupelor, comandate la Casa „Patisson” din Napoli (Italia).
 
Inițial, Grupul a avut următoarele efective:
          Ofițeri superiori                                    1
          Ofițeri inferiori                                       3

          Ofițeri mecanici clasa I                         1

          Maiștri militari principali                        1

          Maiștri militari stagiari                           3

          Plutonieri majori                                    4
          Plutonieri                                               3
          Plutonieri în rezervă                              1

          Sergenți instructori                                1

          Șefi vase civili                                       2

          Cârmaci de șlep                                    1

          Mecanici civili                                        6

          Trupă                                                   186

          Copii de trupă                                        7

          Boi                                                         2

         
La 1 aprilie 1921, Grupul Vaselor Grănicerilor avea următoarea ordine de bătaie:

1. Locotenent-comandor Constantin I. Cerna, comandantul Grupului

2. Căpitan Vlădescu Constantin, comandantul Companiei Instrucție

3. Ofițer mecanic clasa I Marinescu C., Șeful Secției Tehnice

4. Locotenent Urdăreanu Gheorghe, ofițer instructor Infanterie

5. Locotenent Marica B. Ilie, contabil în bani și materiale.

        
Cazărmile afectate grupului erau amplasate în clădirile din str. Vadul Pontonierilor, cedate spre folosință Corpului Grănicerilor, prin punerea în aplicare a noii organizări a Armatei, alături de cazarma „Banatul”, deținută anterior. Clădirea era compusă dintr-un pavilion cu două camere, construit din cărămidă și acoperit cu olane, unde au fost instalate Atelierele de mecanică și lemnărie, precum și dintr-o baracă de scânduri, în care a fost amenajat dormitorul trupelor și cancelariile.
 
La înființare, Grupul dispunea de nava „Bistrița”, pusă la dispoziția comandanților de la Regimente în sus pentru inspecție și patrulare, precum și de:

1. Canonierele „Oltul” și „Siretul”

2. Șalupele „Trotuș” - la dispoziția Companiei Grăniceri Calafat

                             „Teleorman” - la dispoziția Sectorului II Pază Giurgiu, pentru inspecții și patrulări
                              „Șoimuleț” - pentru transportul diferitelor materiale                 

                              „Porumbița”                 ale unității

3. Remorcherul „Cașna”

4. Șlepul Z.T.L. 25

5. Secția Tehnică   -   Atelierul de Reparații

                               - Depozitele de Materiale Brăila, Giurgiu, Calafat.
 
La 10 iulie 1921, canoniera „Siretul” a fost pusă la dispoziția directorului Vămilor, pentru curse la Sulina.     În cursul lunii iulie 1921, la reședința Grupului a fost amenajat Atelierul de Reparații, cu piesele aduse din Arsenalul Armatei, acesta fiind conectat la Uzina Electrică Brăila.
La 5 august 1921 au sosit din Italia șalupele grănicerești 1, 2, 3 și Gr.D. 1, din care au fost armate cele de Nistru.       Șalupa nr. 3 a fost recepționată și trimisă pe frontieră, pentru executarea patrulărilor obișnuite în sectoarele de responsabilitate și pentru serviciu în afara programului. În cursul lunii septembrie 1921 au sosit încă două șalupe de Dunăre în Docurile Brăila, iar la Constanța două șalupe maritime.
 
În conformitate cu Ordinul Corpului Grănicerilor, în absența unui local propriu, Compania de Instrucție a fost mutată în Cazarma Grănicerilor Chilia Veche. Conform Ordinului Corpului Grănicerilor din 14 septembrie 1921, Confidențial, la 1 octombrie 1921 au avut loc următoarele mutări:
- locotenentul Marica B. Ilie, a fost mutat în interesul serviciului la Regimentul 2 Grăniceri.
- locotenentul Urdăreanu Gheorghe a fost mutat în interesul serviciului la Regimentul 3 Grăniceri.
- locotenentul Hristu Constantin a fost mutat în interesul serviciului din Regimentul 2 Grăniceri în Grupul Vaselor, ca ofițer instructor Infanterie.
- administrator sublocotenent Pârvulescu Gheorghe a fost mutat în interesul serviciului, din Regimentul 3 Grăniceri în Grup, în calitate de contabil în bani și materiale.
 

La 20 octombrie 1921, Grupul a fost inspectat de generalul de corp de armată Artur Văitoianu, inspectorul Grănicerilor. În cursul acestei luni au sosit de la Napoli alte trei șalupe de Dunăre. Navele au executat cursele obișnuite și serviciul de bord conform programului. În luna noiembrie 1921, generalul Toma Lișcu a fost mutat de la comanda Corpului Grănicerilor, fiind înlocuit de generalul Ștefan Ștefănescu.

 
În această lună au sosit în țară alte două șalupe maritime, bazate la Constanța. Îmbarcat pe canoniera „Siretul”, generalul Ștefan Ștefănescu a inspectat punctele de frontieră Galați, Ismail, Chilia și Vâlciu. În luna decembrie 1921, navele au fost pregătite în vederea punerii lor la iernat. La 15 decembrie 1921, locotenent-comandorul Constantin I. Cerna, reîntors din străinătate, a preluat comanda Grupului.

Așadar, conferința itinerantă dedicată Centenarului Marinei Grănicerești a reprezentat, fără echivoc, o inițiativă de un real succes și un demers pe cât de salutar pe atât de oportun, pentru care cei trei organizatori - Constantin Asofronie, Tomiță Dogaru și Petre Maravela -, merită toată considerația și aprecierea camarazilor grăniceri de ieri, de astăzi și de mâine. În egală măsură, în siajul bunelor sale intenții, ea devine o provocare primordială și o prioritate pentru istoricii Marinei și nu numai.
 
Bibliografie:
 

1. Nicolae Bârdeanu, Dan Nicolaescu, „Contribuții la istoria Marinei Române. Vol. I Din cele mai vechi timpuri până în 1918”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979

2. Marian Moșneagu, „Păzitorii de pe apă”, în „Poliția are impact”, Anul V, nr. 42 (40)/2006, pp. 12-13

3. Marian Moșneagu, „Nave grănicerești la fruntariile României interbelice”, în „Poliția are impact”, Anul V, nr. 43 (41)/2006, pp. 12-14

4. Marian Moșneagu, „Nave tradiționale ale Poliției de Frontieră Române. Caicul brâncovenesc”, în „Poliția are impact”, Anul V, nr. 47 (45)/mai 2006, pp. 22-23

5. Marian Moșneagu, „Din tradițiile Componentei Navale a Poliției de Frontieră Române (5). În dispozitiv de paradă, la Centenarul Brăilei”, în „Poliția are impact”, Anul V, nr. 46 (44)/iulie 2006, pp. 22-24

6. Revista „Marina Grăniceri. 100 de ani de Marină Grănicerească”, redactor: Comandor (r) Constantin Asofronie

 

Sursa foto: Constantin Asofronie

 

Despre Marian Moșneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moșneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanța. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) și ale Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) și șef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citește și:
 

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Gripa amiralului 
Doamna Cioc ripostează (galerie foto)