Reînviem pădurea marinarilor? Păduri, plantaţii şi monumente vii (galerie foto)

Grozăvia dezastrului provocat de Primul Război Mondial sensibilizează opinia publică mondială și în prezent, la mai bine de un secol de la declanșare. De aceea, comemorarea compatrioților căzuți pe altarul interesului naţional a fost asumată ca o datorie morală și creștinească imediat după încheierea ostilităților nu numai de către oficialități.

„... Cititorule... Cugetă la mulţumirea sufletească ce-ţi stă la îndemână, când vei putea să zici că în locul în care a căzut un ostaş şi o viaţă de om s-a stins, ai înfipt şi tu un semn, pentru cunoaşterea şi aducerea lui aminte. Ia aminte, cititorule, şi fă o faptă bună”, îndemna Miron Cristea, patriarh al României și preşedinte al Societăţii „Cultul Eroilor”.
 
Entuziasmul cu care a demarat și se desfășoară în prezent Campania Parcul Memoriei Naționale „Stejarii României - 100 de ani de istorie și demnitate” este un exemplu de emoție colectivă și implicare civică. Prin comunicatele Biroului de Presă al Consiliului Județean Vrancea suntem informați că aproximativ opt mii de voluntari din toate colțurile țării și din Republica Moldova s-au oferit să participe la realizarea Parcului Memoriei Naționale „RO-Mândria”.
 
Cu atât mai mult cu cât în istoria codrilor noștri seculari există și alte precedente. Astfel, printre monumentele verzi dedicate memoriei eroilor neamului românesc s-au numărat Pădurea „Dumbrava Roşie”, rânduită de voievodul Ştefan cel Mare, Pădurea „Vitejii Neamului”, realizată în anii 1938-1939 la propunerea inginerului inspector general silvic Marin G. Georgescu, şeful Inspectoratului Silvic Focşani, cu concursul Marelui Stat Major al Armatei, precum şi Monumentul viu „Eminescu”, sădit în anul 1939 la poarta Someşului, la iniţiativa generalului Pion Georgescu, fost comandant al Diviziei 20 Infanterie din Târgu Mureş între anii 1937-1939.

Din stejar, stejar răsare, de la munte pân’ la mare...

Prin adresa nr. 3628 din 5 octombrie 1938, inginerul inspector general silvic Marin G. Georgescu¹, şeful Inspectoratului Silvic Focşani, trimitea şefului Marelui Stat Major al Armatei, următoarea propunere: „Bătăliile, care ne-au adus România Mare, de sine stătătoare, în hotarele ei fireşti s-au desfăşurat acum 22 ani, pe un front care se întinde de la mare şi până în regiunea Carpaţilor, cuprinzând o suprafaţă de circa 140.000 hectare.
 
Aceste bătălii s-au dat:
Sub ochii răposatului Rege Ferdinand, care se găsea la postul de comandă al armatei;
Sub ochii Marii Regine Maria, care îngrijea de cei căzuţi în luptă;
Sub ochii Principelui Moştenitor al tronului, Carol, care se găsea în primele linii, printre luptători.
 
La temelia Patriei noastre de astăzi stau osemintele a sute de mii de eroi, care şi-au dat sufletul fără murmur, pentru împlinirea datoriei supreme.
 

Locurile, unde «peste sângele curs din bietele trupuri ale celor ce ne-au iubit şi ne-au fost dragi», sunt astăzi râpi, prundişuri, terenuri improductive, acoperite cu pietrişuri, buruieni, unde pasc vitele.
 
Această crudă şi amarnică ofensă adusă memoriei celor căzuţi, prin moartea lor nobilă, nu mai trebuie să mai dăinuiască.
 
Pentru ca generaţii peste generaţii să poată păstra în suflet icoanele sfinte ale acelora care au deschis «trup de ţară nouă» trebuie să imortalizăm atât jertfele, cât şi locurile sfinte, unde acum 22 ani s-a desfăşurat «acţiunea poporului» care ne-a dat România Unită şi Eternă.
 
Semnul pentru imortalizarea Jertfei Eroilor cum şi «marcarea» locului unde s-a desfăşurat bătăliile ne-o dă Voievodul Ştefan cel Mare prin crearea pădurii «Dumbrava Roşie», care vorbeşte de secole de gloria acestui viteaz.
 
Pădurile sunt, prin urmare, adevăratele «Monumente vii» cu care noi, supravieţuitorii, putem eterniza evenimentele epocale: Jertfe şi locuri, arbori reprezentând o mică porţiune din veşnicie. Ei nu dispar dacă sunt bine îngrijiţi.

 
Aceste «semne naturale» întruchipează vrednicia, sacrificiul, credinţa şi datoria către ţară.
 
Călăuziţi de exemplul domnitorului Ştefan cel Mare şi pentru a imortaliza memoria celor care au ştiut să capete pe câmpul de onoare «cununa superbă a vitejiei» şi în acelaşi timp pentru a marca şi locurile, sfinţite prin moartea nobilă a sute de mii de eroi, urmează ca acest «front al Jertfei» şi în acelaşi timp şi al Victoriei să fie împădurit cu arbori, indicaţi de natura solului.
 
Pădurea creată va purta numele de «Pădurea Vitejii Neamului».
 
Această pădure va fi formată din 18 sectoare, fiecare sector fiind «un monument viu» ridicat în amintirea eroilor, sacrificaţi pentru îndeplinirea „destinului neamului”.
 
Denumirea acestor sectoare se află înscrisă în studiul alăturat.
 
Înfăptuirea acestei «păduri a Vitejiei Neamului» se poate face printr-o colaborare zi de zi între străjeri şi premilitari, din judeţele Ismail, Covurlui, Brăila, Râmnicu Sărat, Tecuci, Putna şi Bacău, care, cu hărnicie şi voie bună, vor înverzi şi deci vor imortaliza, pe vecie, acest front al Jertfei Neamului.
 
Prin înfăptuirea acestei opere de recunoştinţă naţională, demnă de suprema jertfă a celor căzuţi pentru iubirea de ţară sprijinim în cercul nostru de activitate sforţările înălţătoare a Societăţii «Cultul Eroilor», iar prin caracterul permanent al arborilor vom păstra vie amintirea celor care şi-au sacrificat viaţa pentru binele Patriei.
 
Până în prezent, s-au fixat locurile pentru sectoarele: Regele Ferdinand, Eroii Învăţători, Silvici şi Marinari.
 
Pentru restul sectoarelor, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a dispune să ni se indice locul unde urmează a li se destina terenul din frontul Jertfei, în funcţie de faptele istorice”².

Pădurea „Vitejii neamului” 

Jertfa neamului
 
„Trăim astăzi măreţia neamului: o ţară şi un stat de sine stătător în hotarele lui, în unitatea lui sufletească.
Datorăm această măreţie supremei jertfe a celor 800.000 de eroi, ale căror oase sunt presărate de-a lungul văilor, plaiurilor şi drumurilor noastre, pe toate câmpurile, în adâncurile Dunării şi ale pădurilor, prin multe colţuri de ţări străine, căzuţi vitejeşte în războiul cel sfânt din 1916-1918.

Suprema lor jertfă atinge în înălţime sacrificiul celor dintâi mucenici ai creştinismului. Ilustrăm această afirmare cu însăşi mărturia duşmanilor noştri.

«În apropiere de Braşov, o companie română luptă două zile şi, când duşmanul strecurat pe la spate dă atac să cucerească şanţul din care nu mai pornea nici o împuşcătură, găseşte 168 de cadavre cu mâinile încleştate pe 168 de puşti».
 
Corespondentul de război german Rosner scrie în faţa acestei zguduitoare tragedii cel mai desăvârşit epitaf:
«ACI SE ODIHNEŞTE O COMPANIE ROMÂNEASCĂ».
Duşmanii putuseră face pradă numai trupurile ostaşilor noştri viteji, nu însă sufletele celor vii.
(.....)
 
Lozinca «Pe aici nu se trece» a zdrobit lanţurile, toate lanţurile de robire milenară a neamului nostru, care a egalat în vitejie eroismul vechilor spartani, marcat de inscripţia de la Termopile: «Trecătorule, du-te de-i spune Spartei că noi am murit pentru patrie, supunându-ne legilor ei».
 
Cei 800.000 de mucenici ai noştri s-au jertfit supunându-se glasurilor, umbrelor şi icoanelor sfinte ale trecutului, care, din cenuşa mormintelor şi criptelor dumnezeieşti, trimiteau în clipele carnagiului de la Mărăşti, Mărăşeşti, Caşin, Oituz etc., toată cereasca lor binecuvântare şi tot îndemnul pentru îndeplinirea destinului neamului, în numele căruia au luptat şi s-au sacrificat şi ei.
 
Sufletele ostaşilor noştri, când totul părea pierdut, când «mormântul naţiei părea deschis», s-au unit într-o singură fiinţă: Fiinţa Neamului, deschizând prin sublimul lor sacrificiu, definitiva şi eterna noastră libertate.
 
Idealul neamului s-a împlinit, însă cu jertfa a 800.000 de mucenici.
 
«Hora Morţii» întinsă năpraznic şi viforos acum 22 ani, peste crestele Carpaţilor, pe dealuri şi şes în urma chemării înfiorătoare a Ardealului sugrumat: «Veniţi, dărâmaţi Carpaţii şi scoateţi-ne din lanţurile robiei, sau înălţaţi până la ceruri, un zid pentru a nu mai ajunge până la voi plânsetele noastre!» nu ar fi făcut atâta Jertfă, dacă nu era la mijloc «trădarea» tovarăşilor noştri ruşi, confirmată prin următorul ordin de zi, dat armatelor imperiale ruse din Dobrogea, de către generalul Zaharov, care începe aşa: «Ofiţeri ticăloşi şi soldaţi beţivi, ordon ca fuga ruşinoasă să înceteze imediat. Aţi fost trimişi aici, dacă nu să învingem, cel puţin să luptăm, iar nu să întrecem la fugă.»
 
Câtă deosebire între aceşti «tovarăşi» şi eroismul soldaţilor şi ofiţerilor francezi şi sârbi, jertfiţi pe pământul românesc, pentru ca astăzi să doarmă, aşa cum au luptat, umăr la umăr, somnul de veci, alături de camarazii lor români!
 
(....)
 
Astăzi, datorită eroismului ostaşilor noştri, hotarul despărţitor între fraţi nu mai sunt Carpaţii, ci Tisa şi Nistru, cu o frontieră de 2200 km pe apă şi 1200 km pe uscat, înglobând pe toţi românii, aruncaţi până acum 20 de ani, de împrejurări vitrege, sub multe stăpâniri.
 
Nu se putea să fie altfel, căci «la capătul unei răstigniri, stă întotdeauna o înviere!».

„Monumente vii” eroilor jertfiţi pentru întregirea neamului 

Trecutul nostru, fie îndepărtat, fie apropiat, trebuie să fie izvorul din care să ţâşnească virtuţile şi caracterele.
 
Pentru ca urmaşii să fie vrednici de înaintaşii lor, sacrificaţi pe altarul patriei, trebuie ca generaţie peste generaţie să aibă sădit în suflet trecutul neamului - legăturile de sânge, de suflet şi de ideal în tot ce a avut el mai mândru şi frumos, ca virtuţi, credinţă şi eroism, ca să putem privi cu încredere viitorul.
 
Prin perpetuarea acestor sfinte sentimente, afirmăm solidaritatea noastră cu trecutul, afirmăm mai departe tăria neamului şi afirmăm în acelaşi timp nobleţea unui popor, tânăr şi robust, care ştie să cinstească pe cei care şi-au dat sufletul, fără murmur, pentru împlinirea datoriei supreme.
 
Pentru aceasta trebuie să ţinem mereu trează «datoria de sânge», cunoscând că «sânge pe sânge naşte».
 
Într-o cuvântare rostită de I.P.S.S. Patriarhul Miron, a subliniat acest adevăr în termeni luminoşi: «Faptele eroilor să inspire generaţiilor neamului, de a le urma pilda, adică în momentele grele pentru ţară şi neam, de a-şi pune sufletul şi a-şi salva interesele neamului. Înaintaşilor nu le putem arăta o sinceră recunoştinţă pentru vrednicia faptelor, decât să le urmăm credinţa.»
 
Aceasta este «una din înaltele îndatoriri obşteşti» care revine supravieţuitorilor marelui război şi generaţiilor viitoare spre a fi pregătită, pentru a păstra neatins patrimoniul ce au moştenit.
 
(...)
 
Pentru ca generaţii peste generaţii să poată păstra în suflet icoanele sfinte ale acelora care, în încleştarea morţii, au deschis «trup de ţară nouă», trebuie să imortalizăm şi să marcăm atât jertfele, cât şi locurile sfinte unde acum 22 de ani s-a desfăşurat acţiunea poporului care ne-a dat România Unită şi Eternă.
 
Năştea întrebarea: care ar fi semnul pentru cinstirea eroilor şi marcarea locurilor sfinte unde s-au desfăşurat măreţia faptelor de arme, de acum 22 ani, pentru ca aceste îndatoriri obşteşti să strălucească statornic prin legenda veacurilor?
 
Când este vorba de o persoană care a adus servicii nepieritoare patriei sale, imortalizarea acestei glorii se poate face cu ajutorul unui monument sau statuie de piatră ori bronz.
 
Această reprezentare este suficientă deoarece prin executarea acestor lucrări de artă se pot reda complet trăsăturile şi înfăţişarea figurii persoanei ce se imortalizează.
 
Aceste lucrări: monumente, statui şi chiar mausolee nu pot reda şi nu pot concretiza întreaga acţiune a neamului în splendida ei măreţie.
 
Aceste semne imortalizează numai ceva, o picătură din eroismul şi vrednicia ostaşilor.
 
Trebuie ca lucrările pentru perpetuarea amintirii jertfelor şi marcării locurilor unde s-a desfăşurat acţiunea poporului să fie reprezentate printr-o întreagă lume vie, ca să poată încălzi sufletele urmaşilor şi să creeze în acelaşi timp acel sentiment de duioasă amintire a acelor sfinţi sacrificaţi pe altarul dragostei de pământ strămoşesc.
 
(...)
 
Pilda imortalizării jertfei eroilor, precum şi marcarea locului unde s-a desfăşurat acţiunea poporului ne-o dă Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Pentru a-l pedepsi pe Ioan Albert, regele Poloniei, care a intrat cu viclenie în Ţara Moldovei, după ce i-a sfărâmat întreaga oştire, în Codrul Cosminului, ca semn al victoriei şi ca marcare a locului unde s-au desfăşurat luptele, a însămânţat şi creat pădurea «Dumbrava Roşie», care vorbeşte de secole, prin foşnetul frunzelor, de gloria acestui viteaz Domnitor.
 
Pădurile sunt, prin urmare, adevăratele «monumente vii» cu care noi, supravieţuitorii, putem eterniza evenimentele epocale, jertfe şi locuri, arborii reprezentând o mică porţiune din veşnicie. Ei nu dispar dacă sunt bine îngrijiţi.
Aceste semne naturale întruchipează vrednicia, sacrificiul, credinţa şi datoria către ţară.
 
Cine n-a auzit de «Milenium» unguresc reprezentat prin arbori?

Pădurea „vitejii neamului” 

Călăuziţi de exemplul domnitorului Ştefan cel Mare pentru a imortaliza memoria celor care au ştiut să capete pe câmpul de onoare «Cununa superbă a vitejiei» şi, în acelaşi timp, pentru a marca şi locurile sfinte deasupra cărora, în înălţimea văzduhului, pluteşte vibrarea spiritului întreg şi luminos a acestor eroi ai neamului, pe care destinul a vrut să-i zidească la temelia României Mari şi Eterne, socotim ca un act pios şi o îndatorire obştească plantarea «Frontului Jertfei» unde au avut loc luptele viforoase în anul 1917, front ce se întinde de la mare şi până dincolo de Târgu Ocna, pe o lungime de peste 350 km, cuprinzând o suprafaţă de peste 140.000 ha (vezi schiţele).
 
Prin înfăptuirea acestei opere de recunoştinţă naţională, demnă de suprema jertfă a celor căzuţi pentru iubirea de ţară, sprijinim în cercul nostru de activitate sforţările înălţătoare ale Societăţii «Cultul Eroilor», care a întreprins lucrări pe cuprinsul ţării, în scopul comemorării celor mai buni fii ai Neamului.
 
Răspundem prin înfăptuirea acestei opere chemării înaltului preşedinte al Societăţii «Cultul Eroilor» când spunea: «Cugetă la mulţumirea sufletească ce-ţi stă la îndemână, când vei putea să zici că în locul în care a căzut un ostaş şi o viaţă de om s-a stins, ai înfipt şi tu un semn pentru cinstirea şi aducerea lui aminte».

Sectoarele «Pădurii Vitejii neamului» - o datorie de recunoştinţă naţională eroilor neamului  

Pădurea «Vitejii Neamului» care va înverzi toate terenurile din «Frontul Victoriei» în suprafaţă de circa 140.000 ha, dospite cu sângele mucenicilor noştri şi ai aliaţilor francezi şi sârbi, va cuprinde următoarele sectoare, fiecare sector fiind un «monument viu» ridicat în amintirea eroilor, sacrificaţi pentru îndeplinirea destinului neamului.
 
1. Sectorul «Regele Ferdinand», căruia i-a fost hărăzit să îndeplinească Idealul nostru Naţional prin foc şi sânge, prin suferinţe şi jertfe.
 
Urmând aspiraţiile Neamului, a luptat cu sine însuşi, a uitat originea şi legăturile sale familiale, s-a îndepărtat pentru totdeauna de prieteni şi afecţiunile sale din copilărie, a învins un Hohenzolern ducând armatele române la glorie, pentru a uni pe vecie, sub sceptrul său, toate provinciile române.
 
«Poporul Său, spune M.S. Regele Carol, care se găsea mobilizat sub arme, îi era preocuparea fără răgaz, în cugetarea sa zilnică. El mergea din divizie în divizie, din regiment în regiment, urmărea îndeaproape instrucţia trupelor, avea întotdeauna un cuvânt de încurajare pentru viteji. Nu mai aştepta rapoartele ierarhice, pentru propunerile de decorare. De îndată ce era la curent cu vreun fapt de arme, se şi grăbea să prindă pe piept decoraţia, acelui ce o merita.
 
Pretutindeni îmbărbăta, pretutindeni răsplătea.
 
Datorită acestor virtuţi, armata Sa a cunoscut cele mai mari culmi «de slavă războinică», asigurându-i triumful unirii tuturor românilor.»
 
De aici, ura neînfrânată a inamicilor poporului nostru împotriva PRIMULUI REGE AL TUTUROR ROMÂNILOR.
 
Se află înscrise în însemnările reginei Maria, această mărturisire: «Kaizerul, când era îmbătat de izbândă, strigase cu glas tare că regele Ferdinand va fi ultimul Hohenzolern care va şedea pe tronul României!»
 
Încă pe front fiind, a rezolvat greaua problemă agrară, primul pas pentru ridicarea puterii sătenilor noştri.
 
Istoria neamului îl numeşte FĂURITORUL UNIRII ŞI AL ROMÂNIEI MARI.
 
Cu cât va trece timpul, cu atât faptele acestui Rege vor străluci mai luminos, aşa după cum strălucesc prin negura vremurilor faptele măreţe ale marilor noştri voievozi.
 
Acest «monument viu» se va înălţa la Cosmeşti, unde gloriosul rege a stat zile şi nopţi întregi, sub bombardamentul inamicului, expunându-şi viaţa Sa, ca cel mai vrednic ostaş, pentru a imortaliza în felul acesta locul atâtor frământări de moarte şi viaţă, care au dus apoi la realizarea unităţii noastre naţionale.
 
2. Sectorul «Regina Maria», soţia şi sfetnicul cel mai strălucit al regelui Ferdinand. În anii 1914-1916 a stăpânit împrejurimile, impunând intrarea noastră în război, alături de aliaţii noştri fireşti.
 
«A militat în această direcţie cu toată acea perseverenţă, nemaiîntâlnită la vreo altă regină a veacurilor». O spune aceasta generalul Berthelot. A ţinut loc însemnat în ţara aceasta.
 
În 1916-1918 a ţinut în decursul bătăliilor, mereu aprinsă candela Nădejdilor Sfinte ale neamului. A fost ctitoarea războiului nostru.
 
De o voinţă de fier, care nu ştie ce-i şovăiala, a stat alături de regele Ferdinand în clipele cele mai pline de îndoială, dovedind intuiţia, în a scruta necunoscutele situaţiilor noi, elan şi mare credinţă în realizarea idealului naţional.
 
Subliniem acest adevăr: Când toţi nu mai credeau în minunea victoriei, când denigratorii idealului victoriei începuseră să-şi arate colţii, singură regina Maria, în modesta locuinţă de la Iaşi, îmbărbăta pe cei sceptici, dădea curaj demnitarilor şi influenţa pe luptătorii disperatei noastre cauze.
 
Figura Ei a fost complimentul complet al personalităţii Marelui Rege.
 
De numele Ei se leagă visul şi nădejdea poporului român.
 
Figura Ei se integrează epocii războiului.
 
A fost sufletul organizaţiilor dinapoia frontului, pe toate terenurile în toate direcţiile.
 
În spitalele din dosul frontului „a fost cu adevărat miraculoasă, în alinarea suferinţelor.
 
A legat rănile, a şters lacrimile, a înseninat sufletele.
 
Scrie: «Am văzut atâta suferinţă şi atâţia ochi răbdători, plini de durere. Toată lumea se bucură când mă vede: doctorii, surorile de caritate, răniţi. Toţi se simt mai puţin părăsiţi, mai puţin în primejdie, mai puţin nenorociţi când mă văd de odată printre ei.»
 
Era prima mână ce se punea pe fruntea răniţilor săi.
 
Nu arareori a fost pe front, până la linia întâi, până la observator, numind-o ostaşii «Doamna Victoriei Noastre.»
 
De aici adevărul că «regina Maria va fi socotită de istorie, obiectivă, drept una din cele mai mari suverane, ce le-a putut avea, spre norocul Ei, vreo ţară.»
 
Acest «Monument Viu» se va ridica pe partea stângă a Trotuşului, în dreptul gării Bâlca, pe locul căruia i se zice şi astăzi Palatul Reginei.
 
Vom marca acest loc numai cu arbori, care vor aminti în veci de numele Reginei Maria, care a creat istoria dar şi cu flori şi trandafiri în culoarea lor aprinsă, căci, ca poetă a florilor, i-au fost dragi, oriunde le-a întâlnit şi au fost şi tovarăşe de suferinţă.
 
3. Sectorul A.S.R. Principele Moştenitor Carol
  
Capul mişcării cercetaşilor înainte de război, operă mare şi nepieritoare transformată astăzi în Straja Ţării care, în numele lozincii «Muncă şi Credinţă pentru Ţară şi Rege» are îndatorirea de a consolida unificarea naţională făcută de generaţia de acum 20 ani.
 
Faptele de curaj, bărbăţie şi vitejie din timpul războiului când nu i-a rămas colţ nevăzut, neinspectat, ducându-se cu regele Ferdinand până la reţelele de sârmă din linia întâi de foc, îmbărbătând ostaşii şi găsind pentru fiecare ceva mai expresiv pentru ca să oprească, cu piepturile lor, uraganul vrăjmaşilor, cum este cazul bătăliei de la Hârja din judeţul Bacău, graţie căruia a asigurat triumful armatei române.
 
Alături de regele Ferdinand a întovărăşit paşii poporului spre culmile destinului său.
 
Refacerea armatei în partea a II-a a campaniei a fost încredinţată A.S. Principelui Carol.
 
În campania din Ungaria, a comandat în persoană Regimentul Vânătorilor de Munte, ducându-l la glorie.
 
A trecut cu perseverenţă peste toate obstacolele, pentru a ajunge să vadă întruparea şi mărirea ţării.
 
4. Sectorul A.A.L.L. Regale Principesa Elisabeta şi Maria
 
Care pe tot timpul războiului au fost nelipsite la activitatea şi munca desfăşurată de Regina Maria, vizitând pe soldaţi în spitale, legându-le rănile, ştergându-le lacrimile, înseninându-le, în felul acesta, sufletele lor sângerânde.
 
Se vede, din succinta expunere, că soarta ţării, destinele neamului, mărirea şi gloria armatei au fost strâns legate de destinele Dinastiei, care a format un trup şi un suflet cu vitejii neamului, care ne-au adus România Mare.
 
5. Sectoarele marilor patrioţi
 
Cronicarii, istoricii, scriitorii, bărbaţii de stat etc. Care, prin manifestaţiile lor au ţinut mereu vie flacăra gândului unirii, formând caractere şi canalizând toate energiile spre un singur ţel: realizarea idealului naţional.
 
6. Sectorul marilor comandanţi
 
Care au sufletul lor şi cu Sfânta Cruce, în frunte au dus armata noastră la biruinţă şi îmbărbătarea soldaţilor, cu care împărtăşeau toate greutăţile şi durerile războiului.
 
7. Sectorul aliaţilor
 
Drept pildă de recunoştinţă pentru jertfa ce au făcut, ajutându-ne la înfăptuirea visului nostru milenar, iar astăzi dorm în pământul românesc alături de camarazii lor eroi români.
 
Ca un simbol al recunoştinţei pentru aceşti fraţi, vom înverzi sectorul lor cu puieţi, ce vor răsări din seminţele ce le vom procura direct din scumpele lor ţări: Franţa şi Iugoslavia.
 
8. Sectorul mutilaţilor de război
 
Ca vie mărturie a sacrificiilor acestor «martiri pe picioare de lemn» cu trupurile schilodite în care trăiesc mari suflete. Ei sunt mucenicii datoriei, ca unii care şi-au lăsat pe câmpul de onoare fie mâinile, fie picioarele, fie ochii, rămânându-le doar inima să mai bată câtva.
 
Pe ei să-i stimăm şi să-i sprijinim!
 
9. Sectorul eroilor aviatori
 
Piloţii şi observatorii care înfruntau pe «Farmane» greoaie, urgia duşmanului, dând în văzduh lupte, de la avion la avion, de la echipaj la echipaj, de la om la om, prăbuşindu-se pe pământ, pentru ca sufletele lor să se înalţe şi mai sus în ceruri, cu aureolă de martiri.
 
10. Sectorul eroilor marinari, morţi la datorie, pe «câmpia de apă» pentru patrie, tron şi neam, găsindu-şi mormântul în fundul apei, acoperiţi de valuri, dobândind prin eroismul lor cununa superbă a vitejiei.
 
11. Sectorul eroilor silvici, ingineri, conductori, brigadieri şi pădurari, pentru care nu putem aduce un mai frumos şi nimerit prinos de recunoştinţă. Memoria sfântă a acestor slujitori ai pădurilor va stărui în pilda luminoasă, ca unii care au ştiut să se dăruiască morţii într-un suprem sacrificiu, pentru gloria eternă a neamului.
Şi freamătul frunzelor arborilor va reînvia amintirea atât de scumpă a acelora care găseau în pădure cel mai frumos tovarăş.
 
12. Sectorul eroilor învăţători, care au dovedit că, pe lângă rolul educativ şi naţional, în timp de pace, ştiu, în timp de război, să se jertfească în numele aceluiaşi ideal propovăduit elevilor de la înălţimea catedrei.
 
Noi nu putem îndeplini o datorie mai sfântă faţă de aceşti eroi decât ridicându-le «Monumentul viu» pe frontul unde şi-au jertfit viaţa, pentru a aminti generaţiilor de peste veacuri eroismul lor neînduplecat cu care a luptat pentru făurirea României Mari şi puternice de astăzi.
 
13. Sectorul eroilor medici, pentru jertfa eroică a îngrijirii ostaşilor răniţi şi bolnavi, căzând făcându-şi datoria străpunşi de duşmanul nevăzut: tifos exantematic, adus la noi de trupele ruse.
 
14. Sectorul cercetaşilor de război, copii plini de încredere şi avântul tineresc au fost în război la înălţimea morală a chemării lor. Au muncit la spitale, poştă, telegraf, mulţi căzând pe câmpul de luptă, fiind întrebuinţaţi chiar pe linia întâi ca agenţi de legătură.
 
Pe piepturile multora se observă cocardele naţionale, iar panglicile tricolore înfăşurau pălăriile de cercetaşi sau şepcile de şcolar.
 
Pe unele din aceste panglici sta scris: «Trăiască România Mare».
 
Din cei 2000 de cercetaşi mobilizaţi, cea mai mare parte şi-au dat, fără şovăială, trupurile lor fragede pământului ţării.
 
O parcelă din acest sector o vom destina cercetaşei Ecaterina Teodoroiu, care la început îngrijea de răniţii din Spitalul Târgu Jiu, iar apoi aproviziona pe trăgătorii noştri cu cartuşe, spre a rezista la podul de la Jiu, împiedicând intrarea inamicului în oraş.
 
Mai târziu, vedem pe această eroină gorjană, descendentă din pandurii lui Tudor, intrând în rândurile trăgătorilor noştri, căzând eroic după numeroase lupte, în tranşeele de pe Dealul Secului, în mijlocul plutonului ce-l comanda.
 
Pe terenul unde şi-a dat obştescul sfârşit, donat de inimosul Gicu Gorciu, se va ridica un colţ de pădure, în amintirea eroinei cercetaşe.
15. Sectorul surorilor de caritate, care în costum de infirmiere, îngrijeau şi vegheau, ziua şi noaptea, la capul celor greu bolnavi, alergau din cruce în cruce, prin cimitire punând flori pe mormântul celor căzuţi ca eroi pe altarul Patriei.
 
16. Sectorul voluntarilor de război, care porniţi din fundurile Siberiei şi Asiei ruseşti, au venit la noi dându-ne, în momentele de descurajare, acel sfânt prilej de înălţare sufletească din vara anului 1917, nemaiconsiderându-se ca făcând parte din armata cu care plecaseră ci ca ostaşi ai idealului românesc.
 
17. Sectorul I.O.V., ale căror răni, lacrimi şi dureri nu se pot vindeca. Orfani, au rămas pentru întotdeauna lipsiţi de dragostea părintească şi de sfatul acestora.
 
Brazda strămoşească şi căsuţa mică curată şi cu pridvor pe care s-au purtat soţii, părinţii şi bunicii, nu vor mai vedea niciodată dragostea celor dispăruţi.
 
18. Sectorul eroului necunoscut de oameni, ci numai de Dumnezeu, «acel copil al mamelor ţării noastre», el însuşi un simbol al sufletului şi spiritului de jertfă al neamului, îşi va avea monumentul său, spre a-şi dormi somnul de veci, pe frontul unde a căzut şi în mijlocul florilor de câmp.
 
În acest sector vom înscrie, pe teren, cu arbori inscripţia: «Pe aici nu se trece», iar alături două date tot din arbori, 1916-1918, spre a fi citit din generaţie în generaţie.
 
O parcelă din acest sector o vom planta cu mesteacăn, simbolizând eroismul Regimentului 32 Mircea, care în cămăşi albe, au dus lupte contra duşmanului, pentru ca vitejia acestor ostaşi să fie purtată de-a lungul veacurilor.
În această pădure a «Vitejiei Neamului» se vor aduna mamele, văduvele şi orfanii, şi printre coronamentele dese ale arborilor, îşi vor înălţa sufletele la cei pe care i-au iubit.
 
Tot aici d-nii învăţători şi profesori vor găsi mijlocul cel mai bun de a face elogiu martirilor, prin arătarea şiragului măreţelor lor fapte şi de a sădi în sufletele tineretului spiritul de sacrificiu şi abnegaţie al ostaşilor noştri, care au ctitorit măreţul edificiu de astăzi, care va străluci de-a lungul veacurilor.
 
Prin crearea acestui coridor verde vom slăvi memoria acelora care, sacrificându-se, ne-au asigurat stăpânirea terenului, din belşug stropit cu sângele lor, materializând prin arbori gândirea şi jertfa eroilor.
 
Tot prin aceste «monumente vii» vom lega faptele istorice ale eroilor cu natura.
 
Această pădure, formată din 18 «monumente vii» în suprafaţă de peste 140.000 ha, va spune urmaşilor:
a. Povestea zilelor îngrozitoare ale carnagiului din 1916-1918, când 800.000 de martiri au pus pecetea sângelui lor la temelia, în veci nemuritoare, a neamului românesc.

b. Va vorbi de înmormântarea, pentru totdeauna, a veacurilor de suferinţe, batjocură şi schingiuri a fraţilor din provinciile dezrobite.
c. Tot această pădure, prin ciripitul păsărilor, parfumul florilor de câmp, adierea vânturilor cu şoaptele nepătrunse, foşnetul frunzelor, va preamări faptele eroice ale celor ce ne-au dat România Mare.

Natura terenurilor cuprinse în «Pădurea Vitejii neamului» 

Cele 140.000 ha care vor forma pădurea «Vitejii Neamului» cuprind:
a. Prundişuri de râuri, râpi, terenuri degradate etc., care se vor împăduri conform legii ameliorării terenurilor degradate.
b. Terenurile arabile, unde se găsesc tranşee, guri de luptă etc., ele vor fi marcate prin arbori roditori ca nuci, meri, peri, cireşi, ce se vor pune în mod gratuit la dispoziţia proprietarilor, ei fiind produşi în pepinierele comunale, şcolare, jandarmăreşti etc.
c. Păduri degradate şi mutilate, cum aşa de sugestiv le numeşte distinsul inginer Cezar Cristea, se vor reface, iar acolo unde au fost defrişate, se vor crea din nou.

În această categorie, se cuprind pădurile devenite celebre ca: Răzoarele, Prisaca, Străjeasca, Doaga, Verdea, Hârja din sectorul superbelor victorii ale Măreştilor, Mărăşeştiului, Târgu Ocna, Oituzului.

d. De-a lungul frontului întâlnim şi păduri bine îngrijite şi bine conservate, în special în judeţul Bacău, căzând mai toate în zona de apărare naţională.

Înverzirea în întregime a «Frontului Jertfei» va face din râpile, terenurile degradate, albia râurilor, locuri de recreaţie, odihnă şi admiraţie a călătorului, precum şi de educaţie patriotică a generaţiilor viitoare.

Înfăptuiri 

Până în prezent (1938 – n.r.) s-au pus bazele următoarelor sectoare:
a. Sectorul «Eroilor învăţători» a cărui inaugurare a avut loc în ziua de 29 mai a.c.
b. Sectorul «Ferdinand I», creându-se în comuna Cosmeşti, pe locul unde a stat 8 zile sub bombardament, un parc frumos a cărui inaugurare se va face toamna aceasta, când parcul va fi complet terminat.
 c. Sectorul «Eroilor silvici» în comuna Furceni, unde s-au plantat 10 ha de teren cu stejar şi frasin din proprietatea statului.
d. Sectorul «Eroilor Marinei» înfiinţat la Tighina, plantându-se până în prezent 10 ha de teren degradat de către unităţile Bazei Navale şi Apărării Fixe.
 
(....)
 
Pe acest «Front al Jertfei» unde a curs din belşug sânge din trupurile celor ce ne-au iubit, se văd astăzi, după 20 ani de la război, râpi, torenţi, terenuri netrebnice, care ştirbesc din frumuseţea şi bogăţia ţării.
 
Demnitatea poporului nostru ne impune să nu mai lăsăm să mai dăinuiască o asemenea crudă şi amară ofensă adusă memoriei celor căzuţi şi locurilor sfinte, prin moartea lor nobilă.
 
Înverzirea acestui front se poate face cu munca tineretului şcolar care, încadrat în disciplina străjeriei şi alături de tinerii premilitari şi cu sprijinul autorităţilor locale, administrative şi filialele Societăţii «Cultul Eroilor», se va putea înfăptui într-un scurt timp această uriaşă operă de recunoştinţă naţională.
 
Acest tineret pe care îl va însufleţi iniţiativa d-lor comandanţi, în înfăptuirea acestei opere îşi va închina gândul curat, munca şi energia tineretului, unui singur ţel: «Patria recunoscătoare!»
 
Cu îndeplinirea acestei datorii şi obligaţii de recunoştinţă naţională, graţie cărei se vor pune în acelaşi timp în valoare râpile şi toate terenurile netrebnice, răspundem cu toţii până la unul înaltului gând regal care spune: «Unificarea naţională a făcut-o generaţia dinaintea voastră.
 
Consolidarea acestei unificări, voi, generaţiile care se ridică, aveţi datoria de a o îndeplini.
 
Iată bucuria Mea, văzând felul cum tineretul Meu, a răspuns la chemarea ce i-am făcut şi sub mândrele falduri ale drapelului Străjeriei, s-a înhămat la munca cea mare a României de mâine.
 
Acest viitor pe care voi, cei tineri, îl veţi făuri, este plin de jertfe; în tot cazul cere o muncă încordată şi o credinţă fără margini.
 
Dar dacă ea este adesea grea, ea trebuie făurită cu voie bună şi bucurie.
 
La noi nu există sentimente că te-ai jertfit pentru cauza ta, pentru neamul tău, ci numai bucuria nesfârşită că ai făcut un pas înainte şi ai înfăptuit ceva, în folosul obştei româneşti.
 
Această comunitate este una singură: România şi Neamul Românesc!»
 
Înaltul îndemn regal, de a servi interesul obştesc, prin munca zilnică, cinstită şi stăruitoare, trebuie să-l înscriem cu toţii împreună şi fiecare în parte, în inimile noastre şi să ne considerăm imediat mobilizaţi în slujba intereselor ţării, convinşi fiind că, prin munca fiecăruia dintre noi şi prin disciplina morală şi sufletească, vom crea viitoarei generaţii un viitor plin de bogăţie nesfârşită şi, în acelaşi timp, vom purta neştearsă, peste veacuri, amintirea celor ce cu sângele lor sfânt, au statornicit pentru vecie hotarele fireşti ale scumpei noastre Românii”³.
 
Cu adresa nr. 4930 din 16 decembrie 1938, inginerul Marin G. Georgescu transmitea Serviciului Istoric al Armatei din Marele Stat Major: „La nr. 1549 din 8 decembrie 1938: Am onoare a vă aduce la cunoştinţă că Inspectoratul Silvic Focşani este cu totul de acord cu justele d-voastră propuneri, privitoare la denumirea Sectoarelor Pădurii «Vitejii Neamului», ca fiind în conformitate cu faptele istorice.
 
În ceea ce priveşte stabilirea zonei celor 18 sectoare, cu onoare vă rugăm să binevoiţi a dispune, ca în timp util, să se figureze, de către Serviciul Istoric, pe schiţă de plan, toate aceste sectoare, urmând ca noi, prin inginerii silvici, să le aplicăm pe teren.
 
Pentru ca această măreaţă lucrare să servească tinerelor generaţii, ca cea mai înaltă şcoală de educaţie a Cultului Eroilor, spre a fi un necontenit îndemn pentru îndeplinirea datoriei şi iubirii pentru patrie, pentru neam şi pentru ţară, ne permitem a vă ruga să se dea ordine tuturor unităţilor din judeţele cuprinse în Frontul Jertfei, să colaboreze, atât la pregătirea materialului (pepiniere pentru producerea puieţilor) cât şi punerea în fapt a acestei opere, prin plantaţii, fiecare specialitate în sectorul său, contribuind cu braţele şi sufletul pus de înaintaşii lor, pentru păstrarea acestui sector.
 
Îndrumarea din punct de vedere tehnic se va da de către ocoalele noastre silvice, cele mai apropiate de sectorul respectiv”⁴.
 
Răspunzând adresei nr. 2278 din 30 ianuarie 1939 a Serviciului Istoric, cu adresa nr. 467 din 3 februarie 1939, şeful Inspectoratului Silvic Focşani preciza: „1. Sectoarele «Regele Ferdinand» şi «Eroilor Marinei» s-au fixat de noi pe alăturata schiţă de plan, primită pe lângă sus menţionata dvs. adresă. Lucrările silvice executate în aceste două sectoare sunt numai un început, urmând ca în viitor să se desfăşoare de-a lungul frontului, în limitele ce se vor fixa de dvs.
 
În Sectorul «Regele Ferdinand» s-a semănat în toamna anului 1938, cu ghindă, o suprafaţă de 20 hectare şi s-a plantat cu nuci o suprafaţă de 8 hectare iar în Sectorul «Eroilor Marinei» s-a plantat, cu diverse specii forestiere, o suprafaţă de 10 hectare.
 
Aceste lucrări executate sunt prin urmare numai un început, urmând ca în viitor să se continue cu împăduririle până la completarea suprafeţei sectoarelor, în limitele ce urmează a ni se indica de dvs.
 
2. Cu această ocazie, cu onoare comunicăm că, în toamna anului 1938, s-a plantat în comuna Urecheşti, judeţul Putna, o suprafaţă de 42 hectare, cu concursul străjerilor şi premilitarilor, noi intenţionând ca în această regiune să fixăm Sectorul «Principele Carol». Rămâne ca şi în această privinţă d-voastră să hotărâţi dacă este bună alegerea acestui sector, ori să se fixeze alt sector. Noi am figurat tot cu roşu punctul unde s-au început împăduririle celor 42 hectare.
 
Împădurirea «Frontului Jertfei», conform indicaţiilor d-voastră, vom căuta să o executăm cu concursul străjerilor şi premilitarilor spre a le servi ca cea mai înaltă şcoală a Cultului Eroilor şi, în acelaşi timp, să le fie şi un îndemn, pentru îndeplinirea datoriei şi iubirii pentru Patrie, Neam şi Rege.”⁵

Dobrogea recunoscătoare 

Personal, salut campania media generată de Antena 3 și subscriu inițiativei onorante a jurnalistului Adrian Ursu. Având în vedere datoria de suflet față de jertfa înaintașilor, se cuvine ca Liga Navală Română, precum și celelalte ligi și asociații de profil, în solidar cu Statul Major al Forțelor Navale și oficialitățile locale din județele Constanța și Tulcea și nu numai să identifice și să consacre o parcelă specială pentru refacerea Pădurii Eroilor Marinari, prin plantarea a 350 de stejari în memoria celor 17 ofițeri, 13 maiștri militari și subofițeri și 340 de sergenți, caporali și soldați marinari căzuți la datorie pentru înfăptuirea României Mari.
 
Exemplul vrâncenilor - și cel interbelic și cel actual - poate constitui o provocare și pentru noi.

Despre Marian Moşneagu 

Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul „Alexandru Ioan Cuza“y din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
                            

---

¹  Marin G. Georgescu era în 1925 censor la o societate de credit din Bucureşti. A manifestat un interes sporit în domeniul său de activitate, redactând mai multe lucrări pertinente pentru domeniul său profesional. După anul 1930 s-a mutat în Focşani, în anul 1938 fiind identificat ca şef al Inspectoratului Silvic Focşani. Apud Florin Dârdală, „Cum s-a scris, acum 70 de ani, Monografia judeţului Putna”, în „Focşanii”, nr. 121, ianuarie 2014, p. 17.
²  Arhivele Militare Române (în continuare se va cita A.M.R.), Fond M.St.M., dosar nr. 257/1930-1940, f. 39-40.
³  Ibidem, f. 42-51.
⁴  Ibidem, f. 60.
⁵  Ibidem, f. 63.

Citeşte şi:  

Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană

Interviu online cu comandor (r) Marian Moșneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblema, ci și un standard de viața“ (galerie foto)

Lumea marinarilor
 
Categorie Ziua Dobrogei