Odrasla amiralului Coana Mariţa şi Securitatea (galerie foto)

Petre Bărbuneanu (n. 16 decembrie 1881, Zvorsca, Dolj - d. 20 septembrie 1979, Bucureşti), primul amiral activ al Marinei Române, a fost un personaj de-a dreptul pitoresc, dacă este să ne raportăm chiar şi numai la sinuoasa sa conduită socială. Prezenţa sa de spirit, împrejurările favorabile, mediul politic şi, de ce nu, anturajul şi relaţiile Mariei, soţia sa, fiica unui cârciumar din Chilia de naţionalitate rusă, l-au făcut să reziste vremurilor tulburi de dinainte şi, mai ales, de după 23 august 1944.
 

Conflictul cu Antonescu 

Devenit comandant al Marinei Regale Române la 1 noiembrie 1937, prin Decretul Lege nr. 3094 din 10 septembrie 1940 a fost îndepărtat din armată, fără drept de apel, după un serviciu de 38 de ani şi 3 luni.
Este drept că “pe timpul activităţii, a făcut unele abuzuri, întrebuinţând meseriaşi din Marină la construcţia vilei sale din Constanţa, lângă Şcoala Navală, în care diverşi ofiţeri de marină locuiau, închiriind camere mobilate”.
 
Intrat în dizgraţia generalului Ion Antonescu ca fiind ostil regimului, Petre Bărbuneanu a fost suspectat, printre altele, de un prea mare ataşament faţă de membrii Familiei Regale. Suspiciunile erau întrucâtva motivate de iniţiativele şi gesturile sale de loialitate.
 
Astfel, dintr-o Notă informativă datată 26 aprilie 1946 rezultă că “a reuşit să obţină cel mai înalt grad în ierarhia ofiţerilor marinari datorită faptului că a făcut studiile de specialitate în străinătate, dar mai ales pentru felul cum amiralul Bărbuneanu a ştiut să-şi linguşească şefii.
 
Avansarea la gradul de contraamiral, cât şi celelalte grade au fost asigurate prin specularea disensiunilor care au existat între mai marii Marinei, având grijă ca el să fie de partea celui mai tare.
 
Astfel, din cearta între contraamiralii Corneliu Bucholtzer şi Vasile Scodrea, a câştigat gradul de contraamiral, primind târgul propus de Bucholtzer care voia să-l doboare pe Scodrea, de a fi însărcinat cu primirea submarinului “Delfinul”, pe care însă să nu-l primească. Făcându-i pe plac lui Bucholtzer privind refuzul primirii submarinului “Delfinul” spre a putea lovi în Scodrea, Bărbuneanu este avansat la gradul de contraamiral.
 
Gradul de viceamiral îl obţine în împrejurări asemănătoare, profitând de neînţelegerea dintre contraamiralii Alexandru Gheorghiu (fost ministru pentru aprovizionarea Armatei în guvernul Sănătescu) şi Eugeniu Roşca; acesta din urmă urma să fie numit comandantul Marinei în locul lui Petre Bărbuneanu care, împlinind limita de vârstă trebuia să fie trecut în rezervă. Pentru a evita această neplăcere, contraamiralul Gheorghiu face ca Bărbuneanu, înainte cu câteva zile de a fi scos la pensie, să fie avansat la gradul de viceamiral şi să-şi păstreze mai departe postul.
 
Regimul antonescian îl pune în retragere pe viceamiralul Bărbuneanu pentru incapacitate, prin aplicarea articolului 58 din Legea Înaintărilor în Armată.

 
După 23 august 1944 este rechemat în activitate cu toate drepturile avute la data trecerii în retragere iar în urma înscrierii în Partidul Social Democrat şi manifestând o orientare politică pe linie democrată (sic!), a fost numit subsecretar de stat al Marinei.
 
Convingerile democratice şi le-a descoperit abia după evenimentul din 23 august 1944, căci în trecut a cochetat cu reprezentanţii nazismului german, luând masa în septembrie 1939 cu Wilhelm Fabricius iar în decembrie 1939 face dese vizite la Legaţia Germană.
 
Nu s-a dat în lături nici de la abuzuri, sustrăgând din fondurile Şcolii Navale cu încă alţi patru complici şi întrebuinţând soldaţi pentru a-şi construi o casă la Constanţa.
      
În timp ce a fost directorul Marinei în Ministerul de Război se pare că din fonduri realizate ilegal şi-a construit o casă în Bucureşti.”
 

O altă Notă informativă, datată 27 octombrie 1940, a Subsecretariatului de Stat al Marinei (S.S.M.) reproduce rezoluţia generalului Ion Antonescu pe Memoriul înaintat de viceamiralul Ioan Bălănescu referitor la avansarea amiralului Bărbuneanu: “Desigur la obţinerea acestui grad au contribuit şi cadourile navelor miniaturi ce a făcut la Ziua Marinei Suveranului: un distrugător, un monitor, un submarin şi o şalupă, de o valoare însemnată. Aceste miniaturi au fost expuse la Luna Bucureştilor din acest an, aşezate în cutii de cristal cu rame de argint. Este bine să se cerceteze cât au costat şi din ce fonduri au fost executate?” - se întreba Antonescu.
 
Este adevărat că Bărbuneanu fusese înaintat în gradul de viceamiral la 8 noiembrie 1938 şi că, întâmplător sau nu, pe 8 septembrie şi 22 octombrie 1938 oferise fostului Suveran Carol al II-lea miniaturile distrugătorului N.M.S. “Regina Maria” şi monitorului N.M.S. “I.C. Brătianu”. Cu prilejul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Lunii Bucureştilor s-au mai adăugat miniaturile submarinului “Delfinul”, torpilorului “Sborul”, vedetei “Locotenent Călinescu” şi yachtului “Taifun”. De asemenea, s-a mai construit macheta unui bazin pentru dragoare de mine, care într-un final a ajuns în patrimoniul Muzeului Militar Naţional.
 
Ulterior au mai fost comandate machetele navei-şcoală “Mircea” şi monitorului “Bucovina”, dar construcţia lor a fost anulată când lucrările erau executate în proporţie de 75%. Conform unei Note informative întocmite de Direcţia Construcţii Navale din cadrul S.S.M., costul acestora era de 766.846 lei.
 
Pe 7 martie 1945 a fost concentrat în gradul de viceamiral la S.S.M., unde a ocupat demnitatea de subsecretar de stat. Odată cu desfiinţarea S.S.M., la 30 noiembrie 1946, a fost trecut definitiv în rezervă.
 
“Domnul amiral Bărbuneanu s-a ocupat înainte de ultimul război mondial de dotarea Marinei cu unităţi de luptă dar niciodată nu am auzit de la colaboratorii domniei sale că este un om cu vederi largi; ceva mai mult, a constituit o piedică la o bună dotare a Marinei noastre pe timpul cât ministrul Marinei era dl. General Paul Teodorescu şi când România avea posibilitatea să deţină o flotă mult mai importantă; a constituit o frână numai din cauza strâmbului fel de a vedea şi nu din alte considerente.
 
Dat fiind cele de mai sus şi pentru faptul că, în plus, în urma sa la vechime se găseau amirali şi chiar comandori mult mai capabili, a fost înlăturat de la comanda Marinei odată cu instituirea regimului Antonescu.
 
Nici chiar după 23 august 1944 nu a fost figura care să se vehiculeze a deveni ministru al Marinei. În acel timp ministrul Marinei a fost numit viceamiralul Ioan Georgescu (Guvernul Sănătescu), a urmat contraamiralul August Roman (Guvernul Rădescu) iar la 6 martie 1945, un ofiţer de port Dumitru Şerban - un submaistru îndepărtat din Marină pentru incapacităţi - afirma în faţa tuturor că el l-a adus ministru pe amiralul Bărbuneanu, iar el trecând director de Cabinet (Şerban Dumitru este membru în Partidul Social Democrat (!). Mai târziu dovedindu-se a fi un cretin şi mai ales nesincer şi un mare diversionist, punându-l într-o lumină urâtă pe ministru - este îndepărtat şi astăzi, avansat căpitan de port, face serviciul în Direcţia Marinei Comerciale, unde afirmă că va fi viitorul ministru al Marinei!
 
Amiralul Bărbuneanu, scurt timp după instalarea domniei sale ca ministru subsecretar de stat, reuşeşte - mai ales prin faptul că soţia sa este basarabeancă - să adune în jurul său oameni cunoscuţi şi prieteni ai ofiţerilor ruşi din Comisia Aliată de Control. Primul şi cel mai important este căpitan-comandorul Boris Leviţchi, pe care-l numeşte şef al Serviciului Secretariatului General. Prin aceasta organizează diverse agape şi nu scapă nici până în prezent vreun mijloc de a căpăta cât mai mult simpatia ofiţerilor ruşi din Comisia Aliată.
 
Se vorbeşte de una din slăbiciunile domniei sale în astfel de împrejurări: adoarme la masă (!?!). Nu rezistă la petrecerile întârziate. Nu are darul vorbirii şi, de la un timp, în mai toate ocaziile îi pasează această îndatorire contraamiralului Nicolae Cristescu, care-l depăşeşte cu foarte mult din acest punct de vedere (sic!).”
 
Toate acestea nu l-au împiedicat ca, de-a lungul celor patru decenii de carieră să facă dovada reputaţiei şi meritelor sale incontestabile prin pleiada de ordine şi medalii care i-au fost conferite. Astfel, amiralul Petre Bărbuneanu a fost distins cu Medalia jubiliară „Carol I” (10 mai 1906), Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler (1908), Ordinul „Coroana României” cu spade în grad de Ofiţer cu panglică de „Virtutea Militară” (O.Z. nr. 554 din 30 ianuarie 1918), „Semnul onorific de aur pentru 25 de ani de serviciu în Marina Militară” (24 august 1918), Medalia „Bărbăţie şi credinţă” clasa I (1914), Medalia „Avântul Ţării” (1913), Ordinul francez „Legiunea de Onoare” în grad de Cavaler (1919), „Crucea comemorativă a războiului 1916-1918” cu baretele „Turtucaia”, „Dobrogea” şi „Dunărea”, Medalia „Victoria” (1921), Ordinul „Steaua României” în grad de Ofiţer (1927), Ordinul „Coroana României” în grad de Comandor (1931), Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Cruce (1940), Ordinul „23 August” clasa a III-a, Medalia jubiliară „A XX-a aniversare a Zilei Forţelor Armate ale R.S.R.”, Medalia „A XXV-a aniversare a eliberării Patriei”, Medalia „A 50-a aniversare a P.C.R.”, Ordinul „23 August” clasa a II-a, Medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii”, Medalia „A XXX-a aniversare a Zilei Armatei R.S.R.” şi Medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă”.

Sublocotenentul informează... 

Dar şicanele nu s-au oprit aici. Ofiţerul a fost luat în vizorul Securităţii încă din vara anului 1945. Într-o Notă informativă datată 17 august 1945, informatorul Şerban Alexandrescu relata faptul că pe timpul convocării tuturor ofiţerilor din Marina de Război, Petre Bărbuneanu le-a făcut cunoscută acestora hotărârea guvernului U.R.S.S. de a restitui României o parte din flota de război, luată după 23 august 1944. “Odată cu această comunicare - informează sursa - dl. amiral Bărbuneanu a ţinut să atragă atenţia ofiţerilor “să nu mai caute să facă legături de prietenie cu ofiţerii englezi sau americani- ci numai cu ofiţeri sovietici (sic!) - întrucât soarta ţării noastre este strâns legată de U.R.S.S. şi că s-a constatat că toate promisiunile făcute de englezi şi americani anumitor ţări nu au fost respectate, din care cauză acele ţări sunt în suferinţă”.
 
De asemenea, a mai spus că “interesul nostru este să mergem alături de poporul sovietic atât la progres cât şi la o eventuală prăbuşire (!?!), căci el ne-a scăpat de primejdiile ce ne ameninţau iar nu englezii şi americanii, care sunt atât de îndepărtaţi.
 
Aceste cuvinte au făcut o impresie neplăcută asupra multora dintre ofiţerii prezenţi, dat fiind că cea mai mare parte din ofiţerii de marină români sunt filo-englezi. Din informaţiile ce deţine informatorul nostru, unii din ofiţerii prezenţi au adus la cunoştinţa prietenilor lor englezi şi americani - fie direct, fie prin intermediul cunoştinţelor - cuvintele exprimate de dl. amiral Bărbuneanu.
 
Rezultatul acestei indiscreţii a fost faptul că acum două săptămâni au apărut reproduse textual în toate ziarele londoneze cuvintele adresate de dl. amiral Bărbuneanu ofiţerilor de marină, referitoare la comportarea lor viitoare faţă de reprezentanţii Naţiunilor Unite - englezi şi americani -, făcând cu această ocazie un aspru rechizitoriu şi aprecieri defavorabile faţă de ministrul Marinei.
 
Urmarea mai gravă a acestei indiscreţii - şi care a imprimat o stare de spririt de completă descurajare printre ofiţerii de marină, fiind considerată ca o insultă pentru Țara Românească cât şi pentru Marina Regală Română -, a fost refuzul invitaţiei făcute misiunilor engleze şi americane de a lua parte la sărbătorirea Zilei de 15 august 1945 - Sfânta Maria - Ziua Marinei.
 
Lipsa delegaţilor englezi şi americani de la această sărbătoare a impresionat profund pe ofiţerii de marină, care văd în acţiunea de neparticipare şi de refuz a invitaţiilor făcute de către Subsecretariatul de Stat al Marinei - cu ocazia menţionată - o completă desconsiderare faţă de un membru al guvernului.
 
Din ceea ce a transpirat din cercurile anglo-americane rezultă că atitudinea adoptată de delegaţii acestor misiuni - engleză şi americană - este un răspuns la “atitudinea puţin prietenoasă şi chiar jignitoare manifestată de dl. amiral Bărbuneanu faţă de Naţiunile Unite.
 
Până în prezent nu a putut fi identificat ofiţerul sau ofiţerii ce au transmis englezilor şi americanilor cuvintele exprimate de dl. ministru al Marinei.
 
Lipsa reprezentanţilor misiunilor engleze şi americane la sărbătorirea Zilei Marinei a fost remarcată şi de ofiţerii sovietici din Comisia Aliată de Control din România, care au luat parte la această serbare, exprimându-şi nedumerirea în această chestiune.
 
La întrebarea pusă de ei dlui amiral Bărbuneanu, domnia sa nu a putut da nici un răspuns, care să justifice această lipsă, domnia sa rezumându-se a răspunde că “li s-au făcut la timp invitaţiile”.
 
Odată intrat în vizorul Securităţii, la începutul anilor ’50 a fost învinuit, culmea, de deţinerea unor fotografii ale foştilor monarhi. În urma cercetării sale în stare de libertate, amiralul a explicat că “în timpul când era viceamiral, în anii 1938 şi 1939, se serba Ziua Marinei şi foştii monarhi veneau la Constanţa, se fotografiau cu declarantul, fotografii pe care le-a ţinut ca o amintire din viaţa sa de ofiţer superior”.
 
Drept urmare, prin Referatul nr. 83/87931 din 8 decembrie 1952 sublocotenentul de securitate Sterian Chibrian propunea “ca dosarul de cercetări să fie predat Serviciului III pentru ca numitul Bărbuneanu Petre să fie ţinut în supraveghere informativă”. Propunerea a fost, evident, aprobată.
 
Pe 30 octombrie 1952 a avut loc un prim interogatoriu, luat amiralului de către locotenentul Emil Bădescu din Direcţia Generală a Securităţii Statului (D.G.S.S.). Întrebat în ce scop a mai păstrat fotografiile foştilor monarhi, amiralul a motivat: “Voiam să le am ca o amintire din trecutul întregii mele vieţi din armată, însă acestea le aveam puse într-un pod al casei, fără să mă fi folosit de ele. De asemenea, urmăream să fac un tratat de oceanografie şi un istoric al Marinei”.

Petrişor are probleme 

Din dosarul de urmărire aflăm detalii picante despre familia amiralului din Caracal. “Târziu se căsătoreşte cu o domnişoară din Ismail, astăzi doamna Maria Amiral Bărbuneanu, cu care are un băiat, Petre. Cu gradul de comandor plin, este mulţi ani la rând în Divizia de Mare, iar prin anul 1928, comandant al Şcolii Navale din Constanţa, urmând contraamiralului Corneliu Bucholtzer.
 
În această perioadă de timp, doamna Maria Bărbuneanu se bucură de simpatia ofiţerilor din cadre, căreia îi spuneau “Coana Mariţa”. Nelipsită de la orice manifestare marinărească şi secondându-l în orice împrejurare, se socotea o doamnă comandant în orice unitate de marină funcţiona soţul Domniei sale.
 
Născută la Odessa, Maria Amiral Bărbuneanu fusese căsătorită cu profesorul de matematică Ivanov, directorul Liceului de Băieţi din Ismail până prin 1938, când acesta s-a pensionat şi refugiat, în 1939, la Bucureşti, unde a decedat în ianuarie 1950.
 
Din prima căsătorie, Coana Mariţa a avut două fete: Nina Grigorov, măritată cu inginerul de mine Grigore Grigorov, unul dintre directorii unei Societăţi de Asigurări şi Olga Ninulescu, căsătorită cu medicul stomatolog Iulius Ninulescu, doctor la Spitalul Colentina şi conferenţiar universitar.
 
Pasionată după marinărie, aceeaşi profesie îi formează în viaţă şi copilului său, astăzi locotenentul Bărbuneanu Petre, care a frecventat Şcoala Navală cu foarte mare greutate şi care nici astăzi nu trece drept un element strălucit. (Maria a decedat pe 4 iunie 1949 - n.n.).
 
La adăpostul tatălui său îşi permite foarte multe manifestări uşuratice în viaţa particulară, cheltuieşte foarte mult şi în orice împrejurare nu găseşte decât să arunce cu noroi în actualul regim.
 
Dacă în vechiul regim era văzut destul de rău din cauza inactivităţii, de data aceasta caută să-şi găsească simpatii în rândul reacţionarilor, pentru a trece drept o figură interesantă. Cu toate acestea a fost observat de foarte multe ori intervenind pentru câte cineva, fie să-l favorizeze, fie să se răzbune contra celor care în trecut - spune el - nu l-au cotat la justa lui valoare (sic!)”.     
 
Deşi se spune că aşchia nu sare departe de trunchi, fiul amiralului Bărbuneanu, Petrişor nu i-a călcat întrutotul pe urme, chiar dacă a devenit şi el ofiţer de marină. Născut pe 2 septembrie 1923 la Galaţi, Petre Bărbuneanu a urmat primele două clase primare la Şcoala primară nr. 1 din Constanţa, a treia şi prima jumătate din clasa a IV-a la Şcoala nr. 1 din Galaţi şi cealaltă jumătate, la aceeaşi şcoală din Constanţa.
 
Ulterior a absolvit cinci clase la Liceul Militar “Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, un an la Liceul “Dimitrie Cantemir” şi ultimele două clase tot la Mănăstirea Dealu. “Întreruperea de un an a liceului de la Mănăstirea Dealu se datoreşte faptului că în 1939, în timpul vacanţei de vară, am fost îmbarcat pe nava-şcoală “Mircea” timp de două luni pentru perioada de amarinare, din care m-am întors cu debilitate, astfel că am fost nevoit să rămân un an acasă - mărturisea ofiţerul.
 
A urmat, la recomandarea mamei, cursurile Şcolii Navale din Constanţa, începute în 1942. La terminarea anului II a fost declarat repetent la purtare şi trimis la ambarcare. Pentru rezultate bune şi distincţia “Bărbăţie şi Credinţă” clasa a III-a, la 15 martie 1944 a fost înaintat, odată cu ceilalţi colegi ai săi, în gradul de aspirant.
 
Ulterior, a urmat un an la Facultatea de Ştiinţe Naturale, Secţia Naturale, întreruptă din cauza ambarcării, o şcoală de planorism în anul 1941, obţinând brevetele A şi B şi o şcoală de pilotaj pe aerodromul din Clinceni, întreruptă înainte de a intra pe simplă comandă, în urma ordinului dat de M.A.M. în legătură cu asociaţiile sportive în care se puteau înscrie militarii.
 
Şi-a început cariera ca ajutor al ofiţerului cu detaliu, armament, adjutantură şi navigaţia la bordul canonierei “Ghiculescu”, navă cu care a participat la evacuarea Crimeii.
 
“M-a durut înfrângerea noastră din războiul trecut nu pentru că aş fi fost convins de dreptatea cauzei pentru care am luptat ci pentru că fusese învinsă armata în care am luptat - avea să declare ofiţerul. Nu am găsit just războiul antisovietic şi nici războiul pornit de germani, totuşi nu pot nega că din acest război am învăţat mult. Nu am luat parte în cursul războiului la atrocităţi comise de armata noastră sau de armata germană şi nici nu am fost spectator. Am avut ocazia să văd numai câteva persoane ale populaţiei din Sevastopol deoarece la data la care am fost eu [acolo] totul fusese deja ucis sau evacuat şi cu aceasta nu am avut nici un fel de legătură. Nu am privit cu ostilitate armata sovietică ci cu foarte mult curiozitate şi aceasta din cauza propagandei ce se făcuse şi cu care fusesem îmbuibat în timpul războiului, deşi mama a căutat să-mi prezinte sovietele sub altă formă şi înfăţişare şi aceasta înainte de a începe războiul”.
 
Cu două zile înainte de dezarmarea navelor de către ruşi a fost detaşat ca translator la Comandamentul Teritoriului Dobrogea, însoţind deseori patrulele sovietice. La acest Comandament a activat până la 10 octombrie 1944, după care a raliat unitatea la Periş.
 
După câteva zile a fost mutat la Sectorul II Fluvial Giurgiu, unde a activat ca şef al Biroului 2 şi 1, menţinând şi legătura cu Comandamentul Fluvial sovietic de la Giurgiu şi Rusciuc. După 5 martie 1945 a fost mutat la S.S.M. Serviciul Aplicării Armistiţiului, Biroul Statistic.
 
La 1 august 1946 a fost detaşat la Administraţia Livrărilor către U.R.S.S., ca şef al Biroului Evidenţă Livrări. Pe 15 martie 1947 a fost detaşat la Şcoala de Aplicaţie, dislocată pe timpul campaniei la Turnu Măgurele, pe care a absolvit-o la 5 septembrie 1947.
 
În luna octombrie 1947 a fost numit subdirector la Serviciul Hidrografic din Bucureşti iar pe 10 ianuarie 1948 a fost mutat la Comenduirea Pieţii Bucureşti, Biroul Cercetări, unde a îndeplinit funcţia de ofiţer de poliţie militară judiciară. Pe 15 septembrie 1948 a fost ambarcat pe dragorul “Locotenent-comandor Stihi Eugen” iar pe 14 decembrie 1949 a fost mutat la Sectorul III Maritim.
 
“Locotenentul Bărbuneanu Petre - aflăm dintr-un document de arhivă - nou avansat, este încurcat cu fosta doamnă căpitan Alexandrina Colbazi, funcţionară la Administraţia Livrărilor. Mult mai în vârstă decât locotenentul Bărbuneanu, are o fetiţă cu fostul ei bărbat şi în prezent profită destul de mult de fiul dlui Ministru, oferindu-i destule facilităţi. Merge până la a se împrumuta cu bani de multe ori pentru a-i oferi atunci când îl solicită (un caz: de la dactilografele Florica Nistor, din Serviciul A.M.T. din Subsecretariatul de Stat al Marinei, de pe la portar etc. ). Şoferul dlui Ministru a avut a se plânge de abuzul ce-l face cu maşina Ministerului. Fie că dl. locotenent Bărbuneanu îl ţine până târziu fie că acesta se plimbă cu doamna Colbazi”.
 
Ofiţerul informator Octavian Ticăloiu îi face o caracterizare mult mai fidelă, pe vremea când acesta era ambarcat pe dragorul “Locotenent-comandor Stihi Eugen”: “Locotenentul Bărbuneanu P. Petre, şeful Serviciului Artileriei a navei este slab pregătit din punct de vedere profesional. În ziua de 15 aprilie 1949 dl. căpitan-comandor Costăchescu Constantin punându-l să facă un control de deviaţie cu soarele, n-a reuşit să realizeze acest lucru nici în 4 ore!
 
Serviciul Artilerie este condus în mare parte de către ofiţerul secund, căpitanul Gheorghe Balu şi submaistrul tunar Virgil Neicu, deoarece locotenentul Bărbuneanu Petre comite adesea erori grave.
 
Astfel, în ziua de 4 aprilie 1949 a fost pedepsit cu 2 zile arest de comandantul Apărării Litoralului Maritim deoarece la un recensământ al muniţiei, în loc de 2 proiectile de 37 mm a trecut 37 proiectile de 37 mm, provocând astfel o serie întreagă de cercetări.
 
Pregătirea sa ideologică este redusă. Ofiţerul nici nu se ocupă să citească în această direcţie, având impresia că provenind dintr-un mediu burghez, mai curând sau mai târziu va fi dat afară din armată.
 
Din cauza aceasta, munca ce o duce o face de mântuială. În ziua de 26 martie 1949, la inspecţia făcută de căpitan-comandorul Nicolae Bălineanu şi locotenent-comandorul Grigore Marteş, comandantul navei, locotenent-comandorul Constantin Necula a evidenţiat în rău pe locotenentul Petre Bărbuneanu, ca fiind în coada întregului personal şi complet dezinteresat în muncă.
 
Nu contribuie la acţiunea de ridicare a nivelului politic şi ideologic a trupei şi cadrelor. În afara serviciului, la Constanţa nu are nici un fel de relaţii. În Bucureşti însă are relaţii dubioase. Aceasta deoarece tatăl său, amiralul în rezervă Bărbuneanu Petre, este pus în urmărire pentru unele fraude comise.
 
Locotenentul Bărbuneanu declară că nu ştie unde este fugit tatăl său, totuşi din corespondenţa ce întreţine cu soţia sa reiese că ofiţerul ştie perfect unde este tatăl său. Având această situaţie specială, în plus mama sa fiind bolnavă de cancer, ofiţerul a cerut în ziua de 22 februarie 1949 mutarea în garnizoana Bucureşti, sau în caz contrar, demisia din armată.
 
În ziua de 22 februarie 1949 declară că i s-a furat legitimaţia specială în tramvai la Bucureşti, ca peste câteva zile s-a primească de la Bucureşti, ca găsită la Galaţi, pe dulapul unui hotel. Ofiţerul spune că îşi aminteşte că a uitat-o pe dulap când a plecat din Galaţi. O pusese acolo de frică să n-o piardă. Pentru acest fapt a fost pedepsit cu 10 zile de arest.
 
Cu toate repetatele atrageri a atenţiei asupra vigilenţei, ofiţerul primeşte scrisori şi avize telefonice de la soţie şi mama sa, cu adresa în clar. Asemenea cazuri s-au întâmplat pe 2, 18 şi 26 aprilie şi 5 mai 1949. A fost pedepsit de către comandantul navei şi i s-a atras atenţia pentru ultima dată că în caz de recidivă, nu i se vor mai da scrisorile.
 
În ziua de 26 februarie 1949 locotenentul Bărbuneanu Petre spunea să facem grevă şi să nu ne ducem la conferinţa de la ora 16.00 de la Forţa Maritimă deoarece ni se răpeşte din timpul liber.
 
În ziua de 20 aprilie 1949 la tragerile reduse cu tunul de 88 mm se enervează la intervenţia justă a comandantului şi pleacă nemaivoind să participe la continuarea tragerii. Tragerea a fost continuată de căpitanul Balu Gheorghe, ofiţerul secund al navei.
 
În ziua de 23 prilie 1949 a ost pedepsit cu 2 zile de arest de comandantul navei pentru lipsă nemotivată de la program şi delăsare în serviciu. Ofiţerul dormea în cabină în timpul programului. Totuşi uneori se apucă de treabă pentru puţină vreme însă. Astfel, lucrează la traducerea din limba germană a tablelor de trageri pentru tunul de 88 mm.
 
În ziua de 24 februarie 1949 a fost foarte activ la cercetarea navei, să vadă dacă nu se găseşte muniţie sau armament din timpul războiului. În ziua de 27 februarie ajută pe locotenent-comandorul Constantin Necula la compensarea unor nave sovietice.
 
În ziua de 28 aprilie stimulează marinarii tunari la o întrecere. Manifesările sale negative întrec cu mult însă pe cele pozitive. Ofiţerul nu corespunde funcţiei de şef al Serviciului Artilerie, trebuind mereu a fi supravegheat şi îndrumat.
 
Concluzii: Nu se poate conta pe locotenentul Bărbuneanu Petre fiind un element slab pregătit atât din punct de vedere politic cât şi din punct de vedere profesional şi nici nu-şi dă silinţa să se ridice. Nu cred că este devotat regimului”.
 
Dintr-o referinţă a Serviciului Informaţii al Sectorului Maritim nr. 3 datată 20 martie 1950, aflăm că locotenentul major Bărbuneanu P. Petre era comandant al Bateriei 51. “Nu-şi poate apropia trupa pentru că se poartă brutal cu ea şi când face prelucrarea anumitor abateri din unitate se adresează ostaşilor cu cuvintele că în mâna dreaptă are dreptatea şi în mâna stângă are carcera. […] Din activitatea pe care o duce zilnic în unitate se vede că aceasta este făcută nu din convingere ci mai mult impulsionat prin ordinele care i se dau şi pe care le execută în mod mecanic, fără a le analiza just, din care cauză face multe greşeli. Nu depune prea multă muncă în instruirea ostaşilor şi atunci când caută să devină mai activ devine brutal prin felul de exprimare, din care cauză ostaşii se tem de el şi chiar dacă predă cele prevăzute în program bine, ostaşii asimilează puţin prin faptul că au teama aceasta de el şi în loc să se gândească la ceea ce li se predă îi preocupă mai mult teama că nu vot şti să răspundă la ce au fost întrebaţi.
 
Nu execută toate ordinele la timp, astfel primind ordin să pună la punct anumite lucrări în legătură cu securitatea unităţii, le-a executat cu întârziere (planuri). Este o fire nervoasă, care nu se poate apropia de cadre şi ostaşi din cauza firii lui respingătoare pe care o are. Tot timpul este supărat şi trăieşte cu impresia că are sarcini prea multe şi că mai devreme sau mai târziu va intra în puşcărie pentru nereguli ce se vor constata la unitate şi care cad în sarcina sa de comandant.
 
Este bine pregătit ca artilerist naval însă nu destul de pregătit în funcţia de comandant de baterie de coastă, unde are de îmbinat instrucţia artileriei navale cu cea de artilerie A.A. şi cu instrucţia de infanterie ce se face în unitate, pe care nule cunoaşte îndeajuns pentru a fi în stare să instruiască în cele mai bune condiţii unitatea.
 
Nu este vigilent pentru că lasă corespondenţa pe birou, de unde se poate sustrage sau lua şi divulga secrete militare” - concluzionează şeful Serviciului Informaţii al Sectorului Maritim nr. 3, căpitanul Gheorghe Gogoaşe.
 
Pe 19 iunie 1948 s-a căsătorit cu Alexandrina Nenciu, fosta soţie a maiorului Tudor Colbazi, dactilografă în S.S.M. şi ulterior în Comandamentul Marinei Militare, care avea o fiică din prima căsătorie.
 
Până la 23 august 1944 a avut 15 hectare de pământ în comuna Frăsinet, jud. Romanaţi, o casă în Constanţa, pe str. Take Ionescu nr. 4, o prăvălie cu garsonieră în Bucureşti, str. Câmpineanu nr. 4 şi o casă în Chilia.
 
În urma caracterizării ca “element slab, incapabil şi cu atitudini duşmănoase faţă de regimul de democraţie populară” şi a constatării că nu i se mai poate da nici o întrebuinţare în Armata Republicii Populare Române”, pe 10 martie 1950 comandorul Emil Grecescu, comandantul Marinei Militare a propus “a fi îndepărtat din Armată prin aplicarea art. 48 din L.P.O.”.
 
Prin Decretul nr. 268 din 27 martie 1950 locotenentul major Bărbuneanu P. Petre a fost trecut din oficiu în poziţia de retragere, stabilindu-se cu domiciliul în Bucureşti, str. Oltarului nr. 12 B.
 
Bibliografie:
 
Marian Moşneagu, „Dicţionarul marinarilor români”, Bucureşti, Editura Militară, 2008
 
Comandor dr. Marian Moşneagu, „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie”, Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2016
 
Comandor dr. Marian Moşneagu, “Amiralii României. Dicţionar enciclopedic”, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2017
 
Sursa foto: Arhivele Militare Române
      
Despre Marian Moşneagu 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016). 
 
Citeşte şi:

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Interviu online cu comandor (r) Marian Moșneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemã, ci și un standard de viațã“ (galerie foto)

Lumea marinarilor 
 
Şi burghez, şi monarhist! (II) Bricul şi Marea Vecină de la Răsărit (galerie foto)