Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:34 16 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Casa Bulgărească din Lipnița va fi transformată în centru de artă! Proiectul, pe ordinea de zi a CJ Constanța (DOCUMENTE)

ro

15 Apr, 2025 14:42 252 Marime text


Mâine, 16 aprilie 2025, de la ora 12:00, Consiliul Județean Constanța este convocat în ședință ordinară, în Sala „Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ. Ședința se va desfășura în format fizic. Astfel, printre proiectele aflate pe ordinea de zi, se află proiectul  de hotărâre nr.106/09.04.2025 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF / DALI aferenți proiectului „Centru de artă, recreere şi tradiţii Canlia - CT ART”.

Astfel, inițiatorul proiectului, Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, propune:

Art. 1 Aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF / DALI aferenți proiectului "Centru de artă, recreere şi tradiţii Canlia - CT AKr, conform Anexei nr. 1 la prezentul act administrativ.
Art. 2 Direcţia Generală de Proiecte şi Direcţia Generală Economico-Financiară vor duce la îndeplinire, după adomare, prezentul act administrativ.
Art. 3 Prezentul proiect de hotărăre ce urmează a fi înscris pe ordinea de zi a şedintei ordinare din luna aprilie 2025 se transmite de Secretarul General al Judetului următoarelor comisii: Juridică, Administratie şi Ordine Publică, Investitii, Patrimoniu, Infrastructură, Urbanism şi Protectia Mediului, Educaţie, Sport, Tineret, Cultură şi Turism, în vederea examinării, formulării de amendamente în scris, după caz, precum şi întocmirii avizului cu privire la adoptarea sau, după caz, respingerea proiectului.
 
Proiectantul lucrării este Asocierea S.C. Raichman Studio S.R.L. - S.C. Vexo Concept & Design S.R.L.

Valoarea totatală a investiției este de 12.932.512,51 Lei (fără TVA).

Se propun principale caracteristici ale construcţiilor din cadrul obiectivului de investiţii noi:
  • Obiect 1: Casa Bulgărească - Muzeu
  • Obiect 2: Extindere - Cuptorul de olărit
  • Obiect 3: Extindere - Ateliere de olărit si pictura
  • Obiect 4: Extindere — Zona de relaxare şi socializare
  • Obiect 5: Amenajare exterioară
In acest sens se urmăreşte refacerea Casei Bulgăreşti din Lupnița, prin regândirea spatiitor, amenajarea în perimetru a unui cuptor pentru olărit, a unor ateliere de creatie însoțite de dotări necesare, iar curtea interioară se va amenaja prin construirea unui mic amfiteatru cu o scenă de spectacole.


Prin proiectul "Centru de artă, recreere şi traditii Canlia - CT ART" se urmăreşte transformarea Casei Bulgăreşti în muzeu, încăperile vor fi transformate în spații de expunere, pe amplasamentul corpului C2 se va realiza un cuptor de olărit care va deservii activităţilor de olărit, se va dispune extinderea zonei de relaxare şi socializare precum şi a zonei de ateliere de practica, prin transformarea corpului C3 şi C4 existent, de asemenea se va amenaja curtea interioară unde se va construi un mic amfiteatru cu o scenă.

Obiectivul general al proiectului urmăreşte crearea unui spatiu dedicat artiştilor şi creatorilor, în care aceştia să poată lucra şi să-şi dezvolte proiectele artistice precum şi construirea în curtea interioară a unui spațiu scenic acoperit şi dotat cu logistică aferentă. 

Durată de realizare este 18 luni din care 3 luni proiectare şi 15 luni execuție.

Despre Raichman Studio SRL

Firma a fost înființată în 2017, are sediul social în Iași și desfășoară activități de arhitectură.


În 2023, compania a avut o cifră de afaceri de 1. 038. 132 lei, profit de 328.424 lei și un singur angajat.

Comparativ cu anul 2022, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 29%, potrivit www.termene.ro.

Asociat unic și administrator al firmei este Andrei Nedelcu.

Firma a încheiat, până în prezent, 6 contracte, prin achiziții directe, cu instituții publice/autorități precum: Primăria Medgidia, Ministerul Apărării - Centrul de Studii și Proiectare Construcții Militare și Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, iar prin licitații publice, societatea a obținut 5 contracte, printre autorități/insituții publice aflându-se: Primăria Iași, Compania Națională de Investiții și Primăria Sipote.

Despre  Vexo Concept & Design SRL

Firma a fost înființată în anul 2022, are sediul social în Brătuleni, județul Iași si se ocupă cu „Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”

Asociat unic și administrator este Panțiru Alexandru.

Anul trecut, societatea înregistrat o cifră de afaceri de 240.663 lei, un profit de 4.079, datorii de 63.797 lei și un număr mediu de 3 angajați.

Vexo Concept & Design SRL a câștigat 2 contracte, prin achiziții publice, de la Primăria Me4dgidia și Liceul  Teoretic „Dimitrie Cantemir”, iar prin licitații publice, a obținut 5 contracte, de la Primăria Iași, Spitalul Clinic DR. C. I. Parhon, Primăria Sipote și Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași.

Proiectul integral poate fi citit în secțiunea „Documente” a materialului.

RECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:
Ședință Consiliul Județean Constanța„Casa Bulgăreasca” din Lipnița va fi dată în administrare către Centrul Cultural Județean Constanta Teodor T. Burada
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii