Tragedia din portul Călăraşi O navă militară scufundată

1912 a rămas în istoria tragică a navigaţiei mondiale drept anul teribilului naufragiu al luxosului pachebot britanic „Titanic”, în noaptea de 14 spre 14 aprilie, la prima sa cursă de la Southampton spre New York, la 400 Mm de Terra Nova (Newfoundland), în care şi-au pierdut viaţa 1.515 pasageri, din cele 2.224 de persoane aflate la bord.
 
Nici Marina Română nu a fost ocolită de ghinion. Astfel, după scufundarea şalupei „Trotuş” la Hârşova (17 septembrie) şi a bărcii monitorului „Lahovary” la Galaţi (6 octombrie), un alt eveniment nefast, petrecut pe 31 octombrie 1912 la Călăraşi, a adăugat noi victime la bilanţul sumbru al unei toamne cernite.
 

Catastrofa din portul Călăraşi

 
Cu privire la „Catastrofa din Călăraşi”, ziarul „Adevărul” consemna pe 1 noiembrie 1912: „Călăraşi, 31 octombrie. La ora 2 fără un sfert, intrând în port şalupa Teleorman, care transporta 50 de soldaţi grăniceri la Ostrov, s-a răsturnat înecându-se, chiar în faţa oraşului. S-au înecat 44 de soldaţi grăniceri, un caporal [Alexandru Tomoiu], mecanicul şalupei [Gheorghe Căpitănescu - n.n.] şi doi marinari. Amănunte urmează”.
 
Sub titlul „Teribila catastrofă din portul Călăraşi”, ziarul „Adevărul” de vineri, 2 noiembrie 1912, prezenta „Cum s-a scufundat şalupa Teleorman. Scene înfiorătoare din momentul catastrofei. Cum a murit mecanicul Căpitănescu. Convorbire cu plutonierul Talpeş. A cui e vina. Prin poştă, de la corespondentul nostru. Călăraşi, 31 octombrie. Astăzi, la ora 1.45 p.m., şalupa Teleorman, aflată în serviciul grănicerilor sub comanda plutonierului de marină Talpeş, a pornit spre Ostrov, având pe bord 56 persoane şi anume: plutonierul comandant Talpeş, plutonierul de grăniceri Udroiu Ion, mecanicul civil Căpitănescu, un caporal şi 47 soldaţi de grăniceri, precum şi 5 marinari. Grănicerii erau destinaţi a înlocui la Ostrov pe grănicerii ce se liberau.
 

Scufundarea şalupei

 
Lângă primele geamanduri aflate în dreptul Cotului Ţiganului, la 15 metri de ponton şi 100 metri de mal, voind să facă rondoul la stânga, vasul a oscilat şi puterea anaforului l-a împiedicat să revină în poziţie orizontală. Apa a început să intre în interiorul vasului pe ferestrele cabinelor iar soldaţii care toţi erau pe covertă, au fost trântiţi în partea stângă a vasului. Curenţii apei, care în acel punct este foarte puternic, a desăvârşit răsturnarea vasului, care s-a scufundat cu fundul în sus.
Alarma
 
Oamenii, aflaţi în prea puţin număr pe cheu la acea oră, precum şi copiii care aşteptau deschiderea şcolii [nr. 2 de băieţi - conform lui Nicolae Ţiripan] situată chiar pe malul Borcei, au auzit strigătele de disperare ale celor care se înecau. Imediat au plecat bărcile de lângă mal spre locul dezastrului, însă, fiindcă mergeau în susul apei, întârziau apropierea de şalupa scufundată.
 

Scene înfiorătoare

 
Soldaţii fiind târâţi de curent şi îngreunaţi de veşmintele grele de iarnă, s-au înecat mai înainte de a putea fi ajutaţi de bărci. Singura barcă condusă de Grigore Iancu, mecanicul şalupei Pescăriilor Statului, a reuşit să salveze vreo 5 marinari. Cu mare greutate au scăpat plutonierii Talpeş şi Udroiu Ion, trei soldaţi de grăniceri şi doi marinari.
 

S-au înecat în total 49 de oameni, între care şi mecanicul civil Căpitănescu. Acesta ştia foarte bine să înoate şi se menţinuse la suprafaţă, însă din cauză că s-au atârnat de el alţi doi naufragiaţi, a fost stingherit în mişcări şi s-a înecat împreună cu ceilalţi.
 

Catastrofa s-a petrecut în mai puţin de 8 minute. Măsurile de salvare

 
La orele 2 şi jumătate, vaporul Cernavodă, având pe bord pe domnii Neagoe Demetrescu, prefectul judeţului, colonel Negrutzi, comandantul Regimentului 5 Ialomiţa nr. 23, procurorul Ranetescu, judecătorul de instrucţie Paul Mironescu, căpitanul de grăniceri Nicolescu, căpitanul portului [Ion Rugină], precum şi mai mulţi avocaţi şi magistraţi, s-au îndreptat spre locul unde s-a produs catastrofa şi după o căutare de o oră, a reuşit să găsească şalupa care se afla la 5 metri şi jumătate sub apă.
 
La suprafaţa apei au ieşit capetele celor înecaţi, precum şi 20 raniţe. S-a comunicat telegrafic cazul autorităţilor militare superioare, pentru a se lua dispoziţii de anchetare a cazului, precum şi pentru aducerea de scafandri de la Constanţa şi Giurgiu. De asemenea, tot telegrafic s-a cerut venirea unui vas de salvare. S-au luat măsuri pentru pescuirea cadavrelor, dându-se ordin în acest sens comunelor din josul apei deoarece toţi oamenii se aflau pe covertă în momentul catastrofei şi cadavrele lor vor fi duse la vale de apă.
 

Convorbire cu plutonierul Talpeş

 
Am văzut şi vorbit cu plutonierul Talpeş, comandantul şalupei scufundate, care mi-a descris catastrofa după cum am relatat-o mai sus. Ne-a declarat categoric că nici un ofiţer de grăniceri nu i-a dat ordin câţi oameni să ia la bord şi că azi dimineaţă a dus la Ostrov 60 de oameni, între care şi pe locotenentul de grăniceri Vlad Victor, fără să se întâmple nici un accident. Ceva mai mult, chiar oscilaţiile vasului au fost foarte slabe şi la rare intervale. În momentul catastrofei el a căzut în apă şi părăsind cârma, s-a apucat de bordul vasului, iar când a ieşit la suprafaţă fundul vasului s-a suit pe el, împreună cu încă vreo 25 de soldaţi şi acolo şi-a scos mantaua. Apoi, văzând că vasul se scufundă, s-a aruncat în apă. Din greşeală s-a agăţat de o scândură, până a fost cules de o barcă. În privinţa vasului şi a maşinilor, spune că erau în perfectă stare de funcţionare.
 
Tot cam aşa declară şi soldaţii care au scăpat. Prin telegraf v-am transmis ieri numele celor scăpaţi şi al celor înecaţi. Din greşeală s-a trecut [Gheorghe] Leescu ca scăpat; acesta a murit, iar unul din cei scăpaţi este Ghiţă Petre. Până în momentul când scriu aceste rânduri, nici un cadavru nu a fost pescuit.

 

A cui e vina?

 
Publicul comentează în felurite chipuri această nenorocire grozavă, emiţând diferite păreri, din care cea mai apropiată de adevăr pare a fi aceea că autorităţile militare superioare sunt vinovate căci au permis transformarea unui vas de luptă în vas de transport.
 

Lipsa de ajutoare

 
S-a remarcat lipsa de ajutor, provenită din faptul că în port nu există nici un serviciu şi nici chiar o barcă de salvare, necum aparatele de sondare necesare în atari cazuri.
 

Doliu la Călăraşi

 
Oraşul întreg este sub impresia acestei nenorociri. Toate localurile publice au fost închise la orele 10, iar reprezentaţiile de teatru şi cinematograf suspendate în semn de doliu. Mâine va continua ancheta.
 

Numele victimelor

 
Călăraşi, 31 octombrie. Iată numele soldaţilor înecaţi prin scufundarea şalupei Teleorman: Nicolae Iancu, Apetrei Teodor, Surugiu Constantin, Fânaru Petrache, Mitrea Nicolae, Popovici Gheorghe, Sandu Nicolae, Chirea Dumitru, Guţă Ion, Tudorache Ion, Constantin Ion, Georgescu Simion, Leescu Gheorghe, Păunoiu Ion, Săndulescu Petre, Gheorghe Dumitru, Potarca Ion, Popovici Constantin, Manea Mihai, Panait Gheorghe, Sarapatin Constantin, Dumitru Gheorghe, Zimtea Ioan, Poli Natal, Edu Ion, Drăghiciu Gheorghe, Arsu Ilie, Vuică Alexandru, Aflorei Constantin, Casaru Ion, Cruceru Constantin, Petre A. Sofica Vasile, Popescu Constantin, Grigoraş Vasile, Trandaf Ion, Sârbu Ion, Voicu Florea, Purea Vasile, caporalul Tomoiu Alexandru, mecanicul civil Căpitănescu Gheorghe, precum şi trei marinari, ale căror nume ne scapă.
 
Au fost salvaţi plutonierul de grăniceri Udroiu Ion, plutonierul Talpeş, comandantul şalupei, soldaţii Berceanu Pavel, Ghiţă Petre şi Lazăr Gheorghe şi marinarii Orion şi Dragomir.
 
Vasul s-a scufundat la 150 metri de mal şi 300 metri de pod la un cot. Curentul puternic a făcut imposibilă salvarea; s-au cerut telegrafic scafandri din Constanţa şi Giurgiu pentru căutarea cadavrelor. Adâncimea apei la locul scufundării este de 8 metri. Mâine va continua ancheta“ (NIALTES).
 
Pe 1 noiembrie, trimisul special al ziarului „Adevărul” a transmis „Noi amănunte” de la Călăraşi: „Azi dimineaţă a sosit în port, venind din Giurgiu, remorcherul Dunărea, pus sub comanda dlui căpitan Niţulescu, împreună cu două pontoane special amenajate pentru operaţiuni de salvare. Se aşteaptă acum sosirea autorităţilor pentru continuarea cercetării. Nişte pescari au pescuit cu căngile cadavrele a doi grăniceri. Au sosit aici domnii căpitan Chiriac, comisar regal din Constanţa şi colonel Ştefănescu, comandantul Corpului Grănicerilor, care iau parte la facerea anchetei. Aflu că victimele groaznicului dezastru au fost aduse aici de la o graniţă din regiunea Carpaţilor pentru a fi transportaţi la Ostrov spre a întări graniţa dobrogeană.
 

Convorbire cu locotenentul Vlad

 
Am avut o scurtă convorbire cu dl. locotenent Vlad, comandantul local al grănicerilor. Foarte afectat de nenorocirea petrecută soldaţilor săi, domnia sa îmi spune că ieri dimineaţă a însoţit personal un alt transport de 45 soldaţi pe aceeaşi şalupă, fără să se fi petrecut nici cel mai neînsemnat accident. “La amiază, continuă domnia sa, am vegheat ambarcarea unui al doilea transport de 50 grăniceri. Comandantul şalupei n-a obiectat nimic contra numărului prea mare de oameni ce fuseseră îmbarcaţi pe şalupă.
 
«Cauzele nenorocirii, a încheiat dl. locotenent Vlad, sunt: supleţea construcţiei şalupei, violenţa curentului apei contra căruia ea n-a putut rezista şi neobişnuinţa oamenilor cu transportul pe apă, întrucât erau de la munte».
 
La locul catastrofei au plecat prefectul judeţului dl. Demetrescu, poliţaiul oraşului dl. Zguriadescu, căpitanul portului dl. Rugină şi alţii. Persoane competente spun că vina catastrofei cade asupra conducătorilor şalupei care au încărcat un număr prea mare de oameni şi n-au ţinut ordine pe bord pentru a nu se contrabalansa şalupa“ (Vyonne).
 
În ediţia sa de sâmbătă, 3 noiembrie 1912, ziarul „Adevărul” găzduieşte o nouă corespondenţă a trimisului special la Călăraşi: „1 noiembrie. Călăraşii ca şi toată ţara e sub impresia groaznicei catastrofe petrecută alaltăieri pe Borcea, în faţa portului acestui oraş.
 
