Un decembrie îndoliat (I) Digul morţii (galerie foto)
Un decembrie îndoliat (I): Digul morţii (galerie foto)
07 Dec, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
5167
Marime text
O tragedie de proporţii, precum cea a cargoului ,,Sadu”[1], nu poate şi nu trebuie să rămână doar o pagină cernită în istoria navigaţiei româneşti ci, ar trebui să devină, obligatoriu, o temă de studiu, de analiză cauzală şi de meditaţie profundă pentru toţi cei care au optat pentru această greu încercată profesie, plină de riscuri, în orice situaţie. ,,Din 1988, în 21 ani, până în anul 2009, s-au pierdut18 nave din cauza neîndeplinirii condiţiilor ,,de bună starede navigabilitate”: 1988, 2 decembrie,nava ,,Sadu” (4.737 tdw) s-a zdrobit pe stabilipozii digului de Nord al portului Constanţa, sub privirile năucite ale unor ,,salvatori” (printre care şi un amiral) care, de la un post sigur de pe dig, în inconştienţa lor lipsită de răspundere, faţă de vieţiile oamenilor de la bord, au interzis, prin ordin, abandonarea navei în timp util, cu câteva momente înainte de pierderea acesteia. Au pierit 15 membri ai echipajului din cei 28, în frunte cu comandantul, căpitanul de cursă lungă Sergiu-Lucian Grigorescu.”[2] – constată cu amărăciune în Memoriile sale clc Nicolae Romulus Moise.
Şi cum să nu rămâi fără cuvinte în faţa unei asemenea fatalităţi, când bilanţul naufragiului este înfiorător: 15 victime, dintre care6 înecaţi aveau vârste între 20 şi 29 de ani; 8 victime, cu vârste între 30 şi 39 de ani şi una, între 40 şi 49 de ani; unul era căsătorit şi avea trei copii, doi cu doi copii şi trei, cu un copil; doi căsătoriţi, neavând copii şi 5 necăsătoriţi. 10 erau constănţeni, 2 bucureşteni, unul din Ploieşti şi altul din Roman.[3].
Fără să fac un titlu de glorie din aceasta, am fost primul autor român care am prezentat, în 2006, în volumul ,,O istorie tragică a Marinei Comerciale Române”[4], exclusiv pe baza documentelor de arhivă, identificate, ca printr-o minune, varianta oficială a anchetei şi verdictul final al autorităţilor.
Readuc în discuţie acest subiect pentru că, după trei decenii de la tragicul eveniment, trebuie să-i comemorăm pe cei plecaţi dintre noi din cauza nu a luptei cu stihiile naturii şi nu numai cu marea, cum s-ar crede cât, mai ales, condamnaţi şi învinşi de prejudecăţile, orgoliile şi ignoranţa unor vremelnici diriguitori ai epocii. Întrebarea legitimă care se pune este dacă astăzi suntem mai pregătiţi decât au fost autorităţile în drept în acel cernit început de decembrie 1988. Din păcate, (aproape) nimeni nu mai vorbeşte despre această catastrofă. A avut sau mai are cineva dintre cei datori, prin natura atribuţiilor funcţiilor în care se aflau, să-i salveze pe confraţii de breaslă, aflaţi într-o situaţie limită, vreo urmă de regret sau mustrări de conştiinţă?Tăcerea multora este impardonabilă, chiar şi astăzi, după 30 de ani de libertate. De care ei, cei 15 dispăruţi în valuri, n-au mai avut parte...
Ultimul voiaj
Conform raportului Căpităniei Portului Constanţa, cu nr. 5137 din 12 decembrie 1988, întocmit de căpitanul portului Constanţa, clc Corneliu Idu, ,,Nava ,,Sadu” sub comanda c.l.c. Grigorescu Sergiu – în dimineaţa zilei de 1 decembrie 1988, ora 06.30 părăseşte portul Galaţi în balast – cu destinaţia Constanţa, în rada căreia soseşte şi ancorează la data de 1 decembrie 1988, ora 22.30.
Componenţă echipaj:
1. Grigorescu Sergiu - comandant
2. Roibu Sorin – căpitan secund
3. Rotaru Dănuţ – ofiţer cart punte
4. Gâdei Mihai – ofiţer cart punte
5. Toma Aurel – şef mecanic
6. Bogai Nicolae – şef mecanic secund
7. Helici Dănuţ – ofiţer cart maşini
8. State Iorgu-Sergiu – ofiţer cart maşini
9. Ceauşu Cristian – ofiţer electrician
10. Şerban Pavel – lemnar bord
11. Preda Adrian – şef timonier
12. Simion Dumitru – timonier
13. Gheorghiu Ştefan – marinar
14. Şeuleanu Laurenţiu – marinar
15. Oprescu Ion - strungar
16. Pantelimon Valeriu – ajutor mecanic
17. Gîrbă Marius – electrician
18. Suliman Negeadin – motorist
19. Nicola Marian – motorist
20. Gane Cetin – motorist
21. Spaghias Artur – motorist
22. Vasile Nicolae – brutar
Caracteristici tehnice:
Armator: I.E.F.M. ,,NAVROM” Constanţa
An construcţie - 1976 - Şantierul Naval Brăila
Lungime - 106 metri
Lăţime - 15 metri
TRN - 1748 T
TRB - 3532 T
Dw. - 4690 T
După ancorare, contrar instrucţiunilor în vigoare, nava ,,Sadu” nu informează Căpitănia Port Constanţa de coordonatele locului de ancorare şi nici de sosirea la radă (?!?).
Previziunile meteorologice din ziua de 2 decembrie 1988, conform buletinului meteo transmis de tovarăşul Musteţea - Centrul Meteo Constanţa, erau următoarele: Constanţa - vânt SE cu 8 m/sec - marea gradul 3 - vizibilitate 8 km; Mangalia - vânt SE cu 4 m/sec - marea gradul 2 - vizibilitate 10 km; ,,Gloria” - vânt din E cu 13 m/sec - marea gradul 4 - vizibilitate 10 km.
Partea I - aviz - vânt din sector E cu intensificări la.....
Partea I - situaţia sinoptică din 02.12.1988 ora 00.00 U.T.C.
Depresiune 994 mb - 42° N-08° E - deplasare NE
Maxim 1024 mb - 52° N30° E - staţionează
Prognoza valabilă 12 ore: Vânt din E cu 4-6 intensificări.
În continuare, 12 ore similar - marea gradul 3-4-5 şi, în continuare, similar - vizibilitate 1-5 mile - în continuare similar.
Către orele 13.20, comandantul DedeMihai, şeful Secţiei Pilotaj şi Nave Portuare, a anunţat Serviciul operativ al Căpităniei Portului Constanţa că nava ,,Sadu” ar fi în dificultate undeva, în zona capului digului de larg.
Imediat după sesizare, căpitanul şef de port s-a deplasat în zona capului digului de larg şi, aproximativ la orele 13.30, s-a constatat că nava ,,Sadu” era lovită cu violenţă de stabilopozi pe toată lungimea navei, bordul babord, având înclinare de 10-15°; în momentul în care nava era lovită de val, această înclinare creştea până la circa 20-30°.
Locul de eşuare al navei se află la aproximativ 750 metri de capătul digului de larg, iar nava era orientată cu prova spre Nord.
Odată cu căpitanul şef de port, la locul evenimentului a ajuns contraamiralulGheorghe Anghelescu[5], şeful Departamentului Transporturilor Navale, acestea fiind primele persoane care au intrat în legătură cu nava.
Numai în acest moment, comandantul navei ,,Sadu” a luat legătura radio prin VHF, în canalul 67, cu căpitanul şef de port.
Imediat după sosirea la faţa locului, au fost dirijate spre locul evenimentului remorcherele ,,Zimbrul-3”, ,,Alexandria-4” (care au părăsit nava ,,Tomis”, la a cărei manevră participau), ,,Viteazul” şi ,,Hercules”, care se aflau acostate în danele de aşteptare din port, precum şi nava ,,Orion” – proprietatea PETROMAR, care se afla în zona capului digului (a se vedea raportul comandantului navei ,,Orion”).
Ora 13.23 – Comandantul navei ,,Orion” este dirijat să se apropie de nava ,,Sadu” şi să-i dea remorcă.
Nava ,,Orion” şi remorcherul ,,Viteazul” au încercat să se apropie de nava ,,Sadu” la locul de eşuare, pentru a da remorcă.
Datorită înclinării foarte mari a navei ,,Sadu”, echipajul nu a mai putut interveni eficient pentru legarea remorcii.
Ora 13.40 – Se raportează evenimentul în conformitate cu Ordinul adjunctului ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor - şef al Departamentului Transporturilor Navale, contraamiralul Gheorghe Anghelescu, nr. 107 din 16.01.1987, către organele de stat şi partid, forul tutelar şi organele de procuratură.
Ora 14.05 – S-au alertat pompierii militari şi civili pentru participarea la salvarea echipajului cu scări telescopice (soluţia a fost sortită eşecului, vântul deosebit de puternic şi în rafale fragmentând scările telescopice, care erau din star inadecvate unei asemenea intervenţii – n.a.).
Nava anunţă că are inundată magazia 3 şi că pătrunde apă în compartimentul maşini, nivelul acesteia fiind în continuă creştere. În compartimentul maşini funcţionau două Diesel generatoare şi pompele de evacuare a apei.
Ora 14.45 – Nava anunţă înclinare în bordul babord (spre cheu) circa 40°.
Ora 15.10 – Comandantul anunţă că nu se mai poate circula pe navă datorită înclinării - echipajul fiind adunat în bordul tribord la nivelul comenzii.
Ora 15.15 – Prin cabinetul şefului Departamentului s-au făcut intervenţii la Ministerul Apărării Naţionale pentru aprobarea de participare la operaţiunea de salvare a echipajului a elicopterelor militare de la baza Tuzla.
Ora 15.37 – A fost anunţat Spitalul Port pentru trimiterea de urgenţă a echipajelor specializate în prim ajutor.
Ora 15.40 – Elicopterul militar şi elicopterul care deserveşte PETROMAR Constanţa şi care se află parcat tot la baza Tuzla, sosesc în zonă.
Ora 15.45 – Este contactat inginerul Izet de la I.E.P. – M.T.Tc. pentru pregătirea şi deplasarea la locul evenimentului a unui număr suficient de proiectoare pentru iluminat.
Ora 15.50 – Nava se redresează aproximativ pe chilă dreaptă, după care începe să se scufunde cu pupa, până când apa a ajuns la nivelul punţii etalon – moment în care echipajul a sărit în apă iar nava s-a răsturnat spre tribord, scufundându-se.
Ora 16.02 – Nava este scufundată, echipajul aflându-se în apă şi încercând să se salveze spre dig.
Ora 16.10 – Remorcherul ,,Lebăda-2” este dirijat spre locul sinistrului pentru participarea la acţiunea de salvare a echipajului. Această navă revenea din marş, din zona platformelor de foraj şi a primit ordin să execute misiunea de salvare şi căutare a echipajului.
Ora 16.45 – Se anunţă la locul evenimentului că au fost salvaţi 6 membri din echipaj.
Ora 16.50 – A fost alertată Marina Militară (locotenent major [Dănuţ-Cătălin] Pocneţ), care trimite la locul evenimentului o grupă militară cu echipamentul necesar intervenţiei.
În continuare, se fac eforturi de către remorcherele şi echipele de intervenţie aflate la faţa locului pentru salvarea supravieţuitorilor. La operaţiunea de salvare/căutare a echipajului au participat următoarele forţe: ,,Galaţi-4”, ,,Orion”, ,,Alexandria-4”, ,,Zimbrul-3”, ,,Pilot-1”, ,,Lebăda-2”, ,,Vega”, ,,Ocniţa”, ,,Viteazul”, ,,Hercules”, ,,Sirena-7”, ,,Sirena-11”, ,,Sirena-2”, ,,Sirena-3”, ,,Rovinari-18”, ,,Rovinari-20”, ,,Rovinari-24”.
Echipe de intervenţie formate din militari ai Marinei Militare, pompieri militari şi civili şi salariaţi ai I.C.H. au controlat toată noaptea de 02/03.12.1988 în zona digului de larg – digul Sud Agigea – Portul Constanţa Sud.
Trupele de grăniceri au fost instruite să supravegheze cu atenţie zona litoralului.
Ora 18.00 – Remorcherul ,,Lebăda-2” aduce în faţa sediului Căpitănei Port Constanţa un supravieţuitor.
Ora 18.45 – Remorcherul ,,Zimbrul-3” aduce la remorcă o barcă pneumatică (proprietate a Marinei Militare), de care era agăţat un cadavru.
Ora 19.35 – Pilotina aduce o plută, de care era legat un cadavru.
Ora 20.50 – Remorcherul ,,Zimbrul-3” raportează descoperirea unui cadavru.
Ora 20.58 – Remorcherul ,,Galaţi-4” raportează descoperirea unui alt cadavru. Se încearcă recuperarea lor cu ajutorul celor două remorchere şi a pilotinei.
Toate navele cooptate acţionează în continuare pentru căutarea şi salvarea eventualilor supravieţuitori.
Ora 21.45 – Pilotina recuperează un cadavru.
Ora 21.48 – Remorcherul ,,Viteazul” recuperează un cadavru.
Ora 22.10 – Şalupa militară 575 recuperează un cadavru.
Ora 22.30 – Nava militară ,,Emil Racoviţă”, aparţinând Unităţii de Scafandri, se deplasează spre zona litoralului.
Ora 22.32 – Pilotina soseşte în faţa sediului Căpităniei, având la bord un cadavru, care a fost identificat ca fiind al comandantului Grigorescu Sergiu.
Ora 23.20 – Şalupa militară nr. 575 acostează la dana din faţa sediului Căpităniei portului, având la bord trei cadavre – unul dintre ele fiind identificat drept şeful mecanic Toma Aurel.
Ora 23.45 – La condiţiile în care vizibilitatea a scăzut sub 20 metri din cauza ceţii dense, căpitanul şef de port ordonă tuturor navelor care participă la operaţiunile de cercetare, căutare şi salvare să ancoreze în siguranţă în rada interioară şi să rămână pregătite pentru reluarea operaţiunilor, imediat ce condiţiile vor permite.
Se menţine legătura radio cu navele aflate în rada portului, care comunică permanent condiţiile hidrometeorologice, precum şi dacă observă ceva deosebit în zonele proprii de ancoraj.
În acelaşi timp, se continuă căutarea pe digul de larg şi pe digul de Sud de către echipele de intervenţie specializate de la uscat.
Ora 02.15 – Condiţiile de vizibilitate se îmbunătăţesc şi, din dispoziţia căpitanului şef de port, se reia acţiunea de cercetare, căutare şi salvare de către nave.
Ora 08.00 – Remorcherul ,,Viteazul” recuperează un cadavru, care este transportat la m/n ,,Emil Racoviţă” de către barca pneumatică ,,Bombard”. Un grup de militari din Marina Militară, un grup de pompieri militari şi un grup de pompieri civili continuă cercetarea pe dig la stabilopozi.
Ora 08.25 – Comandantul navei ,,Emil Racoviţă” avizează că (sic!) cadavrul recuperat de remorcherul ,,Viteazul” este identificat ca fiind al motoristului Nicola Marian.
Ora 10.50 – Remorcherul ,,Sirena - 7” găseşte la digul de Sud în dreptul macaralei plutitoare două cadavre.
Ora 12.00 – Cadavrele sunt transportate cu ,,Bombard” la nava ,,Emil Racoviţă”.
Ora 12.03 – A fost degajat din stabilopozi, în zona sinistrului, corpul unui tânăr, lovit la cap, decedat, de asemenea şi cadavrul motoristului Suliman Negeadin.
Ora 12.15 – Din cauza înrăutăţirii condiţiilor meteo, vânt W/SW forţa 6 spre 7, se sistează operaţiunile de căutare, remorcherele care participă la căutări ancorând la adăpost.
Ora 18.20 – Având în vedere timpul nefavorabil, remorcherele participante la operaţiunile de cercetare/căutare/salvare sunt retrase şi acostate în port.
Navele de mai sus au efectuat cercetare şi căutare, având repartizate zone de patrulare în perimetrul: rada interioară, dig larg, dig Sud, dig de Est, intrare port şi la Sud de digul de Sud în zona Eforie.
Ora 03.30 – Remorcherul ,,Hercules” comunică că a observat pete de motorină în zona naufragiului.
Ora 08.00 – Un grup de militari din Marina Militară, un grup de pompieri militari şi un grup de pompieri civili continuă cercetarea pe dig, la stabilopozi.
Ora 08.30 – Remorcherele ,,Petromar”, ,,Lebăda-2”, ,,Ocniţa” şi ,,Vega” primesc ordin să întrerupă acţiunea de căutare şi să se retragă în port la baza ,,PETROMAR”, urmare a solicitării întreprinderii pentru efectuarea unor operaţiuni urgente la platformele de foraj.
Ora 10.20 – Nava militară ,,Grigore Antipa” iese cu scafandrii la digul de larg, în zona scufundării navei ,,Sadu”.
Ora 10.30 – Se cere aprobarea pentru două elicoptere pentru patrulare şi căutare.
Ora 10.40 – Se ţine legătura radio permanentă cu forţele de căutare şi salvare de la uscat din zona digului de larg şi cu toate navele care execută această operaţiune.
Ora 11.00 – Se solicită trimiterea pe digul de larg a unei macarale şi a unei maşini de pompieri.
Ora 11.20 – Se comunică participarea la operaţiunile de căutare şi a şalupei S.M. 170.
Ora 12.20 – Se raportează la Comitetul Judeţean de Partid, în atenţia tovarăşului prim secretar(Mihai Marina– n.a.), că acţiunea de cercetare/căutare şi salvare continuă intens cu toate forţele disponibile.
Ora 17.00 – Se întrerupe operaţiunea de căutare de la capul digului de larg şi de asemenea, operaţiunile de căutare pe mare, odată cu lăsarea întunericului.
Ora 17.50 – Navele care au participat la acţiunea de cercetare şi căutare primesc ordin să întrerupă activitatea şi să se retragă în port.

Ora 09.45 - Remorcherele ,,Viteazul” şi ,,Hercules” ancorează datorită ceţii dense.
Ora 10.30 – Prin Cabinetul şefului Departamentului Transporturilor Navale se solicită ministrului Apărării Naţionale aprobarea pentru intervenţia elicopterelor militare de la Tuzla în operaţiunile de cercetare şi căutare pe mare; aeroportul Tuzla informează că acestea vor decola când condiţiile meteorologice vor permite.
Ora 12.30 – Scafandrii militari efectuează cercetări între dig şi epavă.
Remorcherele ,,Hercules” şi ,,Viteazul” au reînceput cercetarea în zonă, condiţiile hidrometeorologice permiţând aceasta.
Ora 12.40 – Căpitanul de rangul 3 Cornel Mihai[6]de la Grupul de Scafandri militari comunică că lângă insuliţa de la PTM (zona ,,Fucsia”) au fost găsite cinci rame, o centură de salvare, un pachet de rachete semnalizare – care au fost preluate de G.I.S.M. (Grupul de Intervenţie şi Salvare Maritimă – n.a.) (tov. Bădescu).
Ora 13.30 – Remorcherul ,,Viteazul” fiind în patrulare, la 2 Mm travers de cap Tuzla, nu are nimic deosebit de raportat; condiţiile hidrometeorologice observate de navă sunt: vânt din sector Sud – 7 m/sec., marea gradul 3, vizibilitate 6 cabluri.
Ora 14.30 – Remorcherul ,,Viteazul” comunică: de la Mangalia 2 Mm de coastă / 3 Mm intrare far Mangalia, nimic deosebit, vânt din Sud, 6 m/sec., marea gradul 3, vizibilitate 2 cabluri.
Ora 14.45 – Cele două remorchere salvatoare ,,Hercules” şi ,,Viteazul” primesc ordin să revină în patrulare spre Constanţa.
Ora 14.50 – Scafandrii militari localizează poziţia epavei şi o marchează, legând o geamandură ,,cap de mort” (!) de castelul acesteia, urmând a continua cercetările.
Ora 16.30 – Operaţiunile de căutare încetează din cauza timpului nefavorabil – ceaţă deasă, navele se retrag în port.
Ora 08.00 - Un grup de militari din Marina Militară, un grup de pompieri militari şi un grup de pompieri civili continuă cercetarea pe dig, la stabilopozi.
Ora 08.20 – Comunicat tovarăşul Petre Chirobocea[7] - I.C.H. (Întreprinderea de Construcţii Hidrotehnice – n.a.) pentru trimiterea remorcherului ,,Sirena - 7” şi scafandri grei la nava ,,Sadu”.
Ora 08.25 – Remorcherele şi şalupele cu scafandri pe poziţiile de lucru m/n ,,Sadu”, pe digurile de la Agigea şi interior între Canal Dunăre- Marea Neagră echipe care cercetează stabilopozii de pe uscat şi de pe apă (cu participarea I.C.H.).
Ora 08.30 – Remorcherul ,,Viteazul” şi remorcherul ,,Hercules” pornesc în patrulare Constanţa-Mangalia pe lângă coastă, la limita de siguranţă.
Ora 08.33 – La operaţiunile de la m/n ,,Sadu” participă şi ,,Cometa - 1” cu scafandri grei, împreună cu remorcherul ,,Cobadin” (ambele aparţinând S.E.R.U.N.[Staţia de Exploatare şi Reparaţii Utilaj Naval – n.a.] Agigea).
Ora 09.40 – Din ordinul căpitanului şef, Flota va transmite un C.P. pentru toate navele R.S.R. aflate în Marea Neagră, pentru o atentă supraveghere a suprafeţei apei în vederea recuperării eventualelor obiecte sau materiale provenind de la m/n ,,Sadu”.
Ora 09.40 – La operaţiunile de cercetare ale epavei ,,Sadu” participă şi ,,Coral-2” cu scafandri civili ai I.E.F.M. NAVROM Constanţa.
Ora 10.35 – Scafandrii militari raportează: vizibilitatea în apă este circa 2 metri, iar pe corpul navei, în bordul babord şi în zona cuprinsă între chila navei şi chila de ruliu din babord se observă mai multe găuri de apă deformate, cea mai mare dintre ele fiind poziţionată în dreptul magaziilor 2 şi 3, la aproximativ 7 metri prova de castel şi la aproximativ 5 metri sub nivelul punţii principale, având dimensiunile de circa 10 metri x 0,70 metri.
Se mai constată, de asemenea, că geamurile de la castel sunt sparte, balustrăzile sunt îndoite, capacele gurilor de magazii nemaifiind la post.
Barca de salvare cu motor a fost găsită între stabilopozi, la aproximativ 2 metri sub nivelul apei, spartă şi răsturnată, fără nici un fel de obiecte în ea.
Se continuă inspecţia spre pupa şi în jurul castelului.
Ora 12.00 – De asemenea, scafandrii militari care au efectuat scufundări la epavă raportează următoarele:
- în bordul babord au fost controlate balustrăzile şi copastia şi nu s-a observat nimic deosebit.
- Ancora din babord la post.
- Nava orientată cu prova spre dig (sub un unghi de aproximativ 30), prova şi pupa navei fiind balizate cu două geamanduri ,,cap de mort”.
- Elica are vârfurile palelor îndoite pe o distanţă de circa 15 cm de la vârf.
- Cârma se află în poziţie ,,banda dreapta” şi îndoită.
- Vizibilitatea sub apă este de 1-1,5 metri, fiind nevoie de proiectoare şi pregătire pentru intrare în compartimentele navei.
Ora 12.40 – Control cu elicopterul pe traseul Mamaia –Mangalia, la 2 km de coastă şi survolează plaja.
Ora 14.35 – Scafandrii militari încep controlul zonei cuprinsă între epavă şi dig.
Ora 15.20 – Nava de intervenţie cu scafandri ,,GrigoreAntipa” a terminat inspecţia fundului apei între epavă şi dig – nimic de semnalat.
Din cauza întunericului din apă, se sistează cercetările cu scafandri militari.
Ora 17.50 – Toate utilajele participante la operaţiuni (inclusiv navele) primesc ordin să sisteze activitatea şi să revină în port, odată cu lăsarea întunericului.
Ora 08.32-09.50 – Remorcherul ,,Viteazul” execută operaţiuni de patrulare şi cercetare în zona Constanţa-Vama Veche.
Ora 10.40 – Nava ,,Grigore Antipa” comunică că se continuă operaţiunile cu scafandri la epava navei ,,Sadu”.
Ora 12.45 – ,,Coral-2” ancorat în zona de căutare, lângă nava ,,Grigore Antipa”.
Ora 14.05 - ,,Coral-2” acţionează cu scafandrii pentru recuperarea parâmelor de la epava navei ,,Sadu”.
Ora 16.00 – ,,Coral-2”; 16.50 – ,,Viteazul”; 16.30 – ,,Grigore Antipa” îşi încetează activitatea, odată cu lăsarea întunericului şi revin în portul Constanţa.
Ora 07.00 – Navele ,,Emil Racoviţă” şi ,,Coral-2” cu mai multe grupe de scafandri, se deplasează la locul epavei pentru cercetări.
Ora 10.00 – Căpitanul Portului Constanţa dispune către Grupul de Intervenţie şi Salvare Maritimă Constanţa ca remorcherul salvator ,,Viteazul” să patruleze în zona de litoral cuprinsă între Vama Veche şi Mamaia şi să raporteze rezultatele cercetării.
Ora 10.30 – Remorcherul salvator ,,Viteazul” anunţă Căpitănia Portului că a plecat în misiune.
Ora 13.20 – Nava ,,Emil Racoviţă” raportează că a terminat misiunea de scufundare-cercetare cu scafandri şi nu a observat nimic deosebit.
Ora 13.45 – Căpitanul Portului Mangalia informează Căpitănia Portului Constanţa că remorcherul ,,Viteazul” se află în poziţie travers Mangalia, în marş de patrulare către Vama Veche şi nu are nimic deosebit de raportat.
Ora 16.00 - Remorcherul ,,Viteazul” se află la 2 Mm travers de capul digului de larg Constanţa, se îndreaptă spre Mamaia, nu are nimic deosebit de raportat.
Ora 16.35 – Remorcherul ,,Viteazul” intră şi acostează în portul Constanţa, în dana Ro-Ro Nord; la terminarea misiunii de cercetare-patrulare, nu s-a semnalat nimic deosebit.
Ora 06.45 – Căpitănia portului avizează G.I.S.M. să instruiască remorcherul ,,Viteazul” ca la orele 07.00 să plece din dană, în misiune de patrulare.
Ora 08.50 – Remorcherul ,,Viteazul” pleacă în misiune de cercetare-patrulare spre Vama Veche.
Nava ,,Emil Racoviţă” continuă cercetările cu scafandri în zonă.
Ora 10.30 – Nava ,,Emil Racoviţă” comunică prin radio că nu se pot face scufundări din cauza timpului nefavorabil, vânt puternic şi valuri mari.
Ora 11.05 – Remorcherul ,,Viteazul” se află la 1,5 Mm travers Mangalia, în drum spre Vama Veche. Nimic deosebit de semnalat.
Ora 12.35 - Remorcherul ,,Viteazul” se află travers Tuzla. Nimic deosebit de semnalat. Condiţiile hidrometeorologice observate erau: vântul – 8 m/sec., marea gradul 3-4.
Ora 13.10 – Nava ,,Emil Racoviţă” a intrat în portul Constanţa şi a acostat la dana de aşteptare, întrerupându-şi activitatea din cauza timpului nefavorabil.
Ora 13.20 – Remorcherul ,,Viteazul”, aflat în poziţie la 2 Mm Est dig Constanţa, anunţă că nu a observat nimic deosebit, continuându-şi misiunea de patrulare.
Ora 14.10 – Remorcherul ,,Viteazul”, fiind în marş de la Mamaia la Constanţa, pentru intrare în port, nu are nimic deosebit de raportat.
Ora 16.00 – Remorcherul ,,Viteazul” a acostat în portul Constanţa.
Ora 078.30 - Nava ,,Emil Racoviţă” a dublat farul de ieşire din port, îndreptându-se spre zona epavei.
Ora 07.35 – S-a ordonat ca remorcherul ,,Viteazul” să plece în misiunea de patrulare în zonele stabilite, urmând a efectua cercetarea/căutarea cel puţin până la orele 16.30.
Ora 09.30 – Remorcherul ,,Viteazul” a plecat din port către zona de patrulare, după ce în prealabil şi-a remediat unele defecţiuni apărute la motorul principal al navei.
Ora 09.32 – Nava ,,Emil Racoviţă” anunţă Căpitănia Portului că a început operaţiunile de cercetare/căutare cu scafandri.
Ora 10.10 – Remorcherul ,,Viteazul” anunţă că este în patrulare spre Vama Veche şi nu a observat nimic deosebit.
Căpitanul portului Constanţa ordonă navei ,,Viteazul” să execute aceeaşi misiune şi pentru zilele de 11.12.1988 şi 12.12.1988, între orele 07.30 şi 16.00.
Ora 10.25 – Nava ,,Emil Racoviţă” anunţă Căpitănia Portului că a cercetat toate punctele stabilite pentru a fi clarificate de către experţi şi va depune raport privind constatările făcute.
Ora 11.20 – Comandantul navei ,,Emil Racoviţă” anunţă că virează ancora şi se îndreaptă spre port.
Ora 13.30 – Remorcherul ,,Viteazul” se află la 2 Mm travers de capul Tuzla, continuând operaţiunea de căutare, nu are nimic deosebit de raportat.
Ora 15.20 – Remorcherul ,,Viteazul” solicită aprobarea de intrare în port, raportând că nu observat nimic deosebit.
11 decembrie 1988
Între orele 08.00-16.00, remorcherul ,,Viteazul” execută marş de patrulare în zona de litoral cuprinsă între Mamaia şi Vama Veche, continuîndu-şi misiunea de cercetare/căutare şi salvare. Nimic deosebit de semnalat.
12 decembrie 1988
Ora 07.00 – Nava ,,Emil Racoviţă” a ieşit din port pentru încercări de filmare în zona epavei.
Remorcherul salvator ,,Viteazul” îşi continuă misiunea de căutare, patrulând în zonele de litoral stabilite.
NOTĂ – Menţionăm că la întocmirea istoricului evenimentului au fost luate în consideraţie şi informaţiile primite din partea tuturor participanţilor la activităţile şi operaţiunile efectuate, fiind posibil ca unele dintre ,,orele” ce marchează momentele principale să fie aproximative.
Prezentul document este încheiat fără a prejudicia interesele terţilor care au legătură directă cu evenimentul din data de 2.12.1988.”.
Despre Marian Moșneagu
Comandor (r) dr. Marian Moșneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanța. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) și ale Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) și șef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Citește și:
Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană
Interviu online cu comandor (r) Marian Moșneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemã, ci și un standard de viațã” (galerie foto)
Şi cum să nu rămâi fără cuvinte în faţa unei asemenea fatalităţi, când bilanţul naufragiului este înfiorător: 15 victime, dintre care6 înecaţi aveau vârste între 20 şi 29 de ani; 8 victime, cu vârste între 30 şi 39 de ani şi una, între 40 şi 49 de ani; unul era căsătorit şi avea trei copii, doi cu doi copii şi trei, cu un copil; doi căsătoriţi, neavând copii şi 5 necăsătoriţi. 10 erau constănţeni, 2 bucureşteni, unul din Ploieşti şi altul din Roman.[3].
Fără să fac un titlu de glorie din aceasta, am fost primul autor român care am prezentat, în 2006, în volumul ,,O istorie tragică a Marinei Comerciale Române”[4], exclusiv pe baza documentelor de arhivă, identificate, ca printr-o minune, varianta oficială a anchetei şi verdictul final al autorităţilor.
Readuc în discuţie acest subiect pentru că, după trei decenii de la tragicul eveniment, trebuie să-i comemorăm pe cei plecaţi dintre noi din cauza nu a luptei cu stihiile naturii şi nu numai cu marea, cum s-ar crede cât, mai ales, condamnaţi şi învinşi de prejudecăţile, orgoliile şi ignoranţa unor vremelnici diriguitori ai epocii. Întrebarea legitimă care se pune este dacă astăzi suntem mai pregătiţi decât au fost autorităţile în drept în acel cernit început de decembrie 1988. Din păcate, (aproape) nimeni nu mai vorbeşte despre această catastrofă. A avut sau mai are cineva dintre cei datori, prin natura atribuţiilor funcţiilor în care se aflau, să-i salveze pe confraţii de breaslă, aflaţi într-o situaţie limită, vreo urmă de regret sau mustrări de conştiinţă?Tăcerea multora este impardonabilă, chiar şi astăzi, după 30 de ani de libertate. De care ei, cei 15 dispăruţi în valuri, n-au mai avut parte...
Ultimul voiaj
Conform raportului Căpităniei Portului Constanţa, cu nr. 5137 din 12 decembrie 1988, întocmit de căpitanul portului Constanţa, clc Corneliu Idu, ,,Nava ,,Sadu” sub comanda c.l.c. Grigorescu Sergiu – în dimineaţa zilei de 1 decembrie 1988, ora 06.30 părăseşte portul Galaţi în balast – cu destinaţia Constanţa, în rada căreia soseşte şi ancorează la data de 1 decembrie 1988, ora 22.30.
Componenţă echipaj:
1. Grigorescu Sergiu - comandant
2. Roibu Sorin – căpitan secund
3. Rotaru Dănuţ – ofiţer cart punte
4. Gâdei Mihai – ofiţer cart punte
5. Toma Aurel – şef mecanic
6. Bogai Nicolae – şef mecanic secund
7. Helici Dănuţ – ofiţer cart maşini
8. State Iorgu-Sergiu – ofiţer cart maşini
9. Ceauşu Cristian – ofiţer electrician
10. Şerban Pavel – lemnar bord
11. Preda Adrian – şef timonier
12. Simion Dumitru – timonier
13. Gheorghiu Ştefan – marinar
14. Şeuleanu Laurenţiu – marinar
15. Oprescu Ion - strungar
16. Pantelimon Valeriu – ajutor mecanic
17. Gîrbă Marius – electrician
18. Suliman Negeadin – motorist
19. Nicola Marian – motorist
20. Gane Cetin – motorist
21. Spaghias Artur – motorist
22. Vasile Nicolae – brutar
Caracteristici tehnice:
Armator: I.E.F.M. ,,NAVROM” Constanţa
An construcţie - 1976 - Şantierul Naval Brăila
Lungime - 106 metri
Lăţime - 15 metri
TRN - 1748 T
TRB - 3532 T
Dw. - 4690 T
După ancorare, contrar instrucţiunilor în vigoare, nava ,,Sadu” nu informează Căpitănia Port Constanţa de coordonatele locului de ancorare şi nici de sosirea la radă (?!?).
Previziunile meteorologice din ziua de 2 decembrie 1988, conform buletinului meteo transmis de tovarăşul Musteţea - Centrul Meteo Constanţa, erau următoarele: Constanţa - vânt SE cu 8 m/sec - marea gradul 3 - vizibilitate 8 km; Mangalia - vânt SE cu 4 m/sec - marea gradul 2 - vizibilitate 10 km; ,,Gloria” - vânt din E cu 13 m/sec - marea gradul 4 - vizibilitate 10 km.
Partea I - aviz - vânt din sector E cu intensificări la.....
Partea I - situaţia sinoptică din 02.12.1988 ora 00.00 U.T.C.
Depresiune 994 mb - 42° N-08° E - deplasare NE
Maxim 1024 mb - 52° N30° E - staţionează
Prognoza valabilă 12 ore: Vânt din E cu 4-6 intensificări.
În continuare, 12 ore similar - marea gradul 3-4-5 şi, în continuare, similar - vizibilitate 1-5 mile - în continuare similar.
2 decembrie 1988
Pe data de 2 decembrie 1988, în jurul orelor 11.30, nava ,,Sadu” cere permisiunea de ancorare în rada interioară a portului Constanţa, la adăpost; datorită prognozei hidrometeorologice ce prevedea o înrăutăţire a timpului, permisiunea a fost acordată de către Căpitănia Portului Constanţa prin şeful de tură, căpitan de rangul 2 Grigorescu Aurel, care a solicitat navei să-şi comunice poziţia după schimbarea locului de ancoraj.Către orele 13.20, comandantul DedeMihai, şeful Secţiei Pilotaj şi Nave Portuare, a anunţat Serviciul operativ al Căpităniei Portului Constanţa că nava ,,Sadu” ar fi în dificultate undeva, în zona capului digului de larg.
Imediat după sesizare, căpitanul şef de port s-a deplasat în zona capului digului de larg şi, aproximativ la orele 13.30, s-a constatat că nava ,,Sadu” era lovită cu violenţă de stabilopozi pe toată lungimea navei, bordul babord, având înclinare de 10-15°; în momentul în care nava era lovită de val, această înclinare creştea până la circa 20-30°.
Locul de eşuare al navei se află la aproximativ 750 metri de capătul digului de larg, iar nava era orientată cu prova spre Nord.
Odată cu căpitanul şef de port, la locul evenimentului a ajuns contraamiralulGheorghe Anghelescu[5], şeful Departamentului Transporturilor Navale, acestea fiind primele persoane care au intrat în legătură cu nava.
Numai în acest moment, comandantul navei ,,Sadu” a luat legătura radio prin VHF, în canalul 67, cu căpitanul şef de port.
Imediat după sosirea la faţa locului, au fost dirijate spre locul evenimentului remorcherele ,,Zimbrul-3”, ,,Alexandria-4” (care au părăsit nava ,,Tomis”, la a cărei manevră participau), ,,Viteazul” şi ,,Hercules”, care se aflau acostate în danele de aşteptare din port, precum şi nava ,,Orion” – proprietatea PETROMAR, care se afla în zona capului digului (a se vedea raportul comandantului navei ,,Orion”).
Ora 13.23 – Comandantul navei ,,Orion” este dirijat să se apropie de nava ,,Sadu” şi să-i dea remorcă.
Nava ,,Orion” şi remorcherul ,,Viteazul” au încercat să se apropie de nava ,,Sadu” la locul de eşuare, pentru a da remorcă.
Datorită înclinării foarte mari a navei ,,Sadu”, echipajul nu a mai putut interveni eficient pentru legarea remorcii.
Ora 13.40 – Se raportează evenimentul în conformitate cu Ordinul adjunctului ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor - şef al Departamentului Transporturilor Navale, contraamiralul Gheorghe Anghelescu, nr. 107 din 16.01.1987, către organele de stat şi partid, forul tutelar şi organele de procuratură.
Ora 14.05 – S-au alertat pompierii militari şi civili pentru participarea la salvarea echipajului cu scări telescopice (soluţia a fost sortită eşecului, vântul deosebit de puternic şi în rafale fragmentând scările telescopice, care erau din star inadecvate unei asemenea intervenţii – n.a.).
Nava anunţă că are inundată magazia 3 şi că pătrunde apă în compartimentul maşini, nivelul acesteia fiind în continuă creştere. În compartimentul maşini funcţionau două Diesel generatoare şi pompele de evacuare a apei.
Ora 14.45 – Nava anunţă înclinare în bordul babord (spre cheu) circa 40°.
Ora 15.10 – Comandantul anunţă că nu se mai poate circula pe navă datorită înclinării - echipajul fiind adunat în bordul tribord la nivelul comenzii.
Ora 15.15 – Prin cabinetul şefului Departamentului s-au făcut intervenţii la Ministerul Apărării Naţionale pentru aprobarea de participare la operaţiunea de salvare a echipajului a elicopterelor militare de la baza Tuzla.
Ora 15.37 – A fost anunţat Spitalul Port pentru trimiterea de urgenţă a echipajelor specializate în prim ajutor.
Ora 15.40 – Elicopterul militar şi elicopterul care deserveşte PETROMAR Constanţa şi care se află parcat tot la baza Tuzla, sosesc în zonă.
Ora 15.45 – Este contactat inginerul Izet de la I.E.P. – M.T.Tc. pentru pregătirea şi deplasarea la locul evenimentului a unui număr suficient de proiectoare pentru iluminat.
Ora 15.50 – Nava se redresează aproximativ pe chilă dreaptă, după care începe să se scufunde cu pupa, până când apa a ajuns la nivelul punţii etalon – moment în care echipajul a sărit în apă iar nava s-a răsturnat spre tribord, scufundându-se.
Ora 16.02 – Nava este scufundată, echipajul aflându-se în apă şi încercând să se salveze spre dig.
Ora 16.10 – Remorcherul ,,Lebăda-2” este dirijat spre locul sinistrului pentru participarea la acţiunea de salvare a echipajului. Această navă revenea din marş, din zona platformelor de foraj şi a primit ordin să execute misiunea de salvare şi căutare a echipajului.
Ora 16.45 – Se anunţă la locul evenimentului că au fost salvaţi 6 membri din echipaj.
Ora 16.50 – A fost alertată Marina Militară (locotenent major [Dănuţ-Cătălin] Pocneţ), care trimite la locul evenimentului o grupă militară cu echipamentul necesar intervenţiei.
În continuare, se fac eforturi de către remorcherele şi echipele de intervenţie aflate la faţa locului pentru salvarea supravieţuitorilor. La operaţiunea de salvare/căutare a echipajului au participat următoarele forţe: ,,Galaţi-4”, ,,Orion”, ,,Alexandria-4”, ,,Zimbrul-3”, ,,Pilot-1”, ,,Lebăda-2”, ,,Vega”, ,,Ocniţa”, ,,Viteazul”, ,,Hercules”, ,,Sirena-7”, ,,Sirena-11”, ,,Sirena-2”, ,,Sirena-3”, ,,Rovinari-18”, ,,Rovinari-20”, ,,Rovinari-24”.
Echipe de intervenţie formate din militari ai Marinei Militare, pompieri militari şi civili şi salariaţi ai I.C.H. au controlat toată noaptea de 02/03.12.1988 în zona digului de larg – digul Sud Agigea – Portul Constanţa Sud.
Trupele de grăniceri au fost instruite să supravegheze cu atenţie zona litoralului.
Ora 18.00 – Remorcherul ,,Lebăda-2” aduce în faţa sediului Căpitănei Port Constanţa un supravieţuitor.
Ora 18.45 – Remorcherul ,,Zimbrul-3” aduce la remorcă o barcă pneumatică (proprietate a Marinei Militare), de care era agăţat un cadavru.
Ora 19.35 – Pilotina aduce o plută, de care era legat un cadavru.
Ora 20.50 – Remorcherul ,,Zimbrul-3” raportează descoperirea unui cadavru.
Ora 20.58 – Remorcherul ,,Galaţi-4” raportează descoperirea unui alt cadavru. Se încearcă recuperarea lor cu ajutorul celor două remorchere şi a pilotinei.
Toate navele cooptate acţionează în continuare pentru căutarea şi salvarea eventualilor supravieţuitori.
Ora 21.45 – Pilotina recuperează un cadavru.
Ora 21.48 – Remorcherul ,,Viteazul” recuperează un cadavru.
Ora 22.10 – Şalupa militară 575 recuperează un cadavru.
Ora 22.30 – Nava militară ,,Emil Racoviţă”, aparţinând Unităţii de Scafandri, se deplasează spre zona litoralului.
Ora 22.32 – Pilotina soseşte în faţa sediului Căpităniei, având la bord un cadavru, care a fost identificat ca fiind al comandantului Grigorescu Sergiu.
Ora 23.20 – Şalupa militară nr. 575 acostează la dana din faţa sediului Căpităniei portului, având la bord trei cadavre – unul dintre ele fiind identificat drept şeful mecanic Toma Aurel.
Ora 23.45 – La condiţiile în care vizibilitatea a scăzut sub 20 metri din cauza ceţii dense, căpitanul şef de port ordonă tuturor navelor care participă la operaţiunile de cercetare, căutare şi salvare să ancoreze în siguranţă în rada interioară şi să rămână pregătite pentru reluarea operaţiunilor, imediat ce condiţiile vor permite.
3 decembrie 1988
Ora 00.15 – Se întrerupe complet acţiunea de căutare şi salvare, navele participante fiind ancorate în siguranţă.Se menţine legătura radio cu navele aflate în rada portului, care comunică permanent condiţiile hidrometeorologice, precum şi dacă observă ceva deosebit în zonele proprii de ancoraj.
În acelaşi timp, se continuă căutarea pe digul de larg şi pe digul de Sud de către echipele de intervenţie specializate de la uscat.
Ora 02.15 – Condiţiile de vizibilitate se îmbunătăţesc şi, din dispoziţia căpitanului şef de port, se reia acţiunea de cercetare, căutare şi salvare de către nave.
Ora 08.00 – Remorcherul ,,Viteazul” recuperează un cadavru, care este transportat la m/n ,,Emil Racoviţă” de către barca pneumatică ,,Bombard”. Un grup de militari din Marina Militară, un grup de pompieri militari şi un grup de pompieri civili continuă cercetarea pe dig la stabilopozi.
Ora 08.25 – Comandantul navei ,,Emil Racoviţă” avizează că (sic!) cadavrul recuperat de remorcherul ,,Viteazul” este identificat ca fiind al motoristului Nicola Marian.
Ora 10.50 – Remorcherul ,,Sirena - 7” găseşte la digul de Sud în dreptul macaralei plutitoare două cadavre.
Ora 12.00 – Cadavrele sunt transportate cu ,,Bombard” la nava ,,Emil Racoviţă”.
Ora 12.03 – A fost degajat din stabilopozi, în zona sinistrului, corpul unui tânăr, lovit la cap, decedat, de asemenea şi cadavrul motoristului Suliman Negeadin.
Ora 12.15 – Din cauza înrăutăţirii condiţiilor meteo, vânt W/SW forţa 6 spre 7, se sistează operaţiunile de căutare, remorcherele care participă la căutări ancorând la adăpost.
Ora 18.20 – Având în vedere timpul nefavorabil, remorcherele participante la operaţiunile de cercetare/căutare/salvare sunt retrase şi acostate în port.
4 decembrie1988
Ora 02.00 – Condiţiile hidrometeorologice se îmbunătăţesc şi, din ordinul căpitanului şef de port, următoarele nave reiau operaţiunea de cercetare şi căutare: ,,Viteazul”, ,,Hercules”, ,,Lebăda-2”, ,,Ocniţa”, ,,Vega”, ,,Orion”, ,,Sirena-9”, ,,Sirena-11”.Navele de mai sus au efectuat cercetare şi căutare, având repartizate zone de patrulare în perimetrul: rada interioară, dig larg, dig Sud, dig de Est, intrare port şi la Sud de digul de Sud în zona Eforie.
Ora 03.30 – Remorcherul ,,Hercules” comunică că a observat pete de motorină în zona naufragiului.
Ora 08.00 – Un grup de militari din Marina Militară, un grup de pompieri militari şi un grup de pompieri civili continuă cercetarea pe dig, la stabilopozi.
Ora 08.30 – Remorcherele ,,Petromar”, ,,Lebăda-2”, ,,Ocniţa” şi ,,Vega” primesc ordin să întrerupă acţiunea de căutare şi să se retragă în port la baza ,,PETROMAR”, urmare a solicitării întreprinderii pentru efectuarea unor operaţiuni urgente la platformele de foraj.
Ora 10.20 – Nava militară ,,Grigore Antipa” iese cu scafandrii la digul de larg, în zona scufundării navei ,,Sadu”.
Ora 10.30 – Se cere aprobarea pentru două elicoptere pentru patrulare şi căutare.
Ora 10.40 – Se ţine legătura radio permanentă cu forţele de căutare şi salvare de la uscat din zona digului de larg şi cu toate navele care execută această operaţiune.
Ora 11.00 – Se solicită trimiterea pe digul de larg a unei macarale şi a unei maşini de pompieri.
Ora 11.20 – Se comunică participarea la operaţiunile de căutare şi a şalupei S.M. 170.
Ora 12.20 – Se raportează la Comitetul Judeţean de Partid, în atenţia tovarăşului prim secretar(Mihai Marina– n.a.), că acţiunea de cercetare/căutare şi salvare continuă intens cu toate forţele disponibile.
Ora 17.00 – Se întrerupe operaţiunea de căutare de la capul digului de larg şi de asemenea, operaţiunile de căutare pe mare, odată cu lăsarea întunericului.
Ora 17.50 – Navele care au participat la acţiunea de cercetare şi căutare primesc ordin să întrerupă activitatea şi să se retragă în port.
5 decembrie 1988
Ora 06.50 – Se reia operaţiunea de căutare cu remorcherele ,,Viteazul”, ,,Hercules”, nava ,,Grigore Antipa”, ,,Sirena-7”.Ora 08.00 – Un grup de militari din Marina Militară, un grup de pompieri militari şi un grup de pompieri civili continuă cercetarea pe dig, la stabilopozi.
Ora 09.45 - Remorcherele ,,Viteazul” şi ,,Hercules” ancorează datorită ceţii dense.
Ora 10.30 – Prin Cabinetul şefului Departamentului Transporturilor Navale se solicită ministrului Apărării Naţionale aprobarea pentru intervenţia elicopterelor militare de la Tuzla în operaţiunile de cercetare şi căutare pe mare; aeroportul Tuzla informează că acestea vor decola când condiţiile meteorologice vor permite.
Ora 12.30 – Scafandrii militari efectuează cercetări între dig şi epavă.
Remorcherele ,,Hercules” şi ,,Viteazul” au reînceput cercetarea în zonă, condiţiile hidrometeorologice permiţând aceasta.
Ora 12.40 – Căpitanul de rangul 3 Cornel Mihai[6]de la Grupul de Scafandri militari comunică că lângă insuliţa de la PTM (zona ,,Fucsia”) au fost găsite cinci rame, o centură de salvare, un pachet de rachete semnalizare – care au fost preluate de G.I.S.M. (Grupul de Intervenţie şi Salvare Maritimă – n.a.) (tov. Bădescu).
Ora 13.30 – Remorcherul ,,Viteazul” fiind în patrulare, la 2 Mm travers de cap Tuzla, nu are nimic deosebit de raportat; condiţiile hidrometeorologice observate de navă sunt: vânt din sector Sud – 7 m/sec., marea gradul 3, vizibilitate 6 cabluri.
Ora 14.30 – Remorcherul ,,Viteazul” comunică: de la Mangalia 2 Mm de coastă / 3 Mm intrare far Mangalia, nimic deosebit, vânt din Sud, 6 m/sec., marea gradul 3, vizibilitate 2 cabluri.
Ora 14.45 – Cele două remorchere salvatoare ,,Hercules” şi ,,Viteazul” primesc ordin să revină în patrulare spre Constanţa.
Ora 14.50 – Scafandrii militari localizează poziţia epavei şi o marchează, legând o geamandură ,,cap de mort” (!) de castelul acesteia, urmând a continua cercetările.
Ora 16.30 – Operaţiunile de căutare încetează din cauza timpului nefavorabil – ceaţă deasă, navele se retrag în port.
6 decembrie 1988
Ora 07.00 – Remorcherele ,,Viteazul”, ,,Hercules” şi nava ,,Grigore Antipa” părăsesc portul, deplasându-se spre zona epavei ,,Sadu”.Ora 08.00 - Un grup de militari din Marina Militară, un grup de pompieri militari şi un grup de pompieri civili continuă cercetarea pe dig, la stabilopozi.
Ora 08.20 – Comunicat tovarăşul Petre Chirobocea[7] - I.C.H. (Întreprinderea de Construcţii Hidrotehnice – n.a.) pentru trimiterea remorcherului ,,Sirena - 7” şi scafandri grei la nava ,,Sadu”.
Ora 08.25 – Remorcherele şi şalupele cu scafandri pe poziţiile de lucru m/n ,,Sadu”, pe digurile de la Agigea şi interior între Canal Dunăre- Marea Neagră echipe care cercetează stabilopozii de pe uscat şi de pe apă (cu participarea I.C.H.).
Ora 08.30 – Remorcherul ,,Viteazul” şi remorcherul ,,Hercules” pornesc în patrulare Constanţa-Mangalia pe lângă coastă, la limita de siguranţă.
Ora 08.33 – La operaţiunile de la m/n ,,Sadu” participă şi ,,Cometa - 1” cu scafandri grei, împreună cu remorcherul ,,Cobadin” (ambele aparţinând S.E.R.U.N.[Staţia de Exploatare şi Reparaţii Utilaj Naval – n.a.] Agigea).
Ora 09.40 – Din ordinul căpitanului şef, Flota va transmite un C.P. pentru toate navele R.S.R. aflate în Marea Neagră, pentru o atentă supraveghere a suprafeţei apei în vederea recuperării eventualelor obiecte sau materiale provenind de la m/n ,,Sadu”.
Ora 09.40 – La operaţiunile de cercetare ale epavei ,,Sadu” participă şi ,,Coral-2” cu scafandri civili ai I.E.F.M. NAVROM Constanţa.
Ora 10.35 – Scafandrii militari raportează: vizibilitatea în apă este circa 2 metri, iar pe corpul navei, în bordul babord şi în zona cuprinsă între chila navei şi chila de ruliu din babord se observă mai multe găuri de apă deformate, cea mai mare dintre ele fiind poziţionată în dreptul magaziilor 2 şi 3, la aproximativ 7 metri prova de castel şi la aproximativ 5 metri sub nivelul punţii principale, având dimensiunile de circa 10 metri x 0,70 metri.
Se mai constată, de asemenea, că geamurile de la castel sunt sparte, balustrăzile sunt îndoite, capacele gurilor de magazii nemaifiind la post.
Barca de salvare cu motor a fost găsită între stabilopozi, la aproximativ 2 metri sub nivelul apei, spartă şi răsturnată, fără nici un fel de obiecte în ea.
Se continuă inspecţia spre pupa şi în jurul castelului.
Ora 12.00 – De asemenea, scafandrii militari care au efectuat scufundări la epavă raportează următoarele:
- în bordul babord au fost controlate balustrăzile şi copastia şi nu s-a observat nimic deosebit.
- Ancora din babord la post.
- Nava orientată cu prova spre dig (sub un unghi de aproximativ 30), prova şi pupa navei fiind balizate cu două geamanduri ,,cap de mort”.
- Elica are vârfurile palelor îndoite pe o distanţă de circa 15 cm de la vârf.
- Cârma se află în poziţie ,,banda dreapta” şi îndoită.
- Vizibilitatea sub apă este de 1-1,5 metri, fiind nevoie de proiectoare şi pregătire pentru intrare în compartimentele navei.
Ora 12.40 – Control cu elicopterul pe traseul Mamaia –Mangalia, la 2 km de coastă şi survolează plaja.
Ora 14.35 – Scafandrii militari încep controlul zonei cuprinsă între epavă şi dig.
Ora 15.20 – Nava de intervenţie cu scafandri ,,GrigoreAntipa” a terminat inspecţia fundului apei între epavă şi dig – nimic de semnalat.
Din cauza întunericului din apă, se sistează cercetările cu scafandri militari.
Ora 17.50 – Toate utilajele participante la operaţiuni (inclusiv navele) primesc ordin să sisteze activitatea şi să revină în port, odată cu lăsarea întunericului.
7 decembrie 1988
Ora 07.30 – Remorcherul ,,Viteazul” şi nava ,,Grigore Antipa” părăsesc portul pentru operaţiuni de căutare. În continuare, un grup de militari din Marina Militară, un grup de pompieri militari şi un grup de pompieri civili continuă cercetarea pe dig, la stabilopozi.Ora 08.32-09.50 – Remorcherul ,,Viteazul” execută operaţiuni de patrulare şi cercetare în zona Constanţa-Vama Veche.
Ora 10.40 – Nava ,,Grigore Antipa” comunică că se continuă operaţiunile cu scafandri la epava navei ,,Sadu”.
Ora 12.45 – ,,Coral-2” ancorat în zona de căutare, lângă nava ,,Grigore Antipa”.
Ora 14.05 - ,,Coral-2” acţionează cu scafandrii pentru recuperarea parâmelor de la epava navei ,,Sadu”.
Ora 16.00 – ,,Coral-2”; 16.50 – ,,Viteazul”; 16.30 – ,,Grigore Antipa” îşi încetează activitatea, odată cu lăsarea întunericului şi revin în portul Constanţa.
8 decembrie 1988
În toată această perioadă, litoralul este supravegheat permanent de către unităţile de grăniceri.Ora 07.00 – Navele ,,Emil Racoviţă” şi ,,Coral-2” cu mai multe grupe de scafandri, se deplasează la locul epavei pentru cercetări.
Ora 10.00 – Căpitanul Portului Constanţa dispune către Grupul de Intervenţie şi Salvare Maritimă Constanţa ca remorcherul salvator ,,Viteazul” să patruleze în zona de litoral cuprinsă între Vama Veche şi Mamaia şi să raporteze rezultatele cercetării.
Ora 10.30 – Remorcherul salvator ,,Viteazul” anunţă Căpitănia Portului că a plecat în misiune.
Ora 13.20 – Nava ,,Emil Racoviţă” raportează că a terminat misiunea de scufundare-cercetare cu scafandri şi nu a observat nimic deosebit.
Ora 13.45 – Căpitanul Portului Mangalia informează Căpitănia Portului Constanţa că remorcherul ,,Viteazul” se află în poziţie travers Mangalia, în marş de patrulare către Vama Veche şi nu are nimic deosebit de raportat.
Ora 16.00 - Remorcherul ,,Viteazul” se află la 2 Mm travers de capul digului de larg Constanţa, se îndreaptă spre Mamaia, nu are nimic deosebit de raportat.
Ora 16.35 – Remorcherul ,,Viteazul” intră şi acostează în portul Constanţa, în dana Ro-Ro Nord; la terminarea misiunii de cercetare-patrulare, nu s-a semnalat nimic deosebit.
9 decembrie 1988
În continuare, litoralul este supravegheat de unităţi de grăniceri.Ora 06.45 – Căpitănia portului avizează G.I.S.M. să instruiască remorcherul ,,Viteazul” ca la orele 07.00 să plece din dană, în misiune de patrulare.
Ora 08.50 – Remorcherul ,,Viteazul” pleacă în misiune de cercetare-patrulare spre Vama Veche.
Nava ,,Emil Racoviţă” continuă cercetările cu scafandri în zonă.
Ora 10.30 – Nava ,,Emil Racoviţă” comunică prin radio că nu se pot face scufundări din cauza timpului nefavorabil, vânt puternic şi valuri mari.
Ora 11.05 – Remorcherul ,,Viteazul” se află la 1,5 Mm travers Mangalia, în drum spre Vama Veche. Nimic deosebit de semnalat.
Ora 12.35 - Remorcherul ,,Viteazul” se află travers Tuzla. Nimic deosebit de semnalat. Condiţiile hidrometeorologice observate erau: vântul – 8 m/sec., marea gradul 3-4.
Ora 13.10 – Nava ,,Emil Racoviţă” a intrat în portul Constanţa şi a acostat la dana de aşteptare, întrerupându-şi activitatea din cauza timpului nefavorabil.
Ora 13.20 – Remorcherul ,,Viteazul”, aflat în poziţie la 2 Mm Est dig Constanţa, anunţă că nu a observat nimic deosebit, continuându-şi misiunea de patrulare.
Ora 14.10 – Remorcherul ,,Viteazul”, fiind în marş de la Mamaia la Constanţa, pentru intrare în port, nu are nimic deosebit de raportat.
Ora 16.00 – Remorcherul ,,Viteazul” a acostat în portul Constanţa.
10 decembrie 1988
În continuare, litoralul este supravegheat de către unităţile de grăniceri.Ora 078.30 - Nava ,,Emil Racoviţă” a dublat farul de ieşire din port, îndreptându-se spre zona epavei.
Ora 07.35 – S-a ordonat ca remorcherul ,,Viteazul” să plece în misiunea de patrulare în zonele stabilite, urmând a efectua cercetarea/căutarea cel puţin până la orele 16.30.
Ora 09.30 – Remorcherul ,,Viteazul” a plecat din port către zona de patrulare, după ce în prealabil şi-a remediat unele defecţiuni apărute la motorul principal al navei.
Ora 09.32 – Nava ,,Emil Racoviţă” anunţă Căpitănia Portului că a început operaţiunile de cercetare/căutare cu scafandri.
Ora 10.10 – Remorcherul ,,Viteazul” anunţă că este în patrulare spre Vama Veche şi nu a observat nimic deosebit.
Căpitanul portului Constanţa ordonă navei ,,Viteazul” să execute aceeaşi misiune şi pentru zilele de 11.12.1988 şi 12.12.1988, între orele 07.30 şi 16.00.
Ora 10.25 – Nava ,,Emil Racoviţă” anunţă Căpitănia Portului că a cercetat toate punctele stabilite pentru a fi clarificate de către experţi şi va depune raport privind constatările făcute.
Ora 11.20 – Comandantul navei ,,Emil Racoviţă” anunţă că virează ancora şi se îndreaptă spre port.
Ora 13.30 – Remorcherul ,,Viteazul” se află la 2 Mm travers de capul Tuzla, continuând operaţiunea de căutare, nu are nimic deosebit de raportat.
Ora 15.20 – Remorcherul ,,Viteazul” solicită aprobarea de intrare în port, raportând că nu observat nimic deosebit.
11 decembrie 1988
Între orele 08.00-16.00, remorcherul ,,Viteazul” execută marş de patrulare în zona de litoral cuprinsă între Mamaia şi Vama Veche, continuîndu-şi misiunea de cercetare/căutare şi salvare. Nimic deosebit de semnalat.
12 decembrie 1988
Ora 07.00 – Nava ,,Emil Racoviţă” a ieşit din port pentru încercări de filmare în zona epavei.
Remorcherul salvator ,,Viteazul” îşi continuă misiunea de căutare, patrulând în zonele de litoral stabilite.
NOTĂ – Menţionăm că la întocmirea istoricului evenimentului au fost luate în consideraţie şi informaţiile primite din partea tuturor participanţilor la activităţile şi operaţiunile efectuate, fiind posibil ca unele dintre ,,orele” ce marchează momentele principale să fie aproximative.
Prezentul document este încheiat fără a prejudicia interesele terţilor care au legătură directă cu evenimentul din data de 2.12.1988.”.
Despre Marian Moșneagu
Comandor (r) dr. Marian Moșneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanța. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) și ale Facultății de Litere, Istorie, Drept și Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universității „Ovidius” Constanța (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) și șef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Citește și:
Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană
Interviu online cu comandor (r) Marian Moșneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemã, ci și un standard de viațã” (galerie foto)
[1] Cargoul ,,Sadu”, construit în anul 1978 în Şantierul Naval ,,Brăila”, a făcut parte din aceeaşi clasă cu ,,Covasna”, ,,Drăgăneşti”, ,,Sadova”, ,,Salonta”, ,,Sascut”, ,,Săbăreni”, ,,Scăieni”, ,,Sebeş”, ,,Segarcea”, ,,Slănic”, ,,Smârdan”, ,,Snagov”, ,,Solca”, ,,Sovata”, ,,Soveja”, ,,Suceviţa”, ,,Ştefăneşti”, ,,Sucidava”, ,,Sulina”, ,,Topoloveni”, ,,Telega”, ,,Zărneşti” şi ,,Zimnicea”. Registrul Naval Român, ,,Albumul tipurilor de nave/Album of ship types”, p. 19.
[2]Nicolae Romulus Moise, ,,O jumătate de veac în Marină. Volumul II”, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2017, pp. 759 – 760.
[3]Procuratura Judeţeană Constanţa, Secţia Maritimă, Dosar de urmărire penală nr. 34/PMF/1989, m/n ,,Sadu”, vol. III, f. 165.
[4]Căpitan-comandor dr. Marian Moşneagu, ,,O istorie tragică a Marinei Comerciale Române”, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2006, pp. 233-283.
[5] Amiralul Gheorghe Anghelescu (n. 18 septembrie 1934, comuna Cătunu, jud. Teleorman – d. 29 iunie 2008, Constanţa), fost comandant al Institutului de Marină ,,Mircea cel Bătrân” (17 decembrie 1980 –1 aprilie 1986), a îndeplinit în perioada 1 aprilie 1986 – decembrie 1989 funcţia de adjunct al ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor şi şef al Departamentului Transporturilor Navale. Ulterior a fost comandant al Marinei Militare (1 aprilie 1990 – 30 noiembrie 1993), respectiv şef al Statului Major al Marinei Militare (30 noiembrie 1993 – 1 octombrie 1997). Marian Moşneagu, ,,Amiralii României. Dicţionar enciclopedic”, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2017, pp. 25-27.
[6] Dr. Mihai Cornel, viitor viceamiral, a fost între anii 1985 şi 1989 comandant al Divizionului Nave Scafandri de Luptă iar între 1989 şi 1990, comandant al Divizionului Nave Scafandri de Mare Adâncime. Marian Moşneagu, ,,Amiralii României. Dicţionar enciclopedic”, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2017, pp. 338-340.
[7] Petre Chirobocea, absolvent al Şcolii Militare Superioare de Marină, promoţia 1968, comandant de cursă lungă şi fost şef al Secţiei Exploatare Nave între anii 1978 şi 1984. În perioada 1984 – 1990 a fost director al I.C.H. – SERUN Constanţa. Marian Moşneagu, ,,Dicţionarul marinarilor români”, Bucureşti, Editura Militară, 2008, p. 89.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii