Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:17 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Județean Constanța, întrunit în ședință ordinară. Ce s-a discutat

ro

28 Jan, 2022 16:46 1519 Marime text

 
  • Consilierii judeţeni s-au reunit vineri, 28 ianuarie 2022, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota cele 52 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței.
  • Au fost prezenți 36 de consilieri județeni, iar ședința s-a ținut în regim de videoconferință.



Proiectul privind constatarea încetării de drept a mandatului de consilier județean al doamnei Dragnea Marilena, precum și vacantarea locului de consilier județean, s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței de astăzi. La data de 17 ianuarie, doamna Dragnea Marilena a înregistrat la Consiliul Județean Constanța demisia sa din funcția de consilier județean, demisie pentru evitarea intrării în situația de incompatibilitate. Totodată, astăzi, doamna Lazar Gilda-Valentina, consilier judetean, a depus jurământul, în urma validării mandatului, după încetarea de drept a mandatului doamnei Dordea Andrada.


Cel mai important proiect de hotărâre, de pe ordinea de zi, a fost cel cu privire la aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli, pentru anul 2022, al Consiliului Județean Constanța. Astfel, pentru acest an, aleșii județeni au adoptat, cu un număr de 33 voturi, o estimare bugetară mai mare față de estimarea anului precedent cu 320.324.626 lei, mai exact 780.157.543 de lei. Pentru anul 2022, cheltuielile estimate aferente instituției noastre se ridică la suma de 853.700.386 de lei, diferența fiind asigurată din excedentul anilor precedenți. Din valoarea totală a cheltuielilor, 374.371.593 lei reprezintă cheltuieli de funcționare, iar diferența de 479.328.793 lei reprezintă cheltuieli cu investițiile, acestea din urmă fiind cu 268.907.556 lei mai mari față de cele din anul 2021. Pentru mai multe detalii puteți consulta componența bugetului aici.


În ședința de astăzi, aleșii locali au aprobat și bugetele instituțiilor de cultură subordonate. Pentru anul curent, bugetul total alocat instituțiilor de cultură constănțene se ridică la suma de 60.205.261 lei, mai mare cu 8.252.183 lei decât alocarea anului 2021. Astfel, Teatrul de Stat Constanța a primit un buget de 10.158.800 de lei, Muzeul de Artă Constanța suma de 3.565.765 de lei, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța - 15.974.556 lei, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța - 10.740.900 lei, Centrul Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada” - 9.486.940 lei, Teatrul pentru Copii și Tineret “Căluțul de Mare” – 4.371.200 lei, iar Biblioteca Județeană “I.N. Roman” va primi un buget de 5.907.100 lei.


Proiectul privind aprobarea Bugetului Unității de Asistență Medico-Sociale Agigea, a fost un alt punct dezbătut și aprobat în această ședință. Pentru anul 2022, unitatea medicală are un buget estimat de peste 6,5 milioane de lei lei, mai mare cu aproximativ 700.000 de lei față de cel din anul precedent.



Alte trei proiecte de hotărâre pentru aprobarea Bugetelor de Venituri și Cheltuieli, ale Centrelor de Educație Incluzivă, au fost aprobate în ședința Consiliului Județean Constanța, de astăzi. Astfel, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă "Delfinul" Constanța va avea un buget anual de 2.342.619 lei, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă "Maria Montessori" Constanța urmează să primească suma de 1.748.159 lei, iar Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Albatros” Constanța are un buget aprobat de 1.952.151 lei. De asemenea, astăzi a fost aprobat și bugetul Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Constanța, care se ridică la valoarea de 617.541 lei.



Tot în ședința de astăzi au fost dezbătute și votate proiectele de hotărâre privind alocarea bugetară, pentru anul 2022, către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța și către Direcția de Pază a Județului Constanța. În acest sens, aleșii locali au adoptat cu un număr de 35 voturi propunerea Bugetului de Venitrui și Cheltuieli al DGASPC Constanța, care în acest an se ridică la valoarea de 209.883.330 lei, din care 116.415.066 lei au fost alocați cheltuielilor cu personalul. Propunerea privind Bugetul de Venitrui și Cheltuieli al DGEP Constanța, a primit un număr de 35 voturi și se ridică, anul acesta, la suma de 6.350.000 de lei, iar cea a Direcției de Pază a Județului Constanța a primit un număr de 34 voturi, iar alocarea bugetară este în coantum de 12.252.258 lei.


Alte două proiecte importante, ce au fost dezbătute, astăzi, de către aleșii locali, au fost cele cu privire la repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din T.V.A. pe anul 2022 și repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a unor sume din cote defalcate din impozitul pe venit în anul 2022. Astfel, în urma analizării solicitărilor scrise primite din partea reprezentanților primăriilor din județ, Comisia de analiză a solicitărilor UAT-urilor formulate în vederea repartizării sumelor defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale pentru anul 2021, a fost întocmită o propunere de repartizare a sumelor, pe care o puteți găsi aici.




În ceea ce privește repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din impozitul pe profit în anul 2021 pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare pe care UAT-urile nu le pot finanța din veniturile proprii și din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, propunerea de repartizare a sumelor, o puteți consulta aici.


Tot astăzi, proiectul de hotărâre privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere şi a contribuției lunare de întreţinere datorate de beneficiarii, aparţinătorii, susţinătorii şi/sau de reprezentanţii legali ai acestora, pentru serviciile furnizate de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Agigea, precum şi procedura de stabilire şi de încasare a contribuţiei lunare de intretinere a fost dezbătut și aprobat. Astfel, costul mediu lunar de întreţinere aferent anului 2022, este în cuantum de 4.759,14 lei/lună, iar valoare contribuţiei lunare de întreţinere este de 1.250 de lei, în cazul persoanelor independente asistate social, şi 1.500 de lei pentru persoanele dependente. Menţionăm că persoanele care nu au venituri şi nici susţinători legali, nu datorează contribuţie lunară de întreţinere, aceasta fiind asigurată de la bugetul local în baza unei anchete sociale.


De asemenea, în vederea asigurării fondurilor necesare desfăşurării activităţii DGASPC, consilierii judeţeni au aprobat costurile medii anuale pentru finanţarea serviciilor sociale destinate protecției și promovării drepturilor copilului și persoanelor adulte cu handicap, din cadrul acestei instituţii. Mai multe detalii privind sumele aprobate, tipurile de servicii sociale acordate persoanelor instituţionalizate, precum şi categoriile de cheltuieli avute în vedere la stabilirea costurilor, le regăsiţi aici.


Planurile de restructurare revizuite pentru serviciile sociale cu cazare destinate persoanelor adulte cu dizabilități, a reprezentat un al punct dezbătut și aprobat de către aleșii locali. Având în vedere dispozițiile legale conform cărora ”planurile de restructurare elaborate și aprobate până la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân valabile, cu excepția situaților în care direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului solicită revizuirea acestora” , DGASPC Constanța a efectuat revizuirea planurilor de restructurare, pentru centrele rezidențiale anterior menționate, formulând aspecte tehnice și operaționale pentru perioada 2021-2023. Facem precizarea că planurile de restructurare au fost avizate de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale – Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.


Pe ordinea de zi a ședinței s-a aflat şi proiectul privitor la închirierea prin licitaţie publică a unui spaţiu din cadrul Pavilionului Expoziţional Constanţa. Spaţiul cu destinaţia alimentaţie publică cuprinde o sală de mese şi o bucătărie, cu o suprafaţă totală de 203,45 mp, şi  poate fi închiriat pentru o perioadă de cinci ani. Preţul minim de pornire a licitaţiei este de 6.000 lei/lunar, iar sumele aferente chiriilor vor fi încasate, în proporţie de 100%, la bugetul judeţului Constanţa. Iniţiativa închirierii urmăreşte utilizarea obiectivului la potenţial maxim, crearea de noi locuri de muncă şi nu în ultimul rând, obţinerea unui impact pozitiv din punct de vedere economic, prin utilizarea eficientă a acestui imobil.


Un alt proiect de hotărâre, dezbătut, a vizat desemnarea şi validarea noilor membri ai Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Constanţa, pentru o perioadă de patru ani. Astfel, ca urmare a încetării de drept a mandatului de consilier judeţean al doamnei Dordea Andrada, în locul acesteia a fost domnul Ilyus-Eduard Nedelcu, în calitate de membru ATOP Constanţa. Totodată, prin Ordinul Prefectului Judeţului Constanţa, a fost desemnat ca membru al acestei autorităţi, domnul Ali Şenol, subprefectul judeţului Constanţa, iar nominalizarea din partea Corpului Naţional al Poliţiştilor – Centrul Teritorial Constanţa, a fost domnul Popoiu Cosmin, Comisar Şef al acestei structuri.


Asigurarea cu caracter continuu si permanent a Serviciilor publice de adapostire a animalelor de pe raza judetului Constanţa, ce fac obiect al unui ordin de plasare în adăpost şi aprobarea regulamentului acestora, a făcut subiectul unui alt proiect de hotărâre dezbătut în şedinţa de astăzi. În acest context, prin grija Grupului de Lucru comun, constituit prin dispoziţia preşedintelui CJC, Mihai Lupu, a fost elaborat Regulamentul care urmăreşte instituirea unui complex de măsuri de protecţie a animalelor, astfel încât acestora să le fie asigurate sănătatea şi bunăstarea, în situaţia în care sunt supuse unor situaţii de pericol. Conform acestuia, Consiliul Judeţean Constanţa, prin Serviciul Protecţia Mediului din cadrul Direcţiei Generale de Proiecte, va încheia contracte sau acorduri-cadru cu prestatorii de specialitate în domeniu, respectiv cu grădini zoologice, acvarii publice, centre de reabilitare şi/sau îngrijire pentru animalele din fauna sălbatică, adăposturi pentru câini fără stăpân sau a altor adăposturi pentru animale domestice. Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu un număr de 35 voturi pentru.


Un alt punct dezbătut a fost cel privind modificarea componenței Comisiei de specialitate de Buget-Finanțe a Consiliului Județean Constanța, mandatul 2020 – 2024. Modificarea componenței acestei comisii vine ca urmare a încetării de drept a mandatului de consilier județean al doamnei Dordea Andrada și a validării mandatului de supleant al doamnei Lazăr Gilda-Valentina. Componența comisiei de buget-finanțe este următoarea: Topolov Gianica Ionela – Președinte, Scrieciu Mihaela Antoanela – Secretar, Bereș Adrian Petre, Bucovală Enache și Lazăr Gilda-Valentina, membrii.

Proiectul privind desemnarea doamnei Roxana Consuela Dobrescu, în calitate de administrator provizoriu în cadrul Consiliului de Administrație Provizoriu al Regiei Autonome Județene de Drumuri si Poduri Constanta, a fost aprobat și el în ședința de astăzi. Prin cererea înregistrată la CJC cu numărul 46634/29.12.2021, domnul Șerbănescu Marian-Octavian a solicitat încetarea contractului de mandat ca urmare a constatării stării de incompatibilitate a acestuia.


De asemenea și proiectul privind aprobarea transmiterii unei solicitări Primăriei Municipiului Medgidia pentru efectuarea demersurilor necesare privind trecerea unor bunuri imobile teren, din domeniul public al UAT Medgidia în domeniul public al U.A.T. Județul Constanța, a fost dezbătut și aprobat. După preluare, terenurile vor fi declarate bunuri de uz și de interes public județean și se vor utiliza în scopul realizării unui parc industrial și a unui adăpost pentru animalele fără stăpân.
               

Un ultim proiect dezbătut în cadrul ședinței de astăzi, a fost cel cu privire la actualizarea Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate, în județul Constanța. Astfel, aleșii locali au aprobat modificarea traseului Cotu Văii – Vârtop – Coroana – Albești – Arsa – Mangalia, prin introducerea de noi stații, noi curse, precum și modificarea graficului de circulație și mărimea capacității de transport, astfel încât acesta să poată răspunde, corespunzător, necesităților de deplasare al călătorilor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii