Consilierii locali vor aproba lucrările de intervenţii şi indicatorii tehnico-economici Școala Gimnazială nr.10 „Mihail Koiciu” din Constanța, reabilitată energetic (DOCUMENT)
Consilierii locali vor aproba lucrările de intervenţii şi indicatorii tehnico-economici: Școala Gimnazială
22 Apr, 2024 16:29
ZIUA de Constanta
863
Marime text
- Proiectul de hotărâre nr. 178/2024 pentru modificarea HCL nr. 414/2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii «Creşterea eficienţei energetice a imobilului Școala Gimnazială nr.10 „Mihail Koiciu”, Constanța» se află pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța.
- Inițiatorul proiectului care are avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 şi nr. 4 este primarul Vergil Chiţac.
- Devizul general a fost actualizat rezultând suma de 6.942.735,39 de lei fără TVA, respectiv 8.251.930,25 lei cu TVA.
Consiliul Local Constanța este convocat în ședință ordinară, în Sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, vineri, 26 aprilie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi a ședinței ordinare se află și Proiectul de hotărâre nr. 178/2024 pentru modificarea HCL nr. 414/2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii «Creşterea eficienţei energetice a imobilului Școala Gimnazială nr.10 „Mihail Koiciu”, Constanța». Inițiatorul proiectului care are avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 şi nr. 4 este primarul Vergil Chiţac.
Municipiul Constanța implementeale proiectul «Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 10 „Mihail Koiciu“», fiind semnat în acest sens contractul de finanțare nr.22050 din 22.02.2023, înregistrat la sediul U.A.T. municipiul Constanța sub nr. 43520/03.03.2023. Luând în considerare faptul că:
- una dintre activitățile proiectului o reprezintă elaborarea documentației tehnico-economice;
- documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și principalii indicatori tehnico economici pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficientei energetice a imobilului Școala Gimnazială nr.10 „Mihail Koiciu", Constanța», au fost aprobate prin HCL nr. 414/2023;
- la data de 23.11.2023 a intrat în vigoare Hotărârea nr. 1.116 din 16 noiembrie 2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și continuțul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
- s-a actualizat devizul general rezultând următorii îndicatori tehnico-economici: total investiție: 6.942.735,39 lei fără TVA, respectiv 8.251.930,25 lei cu TVA, din care C+M: 3.234.207,35 lei fără TVA, respectiv 3.848.706,75 lei cu TVA.
- ținând cont de prevederile ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțăarii din fondurile europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență privind obligativitatea transmiterii hotărârii de aprobare a devizului general actualizat pentru faza project tehnic de execuție (PT);
- față de cele expuse, în temeiul art. 136 alin.(3) lit. a) și alin. (8) lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificăile și completările ulterloare, a fost întocmIt prezentul raport de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 414/2023 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a principalilor indicatori tehnico - economici pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr.10 „Mihail Koiciu", Constanța», în vederea supunerii spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al municipiului Constanța.
În secțiunea Documente puteți consulta proiectul de hotărâre la care facem referire.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Terenul de peste 12.000 mp, amplasat de-a lungul lacului Tăbăcăriei: Reamenajarea spațiului verde din zona Parc Tăbăcărie din municipiul Constanța, în atenția aleșilor locali (DOCUMENT)
Ședință CL Constanța: Aleșii locali vor aproba schimbul unor spații de locuit construite de ANL, dar și actualizarea listei de priorități în repartizarea locuințelor pentru tineri (DOCUMENT)
Ședință CLM Constanța Spațiul verde de lângă Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța va fi reamenajat (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii