Pe când Carol naviga...

 

...și poporu’-l aclama!

 
În urmă cu un secol, la 17 septembrie 1920, șturlubaticul Carol încheia un voiaj efectuat în Extremul Orient.
Și aceasta pentru că, în vara anului 1918, principele Carol crease o situație delicată Casei Regale a României, din cauza efectelor idilei cu Ioana Valentina (Zizi) Lambrino. Mai exact, la 27 august/9 septembrie 1918, Carol a părăsit fără aprobare comanda Regimentului 1 Vânători, aflat la Târgu Neamț și, la 31 august/13 septembrie 1918, s-a căsătorit în secret, la Odessa, cu Zizi.
Deși în toamna aceluiași an, la 29 octombrie/11 noiembrie, principele dezertor a acceptat formal anularea căsătoriei, surprinzător, la 1 august 1919, Carol șochează din nou clasa politică românească, printr-o nouă renunţare la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei.
Mai mult, apariţia primului său fiu, născut din idila cu Zizi Lambrino şi botezat Mircea Grigore, avea să-i determine pe părinţii amorezului să-i propună acestuia să efectueze un voiaj în jurul lumii, în compania unei misiuni diplomatice, doar-doar i-o veni mintea la cap.
Declarând „nulă şi neavenită” scrisoarea din 1 august 1919, Carol nu are încotro și se consolează cu ideea acestui voiaj, așa-zis în scopuri culturale şi de binefacere.
 

Peste șapte mări și țări

 
Concepută să facă propagandă României, misiunea trimisă în Extremul Orient era compusă din colonelul adjutant Nicolae Condeescu, locotenent-colonelul adjutant Nicolae M. Condiescu, căpitanul Horia Lazăr, ministrul Nicolae Filodor, însărcinat să trimită la Bucureşti rapoarte asupra conduitei A.S.R. Principele Carol, secretarul delegaţiei Radu Djuvara şi generalul Constantin Găvănescu.
În suita Principelui s-a aflat şi Tudor Posmantir, unul din pionierii operatoriei de film din România, care avea să se numere ulterior printre favoriţii Regelui Carol. Călătoria a fost imortalizată pe peliculă în documentul de lung metraj „Peste mări şi ţări” (1921).
În decurs de 7 luni şi o zi (21 februarie – 17 septembrie 1920) au fost parcurşi 62.200 km, două treimi pe apă şi numai o treime pe uscat (20.436 Mm, respectiv 24.000 km). Călătoria a oferit încă un prilej de amuzament: presa internaţională urmărea „studiile” efectuate de Carol şi le comenta copios: „Ocol al lumii ca leac împotriva dragostei”.
„Era evident că această călătorie, menită să-i lărgească orizontul prinţului moştenitor şi să-i dea un anumit simţ al responsabilităţii, nu făcuse, de fapt, decât să-i sporească independenţa şi să-i scoată şi mai mult în evidenţă neplăcuta tendinţă ce-i era caracteristică, aceea de a se abandona cu totul plăcerilor vieţii”.
Îmbarcat pe contratorpilorul englez „Turbine” comandat de căpitanul Paul Whitfield, pus la dispoziţie de către britanici, Carol a părăsit Constanţa pe 21 februarie 1920, însoţit doar de cronicarul său. Ceilalţi membri din suita princiară s-au îmbarcat pe „Principesa Maria”, navă comandată de căpitanul Constantin Păun, transbordarea urmând să se facă la Pireu.
Două zile mai târziu, în Bosfor, Carol trece în revistă flota interaliată formată din 32 nave de luptă engleze, franceze, italiene, americane şi greceşti şi face o vizită pe cuirasatul englez „Revenge” viceamiralului Fremantle, comandantul escadrei R.
De la Pireu, „Principesa Maria” pleacă la 25 februarie spre Alexandria, unde sunt obligatorii două zile de carantină, astfel încât abia pe 28 februarie Carol va fi oaspetele sultanului Egiptului, Excelenţa Sa Hautesse.
De Mărţişor, Carol trece în revistă toate trupele engleze din Cairo, aflate sub comanda generalului de divizie Congrave. Cu acest prilej, el remite, în cadrul unui ceremonial adecvat, Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa I, mareşalului Lord Allenby, rezidentul englez în Egipt, cu specificaţia: „În numele Majestăţii Sale Regelui Ferdinand I al României şi pentru actele de bravură ce aţi făcut, decorez cu Ordinul militar „Mihai Viteazul”, clasa I pe cuceritorul Ierusalimului.”.

După vizitele la Luxor şi Port Said, cu o escală la Ismailia pentru o croazieră pe Canalul Suez cu vaporaşul „Aigrette”, pe 26 martie Carol şi compania se ambarcă pe vaporul „Africa” al societăţii Lloyd Triestino pentru India.
După scurte escale la Massaua, portul Erytreei şi Aden, misiunea română sărbătoreşte Paştele, la 1 aprilie, la Colombo, capitala Insulei Ceylon (Sri Lanka), de unde va pleca spre India, cu trenul, peste 15 zile.
ASR cu aghiotanţii a sosit la Madras cu crucişătorul „Carolina”, pus la dispoziţie de către viceregele Indiei. În India vor petrece 42 de zile, timp în care au străbătut 8.617 km, majoritatea cu trenul, vizitând Agra, Delhi, Patiala, Simla, în Munţii Himalaia, Cashmir.
La 22 mai, după ce s-au îmbarcat la Calcutta pe vasul englez „Madras” pentru Kobe-Japonia, a început navigaţia pe Gange.
După escale la Rangoon, capitala Birmaniei, Penang şi Singapore, oaspeţii ajung la Hong Kong. Urmează o croazieră cu un vaporaş pe fluviul Tchu-Kiang, până la Canton, apoi se reia călătoria cu vaporaşul spre Shanhai, unde nava acostează la 15 iunie.
Cinci zile mai târziu, Carol şi însoţitorii se transferă pe crucişătorul japonez „Tokiwa” evitând debarcarea la Kobe, contaminat cu holeră. De la Osaka se deplasează la Kioto şi, în sfârşit, la Tokio, unde sunt cazaţi în palatul Kasumigaseki.
La 13 iulie 1920, principele Carol l-a decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul" pe contraamiralul japonez Kōzō Satō, fost comandant al Escadrei navale japoneze care însoțit transporturile aliaților în Marea Mediterană.
La 27 iulie, Carol se îmbarcă în portul Yokohama pe vaporul japonez „Koreea Maru” şi soseşte la 12 august la San Francisco, după o scurtă escală în Hawaii, la Honolulu.
Traseul urmat pe pământ american include Portland, Chicago, Cleveland şi New York, unde staţionează cinci zile.

La 28 august, transtlanticul „Aquitania” (46.000 tone, 22 Nd) îi preia pentru Southampton – Anglia.
După 8 zile la Londra şi 7 la Paris, misiunea soseşte la Bucureşti la 21 septembrie 1920.
La finele acestui periplu care i-a satisfăcut din plin „gustul său aparte pentru pitoresc şi grandios”, Carol şi-a întrerupt călătoria la 17 septembrie, făcând popas la Zürich unde, alături de Regina Maria, se afla familia regală a Greciei.
La 10 martie 1921, la Atena, Carol se căsătorea oficial cu Principesa Elena a Greciei, iar la 25 octombrie, se năştea Mihai, eveniment în măsură să-i liniştească întrucâtva, dar nu pentru mult timp, pe greu încercaţii părinţi, Ferdinand şi Maria.
Deşi oarecum intempestivă, vizita în Japonia a constituit un succes diplomatic şi economic, încurajând amplificarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări.
Iată care a fost starea de spirit a clasei politice și percepția Familiei Regale cu privire la această vizită în Extremul Orient, transformată ad-hoc dintr-o „carantină” amoroasă într-o reușită a diplomației române.
 

Întoarcerea fiului risipitor

 
„Vineri, 1 octombrie [1920], Alteţa Sa Regală Principele Carol, Moştenitorul Tronului, însoţit fiind de Casa Sa Militară, a sosit la ora 9 în Sinaia, întorcându-se din misiunea ce a avut în Egipt, Indii şi Japonia.
Coborându-se din tren, Alteţa Sa Regală Principele Carol a fost primit de către Maiestăţile Lor Regele şi Regina, cu membrii Familiei Regale şi de Casa militară şi civilă a Maiestăţilor Lor.
O companie de onoare cu muzică şi drapel din Regimentul vânătorilor de munte a dat onorurile.
Alteţa Sa Regală Principele Carol a trecut în revistă această companie şi apoi, după prezentarea persoanelor oficiale, s-a întreţinut cu ofiţerii prezenţi ai Regimentului vânătorilor de munte, care erau veniţi de la Braşov şi Câmpina ca să-L salute.
În urmă, Maiestăţile Lor şi Alteţa Sa Regală Principele Carol au plecat cu automobilele la Castelul Pelişor.
Marţi, 5 octombrie, Maiestăţile Lor Regele şi Regina, împreună cu Familia Regală şi Însoţiţi fiind de adjutantul de serviciu, au plecat, la ora 13.30, cu automobilele din Sinaia la Braşov, pentru a inspecta Regimentul vânătorilor de munte, comandat de Alteţa Sa Regală Principele Carol, Moştenitorul Tronului şi a asista la concursul de jocuri şi exerciţii de sport ţinut la acel regiment între diferite corpuri de trupă.
Sosind la ora 14.30 pe câmpul de exerciţii, Maiestatea Sa Regele a primit raportul prezentat de Alteţa Sa Regală Principele Carol, după care, în sunetele imnului Regal şi al uralelor, Maiestatea Sa Regele a trecut în revistă batalioanele regimentului.
După defilare, Maiestatea Sa Regele, împreună cu Familia Regală, au asistat la concursul de exerciţii şi jocuri de sport ţinut atât pe câmpul de exerciţii cât şi în curtea cazărmii, Maiestatea Sa Regele şi Familia Regală rămânând pe deplin mulţumiţi atât de ţinuta trupei cât şi de felul voinicesc şi abil cum s-au prezintat soldaţii la diferitele sporturi.
Odată cu această vizită, au fost prezentaţi şi ofiţerii din garnizoană, de faţă fiind şi domnul general de divizie Stratilescu, precum şi capii autorităţilor locale şi doamnele din societate.
La ora 17.30, Maiestatea Sa Regele şi Familia Regală luându-şi rămas bun de la persoanele prezente, au plecat în automobile la Sinaia, părăsind curtea cazărmii Regimentului vânătorilor de munte şi oraşul Braşov, în nenumărate strigăte de «ura» şi «Trăiască Maiestăţile Lor Regele şi Regina şi Familia Regală».
Au ajuns la Sinaia la ora 18.30.
Joi, 7 octombrie 1920, Alteţa Sa Regală Moştenitorul Tronului, însoţit fiind de Casa Militară, a plecat din Sinaia cu trenul regal, la ora 13.45, sosind în Gara de Nord la ora 16.30, unde a fost primit şi salutat de către domnul general Averescu Alexandru, prim-ministru şi preşedinte al Consiliului de Miniştri, de către membrii guvernului, de şeful Casei Militare a Maiestăţii Sale Regelui şi de ofiţerii generali superiori din garnizoană.
O companie cu drapel şi muzică a dat onorurile.
De la gară, Alteţa Sa Regală, însoţit de Casa Militară, a plecat la Palatul Cotroceni, parcurgând Calea Griviţei, Calea Victoriei, bulevardul, fiind ovaţionat de un numeros public.
La ora 18.30, Alteţa Sa Regală a plecat spre Gara de Nord, pentru a întâmpina pe Maiestăţile Lor Regele şi Regina.
Joi, 7 octombrie, Maiestăţile Lor Regele şi Regina cu Alteţa Sa Regală Principesa Marioara şi însoţiţi fiind de Casa militară şi civilă au plecat la ora 15.45 cu trenul regal din Sinaia la Bucureşti, unde au ajuns în Gara de Nord la ora 18.30.
Aici au fost întâmpinaţi şi salutaţi de către Alteţa Sa Regală Principele Carol, Moştenitorul Tronului, de domnul general de corp de armată Averescu Alexandru, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu întregul guvern şi de către capii autorităţilor civile şi militare din Capitală.
După o scurtă întreţinere cu persoanele prezente, Maiestăţile Lor Regele şi Regina, Alteţa Sa Regală Principele Carol şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria s-au dus în automobile la Palatul Regal din Bucureşti, unde au descins la ora 18.45.
La ora 20.30 a avut loc în Palatul Regal din Bucureşti un prânz de gală dat de către Maiestatea Sa Regele în onoarea Alteţei Sale Regale Principelui Carol, Moştenitorul Tronului, cu ocazia întoarcerii Sale din misiunea ce a avut în Egipt, Indii şi Japonia.
Au luat parte la acest prânz, pe lângă Familia Regală, domnii: prim-ministru general Averescu cu membrii guvernului, domnul Rattigan, însărcinatul de afaceri al Angliei, preşedinţii Corpurilor legiuitoare, foştii preşedinţi de consiliu, foştii preşedinţi ai Corpurilor legiuitoare, domnul Barbu Ştirbey, fost administrator al Domeniului Coroanei, şeful Marelui Stat Major, inspectorii de armate, inspectorii tehnici de arme, membrii misiunii române care au însoţit pe Alteţa Sa Regală Principele Carol în Orient, prefectul poliţiei Capitalei, primarul Capitalei, comandantul Pieţei, directorul Siguranţii Generale a Statului şi Casa civilă şi militară a Maiestăţilor Lor Regele şi Regina şi Alteţei Sale Regale Principelui Carol.
La şampanie la ora 22, domnul general Averescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, luând cel dintâi cuvântul, rosteşte următoarea cuvântare:
Sire,
Rog plecat pe Maiestatea Voastră să-mi îngăduie a mă face, în puţine cuvinte, ecoul sentimentelor de care suntem însufleţiţi cei de faţă şi în care sentimente se oglindeşte, cu siguranţă, ceea ce simte ţara întreagă, azi când împărtăşim alături cu Maiestatea Sa Regina şi cu Maiestatea Ta, Sire, bucuria întoarcerii în mijlocul nostru a iubitului Prim născut al Maiestăţilor Voastre.
 
Alteţă Regală,
 
Ai călătorit mult, mai mult decât se spune în poveşti, căci ai călătorit mai mult decât peste 7 mări şi 7 ţări; ai făcut ocolul lumii!
Pe unde ai trecut, ai tras prima brazdă a legăturilor noastre viitoare cu ţări depărtate, care ne cunoşteau până acum numai din nume şi poate nici atât şi care ne vor cunoaşte de aici înainte sub lumina pe care Făt-Frumosul României a ştiut să arunce cu atâta măestrie în fiecare pas al Său.
Dacă nu ar fi decât atât şi încă ce mare serviciu ai adus Patriei, August fiu al ei. Dar mai este ceva şi mai mult în legătură cu călătoria din care Te întorci.
Pe unde ai trecut, ai văzut lucruri frumoase, ai văzut lucruri minunate, dar şi folositoare, nu numai pentru ţările de acolo, dar poate şi pentru noi. Te-ai întors deci cu un capital bogat şi ales, care pus în serviciul Patriei, cu acea ardoare de care o ştim că este cuprinsă întreaga fire a Alteţei Tale Regale, va fi un aport preţios la munca noastră pentru propăşire.
 
Alteţă Regală,
 
În tot cursul acestei lungi călătorii ai fost însoţit zi cu zi şi pas cu pas de gândul iubitor al unui întreg neam. La fiecare semn de cinste ce se arăta fiului României, în ţări depărtate, un fior de bucurie trecea prin tot aceea ce simte şi gândeşte în ţara noastră; şi la tot cuvântul de laudă ce ştia acel scump fiu să provoace pentru Sine sau pentru ţara Lui şi ajungea până la noi, un sentiment de mândrie cuprindea pe tot ce este român.
De aceea nu este mirare că astăzi, când Te întorci în mijlocul nostru, să fim cu toţii în sărbătoare, mândri de ceea ce ai făcut şi încrezători în ceea ce ai să faci. Condiţiile astăzi sunt de aşa fel că ţara reclamă toată puterea de muncă a tuturor acelora pe umerii cărora stă existenţa şi pro­păşirea ei.
Războiul, prin rezultatele lui fericite, ne-a lărgit hotarele, dar prin peripeţiile lui a zdruncinat întreaga noastră organizaţie socială în toate manifestaţiile ei, aşa încât o muncă ordonată dar foarte încordată, o muncă uriaşă, ni se cere la toţi pentru ca să vă punem rânduială nu numai în aşezămintele noastre obşteşti, dar chiar până şi în viaţa noastră de toate zilele.
Pe de altă parte însă, tot urmările fericite ale războiului ne-au strâns într-un trunchi politic pe toţi Românii.
Acest mare noroc al generaţiilor de azi, de a vedea realizat visul nostru milenar, ne impune şi datoria de a fi la înălţimea timpului în care trăim.
După ce am făcut jertfele dureroase pentru ca să obţinem ceea ce am obţinut, ni se impune să desăvârşim opera măreaţă a întregirii neamului.
După ce am adunat diferitele părţi ale românismului într-un tot politic, cată acum să le contopim cât mai repede şi mai indisolubil într-un tot naţional, vărsând printre crăpăturile săpate de vremuri şi de vitregia soartei cheagul necesar legăturilor sufleteşti, între toţi cei de un neam.
Multe vor fi căile pe care va trebui să lucrăm pentru ca să ajungem acest rezultat; desigur însă că pârghia cea mai puternică a întregirii noastre definitive este Dinastia. Numai în jurul ei se pot strânge şi toate elementele active puse în mişcare pentru acest scop şi tot numai în jurul ei se pot închega rezultatele fericite ale muncii noastre.
Iată câmpul vast de activitate ce stă deschis înaintea primului lăstar pe pământul României din tulpina dinastiei ce şi-a ales.
După ce s-a întors dintr-o călătorie atât de instructivă, să puie în serviciul Patriei şi al Suveranului capitalul câştigat pentru a lua, cu rod vădit, parte la opera cea mai măreaţă în istoria neamului nostru.
Prin această participare, Alteţa Voastră Regală nu numai că va umple de bucurie sufletul Auguştilor şi Scumpilor Săi părinţi, dar va pătrunde şi mai adânc în sufletul poporului peste care va domni într-o zi.
Alteţa Voastră, care a trăit în mijlocul trupelor noastre în timpul războiului, ştie de ce calităţi este înzestrat sufletul poporului nostru, cât de larg este el recunoscător pentru binele ce primeşte şi deci cât de mult merită ca după ce şi-a făcut el datoria, să ne-o facem şi noi cu toţii pe a noastră, laolaltă, dedicându-ne în întregime şi exclusiv alinării, întăririi şi propăşirii lui.
Din scurta întreţinere ce am avut cu Alteţa Voastră Regală, am căpătat convingerea că cu această dorinţă şi cu această hotărâre S-a întors Alteţa Voastră Regală în Patrie şi dacă le-am reamintit aici, în aceste puţine cuvinte, a fost numai pentru ca o dată cu urarea de bună venire, să o fac şi pe aceea de Spor la muncă.
Trăiască Suveranii noştri iubiţi!
Trăiască Moştenitorul Tronului, Prinţul României Mari!
După aceasta, domnul general [Ioan] Răşcanu, ministrul de Război, în numele armatei salută pe Alteţa Sa Regală cu următoarele cuvinte:
 
Alteţă Regală,
 
E mai bine de jumătate de an de când, la masa de despărţire din ajunul plecării Alteţei Voastre în călătoria ce întreprindeaţi, urându-vă după datina străbună «Drum bun», vă asiguram că un neam de oameni buni şi harnici şi o armată vitează vă vor întovărăşi ca umbra peste tot locul, cu iubirea lor caldă şi cu devotamentul lor nesfârşit.
Călăuzit de steaua bună a neamului, însoţit de departe de iubirea, de ruga şi speranţele unui întreg popor, călătorind peste mările întinse şi sub soarele cald al Orientului, Alteţa Voastră, nobil purtător al culturii şi istoriei româneşti, aţi vizitat îndepărtate ţări bătrâne, cu vechi civilizaţii, adăugând la cultura Alteţei Voastre învăţămintele căpătate în ţări chemate cu mult înaintea noastră la o adevărată viaţă, adăugând la experienţa Alteţei Voastre, experienţa nouă a vieţii plină de răspunderi şi datorii pe care începeţi a o trăi ca moştenitor de tron, al unei ţări ce S-a făcut cunoscută lumii prin înaltele calităţi ale poporului său, calităţi evidenţiate în luptele măreţe care ne-au dat România de azi.
 
Altetă Regală,
 
Bunul Dumnezeu, ocrotitorul de totdeauna al neamului nostru, readucându-vă în mijlocul poporului, v-a fost dat să vedeţi, de la graniţă şi până aici, în însufleţirea cu care aţi fost întâmpinat, cât de fericiţi se simt cei ce au putut să vă revadă, de a avea din nou putinţa să vă aducă mărturia sentimentelor lor de dragoste şi devotament.
Pentru cei care însă, străjuind la păstrarea liniştii la frontieră şi înăuntru au fost lipsiţi de fericirea de a vă revedea, pentru cei care, de oricât de departe, tresaltă totuşi într-un cuget de bucurie de a şti din nou în mijlocul lor pe cel mai preţios vlăstar al neamului, pentru acei a căror soartă aţi împărtăşit-o atâţia ani pe front şi s-au simţit iubiţi şi apreciaţi de Alteţa Voastră, pentru toţi aceia, sunt fericit a-mi fi hărăzit mie soarta de a vă spune astăzi după datina strămoşească: Bine aţi venit!
Bine aţi venit în mijlocul Armatei, care păstrează neştirbită credinţa şi nestrămutata dorinţă de a vă avea neîncetat în capul său, ca pe un demn urmaş al marilor voievozi.
Bine aţi venit în mijlocul poporului viteaz, care v-a aşteptat cu atâta nerăbdare, ca să facă din nou din iubirea lui reazămul de neînfrânt în contra tuturor uneltirilor răuvoitorilor neamului.
Şi acum gândul la opera imensă ce incumbă conducătorilor treburilor ţării, operă de întărire a ceea ce cu sacrificiul atâtului de preţios sânge românesc, gândind la calea dreaptă deci, pe care va trebui să fim conduşi întru îndeplinirea acestei opere, ridic paharul meu întru sănătatea deplină a celora care cu spiritul lor luminat ne va conduce pe această cale, urând:
Să trăiţi, Maiestate!
Să trăiască Maiestatea Sa Regina!
Să trăiţi, Alteţă Regală!
Să trăiască întreaga Familie Regală!
Ultimele cuvinte de urare ale acestor două cuvântări sunt acoperite cu urale din partea persoanelor prezente.
După această ultimă cuvântare, Alteţa Sa Regală Principele Carol, Moştenitorul Tronului, luând cuvântul, rosteşte următoarea cuvântare:
 
Sire,
Domnule prim-ministru,
Domnule general,
 
Întâi de toate, să-mi fie permis să mulţumesc    din adâncul sufletului acelora care mi-au adus aici urările întregului popor şi ale armatei, de care sunt atât de legat.
Dorul de ţară, care m-a ţinut, peste 7 ţări şi 7 mări, a fost îndemnul cel mai puternic ce l-am avut în călătorie şi ajutorul cel mai mare ca să muncesc pentru ea.
Din această călătorie în care am văzut multe, şi bune şi rele, mă în­torc cu două lucruri.
Întâiul, de ordin mai general, convingerea că am făcut ca România şi poporul român să fie cunoscuţi mai bine în lumea întreagă, atât trecutul cât şi prezentul şi viitorul lor.
Al doilea, de ordin mai personal, e că am adunat multe învăţăminte, care îmi vor fi de cel mai mare folos pentru munca mea viitoare, muncă care sunt hotărât s-o depun cu sufletul şi toată râvna în folosul ţării.
Însufleţit de acest gând, ridic paharul meu în sănătatea poporului român şi a României pe veci întregite, una şi nedespărţită.
Numeroase urale izbucnite din piepturile celor prezenţi, acoperă ultimele cuvinte ale Alteţei Sale Regale Principelui Carol.
La ora 22.30 prânzul de gală luând sfârşit, Maiestăţile Lor Regele şi Regina, Alteţa Sa Regală Principele Carol şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria se mai întreţin până la ora 23 cu persoanele prezente, iar la ora 24, după ce au fost petrecuţi la gară de aceleaşi persoane care i-au primit şi salutat la sosire, se întorc cu trenul regal la Sinaia unde au ajuns la ora 8,30 în ziua de vineri, 8 octombrie.”.
Cei drept, odată ajuns rege, Carol al II-lea va îmbrăca fără rezerve uniforma de amiral al României și va onora, an de an, în perioada 1930-1940, atât festivitățile organizate cu prilejul Zilei Marinei cât și alte evenimente marcante din viața și activitatea portului Constanța și a Marinei Regale.
 
Bibliografie:
 

1. General Constantin Gavanescul, „Ocolul pământului în șapte zile și o zi, Vol. VI Japonia”, Ediție îngrijită de colonel Eugen Pelin și colonel dr. Ion Emil, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, București, 2001
2. Lenuța Nicolescu, dr. Cornel Țucă, Vasilica Manea, Daniela-Mariana Mănăloiu, Cosmina-Adela Lăzărescu, „Casa Regală a României în cronicile «neoficiale» ale «Monitorului Oficial», 1914 – 1924. Ferdinand I. Volumul I”, Coordonatori: Comandor dr. Marian Moșneagu, Locotenent-colonel dr. Petrișor Florea, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, București, 2010
3. Corneliu Andone, Ion Giurcă, Marian Moșneagu, Vasile Popa, Florian Tucă, „Mareșali ai României”, Coordonatorul lucrării: Teodor Frunzeti, Coordonator științific: Ion Giurcă, Editura Rao, București, 2013

 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016). 
 
Citește și:

De trei ori „zborul”