Memorabilul 27 mai. La Cernavodă și Constanța

• Dubla mare sărbătoare a lunii mai 1931 a început la Cernavodă, unde urmau să fie decorate monitoarele „I.C. Brătianu” și „Mihail Kogălniceanu”, precum și vedeta fluvială de siguranță „Maior Nicolae Grigore Ioan”
• În gara portului Constanța, Suveranul a fost întâmpinat de membrii guvernului în frunte cu Nicolae Iorga, președintele Consiliului de Miniștri, prefectul Nicolae Constantinescu și primarul Gheorghe Popescu.

În anul în care, prin Înaltul Decret Regal nr. 1730/1931, denumirea de Marina Militară a fost înlocuită cu aceea de Marina de Război, marinarii României Mari au avut parte de o binemeritată și îndelung așteptată recunoaștere oficială a sacrificiilor făcute în Războiul de Întregire Națională.



Marina rămăsese singura armă care nu avea decorată niciuna din unitățile sale care participaseră la Războiul pentru Întregirea Neamului, cu toată bravura, avântul și spiritul de sacrificiu cu care ofițerii și trupa au intrat și au făcut războiul. Prin acest înalt gest, Majestatea Sa Regele Carol al II-lea recunoștea și răsplătea ca atare vitejia și faptele mari de arme pe care marinarii noștri le înfăptuiseră pentru obținerea victoriei finale.


Prin urmare, vă propun să ne întoarcem în timp preț de nouă decenii, la vremurile în care Marina Română se afla în atenția și sufletele Suveranului și ale primilor bărbați de stat, ca o prioritate a politicii noastre naționale.


În acea memorabilă zi de miercuri, 27 mai 1931, Dobrogea, îmbrățișată ca o amforă în brațele Dunării și ale Mării, îmbrăcase haine de mare sărbătoare. Și, alături de ea, marinarii Diviziei de Dunăre și ai Diviziei de Mare, în scrobitele lor uniforme albe de ceremonie, se pregăteau să-și întâmpine oficialitățile și marii comandanți ai epocii cu triluri de siflee și dangătul clopotelor.


Care vor acompania cu mare fast etalarea pavilioanelor navelor și a marele pavoaz printre catargele pastelate de culoare,emoție și nenumăratele satisfacții ale unui asemenea eveniment.



Distincții și onoruri regale


Dubla mare sărbătoare a lunii mai 1931 a început la Cernavodă, unde urmau să fie decorate monitoarele „I.C. Brătianu” (comandant – locotenent-comandorul Constantin Vlădescu) și „Mihail Kogălniceanu” (comandant – locotenent-comandorul Octavian Butaș), precum și vedeta fluvială de siguranță „Maior Nicolae Grigore Ioan” (comandant – căpitanul Vasile Săndulescu).


La 23 mai nava de comandament „Căpitan-comandor Păun” a plecat de la Galați spre Cernavodă, ducând la remorcă navele care urmau să fie decorate. Ajunse la destinație la 24 mai, acestea au acostat pe malul drept, la un ponton special amenajat.



La această solemnitate lua parte și Grupul de Instrucție, constituit din monitorul „Alexandru Lahovary”, comandat de locotenent-comandorul Horia Macellariu, vedeta nr. 7 „Locotenent Dimitrie Călinescu”, comandată de locotenentul Constantin Cristodulo și vedeta nr. 3 „Căpitan Mihail Romano”, comandată de locotenentul Petre Călărașu.


Întregul Grup pusese pus sub comanda căpitan-comandorului Camilo Eisenbeisser, comandantul Grupului Instrucție și Luptă din cadrul Diviziei de Dunăre (15 mai 1931 – 1 octombrie 1933), se afla dispus la ancoră, în linie de șir, pe malul stâng.


Orașul și portul Cernavodă fuseseră frumos împodobite. În așteptarea trenului regal care sosise cu o seară înainte dar staționase peste noapte în stația Bărăganu, membrii familiei regale erau așteptați să sosească pe peron de prim ministrul Nicolae Iorga, acompaniat de Victor Vâlcovici, ministrul Lucrărilor Publice și Comunicațiilor, Dimitrie I. Ghica, ministru de Externe, generalul Constantin Ștefănescu-Amza, ministrul Armatei, Victor Cădere, secretar general la Ministerul de Justiție, viceamiralul Vasile Scodrea, comandantul Marinei de Război, contraamiralii Mihail Gavrilescu, comandantul Diviziei de Dunăre și Corneliu Bucholtzer, comandantul Corpului Depozitelor Maritime, generalii Manu, Popescu și alții.


Suveranul a fost întâmpinat de Constantin Ceacalopol, primarul Cernavodei, care a oferit tradiționala pâine și sare și i-a urat „Bun venit”.


La ora 10.25 trenul regal intră pe podul „Regele Carol I”, moment în care monitoarele, cu echipajele la posturile de salut, arborează marele pavoaz, salutând cu 21 de lovituri de tun.


Trenul regal oprește în gara Cernavodă și la ora 10.45 descind în port cu automobilele Majestatea Sa Regele Carol al II-lea, Majestatea Sa Mihai Marele Voievod de Alba Iulia, Alteța sa Regală Principele Nicolae, viceamiral inspector general al Marinei, împreună cu înalții demnitari ai țării.


La sosirea Majestății Sale Regelui la bordul monitorului „Brătianu”, echipajul dă salutul la posturi, în timp ce contraamiralul Mihail Gavrilescu dă raportul asupra stării navelor.


Urmează apoi serviciul religios, oficiat de P.S.S. episcopul Gherontie al Tomisului, cu un sobor de preoți din Constanța.


După săvârșirea serviciului divin, se procedează la decorarea celor trei nave de luptă, începând cu monitorul gazdă a ceremoniei.


Comandantul Diviziei de Dunăre dă citire Înaltului Decret nr. 1680 din 15 mai 1931, prin care Regele Carol al II-lea a aprobat conferirea Ordinului „Steaua României” cu spade în gradul de Cavaler cu panglică de Virtute Militară celor trei nave „pentru bravura și disprețul de moarte de care au dat dovadă ofițeriiși trupa în timpul luptelor din 1916 din lungul Dunării, precum și în cele de la Turtucaia, susținând flancul drept al Armatei de uscat și în luptele de artilerie din fața Tulcei, unde au împiedicat inamicul să ocupe Delta Dunării.
S-au distins, de asemenea, în luptele contra bolșevicilor ruși din anul 1918 de la Vâlcov, silindu-i să părăsească Dunărea.”.


Comandantul monitorului „Brătianu” prezintă M.S. Regelui pavilionul național și jackul navei, după care regele Carol prinde decorația la pavilionul navei.


Comandantul Diviziei de Dunăre ordonă în numele Majestății Sale Regelui ridicarea pavilionului decorat la bastonul din pupa navei. Se dă gardă la pavilion și în timp ce vechiul pavilion se coboară, se arborează noul pavilion decorat, precum și jackul la prova, în acordurile Imnului regal.


Aceeași solemnitate urmează pe celelalte două nave decorate, monitorul „Mihail Kogălniceanu” și vedeta „Maior Nicolae Grigore Ioan”.


După încheierea solemnității de decorare, comandantul Diviziei de Dunăre ține o cuvântare de muilțumire pentru înaltul gest al M.S. Regelui, relevând, totodată, faptele de război ale navelor Flotei de Operații. În acest context, contraamiralul Mihail Gavrilescu a evidențiat rolul Marinei fluviale în campanie, subliniind faptul că în luptele aprige de la Turtucaia, flota noastră a ținut piept inamicului până în ultimul moment, cauzându-i pierderi serioase și, până la sfârșit, a salvat tot ceea ce se mai putea salva.


La Turtucaia a căzut vitejește la datorie locotenent-comandorul Stihi Eugeniu, comandantul secund al monitorului „Mihail Kogălniceanu”.


Același distins lider al Marinei Române a evocat cu amănunte edificatoare luptele de la Silistra, Dervent, Oltina, Parachivoiu, până la Rasova, unde flota fluvială a susținut flancul drept, atacând prin numeroase și surpinzătoare incursiuni spatele frontului inamic și coloanele de aprovizionare ale acestuia.


„În trecutul îndepărtat al țării noastre – a încheiat amiralul – se vede că poporul român, deși în mare parte agricultori, totuși a afirmat calități și aptitudini marinărești excepționale. Nu e fără adevăr denumirea că Marea Neagră a fost lac moldovenesc în epoca în care dominația noastră se întindea până la Marea de Azov și când venețienii ne cereau planurile noastre de nave, care erau mai ușoare și mai solide ca ale lor.”.


