Nu degeaba se spune că prietenul adevărat la nevoie se cunoaște și camaradul de lângă noi... în vreme de război! Pățania și mai ales dezamăgirea căpitanului-comandor Mihail Gavrilescu, trăită pe viu în împrejurările atât de dramatice ale Primului Război Mondial, merită împărtășită. Chiar și după mai bine de un secol de la evenimentele memorabile ale luptelor îndârjite pentru înfăptuirea României Mari, cei din linia întâi merită toată admirația și recunoștința posterității.
 
Apel la rege
 
Printr-o Reclamație făcută M.S. Regelui în luna decembrie 1917, ofițerul combatant în Marele Război denunța o stare de fapt incalificabilă în accepțiunea sa: “Majestate, Cu cel mai profund respect supun Majestății Voastre că mi s-a făcut o gravă nedreptate:
Sunt căpitan-comandor de la 1 noiembrie 1914.
Activitatea mea în acest grad este următoarea:
 
1. În octombrie 1915, fiind comandant al Grupului de Canoniere, conform ordinelor telegrafice ale domnului prim ministru [Ion I.C.] Brătianu primite de subsemnatul direct, am îndeplinit misiunea delicată a înlocui pavilionul rus cu cel român, și lua sub protecția unității navale ce comandam, 50 de vase ruse, care se aflau sub un comandament militar rus la Corabia. Am escortat aceste vase cu Grupul de Canoniere la Călărași, fără nici un incident.
 
2. La manevrele generale ale Diviziei de Dunăre, în august 1915 la Cernavodă unde comandam un partid, având ca adversar toată Escadra de Dunăre, am repurtat un deplin succes, care mi-a fost recunoscut în critica făcută asupra manevrei de comandantul Marinei, care a menționat elogios aceasta în Memoriul meu calificativ.
 
D-nul comandor Scodrea, șeful meu direct actual, îmi contestă meritul recunoscut în această ocazie afirmând, pe cererea de audiență ce am solicitat la Marele Cartier General pentru a reclama că domnia sa nu m-a propus la înaintare, că mi s-a făcut o critică binevoitoare (sic!), pe care nu o meritam. Pentru a dovedi neadevărul acestei aserțiuni, invoc mărturiile domnilor amirali [Sebastian] Eustațiu și [Ion] Spiropol și a arbitrilor, comandor [Constantin] Niculescu-Rizea etc, care au luat parte la aceste manevre.
 
3. De la noiembrie 1915 am ținut 10 luni continuu, în sus de Turtucaia, lângă barajele de torpile, cu canonierele al cărui grup îl comandam, apărarea înaintată a regiunii, cu Serviciul de Siguranță și Informații până la Giurgiu.

 
4. Am pregătit la Turtucaia, 8 luni fără întrerupere, materialul de torpile automobile și torpiloarele vedete, antrenând comandanții și echipajele de exerciții intense de lansări în fluviu de zi și de noapte, în vederea unui atac inopinat contra vaselor de război inamice.
 
5. În ziua de 23 august, când bătălia de la Turtucaia era în faza cea mai aprigă, am transportat de la Turtucaia cu canonierele la Oltenița peste 1000 de răniți, iar în seara aceleiași zile am evacuat trei vase-spital cu peste 1000 de răniți, de la Oltenița la Călărași; dacă s-ar fi amânat pe a doua zi, evacuarea lor ar fi fost imposibilă.
 
6. În seara de 23 august, pe la orele 10, în convorbirea ce am avut cu maiorul de atunci Dumitrescu Toma - care sosise cu o importantă misiune din partea Marelui Cartier - i-am declarat formal, după ce m-a pus în curent cu situația de pe frontul Turtucaiei, convingerea mea că cetatea urma cu certitudine să cadă a doua zi, convingere pe care și el a împărtășit-o imediat.
 
În acest moment, în urma părerii ce subsemnatul am formulat, pentru prima oară întrucât știu, a fost pusă chestiunea retragerii din Turtucaia. Maiorul Dumitrescu m-a întrebat dacă o retragere sprijinită de flotă ar avea sorți de izbândă. I-am răspuns categoric afirmativ, indicând totodată dispoziția care trebuia adoptată, adăugând că pentru aceasta este nevoie de o prealabilă înțelegere între comandantul cetății și acel al flotei. Această înțelegere însă n-a avut loc, deși știu că maiorul Dumitrescu s-a dus la comandantul cetății cu propunerea.
 

În retragerea forțată de a doua zi, cele câteva mii de oameni salvați o datorează, după cum se știe, Escadrei de Dunăre, care le-a susținut retragerea, conform planului ce am propus în Consiliul de bord care a avut loc pe vasul-amiral în cursul nopții. Tot în acest Consiliu de bord am propus și s-a admis trimiterea unei bărci în Canalul Kalimoc, cu ajutorul căreia să poată salva ofițerii de marină, care erau condamnați la o pierdere sigură rămânând la baterie. Aceasta s-a executat, salvându-se a doua zi comandorul Vasilescu M.
 
7. În urma convorbirii avută cu maiorul Dumitrescu am consiliat pe comandantul convoiului de aprovizionare să evacueze toate vasele depozite în cursul nopții, ceea ce s-a făcut; a doua zi operațiunea n-ar mai fi fost posibilă. Invoc declarația căpitan-comandorului Munteanu G., comandantul acestui convoi.
 
8. În momentele cele mai tragice ale retragerii în debandadă, la 24 august mă găseam cu canonierele acostate la debarcaderele din Turtucaia, unde de la orele 10 dimineața la 13, trupele și convoaiele se precipitau în avalanșă pe Dunăre. Am luat măsuri ca echipajele canonierelor să adune armele și munițiile abandonate de răniții fugari și cei care încercau a scăpa înot. Am salvat astfel o însemnată cantitate.
Am dat dispoziții, de asemenea, ca să se urmărească și pedepsi bulgarii civili care, de pe ferestre și din podurile caselor, trăgeau asupră-ne.
 
9. Înainte de retragerea din Turtucaia m-am găsit sub tirul artileriei inamice timp îndelungat, fiind nevoie a reveni cu o canonieră pentru transmiteri de ordine. Am deschis focul asupra a două baterii, pe care le-am silit să tacă.
 
10. În seara aceleiași zile, m-am întors cu toate canonierele spre Turtucaia, ca să culeg de pe mal răniții grav. Pentru a salva cât mai mulți, am supraîncărcat la maximum vasele ce comandam. În tot timpul retragerii am făcut cu canonierele gardă înaintea monitoarelor, unde rămâneam până când inamicul care trăgea continuu ne încadra cu obuze.
 
11. De la 3 la 23 septembrie am îndeplinit funcția de șef de stat major al Flotei de operații ruso-române, între Rasova și Cernavodă.
 
12. De la 25 septembrie la 25 noiembrie, subsemnatul a operat izolat pe brațul Borcea, dând concurs armatei ruse pentru operațiunile de la podul Cernavodă și pentru celelalte operațiuni care au avut loc pe toată întinderea Borcei, de la Călărași până la gura Ialomiței, făcând astfel posibilă acțiunea trupelor ruse la podul Cernavodă și diferite alte acțiuni în regiunea Borcea, ca ocupări de ostroave, incursiuni la inamic etc.
 
13. Explozia executată după sfatul ce am dat comisiei însărcinate cu distrugerea podului de la Fetești a dat rezultatul dorit.
 
14. Am fost însărcinat de dl. general Krasovski cu distrugerea podului de la Cernavodă (după ce inamicul pusese stăpânire pe dânsul și pătrunsese în baltă) după un plan alcătuit de subsemnatul și aprobat de domnia sa. Neputând însă să-mi procure la timp explozibilul necesar, planul nu s-a putut executa.
 
15. Din ordinul Marelui Cartier General am studiat alegerea amplasamentului unei baterii de 120 mm în fața Derventului.
 
16. Am organizat o recunoaștere ofensivă la Insula Ostrov, care s-a executat cu succes. Pentru activitatea de pe Borcea, domnii generali Aliev și Krasovski sub ordinele cărora mă găseam atunci, mi-au adus în repetate rânduri mulțumiri și laude, atât directe cât și prin Flota de Operațiuni. Aceste mulțumiri sunt rezumate și în Ordinul de zi nr. 520 al Comandantului Diviziei de Dunăre din 7 ianuarie 1917 și în Raportul nr. 982, pe care Divizia de Dunăre l-a înaintat Marelui Cartier General, cerând decorarea mea.
 
17. În retragere am evacuat toate vasele de pe Borcea, brațul Măcin etc, până la Brăila.
 
18. Concentrându-se la Chilia Veche peste 700 de vase evacuate din întreaga Dunăre, atât ale Marinei de Război cât și cele comerciale, am fost însărcinat și am sistematizat plasarea lor în vederea protejării contra unui eventual atac și în vederea iernatului. Am dispozat inventarierea conținutului vaselor și șlepurilor, organizând, de asemenea, viața economică a regiunii.
 
19. Am elaborat în ianuarie 1917 un plan de apărare al regiunii Chilia Veche, pe care domnul comandor Scodrea, comandantul flotei, și l-a însușit (?!) spre executare.
 
20. Am executat o recunoaștere pe lacul Razelm împreună cu comandantul escadrei, dl. comandor Scodrea în martie 1918, cu niște bărci automobile ruse, cu comandanți și echipaje ruse, în vederea pregătirii planului unei operațiuni importante. În urma acestei recunoașteri, comandantul escadrei m-a însărcinat să elaborez un plan detaliat al operațiunii ce se pregătea, pe care l-am executat; prezentându-i lucrarea, dl. comandor Scodrea mi-a afirmat că o găsește foarte bună, a copiat-o câteva zile în urmă în biroul comandantului Marinei la Bârlad - unde mă găseam și eu -, și a prezentat-o Marelui Cartier.
 
Pe cererea de audiență menționată mai sus și în care relevam, între altele, și acest titlu al activității mele, dl. comandor Scodrea a calificat de rea această lucrare, declarând că a fost nevoit a o reface în întregime (sic!), ceea ce este absolut inexact, afirmând, de asemenea, că, cu ocazia recunoașterii de la Razelm, s-a convins că îmi lipsește perspicacitatea și capacitatea în conducerea operațiunilor, deși în ocazia în care domnia sa pretinde că a constatat incapacitatea subsemnatului, nu au fost ambii decât simpli pasageri pe o barcă rusească.
 
Aceasta ciudată apreciere, care a avut un efect dezastruos asupra carierei subsemnatului, m-a determinat, după ce am aflat-o, să întreb pe dl. comandor Scodrea ce l-a îndreptățit a mi-o atribui. Totodată, pentru a avea un act cu care să dovedesc inexactitatea celor ce domnia sa a afirmat în scris, am rugat pe dl. comandor Scodrea, colegul meu de promoție, să-mi înapoieze lucrarea mea. Domnia sa mi-a răspuns textual: «Ce puteam să scriu eu, când în raportul ce ai făcut vrei să arăți că tu ai făcut totul și eu nimic!».
 
Acest straniu răspuns, absolut autentic, îl cred deplin edificator, asupra forței morale, care trebuie să fie pârghia de rezistență în război. Îmi permit a releva că recunoașterea de la Razelm a avut loc în martie, iar aprecierile defavorabile ale d-lui comandor Scodrea nu au fost formulate decât numai pe reclamația care am înaintat-o contra domniei sale la 19 septembrie, este deci evident că aprecierile sale răuvoitoare erau numai de circumstanță, nu aveau nici un temei și nici alt scop decât a mă lovi. De altfel, dacă lucrarea pe care o executasem ar fi fost în adevăr rău apreciată de șeful mei, n-aș fi putut avea naivitatea să o invoc între titlurile activității mele.
 
21. În cursul acestei veri, am modificat o mare cantitate de muniții (adaptându-le la tunurile noastre Skoda, obținând rezultate excelente, iar în noiembrie am adaptat aceleași muniții rusești - adnotare de mână în text -.n.n.) și la tunurile bateriilor Marinei de la Galați, cu rezultate care au întrecut toate așteptările.
 
22. Am înființat în Marină școli practice de artilerie și torpile, care au dat totdeauna rezultate excelente, instruind promoții întregi de ofițeri și contingente de ochitori și torpilori.
 
23. Am înființat Serviciul de Artilerie, Torpile și Electricitate al Marinei, al cărui șef am fost mai mulți ani, înzestrând Marina cu mașinile și aparatele necesare artileriei, cu poligoane de tragere, cronografe etc.
 
24. Datorită stăruinței continue a subsemnatului, în cursul mai multor ani Marina a putut avea un stoc apreciabil de muniții la intrarea în război.
 
25. În timpul operațiilor executate de Marină în acest război, s-au întrebuințat în mod exclusiv numai obuze cu mare capacitate de explozie, care au fost confecționate în fabricile străine numai conform prescripțiilor și indicațiilor subsemnatului; am transformat radical, sub răspunderea mea directă, toate munițiile Marinei. Rezultatele excelente obținute se cunosc de întreaga flotă. Vechile muniții existente încă la vase conțineau o mică cantitate de explozibil foarte slab (amon); subsemnatul a înlocuit aceasta cu trotil în capacitate maximă, ale cărui efecte de detonație extraordinară se cunosc astăzi. Trotilul adoptat de Marină, în urma propunerii subsemnatului, a fost introdus și în armată numai doi ani după aceasta.
 
26. Am fost decorat de trei ori în cursul acestui război cu ordine de război rusești pentru bravura de care am dat dovadă și am avut și a patra propunere a comandantului Flotei de Operații, propunere care stă și astăzi în suferință la Marele Cartier[1].
 
27. La 5 ianuarie 1917, la Chilia Veche, conform ordinului ce primisem, am pus în vedere căpitanului Ciornei T. să plece la Vaslui, unde bănuiam ce i se rezervă; acest ofițer se găsea sub ordinele mele de mai bine de doi ani, în care timp am fost deplin mulțumit de modul cum și-a îndeplinit serviciul de comandant de canonieră, după cum se constată din foile sale calificative pe anii 1915 și 1916.
 
În ordinul de plecare al ofițerului, achitându-mă de o elementară datorie de conștiință, i-am exprimat satisfacția pentru modul lăudabil în care s-a achitat de îndatoririle sale. Căpitanul Ciornei fiind pus în retragere, a reclamat contra acestei măsuri, invocând ordinul de mulțumiri ce-i dădusem.
 
Domnul amiral Bălescu mi-a adus acuzația, absolut nedreaptă, că ordinul meu ar fi fost dat după punerea în retragere a căpitanului Ciornei și numai cu intenția a procura acestuia o armă cu care să combată măsura care l-a lovit. Dovada că nu este adevărat aceasta este că ordinul meu către căpitanul Ciornei a fost văzut de comandorul Tăutu, care se găsea în biroul meu pe bord la Chilia Veche, când am scris acest ordin; comandorul Negru Nicolae l-a citit o zi după aceasta la Ismail, căpitanul Zlăteanu, de asemenea. Trebuie să menționez, afară de aceasta, că este în obiceiul subsemnatului de 15 ani a da ordinele de mulțumire ofițerilor merituoși din serviciul meu.
 
Cu ocazia înaintărilor care s-au făcut la 1 septembrie 1917 au fost avansați trei ofițeri mult mai noi ca mine iar eu am fost sărit, deși valoarea și activitatea tuturor acestora, am curajul să o declar, nu poate suferi comparația cu a mea și deși sunt de la noiembrie 1915, deci cu 10 luni înainte de începutul războiului și până în prezent, continuu pe front. Doi din acești ofițeri aparțin Serviciului Maritim de 10-15 ani și au obținut în curs de câteva luni două grade în birouri, în timp de război.
 
Desfășurând o activitate conștiincioasă, dezinteresată și rodnică, muncind fără preget 23 de ani călăuzit numai de interese superioare și propășirea instituției căreia m-am dedat în mod exclusiv cu trup și suflet, o știe întreaga Marină, am durerea a constata că astăzi, în timp de război, mi se nesocotește în mod manifest meritul și munca depusă, eminent apreciate, după cum se constată deplin și din memoriul meu calificativ; aceasta mă nevoiește să fac prezenta întâmpinare.
 
După 20 de ani de specializare în artilerie, muniții și torpile și de muncă intensivă în aceste specialități, în loc să fiu pus în vederea războiului într-un post în care s-ar fi utilizat cunoștințele mele speciale și experiența mea spre folosul țării, am fost numit înadins comandantul unui grup de vase vechi, fără nici o valoare militară. Din prezenta cinstită expunere cred, Majestate, că se constată în mod desăvârșit nedreptatea manifestă și sper că Majestatea Voastră, în înaltul său spirit de dreptate, va ordona să mi se dea dreptul răpit.
Să trăiți, Majestate!”.
 
Ancheta regală
 
În urma anchetei desfășurate, din Concluziile ordonanței definitive a generalului Broșteanu, comisar regal și raportor pe lângă Curtea Marțială a Corpului II Armată, au rezultat următoarele cu privire la conduita comandorului Vasile Scodrea:
“1. A urmărit în mod constant pe comandorul Gavrilescu Mihail, pe care în toate ocaziile îl notează în mod pătimaș, deși ofițerul are de la toți ceilalți șefi ai săi și chiar de la amiralul Bălescu, până la incidentul de la Chilia Veche, note foarte bune.
2. În mod intenționat a indus în eroare pe amiralul Bălescu, referând că comandorul Negru Nicolae nu are dreptul să noteze pe comandorul Gavrilescu.
Aceasta pentru a anula nota bună de război pe care comandorul Negru Nicolae i-o dăduse comandorului Gavrilescu.
Și a reușit la acestea, cu toate că din ordinea de bătaie și din Registrul de ordine de zi al Escadrei de Dunăre se constată cu prisosință că comandorul Gavrilescu era sub ordinele directe ale comandorului Negru Nicolae.
3. Cu raportul nr. 67 din 7 iulie 1917 cere ca (sic!) căpitan-comandorul Gavrilescu să fie mutat ca (sic) comandant al Diviziei de Mare și crucișătorului „Elisabeta”, post inferior celui pe care-l ocupa la flotă.
Cu nr. 4890 din 15 iulie 1917, Marele Cartier General, Serviciul Marinei, amiral Bălescu, îi răspunde că e de părere ca (sic!) căpitan-comandorul Gavrilescu să rămână la flotă într-un post potrivit cu vechimea sa în grad și cu aptitudinile sale speciale, și că ar fi nimerit să fie șeful Serviciului Artileriei Flotei, și să i se dea și chestiunile de muniții.
Cum acesta era cel mai important post la flotă, după comandant, comandorul Scodrea nu execută ordinul amiralului Bălescu și lasă pe comandor Gavrilescu tot unde era.
4. Întrebat de noi de ce n-a întrebuințat pe comandorul Gavrilescu, ne răspunde că nu l-a întrebuințat «pentru că era lipsit de însușirile necesare să ocupe un post în Comandamentul Flotei».
Și, cu toate acestea, toți predecesorii săi notează pe căpitan- comandorul Gavrilescu foarte bine, chiar și amiralul Bălescu, iar generalul rus Alieff îi aduce laude pentru concursul dat trupelor ruse pe brațul Borcea și la operațiunile de la podul Cernavodă (vezi memoriul ofițerului).
5. Nu poate să scuze prin nimic atitudinea sa în chestia Fondului Familiei Luptătorilor.
6. Are o atitudine foarte curioasă în chestia banchetului de la Chilia Veche, căci nu reacționează decât foarte slab și foarte târziu, mulțumindu-se cu cercetările oficiale, deși era în joc onoarea soției sale, care totuși din această afacere iese neatinsă.
7. Concentrează în mâinile sale atribuțiunile comandantului titular al Marinei și face rapoarte și propuneri de decorații în locul acestuia, deși era numai șef de stat major, fără măcar a-i cere avizul.
Mai mult încă, modifică rapoartele primite de la subalterni, schimbând propunerile ce aceștia fac pentru decorarea diferiților ofițeri (am expus cazul pe larg chestiunea decorațiunilor).
8. Pentru a-l favoriza pe locotenent-comandorul Nedelcu, care făcuse un raport reclamând înaintarea direct amiralului Bălescu și pe care amiralul Bălescu pusese rezoluția să fie atașat la memoriul ofițerului, comandorul Scodrea l-a pus la dosar și nu l-a mai atașat la memoriu.
Din toate acestea și din cele expuse mai înainte rezultă în mod logic că comandorul Scodrea este prea amestecat în animozitățile ce domnesc în corpul ofițerilor Marinei și are prea multe suspiciuni la activul său pentru a mai putea pretinde comanda Marinei, care urmează să fie încredințată unui ofițer cu totul în afară de această atmosferă imorală, înăbușitoare și antimilitărească.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin purtarea sa în chestia Fondului Familiei Luptătorilor, se face vinovat de dispozițiunile art. 256 C.J.M. al. 3, care zice «orice militar orice administrator sau contabil militar care afară de cazurile prevăzute prin articolele precedente, trafică în folosul său fonduri sau bani ai statului sau ai militarilor, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 2 ani și cu destituirea»; iar prin purtarea sa în chestia rapoartelor cu propuneri de decorare făcute în locul amiralului Eustațiu și fără autorizarea acestuia, se face pasibil de pedepsele prevăzute de regulamentele militare pentru încălcarea de atribuțiuni și desconsiderarea superiorului; fapte pentru care subsemnatul sunt de părere să fie pus în urmărirea Curții Marțiale a comandamentului de care depinde, întrucât aceste culpe nu pot cadra cu demnitatea cu care comandorul Scodrea o ocupă azi în Marina Militară.”.
 
După război, mulți viteji…
 
 
Cu toate disensiunile dintre cei doi colegi de promoție, ambii au ajuns să fie înaintați în gradul de viceamiral. Doar că bucureșteanul Vasile Scodrea a obținut acest grad ca ofițer activ, ajungând și comandant al Marinei Regale, în timp ce ieșeanul Mihail Gavrilescu a obținut gradul în retragere, după ce comandase cele două mari unități operative ale Marinei, Divizia de Dunăre și Divizia de Mare.
 
Vasile Scodrea s-a bucurat nu numai de simpatiile unor superiori dar și de susținerea comandantului Marinei din Marele Cartier General, viceamiralul Constantin Bălescu. Acesta îl nota neașteptat de elogios pentru perioada 7 ianuarie 1917 - 1 aprilie 1918: „Prin noua ordine de bătaie, comandorul Scodrea V. a fost numit comandant al Flotei de Operațiuni. A lucrat cu zel și cu pricepere în perioada de refacere, astfel că a știut să utilizeze cu cât mai mare profit mijloacele ce i s-au pus la dispoziție pentru reorganizarea din temelii a unității sale.
 
A știut să-și asigure bunăvoința și concursul aliaților – de la unii căpătând oarecare material – de la alții bune consultații tehnice de specialitate, astfel că la inspecțiunea ce am făcut în luna mai, am găsit în bune condițiuni de luptă și statul major ca și echipajele animate de cel mai viu dor de a combate.
 
Desfășurarea evenimentelor nu au permis Flotei să-și manifeste capacitatea sa întreagă, în acțiuni sporadice și secundare la care a fost chemată, a răspuns totdeauna în așa fel că a căpătat toată lauda din partea comandanților superiori aliați, iar comandorul Scodrea a obținut cele mai măgulitoare distincțiuni pentru bravură și destoinicie: „Sf. Vladimir“ clasa a III-a, „Crois de Guerre“; laude a primit și de la comandanții superiori ai armatei noastre cu ocaziunea cooperării în Deltă contra bolșevicilor, în special în acțiunea contra Vâlcovului, în urma căreia a fost propus de comandantul Diviziei a 13-a pentru „Mihai Viteazul“.
 
Ofițer bine format pentru comandă superioară. Merită a fi înaintat contraamiral“[2]. Același viceamiral Bălescu îl notează pentru perioada aprilie - octombrie 1918, remarcându-i în mod deosebit inițiativa, priceperea și energia. „Prin ordinea de bătaie de timp de pace, comandorul Scodrea a fost numit șef de Stat Major al Comandamentului Marinei, serviciu pe care l-a condus cu inițiativă și pricepere, constatate în serviciile anterioare; a fost de fapt comandantul efectiv al Marinei – titularul fiind reținut în București de serviciul din Minister. Are toată autoritatea cerută de funcția sa și o exercită cu energie și răbdare.“[3].
 
Flota de Operațiuni a fost subordonată comandantului Diviziei a 13-a, general Popescu I. pe timpul acțiunilor din sudul Basarabiei împotriva soldaților și marinarilor ruși răsculați. În această calitate, la 9 martie 1919 generalul Popescu face aprecieri elogioase privind activitatea Flotei și a comandorului Vasile Scodrea: „Flota de Operațiuni sub comanda comandorului Scodrea Vasile mi-a fost de mare folos în operațiunile din sud, căci cooperând cu trupele de uscat, și-au ușurat reciproc sarcina unor operațiuni foarte dificile prin caracterul lor special.
 
Toată lumea militară știe că la un moment dat eram amenințați de atacul bulgarilor din Dobrogea, pe lângă al bolșevicilor din Basarabia. Singura barieră în această parte o forma Flota de Operațiuni cu trupele sale de debarcare. În toate circumstanțele, comandorul Scodrea mi-a dovedit calități militare deosebite și mai presus de toate, curajul răspunderii.
 
Nu pot să uit că la un Consiliu de Război (dacă pot să-i zic astfel) pe bordul navei-amiral din Kilia, după ce stabilisem amânarea operațiunilor asupra Vâlcovului, din cauza marii superiorități a artileriei grele a bolșevicilor, comandorul Scodrea, în loc de a profita de hotărârea care l-ar punea la adăpost de răspundere, a cerut voie să hăituiască, totuși, pe adversar, lucru ce i-am aprobat și a dat rezultate excelente și lucru ce m-a și făcut a-l propune la decorare cu Ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a IV-a, care dacă nu i s-a acordat, sunt sigur că este din cauză că nu s-a decorat nimeni pentru operațiunile din Basarabia.
 
Nu cunosc calitățile comandorului Scodrea ca tehnică de marină din timpul scurt cât a servit sub comanda mea, însă l-am cunoscut ca om și ca militar, care n-a cruțat nimic pentru a fi de cel mai mare folos comandamentului în niște operațiuni unde nu puteai deosebi pe amic de inamic. Numai cei care au fost în scenă direct atunci își pot da seama de greutățile de neînvins și de marea răspundere ce revenea fiecăruia. Numai aceștia vor zice, sunt sigur, odată cu mine, celor care n-aveau răspundere: „În urma bătăliei, mulți viteji se arată“.
 
Așa e cazul ce știu că se petrece la adresa acestui prea bun ofițer Scodrea, la data când scriu aceste note. Eu l-am caracterizat că are drept la înaintare în mod excepțional“[4].
   
În aprilie 1919, comandantul și inspector al Marinei nota în memoriul ofițerului: „A suportat cu stoicism cabala urzită împotriva sa de câțiva rău voitori; a avut o primă satisfacție prin reformarea unuia din vinovați și a nădăjduit că și alți vinovați vor fi supuși sancțiunii legale. Merită pe deplin să fie numit titular comandant al Marinei, cu gradul cuvenit de contraamiral“[5].
  
În calitate de șef de Stat Major al Marinei, la 17 mai 1920, este notat de către comandantul Marinei cu aprecieri superlative, evidențiindu-se modul distins și profilul desăvârșit pentru Marină ale comandorului Scodrea: „Acest ofițer de elită, încercat în război, – se arată în notare – cu întinse cunoștințe și cu egală capacitate ca (sic!) comandant al Flotei și ca șef de stat major în comandament, a fost necontenit propus pentru avansare și nu pot decât să regret că împrejurări ce nu cunosc, au întârziat această înaintare. Repet propunerea de înaintare în mod excepțional, cu rugămintea de a i se reda și vechimea cunoscută în gradul de contraamiral“[6].
  
Directorul general al Marinei, comandorul Constantin Niculescu-Rizea, aduce un element nou pentru cariera comandorului Scodrea: „Prin ordonanța definitivă a Comisarului Regal al Curții Marțiale a Corpului II Armată din 1920, s-a propus ca acest ofițer să fie scos afară din armată pentru că a traficat în folosul său fonduri ale statului, pentru încălcarea de atribuțiuni, desconsiderarea inferiorului etc. Ministerul nu se unește însă cu aceste concluziuni, pentru împăcarea spiritelor și pentru a nu scoate afară din Marină prea mulți ofițeri superiori.
  
În octombrie este admis să se prezinte la examenul de contraamiral.“[7]. La 1 aprilie 1921, comandorul Scodrea este avansat la gradul de contraamiral și numit comandant al Diviziei de Mare. Cu toate acestea, comandantul inspector general al Marinei, contraamiralul Constantin Niculescu-Rizea îl notează defavorabil: „De la început am constatat că nu pune un interes suficient în îndeplinirea funcțiunii, mulțumindu-se de a da ordine fără a se asigura de executarea lor. Această dezinteresare a avut drept efect că serviciul la comandament și unități a lăsat de dorit din toate punctele de vedere. Dovadă că în luna iunie dl. general Strătilescu, inspector general de Armată, a comunicat Ministerului că unitățile Diviziei de Mare din Constanța se găsesc într-o mare debandadă din punct de vedere al disciplinei și al ordinii și al mersului serviciului și că amiralul Scodrea lipsește de la post.
 
Domnul prim-ministru și ministru de Război îmi ordonă cu nr. 4627 să inspectez Divizia de Mare și să raportez rezultatul. În această inspecție am constatat, în afară de cele semnalate de dl. general Strătilescu, că navele se prezintă foarte rău, neîngrijite și lăsate paraginei, că ofițerii și echipajele nu au nicio pregătire, această stare datorându-se, în primul rând, dezinteresului și lipsei de control a comandantului diviziei.
 
Domnul ministru de Război face observațiuni scrise comandantului diviziei, contraamiral Scodrea V., atrăgându-i atențiunea asupra faptelor controlate. În luna septembrie izbucnește printre ofițerii Diviziei de Mare un conflict de presă, în care își aduceau injurii grave prin ziarele din Constanța. Ministerul numește o comisiune de anchetă compusă din doi generali și subsemnatul, în urma plângerii comandorului Corneliu Bucholtzer care, după cercetările făcute, cere a se lua măsurile propuse prin Ordonanța definitivă din 27 martie 1920 a Corpului III Armată, ce conchidea la scoaterea afară din armată a comandorului Scodrea și a altor ofițeri superiori. Față de încheierea comisiei de anchetă, nu pot face nicio propunere pentru acest ofițer general.“[8].
 
După încă un an (1922), contraamiralul Scodrea se afla tot în funcția de comandant al Diviziei de Mare. Dificultățile continuă în această mare unitate, atât sub aspectul stării tehnice necorespunzătoare, cât și al relațiilor dintre ofițeri. În aceste condiții, Ministerul de Război numește o nouă comisie formată din trei generali. După control, membrii acesteia se pronunță tot pentru scoaterea din armată a contraamiralului Scodrea, pe motiv că acesta continuă să întrețină spiritul anarhic în Marină.
 
Comandantul inspector general al Marinei, același contraamiral Constantin Niculescu-Rizea, continuă seria notărilor negative, ceea ce dă naștere la noi suspiciuni. „Din nefericire – scrie el în Memoriul contraamiralului Scodrea – spiritul ce a domnit în Marină în timpul războiului nu a dispărut și la Divizia de Mare. La celelalte unități ale Marinei: Divizia de Dunăre, Arsenalul Marinei, Școalele Marinei existând destulă ordine și disciplină, șefii făcându-și datoria; aici (Divizia de Mare – n.n.) ofițerii s-au dezobișnuit de a se ocupa de aproape de oamenii din subordinele lor, materialul este neglijat și ordinele superioare nu sunt executate decât pentru a nu se atrage sancțiune imediată. Am atras atențiunea în diferite rânduri contraamiralului Scodrea.
 
O dovadă de starea în care se află unitățile Diviziei de Mare este călătoria distrugătorului „Mărășești“ în luna mai cu regele și regina la Pireu, care nu a putut pleca la timp din Constanța și nu a putut ajunge la Pireu decât remorcat de un torpilor grec. Distrugătorul era sub comanda superioară a contraamiralului Scodrea V., întâiu care avea răspunderea pentru această călătorie.
  
Contraamiralul Scodrea este cu atât mai vinovat pentru situația critică în care au fost puse Majestățile Sale cu cât la venirea vasului de la Sulina la Constanța, înainte de a se îmbarca familia regală, mașinile și căldările funcționau în rele condițiuni, trebuia să se întreprindă o cercetare pentru a se asigura dacă distrugătorul poate sau nu executa călătoria la Pireu. Este de regretat că acest ofițer general este antrenat de uneltirile celor mici în loc de a concura cu toți șefii la însănătoșirea completă a instituției. În luna octombrie, la inspecția ce am făcut în perioada de antrenare, am constatat un început de schimbare în bine la mai toate unitățile Diviziei de Mare.
 
În așteptarea hotărârii ce urmează a se lua pe baza celor două comisiuni de anchetă, nu pot face nici o propunere.“[9]. În pofida tuturor aspectelor negative și a anchetelor concludente, viceamiralul Vasile Scodrea s-a aflat în fruntea Marinei Militare, în calitate de comandant inspector tehnic și director superior al Marinei (1 noiembrie 1925 – 1926), respectiv inspector general al Marinei (1926 - 13 ianuarie 1934).
S-a stins din viață pe 18 februarie 1934, la numai 62 de ani.
 
Cât privește cariera camaradului său, în timpul Războiului de Întregire căpitan-comandorul Mihail Gavrilescu a comandat Grupul de Canoniere și Șalupe. “A participat la acțiunile Flotei de Operațiuni în Capul de pod de la Turtucaia, la sprijinirea flancului drept al Armatei din Dobrogea. A asigurat protecția unor baraje de mine. Pe canalul Borcea a îndeplinit misiuni de transportare a trupelor și tunurilor rusești care au acționat la Cernavodă.
 
A organizat numeroase acțiuni de recunoaștere și supraveghere pe Dunăre și pe brațul Borcea, a asigurat paza unității pe canalul Bala. Echipajele canonierelor au făcut parte din detașamentele de marinari care au debarcat pe ostroave sau în diferite puncte pe malurile Dunării, de unde au acționat asupra inamicului din zonă.”[10]. În ziua de 27 octombrie 1916, canoniera „Bistrița“ a luat parte la eliberarea localității Topalu.
 
Canonierele și șalupele comandate de căpitan-comandorul Mihail Gavrilescu au participat la protejarea evacuării parcului de nave, proprietatea statului și a unor particulari, de la Brăila și Galați, pe brațul Chilia și pe Prut, contribuind la salvarea unui mare număr de nave și a încărcături lor.
 
Ofițerul a fost numit comandant al Apărării regiunii Chilia, având în subordine 800 de luptători din trupa de marină și de la canoniere și șalupe, toate navele din regiunea Chilia fiind puse sub comanda și controlul militar al căpitan-comandorului Gavrilescu Mihail. În calitate de șef al statului major al Flotei de Operațiuni, a elaborat planul: „Apărarea regiunii Chilia cu trupe de marină“, document aprobat la 28 ianuarie 1917 de comandantul Marinei, contraamiralul Constantin Bălescu.
 
În iunie 1918 înaintează eșaloanelor superioare un Memoriu în care este prezentată situația în Deltă. În acest document se arată că în sudul Basarabiei, în special la Chilia Nouă și Vâlcov, au loc mișcări bolșevice, transporturi și debarcări clandestine de arme și muniții, cazuri concrete de răzvrătiri la Vâlcov și de pregătire a unor comploturi bolșevice, ce intenționau scufundarea vaselor românești cu muniții. Erau prezentate și actele de răzvrătire a unor ofițeri de marină împotriva șefilor și superiorilor lor (reclamația colectivă - protest adresată primului ministru Marghiloman), întrunirii în secret pe monitorul „Kogălniceanu“, incidente între ofițeri și maiștrii militari, atmosferă de teroare și acte de indisciplină etc.
 
La 1 octombrie 1921 a fost avansat contraamiral. Cu acest grad a comandat Divizia de Dunăre (1921 - 1925; 1929 - 1931) și Divizia de Mare (1925 - 1929).
În octombrie 1931 este trecut în rezervă.
La 1 ianuarie 1932 este înălțat la gradul de viceamiral în rezervă.
S-a stins din viață la 72 de ani, fiind înmormântat la 2 martie 1944, în Cimitirul Bellu civil din București[11].
 
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:

 Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Cartul Anului Nou Urăturile marinarilor (galerie foto)