Încă de dimineaţă cheul era inundat de lume; în port sosise venind din Giurgiu remorcherul Dunărea, pus sub comanda dlui căpitan Niţulescu, împreună cu două pontoane special amenajate pentru operaţiuni de salvare. Pontoanele şi remorcherul au ancorat chiar în punctul unde s-a înecat şalupa.
 

La locul catastrofei

 
O lotcă mică de pescari mă transportă de la malul apei, din dreptul barăcilor Pescăriilor la pontoanele ancorate. La locul catastrofei curentul e extrem de puternic; violenţa anaforului poartă lotca întocmai ca pe o coajă de nucă; priceperea lopătarilor însă învinge puterea apei şi ajung la bordul remorcherului Dunărea. Pe bord dl. prefect Al. Negutz-Demetrescu, poliţai Constantin Zguriadescu, Paul Teodoru, fost secretar general al Ministerului de Interne, Nicu Filitti, fost deputat (care fac în Călăraşi vizite electorale în vederea alegerilor), domnii Athanasiu şi Dimitriu din serviciul Pescăriilor Statului, Carol Kistenfeger, mecanic şef al Serviciului Hidraulic ş.a.
 

Scoborârea scafandrului

 
Se dispune coborârea în apă a scafandrului Iacob Ahmet spre a cerceta locul unde e depozitată pe fundul apei şalupa înecată. Pregătirile şi îmbrăcarea scafandrului se fac în mijlocul unei tăceri apăsătoare. La întoarcere el îşi dă raportul. Şalupa se găseşte în poziţie normală, pe pietrişul din fundul apei, la 8 metri adâncime; prova este înspre vale, probabil în timpul scufundării curentul apei i-a schimbat direcţia; e foarte puţin împotmolită; agăţat de şalupă nu se găseşte nici un om; un odgon gros de sârmă a fost legat de cârma şalupei ca să se poată face a doua zi mai cu înlesnire lucrările de salvare a vasului.
 

Cinci cadavre

 
Până la orele 4 jumătate cinci cadavre - patru soldaţi şi mecanicul - au fost scoase şi depuse pe malul drept al Borcei în faţa portului. Două santinele cu arma în mână îşi păzesc camarazii de până ieri. Acoperiţi cu rogojini de papură, cu hainele încă ude de apă, aşa cum au fost scoşi din apă, stau pe iarbă, sub sălcii, cadavrele nenorocitelor victime. Trei din cadavre care au fost pescuite dimineaţa au fost acoperite provizoriu cu pământ spre a fi păstrate până la găsirea tuturor celorlalte corpuri.
 

Convorbire cu un membru al Comisiei de anchetă

 
Din comisia de anchetă fac parte dl. amiral Nicolae Barbieri, dl. colonel Negrutzi, comandantul garnizoanei locale, dl. comandor Ion Spiropol, dl. căpitan Ciornei, dl. căpitan al portului Rugină Ioan, dl. Ștefănescu, comandantul Corpului de Grăniceri şi dl. căpitan Chiriac, comisar regal al Corpului de Armată. Comisia a luat depoziţiile tuturor martorilor şi celor salvaţi din catastrofă.
 
Am rugat pe un domn membru al Comisiei de anchetă care are cuvântul hotărâtor în această chestiune şi mi-a declarat, printre alte amănunte identice celor date de mine, că nu se poate imputa conducătorului şalupei că a luat prea mulţi oameni pe bord, deoarece în zeci de rânduri a mai transportat acelaşi număr şi mai mare, fără ca să se întâmple vreun cât de mic accident. Ce se poate imputa e că de ce a pus pe toţi oamenii pe covertă; de ce nu a vârât grănicerii în interiorul vasului în partea aşa numită cazarmă; şi rămâne a se stabili punerea oamenilor pe covertă; plutonierul Talpeş a făcut-o din propria sa iniţiativă sau a avut ordinul cuiva ca în transporturile de militari să nu îi pună în cazarmă. Şi în acest singur punct dacă nu cumva comisia va găsi alte lucruri noi, rezidă toată gravitatea şi toate responsabilităţile.
 
Continuarea operaţiilor de salvare a vasului
 
Mâine de dimineaţă vor începe operaţiunile de salvare a vasului. Scafandrul Iacob Ahmet a mai făcut două cercetări pe fundul apei spre a stabili precis poziţia şi situaţia şalupei. Pescarii lipoveni continuă cercetarea şi pescuirea cadavrelor celor înecaţi. Până acum au fost pescuite corpurile a şapte inşi. E vorba ca în dreptul locului unde şi-au găsit moartea atâtea tinere vieţi să se ridice o cruce comemorativă.
 
Nu s-a hotărât nimic privitor la înmormântarea victimelor; parte din familiile soldaţilor nici n-au cunoştinţă de nenorocirea întâmplată“ (I. Vyonne).
 
Luni, 5 noiembrie 1912, ziarul „Adevărul” relatează din nou despre „Catastrofa din portul Călăraşi”, informându-şi cititorii despre „Înmormântarea a 15 victime. Coroanele depuse. Continuarea cercetărilor”: „Călăraşi, 3 noiembrie. Astăzi a avut loc înmormântarea a 15 cadavre pescuite până acum din cele 49 victime ale catastrofei provocată de scufundarea şalupei Teleorman în ziua de 31 octombrie.
 
Încă de la ora 1 lumea se îndrepta spre port unde urma să se oficieze serviciul funebru şi de unde cortegiul trebuia să plece spre cimitirul oraşului. La orele 2 o mare mulţime de oameni se îngrămădise pe cheiul mic, înapoia unui careu format din soldaţi de infanterie, artilerie, cavalerie şi grăniceri, care au dat onorurile militare. În mijlocul careului, aşezate pe două paturi mortuare, se aflau cele 15 coşciuge care cuprindeau victimele teribilei catastrofe, aduse dinainte din Baltă cu vaporul Dunărea.
 
Cadavrele sunt ale mecanicului Căpitănescu Gheorghe şi ale grănicerilor Arsu Ilie, Voicu Florea, Drăghici Gheorghe, Dumitru Gheorghe, Manea Mihai, Brăescu Gheorghe, Nicolăiaş Iancu, Sarapatin Constantin, Pârvu Ion, Păunoiu Ion, Guţă Ion, Surugiu Constantin, Gheorghe Dumitru şi Caleiu Vasile. Coşciugele, toate la fel, sunt îmbrăcate în câte o bandă tricoloră aşezată în diagonală şi sunt acoperite cu flori aduse de public şi coroane depuse de autorităţi, de Ministerele de Război şi de Finanţe, de Prefectura de Ialomiţa, de Poliţia oraşului Călăraşi, de primarul oraşului, de garnizoana Călăraşi, de meseriaşi, de Marina Militară, Școala de Meserii, profesorii şi elevii Gimnaziului Știrbei Vodă, Liga Culturală, Secţia Călăraşi a Ofiţerilor de Rezervă, a Baroului avocaţilor, a Navigaţiei Fluviale Române, a căpitanilor vaselor de comerţ, a funcţionarilor din grefa Tribunalului de Ialomiţa etc.
 
La orele 3 s-a oficiat de protoiereul Alexandescu, secondat de preotul Iancu Popescu, un serviciu divin chiar în faţa locului catastrofei. După terminarea serviciului divin, dl. colonel Negruţi în câteva cuvinte mişcătoare arată că forţa naturii e mai presus decât a omului.
 
Dl. locotenent-colonel Boboc, delegatul Ministerului de Război, salută pe cei morţi şi termină zicând: «Rog pe Dumnezeu ca ţarina Patriei pentru care v-aţi dat viaţa să vă fie uşoară».
 
Mai vorbeşte directorul Prefecturii, dl. Niţescu, din partea judeţului. După aceasta coşciugele sunt puse în trei furgoane ale Regimentului 30 Artilerie şi transformate în care mortuare, îmbrăcate în negru, împodobite cu panglici tricolore şi trase de câte 4 cai. Sicriile sunt ridicate de soldaţi şi aşezate pe care, unul lângă altul. Panglicile sunt duse de soldaţi.
 
După cele trei care urmează toţi ofiţerii din garnizoană, tot publicul care a asistat la serviciul funebru, un pluton de grăniceri sub comanda locotenentului Vlad Victor, două companii de infanterie sub comanda căpitanilor Ionescu şi Floreşteanu, un escadron din Regimentul 5 Călăraşi, comandat de căpitanul Russu şi o baterie de artilerie, sub comanda căpitanului Erbiceanu.
 
Cortegiul parcurge cu mare greutate străzile Știerbei Vodă, Slobozia, Bucureşti şi Eliade Rădulescu. Aici, în fund în partea dreaptă, sunt săpate 7 gropi destinate a primi fiecare câte patru coşciuge, iar într-un colţ o altă groapă pentru mecanicul Căpitănescu Gheorghe.
 
Coşciugele date jos de pe care au fost aşezate pe marginea gropilor, binecuvântate pentru cea din urmă oară, apoi coborâte în gropi în plânsetele întregii asistenţe. S-a mai găsit un cadavru care a fost transportat la Baltă. Cadavrele ce se vor mai pescui vor fi îngropate rând pe rând.
 
Ancheta a fost întreruptă astăzi din cauza înmormântării celor 15 cadavre. Scoaterea şalupei se face cu foarte mare greutate din cauza forţei curentului produs de anafor, după declaraţiile făcute de mecanicul şef al Serviciului Hidraulic, care este însărcinat cu această operaţiune. Scafandrii care intră în apă au cu ei greutăţi de peste 100 kg pentru a avea stabilitate suficientă, curentul provocat de anafor fiind foarte puternic. Din această cauză unul dintre scafandri s-a îmbolnăvit.
 
Ținem să aducem aici mulţumiri domnilor Dumitriu, revizor şi Atanasiu, agent din Serviciul Pescăriilor Statului, precum şi domnului căpitan Niţulescu, comandantul vaporului Dunărea pentru bunăvoinţa ce ne-a arătat, dându-ne concurs în cercetările ce aveam de făcut în jurul acestei teribile nenorociri“ (P. Nialtes).
 
În ediţia sa de marţi, 6 noiembrie 1912, ziarul „Adevărul” anunţa la rubrica „Ultime informaţiuni” faptul că „Se afirmă că Regele a hotărât să se ridice un monument în onoarea soldaţilor înecaţi în Dunăre, în faţa portului Călăraşi, din cauza scufundării şalupei Teleorman. Pe acest monument se vor scrie numele soldaţilor morţi”.
 
Profund mişcată de această tragedie, soţia prefectului de Ialomiţa, doamna Theodora Negutz-Dumitrescu a donat 20 de lei în folosul văduvelor şi orfanilor rămaşi fără sprijin în urma victimelor catastrofei de pe Dunăre, făcând un apel călduros de a se veni în ajutorul lor“.
 

Reacţii legitime

 
Revenind asupra subiectului, ziarul „Adevărul” publică miercuri, 7 noiembrie 1912, articolul „Cine conduce flota de război”, căutând o explicaţie a cauzelor acestei tragedii. „Scufundarea şalupei Teleorman cu care iarăşi au pierit atâtea zeci de vieţi a pus la ordinea zilei felul cum e condusă flota noastră dunăreană şi maritimă.
 
Din toate părţile se ridică acuzaţii împotriva şi a incapacităţii şi a neglijenţei celor din capul ei. Fireşte că nimeni nu se va resemna după trei catastrofe consecutive, lăsând răspunderea asupra fatalităţii! Suntem obişnuiţi în zilele noastre ca tot efectul să-şi aibă cauza sa şi această cauză să o cunoaştem. De aceea ea va trebui bine stabilită. Suntem de asemenea obişnuiţi ca cei care ocupă posturi înalte să aibă şi răspunderea necesară. Iresponsabili nu pot fi cei din capul flotei de catastrofele ce se repetă.
 
Însuşi organul guvernamental Epoca a atacat uşurinţa şi neglijenţa ce a domnit în cazul privitor la şalupa Teleorman, cerând anchetă serioasă şi măsuri de îndreptare ce a luat“ (P.O.).
 
A doua zi, „Adevărul” a publicat sub titlul „Poliţia pe apă” un comunicat de presă lămuritor, dar insuficient de convingător, în opinia ziaristului: „În 1910 s-a dat o dezvoltare mai mare Corpului Grănicerilor, şi Ministerul de Război a crezut cu cale ca să însărcineze acest corp cu paza frontierei şi pe apă. În acest scop s-au pus la dispoziţia acestui corp patru şalupe militare de poliţie - Trotuşul, Vedea, Teleorman şi Argeş, pentru Dunărea de Sus iar pentru Dunărea de Jos vasul Fulgerul, Prutul şi patru şalupe automobile.
 
Toate aceste vase au fost vărsate de la Marina Militară la Grăniceri, constituind o unitate aparte, sub conducerea directă a grănicerilor şi sub denumirea de Compania grănicerilor de marină.
 
Aceste vase nu au nici o legătură cu Marina Militară, nici din punct de vedere al serviciului şi nici din acel administrativ, personalul recrutându-se din Corpul Grănicerilor.
 
Aceste detalii le-am dat în scopul de a se vedea că Marina Militară nu are nici un amestec în nenorocirile întâmplate şi convenim că o organizaţie defectuoasă există în Corpul Grănicerilor, cărora la drept vorbind nu li se poate pretinde să fie şi marinari. Anomalii de această natură mai vedem petrecându-se cu Inspectoratul Navigaţiei şi Porturilor şi cu această ocazie organizaţiile defectuoase făcute în pripă şi în interes pur personal.
 
Credem a ştie că Ministerul de Război actual va lua dispoziţii de îndreptare a stării actuale de lucruri, redând rolul poliţiei de apă Marinei Militare cum este logic şi cum de altfel o prevede şi legea organică a acestei arme, tot astfel şi Ministerul Lucrărilor Publice. Cu un cuvânt, să lăsăm pe fiecare la meseria lui”.
 
Analizând „Catastrofele pe Dunăre”, în ediţia de sâmbătă, 17 noiembrie 1912, D.C. afirmă că „Oricare ar fi comunicatul ce se va publica de către minister, cred că este necesar să se pună conducătorului Marinei Militare următoarele chestiuni:
 
1. S-a numit vreodată o comisie de ofiţeri care să stabilească la vasele Marinei câţi oameni şi câtă încărcătură poate lua un vas faţă de tonajul său, atât pe punte cât şi în cazarme fără a-i compromite stabilitatea? Și dacă s-a numit, să se publice tabloul încheiat de comisie, precum şi instrucţiunile ce s-au dat în această privinţă.
 
2. Piloţii comandanţi ai şalupei de la Grăniceri au fost examinaţi de vreo comisie înainte de a li se da comanda, asupra cunoştinţelor corespunzătoare acestei funcţii şi li s-a eliberat brevetul de comandă, aşa cum se face cu comandanţii vaselor statului de la Navigaţia Fluvială Română, Serviciul Maritim Român şi Serviciul Hidraulic?
 
3. În urma catastrofei de la Hârşova nu s-a văzut nevoia ca la comanda Companiei Șalupelor de la Grăniceri să se pună un ofiţer destoinic şi energic în locul actualului căpitan a cărui capacitate este îndoielnică?
 
4. Sunt vase în serviciul Marinei care au o greutate mai mare pe punte, de pildă pontoanele de torpile când sunt încărcate şi care, prin defectuoasa repartizare a greutăţilor şi neavând fundul gol s-ar putea răsturna la manevre pe valuri, periclitând personalul şi înecând un material destul de costisitor şi dacă sunt asemenea vase, ce măsuri s-au luat pentru a li se asigura stabilitatea pe viitor?
 
5. Se ştie că actualele canoniere tip Oltul au formă defectuoasă şi atât singure cât şi la transporturi din cauza remorcărilor luând bande pot să pună în pericol siguranţa personalului, producând noi catastrofe şi atunci ce măsuri s-au luat pentru a se satisface desele transporturi de trupe, când fondul pentru un vas de transport este înghiţit deja de un remorcher cu opt cabine (?) care este dat în construcţie de doi ani unui şantier din Linz şi până acum nu a sosit încă în ţară? (este vorba despre remorcherul Măcin de 212 tone, construit de Stabilimento Techino Triestino din Linz, sosit la Galaţi pe 22 decembrie 1912 - n.n.).
 
6. S-a semnalat ministerului că nu avem pontoane pentru transportul trupelor, căci cele actuale sunt vechi, dărăpănate iar unul din aceste specimene s-a înecat acum cinci ani când era la ancoră, având fundul putred?
 
Cred nimerit a se pune aceste chestiuni de a căror veracitate vă puteţi oricând încredinţa, deoarece este vorba de îngrijirea ce trebuie să o aibă acel ce poartă steaua de amiral (contraamiralul Sebastian Eustaţiu - n.n.) pentru a asigura viaţa personalului ce-i este subordonat şi cel pe care este obligat să-l transporte pe apă şi a garanta prin priceperea sa averea statului pe care o conduce şi o administrează.
 
Sunt sigur că răspunsul va întârzia sau nu va veni niciodată (sic!) căci toate aceste chestiuni sunt neplăcute aceluia care nu a găsit momentul oportun ca să hotărască ce măsuri trebuie luate.
 
Presa are toată dreptatea să ceară să se facă lumină, să se stabilească răspunderile, să se ştie în ce măsură autorităţile grănicerilor sau ale Marinei au vreo vină în toate aceste catastrofe care au costat atâtea vieţi scumpe. Oricare ar fi rezultatul acestor cercetări este de dorit mai mult devotament şi conştiinţă din partea şefilor Marinei şi ai grănicerilor care, după cât sunt informat, au alte preocupări şi interese, pentru a căror prosperitate îşi jertfesc timp preţios în care trebuie să se consacre numai intereselor curate ale armei.
 
O anchetă a dlui ministru (generalul de divizie Constantin Hârjeu - n.n.) ar descoperi multe, foarte multe dedesubturi interesante, cu privire la organizarea şi starea morală a acestor autorităţi, mai cu seamă în împrejurările critice în care ne găsim actualmente”.
 

In memoriam

 
Conform reputatului cercetător călărăşean Nicolae Țiripan, la iniţiativa Ministerului de Război, în anul 1913 în parcul de pe malul Borcei a fost realizat de către sculptorul Gheorghe Boboc, un monument comemorativ în memoria victimelor de pe şalupa „Teleorman”, scufundată în Dunăre, la punctul Țiganca.
 
Îndepărtat în perioada comunistă, după 1990 monumentul, arhicunoscut drept „Crucea Marinarilor”, a fost reamplasat pe soclul iniţial. La Ziua Eroilor şi Ziua Marinei Române aici au loc ceremoniale militare şi religioase de pomenire a celor care şi-au aflat sfârşitul tragic în apele Dunării.
 
Bibliografie:
1. „Monografia municipiului Călăraşi”, coordonator: Nicolae Țiripan, Piteşti, Editura Pământul, 2010
2. Nicolae Țiripan, Nicolae Riglea, „Cartea Eroilor Călărăşeni”, Bucureşti, 2010
3. „Dicţionar enciclopedic de marină”, ediţia a II-a revăzută şi adăugită incluzând DEM-I/2006 şi DEM-II/2008, coordonator: comandor (r) Anton Bejan, redactori: contraamiral (r) Raymond Stănescu, comandor (r) Neculai Pădurariu, comandor dr. Marian Moşneagu, dr. Carmen Atanasiu, comandor (r) Ovidiu Victor Ionescu, comandor (r) Paul Ionescu, Bucureşti, Editura Semne, 2010
4. Comandor dr. Marian Moşneagu, „Eroii Marinei Române”, Buzău, Editura Alpha MDN, 2009
 
Sursa foto: „Crucea Marinarilor”: Florin Rădulescu
 
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân“ (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 
Comandorul (r) Marian Moşneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană
 
Interviu online cu comandor (r) Marian Moşneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemã, ci şi un standard de viaţã“ (galerie foto)

Lumea marinarilor
 
Catastrofa de la Hârşova Armata Română, în doliu