Ulterior, Suveranul a vizitat navele, luând contact direct cu ofițerii și comandanții acestora.


La ora 11.45 M.S. Regele și suita părăsesc navele. La plecare, toate bastimentele salută cu 21 de lovituri de tun.


Serbarea s-a încheiat la ora 12.00.


Portul Constanța sub marele pavoaz


În după amiaza aceleeași zile, la ora 16.00, trenul regal sosește la Constanța, unde festivitățile au decurs, de asemenea, într-o atmosferă fastuoasă, fără precedent în analele Marinei Române.


Tot drumul dinspre oraș spre port, a fost presărat de un numeros public. Pretutindeni, atât la instituțiile publice cât și la cele particulare, fâlfâiau drapele iar cele mai importante edificii din oraș erau împodobite cu scoarțe naționale.


La ora 16.00 trenul regal a intrat în port, oprindu-se pe linia de lângă digul „Regele Carol”.


Suveranul este salutat cu 21 de lovituri de tun de distrugătorul „Mărășești”, toate navele din portul Constanța arborând marele pavoaz.


Marinarii de pe bricul „Mircea” salută sosirea suveranului urcați în gabie, în arboradă.


În momentul coborârii din tren, tripleta regală este întâmpinată cu urale de toate echipajele navelor, care se găsesc la postul de salut.


În gara portului Constanța, Suveranul a fost întâmpinat de membrii guvernului în frunte cu Nicolae Iorga, președintele Consiliului de Miniștri, prefectul Nicolae Constantinescu și primarul Gheorghe Popescu.


La festivităţile prilejuite de botezul distrugătoarelor şi decorarea bricului ,,Mircea” cu ,,Semnul onorific pentru 40 de ani de serviciu”, au participat Regele Carol al II-lea, Marele Voievod Mihai de Alba Iulia, A.S.R. Principele Nicolae, Nicolae Iorga, preşedintele Consiliului de Miniştri, generalul Constantin Ştefănescu-Amza, ministrul Armatei, Dimitrie Ghica, ministrul de Externe, Gabriele Preziosi, ministrul plenipotențiar al Italiei, generalul Manu, comandantul Corpului II Armată, precum și alte înalte oficialități civile și militare.


Majestatea Sa Regele și suita urcă la bordul bricului „Mircea”, unde este întâmpinat de contraamiralul Ioan Bălănescu, comandantul Diviziei de Mare, care dă raportul. Fanfara intonează Imnul regal.


Comandantul navei, căpitan-comandorul Gheorghe Constantinescu prezintă perna cu pavilionul de război al navei, pe care M.S. Regele prinde personal „Semnul onorific de 40 de ani”.


Urmează apoi ceremonialul ridicării la pick a pavilionului decorat.


Contraamiralul Ioan Bălănescu a ținut un discurs în care a făcut un scurt dar atotcuprinzător istoric al vieții zbuciumate a bătrânului bric „Mircea”, „care constituie leagănul Marinei noastre naționale”, evidențiind rolul pe care l-a avut această navă emblematică în dezvoltarea Marinei Române.


La final, contraamiralul Bălănescu a reiterat necesitatea înzestrării Marinei noastre de Război cu un nou vas-școală, dotat cu ultimele noutăți din domeniul tehnicii și echipamentelor moderne de navigație.


După terminarea ceremoniei, M.S. Regele, M.S. Marele Voievod Mihai de Alba Iulia și A.S.R. Principele Nicolae părăsesc bordul, ambarcându-se într-o șalupă, cu care se deplasează la distrugătorul „Regele Ferdinand”.


După intonarea Imnului regal, I.P.S. Episcopul Gherontie, însoțit de întregul clerul dobrogean, oficiază serviciul religios.


Viceamiralul Vasile Scodrea citește actul de botez al navelor:


,,Noi, Carol al II-lea,


prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională Rege al României,
În a douăzecişişaptea zi a lunii mai şi a anului mântuirii 1931 şi întâiul an al Domniei Mele s-a desăvârşit în portul Constanţa binecuvântarea a două nave de război (distrugătoare), pe care le-am botezat Eu însumi dându-le numele:


,,REGELE FERDINAND”


pentru a aminti de Regele făuritor al României Mari şi a-l da de pildă generaţiunilor de marinari, pentru caracterul său şi devotamentul nemărginit către ţară,
,,REGINA MARIA”


pentru a simboliza iubirea unei mândre fiice de marinar pentru Marină şi dorinţa pe care Regina Maria a arătat ca navele noastre să folosească cât mai intensiv căile noastre maritime, stând cu mândrie alături de navele ţărilor civilizate.
Încredinţez aceste două nave marinarilor Mei, pentru a veghea şi păzi hotarele maritime ale ţării, brăzdând mările pentru a purta pavilionul românesc în ţările cele mai îndepărtate”.


După ce a spart sticla de șampanie de copastie, Suveranul a semnat actul de botez al navei.


Solemnitățile s-au încheiat cu discursul viceamiralului Vasile Scodrea, care a scos în evidență importanța și semnificația acestui memorabil eveniment.


Domnia sa a făcut un istoric al flotei noastre maritime, subliniind faptul că aceasta este chemată să joace un rol primordial în propășirea economică a țării, garantându-i siguranța hotarelor de apă și folosirea căilor de comunicație ale mării.


Referindu-se la evoluția mai mult decât remarcabilă din ultima jumătate de veac în care s-a născut și dezvoltat Marina de astăzi, amiralul a subliniat faptul că „numai astfel ne putem da seama de eforturile grele făcute de către cârmuitorii și fruntașii Marinei pentru a îndruma activitatea marinărească pe temelii cât mai trainice.”.


Viceamiralul Scodrea a evidențiat totodată „evoluția istorică a Marinei noastre sub Ștefan cel Mare și urmașii săi până la domnia regelui Carol I, care cucerește Dobrogea, dând României gurile Dunării și portul Constanța.”.


Evocând apoi luptele la care s-a distins Marina noastră în vremea Marelui Război, viceamiralul Scodrea a adus un omagiu memoriei regelui Ferdinand, încheindu-și discursul cu un salut adus regelui Carol al II-lea.


M.S. Regele cu întreaga suită vizitează ambele distrugătoare tip R apoi se debarcă, fiind salutat cu 21 de lovituri de tun.


Ulterior, Suveranul vizitează distrugătoarele „Mărăști” și „Mărășești”, care erau pregătite să ia marea a doua zi, în marș spre Malta, pentru a întoarce vizita efectuată la Constanța, în perioada 19 – 26 august 1930, de escadra engleză condusă de contraamiralul Richard Bell Davies, formată din crucișătorul „Curaçao” și distrugătoarele „Antilope” și „Ardent”.


La ora 18, la Cercul Militar „Carol I” a avut loc un banchet, unde a vorbit generalul Constantin Ștefănescu-Amza, ministrul Armatei: „Majestate,
Ați petrecut astăzi, o zi în mijlocul marinarilor noștri, acești ostași vânjoși, arși de soare și căliți de vânturi.
Arma Marinei, sortită de a fi întotdeauna în luptă cu elementele naturii, formează soldați oțeliți, gata oricând a-și da viața pentru scopul cel mare al binelui Patriei.
Viața de marinar este dură, dar sănătoasă și întăritoare ea oțelește calitățile sufletești curajul, voința, tenacitatea, disciplina, adevăratele virtuți ale omului, care stă totdeauna cu primejdia în față.
Începuturile Marinei noastre sunt foarte modeste, ca mai toate începuturile instituțiilor românești.
Cronicile arată că aceste începuturi trebuie căutate încă înainte de descălecare, în legăturile comerciale pe care le aveam cu genovezii, stăpânitorii căilor de navigație, în Evul Mediu, între Occident și Orient.
În scrieri străine se găsesc date asupra navelor românești de pe vremea lui Mircea și Vlad Țepeș.
Că navele moldovenești ieșeau prin strâmtori în Mediterană, o dovedesc rămășițele farului ridicat de Ștefan cel Mare la Mănăstirea de la Sf. Munte Athos.
Prin căderea cetăților Chilia și Cetatea Albă se întrerupe, pentru patru secole, istoria Marinei românești.
Vitregia istorică a timpurilor ne-a depărtat de căile apelor. Târziu, când puterea turcilor începe să apună, se dă drept Principatelor Române să navige cu galioane armate. Nava de tip moldovenesc se chema «pânzar», cea de tip muntenesc se chema «caic» domnesc.
În secolul al XIX-lea, Rusia, urmând testamentul lui Petru cel Mare, face un pas înainte, punând mâna pe Gurile Dunării.
Urmează războiul din Crimeea. Rusia este scoasă de la Dunăre și mai târziu se alcătuiește Comisia Europeană a Dunării, stabilindu-se liberatea navigației pe acest fluviu, care este declarat internațional.
Renașterea Marinei Române începe. Pe apele Dunării și ale Mării flutură din nou steagurile capului de zimbru moldovenesc și ale vulturului muntenesc. Forțele navale ale celor două principate, după Unire, se organizează într-un singur corp – Flotila Română.
Propășirea Marinei noastre era o necesitate politică și națională. Ea s-a dezvoltat progresiv în ultimii 50 de ani, bucurându-se de sprijinul puternic al slăvitului vostru strămoș M.S. Regele Carol I, cât și al întru fericire adormitul Marele Rege Ferdinand I, pentru a ajunge la starea ei de azi.
Dintre toate vasele Marinei noastre, acela de care este legată toată istoria Marinei și care a fost leagănul tuturor marinarilor noștri este bricul «Mircea», care a avut astăzi înalta onoare de a fi decorat de Majestatea Voastră, pentru credința lui în imensele servicii pe care le-a adus Marinei ca vas-școală.
Acest veteran al valurilor, care a văzut pe marinarii noștri cei mai distinși și ca elevi de școală și ca amirali, și-a serbat astăzi ziua cea mai frumoasă din cariera sa, când Majestatea Voastră, cu căldura și avântul tinereții, dublate de cea mai mare dragoste pentru armată, ați îmbrățișat pe acest veteran, care duce ca prinos Majestății Voastre cele peste 40 de promoții de marinari.
Din istoria Marinei noastre voi spicui numai câteva fapte mai importante.
În 1877, deși foarte tânără și în primele sale începuturi, Marina noastră de Război – Flotila, cum i se zicea pe atunci – cooperează pe Dunăre, împreună cu forțele navale ruse, împotriva forțelor navale turcești și astfel șalupa română «Rândunica», comandată de locotenentul Ioan Murgescu, scufundă prin atacul cu torpila de școndru cuirasatul turcesc «Seifi», care se găsea ancorat în Canalul Măcinului.
În anul 1882 intră în serviciu bricul «Mircea» pentru formarea ofițerilor și marinarilor, care numai câțiva ani mai târziu, trebuia să formeze echipajele micilor noi unități, și anume patru canoniere, patru torpiloare și patru șalupe armate pentru poliția fluvială și pontoane pentru serviciul de mine.
În anul 1885 se face un nou pas important în dotarea Marinei noastre de Război și se comandă crucișătorul «Elisabeta», care reprezintă o adevărată unitate de luptă și un mijloc modern de instruire a ofițerilor și echipajelor Marinei.
În anul 1895, crucișătorul «Elisabeta» și bricul «Mircea» au înconjurat Europa și au mers la Kiel, să ia parte la sărbătoarea marinărească pentru inaugurarea canalului cu același nume.
Ofițerii din Marina de Război au încadrat marina comercială română și au dat putința ca această instituție să ia ființă și să concure în cele mai bune condiții pentru ridicarea prestigiului și a stării economice a României.
Ar fi poate cazul să amintesc aici neîncrederea cu care a fost primită la început ideea creerii marinei comerciale române în interiorul țării, chiar de unii oameni cu răspundere, căci exista credința că românii, care sunt agricultori sau crescători de vite, nu au calități de navigatori și, prin urmare, va fi foarte grea recrutarea personalului.
Evenimentele care au urmat au desmințit această teamă, căci ofițerii activi au încadrat navele comerciale, iar personalul marinăresc de pe bord a fost în întregime înlocuit cu personalul românesc, care s-a dovedit tot așa de bun la conducerea navelor ca și la conducerea plugului.
În 1916, când România a intrat în război, Escadra noastră de Dunăre a cooperat de-a lungul Dunării cu armata de uscat și a format flancul armatei noastre dobrogene.
La începutul lunii septembrie 1916, pe când eram șef de stat major al Grupului de Divizii române de la aripa dreaptă a armatei dobrogene (compus din Divizia a 9-a, a 2-a, a 15-a și a 12-a) care se rezema cu flancul drept pe Dunăre, timp de 10 zile, cât au durat operațiunile în regiunea Cocargea-Arabagi, inamicul din față a căutat continuu să se srecoare prin istmul de pământ dintre Balta Baciului și Dunăre.
Forțele artileristice ale noastre erau foarte mici iar Diviziile sosite în grabă de pe alte fronturi nu cunoșteau nici terenul și nici nu se puseseră încă bine la curent cu situația tactică.
Sprijin puternic ne-a fost dat însă în aceste zile grele de Escadra de Dunăre, care cu artileria sa de bord, în timp de zi și de noapte, a făcut imposibilă strecurarea inamicului prin istmul mai sus amintit și ne-a asigurat perfecta liniște la aripa noastră dreaptă.
Mai târziu, deși întreaga Dobroge căzuse în mâinile inamicului, Delta Dunării a rămas însă în stăpânirea noastră, fiind apărată numai de navele Marinei, precum și de trupele sale, formate în batalioane de debarcare.
Majestate,
Marina de Război mulțumește Majestății Voastre că ați orânduit ca inspector general al Marinei pe însuși fratele Majestății Voastre – Alteța sa Regală Principele Nicolae, iscusit și profund cunoscător în ale Marinei, din studiile făcute în cea mai puternică marină din lume și care acum depune toată munca sa tinerească și întinsele sale cunoștințe în serviciul Marinei noastre.
Majestate,
Marinarii noștri – de la soldat la amiral – sunt fericiți de a vă fi văzut astăzi în mijlocul lor, cu aceeași bunăvoință și dragoste, ca și pe vremea când Majestatea Voastră ați fost inspector general al Marinei și plini de mândrie că Majestatea Voastră i-ați comandat și i-ați cunoscut iar acum ați revenit în mijlocul acestor fii ai Mării, soldați devotați Patriei, vă strigă prin mine:
Să trăiți, Majestate, mulți și fericiți ani!
Să trăiască întreaga Dinastie Regală!”.


Acestei cuvântări introductive i-a urmat discursul regelui Carol al II-lea, care a subliniat, printre altele:


„Sufletul meu este plin de bucurie că serbăm astăzi aniversarea de o jumătate de veac a bricului «Mircea», acest veteran al Marinei noastre naționale, care stă cu fruntea încărunțită de bătaia valurilor cu care a luptat 49 de ani încheiați pentru gloria națională.
Este drept că leagănul Marinei noastre de Război este pe Dunăre, dar fapta sa este pe Mare și trebuie să ne aducem aminte cu evlavie de memoria amiralului Murgescu, care este unul din cei care au pus bazele Marinei noastre de astăzi.
Numeroși marinari bătrâni adunați la această cină și-au făcut ucenicia pe bordul bricului «Mircea». Și ceea ce au învățat ei pe nava aceasta scumpă nouă tuturor ne-a dovedesc cu prisosință înălțimea la care au ajuns ei, pentru că școala ce o dă vasul cu vele constituie o cunoștință a mării, pe care tehnica de azi nu o poate înlocui.
Frumoase sunt amintirile acelora care au făcut să fâlfâie drapelul românesc pe atâtea mări străine, navigând cu veteranul bric «Mircea».
Soarta a făcut ca flota noastră de mare să nu poată da tributul ei pe mare, dar pe Dunăre, amiralul [Nicolae] Negrescu a dovedit că ostașul român și-a dat cu prisosință tributul și pe uscat și pe apă. Acesta ne-a făcut trecutul care ne dă dreptul să privim cu drag și cu încredere viitorul.
Astăzi n-ați sărbătorit deci numai trecutul dar și viitorul mândrei noastre Marine. Sprijiniți pe aportul moral din trecut, voi să ridicați și mai sus flamura Marinei românești.
Disciplina și dragostea de mare să vă fie călăuză.
Ridic paharul meu pentru spiritul lui «Mircea», care trebuie să fie făclia ce să călăuzească Marina Română spre calea gloriei și a propășirii.”.


Joi, 28 mai 1931, regele Carol al II-lea a vizitat regimentele din garnizoana Constanța iar la ora 16 a asistat la plecarea distrugătoarelor „Mărăști” și „Mărășești” la Malta.


La ora 17, împreună cu întreaga suită, Suveranul a plecat cu trenul regal spre Capitală.


Bibliografie:

 

1. Marian Moșneagu, „Regele și Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» și «Regina Maria», Constanţa, Editura ,,Muntenia”, 2005
2. Marian Moșneagu, „Fregata-amiral «Mărășești»”, Editura Militară, Bucureşti, 2014

Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu


Despre Marian Moşneagu
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017) și „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»”, București, Editura Militară (2019).

 

Citește și:

Meandrele unei cariere de succes