Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:41 26 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța vrea să închirieze chioșcul alimentar. Proiectul este masa consilierilor locali (DOCUMENT)

ro

26 Feb, 2025 09:50 191 Marime text


Pe 28 februarie a.c., consilierii locali din Constanța se întrunesc în format de videoconferință, de la ora 13:00, pentru a vota mai multe proiecte de hotărâre.
 
Unul dintre ele prvește închirierea prin licitație publică a spațiului, amplasat în corpul C1 al Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, situat în municipiul Constanța, b-dul Alexandru Lăpușneanu nr. 11, în suprafață utilă de 9,61 mp, având destinația de chioșc alimentar.
 
Prețul minim de pornire al licitației este de 143 euro/lună, valoare exclusiv TVA.
 
Durata închirierii este de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii printr-un act adițional.
 
În cadrul ședinței se va stabili cota parte de 50% pe care titularul dreptului de administrare are dreptul s-o încaseze din cuantumul chiriei.
 
Titularul dreptului de administrare va proceda la suspendarea contractului de închiriere pe durata execuției lucrărilor, dacă imobilul va face obiectul unor proiecte de reabilitare.
 
După cum se arată în proiectul de hotărâre, spațiul va fi închiriat numai pentru activitate de comerț, conform legii nr. 123/2008 pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar.

 
Motivele care justifică încheierea contractului de închiriere sunt administrarea eficientă a domeniului public al orașului Constanța pentru atragerea de venturi suplimentare la bugetul local.
 
Motivele financiare ale școlii sunt: modernizarea sălilor de clasă și cumpărarea de obiecte de inventar.
 
Raportul de evaluare prin care a fost estimată contravaloarea chiriei a fost întocmit de SC Primoval SRL.
 
Despre Primoval SRL
 

Conform termene.ro, societatea funcționează din anul 2004, are ca obiect de activitate „alte activități profesionale, științifice și tehnic n.c.a”, iar sediul social este pe strada Dunării nr. 9 din Constanța.
 
Primoval SRL a realizat în 2023 o cifră de afaceri de epste 440.000 lei și un profit de peste 260.000 lei. Primoval SRL a avut doi angajați.
 
Potrivit termene.ro, asociații sunt Costel-Cătălin Șerban și Daniela-Maria Chirigiu. Ea este și administratorul Primoval SRL.
 
Firma are 57 de achiziții directe și 14 licitații încheiate cu autorități contractante precum: Primăria Constanța, DGRFP Galați, CN APM Constanța, Universitatea „Ovidius” Constanța, SC Confort Urban SRL, Liceul Teoretic Decebal Constanța etc.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.  
 
Citește și:
Ședință CLM Constanța Colegiul Comercial „Carol I” închiriază chioșcul alimentar. La cât poate ajunge chiria (DOCUMENT) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii