UPDATE Consiliul Local Constanța, reunit în ședință. Zeci de amendamente la Bugetul Local, cât și completări la nivel de asistență socială
UPDATE: Consiliul Local Constanța, reunit în ședință. Zeci de amendamente la Bugetul Local, cât și completări
31 Jan, 2023 10:23
ZIUA de Constanta
2383
Marime text
UPDATE 20
Ședința a fost declarată închisă la ora 16.25
UPDATE 19
Proiectul Bebe Trusou, aflat și el pe ordinea suplimentară. Costin Răsăuțeanu a spus că acest proiect vine cu un sprijin de 2.000 de lei pentru proaspății părinți. „Trebuie să există o atenție din partea direcției în implementarea lui pentru a ne asigura că aceste produse vor fi achiziționate în interesul nou-născuților”, a spus Răsăuțeanu. Proiectul a trecut cu unanimitate.
UPDATE 18
1.Proiect de hotărâre nr. 38/2023 pentru aprobarea actului adiţional la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiului Constanţa prin concesiune nr. 70717/09.05.2008 încheiat cu SC Polaris M Holding SRL; - 25 voturi pentru
3. Proiect de hotărâre nr. 40/2023 pentru modificarea HCL nr. 330/2020 privind participarea municipiului Constanţa în calitate de membru fondator, în vederea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ‹ Transport Public Constanţa ›; - 26 voturi pentru
4. Proiectul de hotărâre nr. 632/2022 privind sprijinirea persoanelor diagnosticate cu depresie-„Stop depresia.Împreună pentru o comunitate sănătoasă.” - Costin Răsăuțeanu a luat cuvântul. „Știu că a trecut prin comisii, acest proiect este depus de ceva timp, faptul că se află pe ordinea de zi ne arată că lucrurile intră într-o normalitate. E un proiect care vine să răspundă unor nevoie de activitate - cum este depresia, cu care se confruntă multe persoane, care din cauza situațiilor precare sau crizele economice, războiul au făcut ca cifrele să explodeze. Cifrele pe depresie în ceea ce privesc mamele sunt îngrijorătoare. Considerăm că acest proiect este unul benefic”, a spus consilierul.
Proiectul a fost supus votului și a trecut cu maximum de voturi.
UPDATE 17
Proiectul 35 Proiect de hotărâre nr. 19/2023 privind numirea unui membru provizoriu în Consiliul de administraţie al societăţii Confort Urban S.R.L. va avea buletin de vot.
Propunerea este Horia Marius Căliminte. În urma votului, pentru au fost 20 de consilieri, iar împotrivă 6. Se votează, ulterior, proiectul în integralitatea sa. Proiectul a trecut.
UPDATE 16
Proiectul 31 a trecut în unanimitate. Proiectul 32 a trecut, iar proiectul 33 nu a trecut. Proiectul 34 a trecut.
UPDATE 15
Proiectul 30. Costin Răsăuțeanu - „Grupul PSD a depus acum aproape 2 luni un proiect de înființare a patru centre pentru seniorii orașului pentru asistență medicală. În planul propus de DGAS ne-am fi așteptat ca el să fie prins cumva ca perspectivă, să putem aproba și acest proiect pentru a putea demara procedura de obținere a licenței de la Ministerul Muncii. Amendamentul nostru vine să completeze acest plan”.
Amendamentul la acest proiect vizează cele declarate de către consilierul PSD Constanța. În municipiul Constanța există 75.000 de persoane vârstnice, și 15.000 de persoane singure și vulnerabile. Amendamentul a fost supus votului și a trecut cu 21 voturi pentru și 4 abțineri.
Proiectul a fost votat în integralitatea sa, în unanimitate.
UPDATE 14
Se revine la proiectul 28.
Monica Poptile a luat cuvântul. „În anexă, procentele despre care faceți vorbire se raportează la valoarea contribuției pe oră”, a spus aceasta.
Costin Răsăuțeanu - „Noi știm că nu se raportează la plafoane, ci la valoarea de 36 de lei. Întrebarea colegilor mei este de unde le-ați cules?”. Poptile a spus că le-a luat ca și model de la București, de la unul din Sectoare. „De ce nu le-ați luat de la Deva?”, a întrebat Răsăuțeanu. Poptile a spus că este doar un model și că în speță consilierii pot modifica procentele.
Se supune la vot amendamentul PSD. Amendamentul a primit 15 voturi, cu 3 abțineri și 5 împotrivă. Amendamentul a trecut și a urmat votarea proiectului în integralitatea sa. Proiectul a primit voturile necesare și a trecut cu 2 abțineri, 16 pentru, 9 voturi împotrivă. Proiectul a fost aprobat.
Costin Răsăuțeanu - „Vreau să mulțumesc colegilor pentru maturitate”
UPDATE 13
Proiectul 29 a fost votat.
UPDATE 12
Proiectul 27 a trecut.
La proiectul 28 este un amendament. Costin Răsăuțeanu a făcut mai multe precizări care vizează îngrijirea persoanelor în proiectul la care face mențiune. „Finanțarea pentru acest proiect s-a pierdut - aproximativ 3 milioane lei și se vine cu un astfel de proiect care să îi jecmănească pe cei cu pensiile pe care le au așa cum le au. În propunerea pe care proiectul o prezintă, ar trebui să se plătească, de exemplu, pentru cei care câștigă 2.000 lei - mai mult de jumătate să fie plătit pe acest serviciu. Ceea ce este inadmisibil. Noi venim cu un amendament care sună în felul următorul - la anexa 2 - la contribuție să scadă cu 80% toate procentele aplicabile costului integral al serviciului. Pentru acele praguri ale venitului net lunar, să se introducă următoarele valori - de la 20% la 0,4%. Ne dorim ca aceste costuri să scadă semnificativ”, a spus Răsăuțeanu.
S-a dat citire amendamentului, făcându-se referire la ceea ce a precizat consilierul local PSD mai sus. Costin Răsăuțeanu a precizat că în condițiile inițiale, dintr-o pensie de 3.000 de lei ar fi urmat să plătească 1.700 lei, iar propunerea PSD vizează un cost total de 300 lei.
Costin Răsăuțeanu a fost întrebat dacă există acoperire legală cu aceste sume și a spus că din ce a aflat este că da. Vergil Chițac a spus că trebuie vorbit direct la Direcția de Asistență Socială. Poptile a precizat că procentele se referă la valoarea contribuției, nu la pensie.
Cerasela Badea - „Cine a stabilit aceste procente din cuantumul pensiei?”
Se va reveni la proiect după ce vor fi lămuriri de la Poptile.
UPDATE 11
Proiectul 25 a trecut cu 19 voturi pentru și 8 împotrivă. Proiectul 26 a trecut cu 27 de voturi pentru
UPDATE 10
Proiectul 24, unde Caramihai Constantin dorește aprobarea unui PUD. Consilierul Popescu a precizat că trebuie să se modifice aspectul pentru că există o problemă cu vecinul de P+1E în imediata vecinătate. „Vecinii au ridicat anumite probleme, la consultarea publică, de care investitorul nu a ținut cont”, a spus Cristina Popescu. Este vorba de un bloc de patru etaje pe care îl dorește să îl ridice Caramihai, iar consilierul a precizat că unul dintre vecini a cerut un regim de înălțim mai mic și fără balcoane înspre curtea vecinului. „Una dintre condițiile este să se retragă față de limita posterioare, lucru pe care nu le respectă în prezent”, a spus Popescu. Primarul Vergil Chițac l-a lămurit pe consilierul Costin Răsăuțeanu că investitorul ar fi trebuit să aibă un teren mai mare.
Proiectul a trecut cu 18 voturi pentru, 7 împotrivă și 1 abținere.
UPDATE 9
Proiectele 21, 22, 23 au fost aprobate.
UPDATE 8
Proiectele 17, 18, 19, 20 au trecut cu 27 de voturi.
UPDATE 7
Proiectele 13, 14, 15, 16 au trecut de votul consilierilor.
UPDATE 6
Proiectele 10, 11, 12 au trecut.
UPDATE 5
Proiectul 8 a trecut. Proiectul 9 privind înfiinţarea asociaţiei ‚‚Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia - Constanţa” a trecut cu 7 abțineri și 26 voturi pentru.
UPDATE 4
„Cu ocazia rectificărilor, împreună vom putea să le îmbunătățim. Vă mulțumesc încă odată”, le-a spus Vergil Chițac consilierilor.
UPDATE 3
Proiectele 6 ți 7 au trecut. La proiectul 8 de pe ordinea de zi sunt mai multe amendamente.
Un prim amendament face referire la modificarea și completarea - sursa de producție energie termică. „Se diminuează suma de exproprieri și se înscriu noi poziții la capitolul 81: sursă de producție energie utilă termică și electrică...”. Acest prim amendament este supus la vot. Amendamentul a trecut cu 27 de voturi.
Costin Răsăuțeanu - „Grupul PSD a analizat foarte bine bugetul și bineînțeles că este un buget care putea fi așezat mult mai bine și prezintă aspecte care puteau fi îmbunătățite, dar în acelați timp dorim să dăm dovadă de maturitate și avem încredere că indiferent care ar fi motivele pe viitor și aici mă refer la următoarele rectificări să îndreptăm alocările neinspirate. Cred că putem să găsim surse de finanțare pe viitor care să fie benefice oamenilor și care răspund nevoile constănțenilor. Ne interesează ca și proiectele grupului PSD să fie finanțate în viitor. Vă mulțumesc”.
Amenamentul nr. 2 - Este un amendament de modificare și are ca motivație că proiectul a fost afișat pe 5 ianuarie 2023 și a apărut o mică diferență la excedentul pe 2022 și se propune o modificare a art. 1. A trecut cu 26 de voturi pentru.
Al treilea amendament este înregistrat pe 31 ianuarie. Are ca motivație - „că proiectul a fost afișat pe 5 ianuarie 2023, iar execuția trezoreriei nu a fost afișată la această dată și a apărut o mică diferență la excedent” - se modifică art. 9 din proiectul de hotărâre. Au fost 27 de voturi pentru.
Al patrulea amendament este înregistrat pe 31 ianuarie, fiind unul de modificare, vizând o unitate de învățământ care nu a obținut documentele necesare, fiind vorba de Gradinita Zubeyde Hanim, Constanța. Se modifică astfel bugetul, prin diminuare. Amendamentul a trecut cu 27 de voturi.
Amendamentul al cincilea anunță modificarea bugetului de la punctul 70 din buget, din cauza unei erori, fiind vorba de un imobil supus spre demolare de pe bulevardul Tomis. Amendamentul a trecut cu 27 de voturi pentru.
Amendamentul 6 - este un amendament de modificare și vizează Promenada Mării Negru, din zona Modern, până la Pescărie, cu o zonă dedicată bicicliștilor. În loc de diminuare se precizează că sunt majorate sumele de la acest punct. Amendamentul a trecut cu 27 de voturi.
Amendamentul cu nr. 7 - un amendament de modificare - cu motivația ce vizează documentația pentru Parcul Arheologic la Poarta Mare a Cetății Tomis. Se introduce suma de 100.000 de lei la capitolele ce vizează studiile și proiectele pentru proiect. Au fost 27 de voturi pentru.
Amendamentul cu nr. 8 - pentru documentele Servicii Integrate Clădire Palas - Centru pentru Persoane cu Dizabilități. În loc de diminuarea cu 1.000 de lei, se introduce suma de 1.000 de lei pentru lista de studii și proiecte necesare. Amendamentul a trecut cu 26 de voturi.
Amendamentul cu nr. 9 - cu motivația necesară pentru documentele Regenerare Urbană Poarta 6, lângă Liceul Lucian Blaga și amenajarea unui parc. Față de documentul original, unde exista diminuare, se introduce suma de 100.000 lei pentru lista de studii și proiecte. Proiectul a trecut 27 de voturi pentru.
Amendamentul nr. 10 - este unul de moficiare, necesar pentru documentele necesare Parcare Metalică Badea Cârțan - fostul SPIT, ceea ce a determinat mutarea sediului. Față de diminuarea de 100.000 lei, se introduce suma menționată pentru elaborarea documentelor. 27 de voturi pentru.
Amendamentul nr. 11 este unul de completare, pentru elaborarea documentației pentru Centrul Cultural Hanul Balcan, potrivit strategiei culturale. Se introduce suma de 1.000 de lei la capitolul 67, privind lista de studii și proiecte. Proiectul a trecut cu 27 de voturi.
Amendamentul nr. 12 este unul de modificare. Vizează documentația tehnică pentru reintroducerea în patrimoniul municipiului a Palatului Regal și Bar Orient. Se introduce suma de 1.000 de lei pentru capitolul 65 privind lista de studii și proiecte. Proiectul a trecut cu 27 de voturi.
Amendamentul nr. 13 este de modificare, care vizează cripta paleocreștină de la Liceul Mihai Eminescu, prin amenajarea unui parc arheologic. Modificare vizează introducerea sumei de 100.000 lei pentru lista de studii și proiecte. 27 de voturi pentru.
Amendamentul nr. 14 este unul de modificare și vizează documentația pentru Bazin didactic la o unitate de învățământ din municipiul Constanța. Se adaugă suma de 150.000 lei la capitolul 65 privind lista de studii și proiecte. Proiectul a trecut cu 27 de voturi pentru.
Amendamentul nr. 15 vizează Termele Romane și implică introducerea de 100.000 lei la capitolul 67 privind lista de studii și proiecte, privind amenajarea unui parc arheologic acolo. Proiectul a trecut cu 27 de voturi pentru.
Amendamentul nr. 16 a trecut cu 27 de voturi pentru.
Amendamentul nr. 17 este unul de modificare și vizează documentația pentru Grădina Publică Compozitori. Se alocă 1.000 de lei la lista de proiecte. Proiectul a trecut cu 27 de voturi pentru.
Amendamentul nr. 18 este unul de modificare și are în motivație organizarea unei a doua ediții a unui festival la Constanța. Se introduce suma de 500.000 lei la capitolul 67 pentru organizarea festivalului Light On. Proiectul a trecut cu 27 de voturi.
Amendamentul nr. 19 este unul de modificare și are în motivație revitalizarea spațiului local prin artă stradală, fiind vorba de un festival de artă stradală pentru a da o altă față Constanței. Se alocă 500.000 lei pentru Festivalului Internațională de Artă Stradală. Proiectul a trecut cu 27 de voturi.
Amendamentul nr. 20 este unul de modificare și se dorește elaborarea documentației pentru stații Velo Smart - sistem alternativ pentru mobilitate urbană. Se alocă suma de 30.000 lei la capitolul 70, privind lista de studii și proiecte. Proiectul a trecut cu 27 de voturi pentru.
Amendamentul nr. 21 este unul de modificare și vizează zona Hartă Mozaic prin instalarea unei machete și reconstrucție prin reprezentare 3D a cetățeilor și reconstruire virtuală a Turnului Măcelarilor. Se introduce suma de 400.000 lei pentru lista de studii și proiecte. Proiectul a trecut cu 27 de voturi.
Proiectul a fost supus votului în integralitatea sa. Proiectul de hotărâre nr. 9/2023 privind rectificarea bugetului local pe anul 2022 a trecut cu 27 de voturi pentru.
Vergil
UPDATE 2
Marius Tulică și-a depus jurământul. Au fost aprobate proiectele 1, 2, 3, 4 și 5 de pe ordinea de zi.
UPDATE
Ședința a pornit, fiind prezenți 27 de consilieri locali.
Se convoacă Consiliul local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară,marţi, 31.01. 2023, ora 14.00 .
Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.
- Depunerea jurământului de către domnul Marius Tulică;
- Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 16.12.2022;
- Aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Constanţa din data de 27.12.2022;
- Raport privind activitatea asistenţilor personali ai persoanelor încadrate în cadrul de handicap grav, în perioada iulie-decembrie 2022;
- Proiect de hotărâre nr. 24/2023 pentru modificarea HCL nr. 383/2020 privind constituirea comisiilor permanente de specialitate ale Consiliului local al municipiului Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare;
- aviz Comisia de specialitate nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 9/2023 privind rectificarea bugetului local pe anul 2022;
- aviz Comisia de specialitate nr. 1
- Proiect de hotărâre nr. 32/2023 privind aprobarea bugetului local pe anul 2023;
- aviz Comisia de specialitate nr. 1
- Proiect de hotărâre nr. 34/2023 pentru modificarea HCL nr. 58/2019 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii şi a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Grădiniţei cu program prelungit Amicii, Constanţa”, cu modificările ulterioare;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 4
- Proiect de hotărâre nr. 25/2023 pentru modificarea HCL nr. 479/2022 privind înfiinţarea asociaţiei ‚‚Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia - Constanţa”;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 30/2023 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale societăţii Termocentrale Constanţa S.R.L.;
-avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 37/2023 privind numirea auditorului statuar al societăţii CT BUS SA Constanta pentru exerciţiile financiare 2022, 2023, 2024;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 21/2023 pentru modificarea HCL nr. 490/2021 privind înfiinţarea Clubului Sportiv Municipal Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 4 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 28/2023 privind aprobarea vânzării directe a imobilului - locuinţă situat în municipiul Constanţa, str. Ardealului nr. 2 - 4, parter, ap. 1, către Toma Raluca, în vederea punerii în executare a sentinţei civile nr. 2896/15.03.2021, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 31574/212/2019, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1133/06.07.2022 a Tribunalului Constanţa;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5;
- Proiect de hotărâre nr. 7/2023 pentru modificarea HCL nr. 438/2022 privind acordarea cu titlu gratuit a dreptului de uz şi servitute către E-Distribuţie Dobrogea S.A. asupra imobilului teren în suprafaţă de 86,00 mp situat în municipiul Constanţa, str. Stefăniţă Vodă nr. 27, zona unitatea militară, lot 3, pentru amplasarea unui post de transformare în anvelopă de beton (PTAB1 proiectat) şi a unui post de transformare în anvelopă de beton (PTAB2 proiectat), în vederea realizării serviciului public de distribuţie a energiei electrice;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 8/2023 privind dezmembrarea imobilului situat în municipiul Constanţa, B-dul Ferdinand nr. 100, în vederea înscrierii în cartea funciară;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 16/2023 privind dezmembrarea imobilului situat în municipiul Constanţa, DN3A, Lot 1, în vederea înscrierii în cartea funciară;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 6/2023 privind alipirea unor imobile situate în municipiul Constanţa, str. Ion Ionescu de la Brad nr. 4B şi str. Medeea nr. 25A, Lot 2/2, în vederea înscrierii în cartea funciară; iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 10/2023 privind atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Constanţa a unor imobile situate în municipiul Constanţa;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 33/2023 privind trecerea imobilului (teren şi construcţii) situat în municipiul Constanţa, bd. Tomis nr. 32, Muzeul de Artă Populară din domeniul public al UAT municipiul Constanţa în domeniul public al UAT judeţul Constanţa ;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 31/2023 privind aprobarea solicitării către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare referitoare la trecerea imobilului (teren şi construcţii) situat în municipiul Constanţa, str. Fragilor nr. 7 lot 2, din domeniul public al Statului Român şi administrarea Ministerului Sănătăţii prin Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Constanţa în domeniul public al municipiului Constanţa;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 18/2023 privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra imobilului teren în suprafaţă de 251 mp, situat în municipiul Constanţa, strada Munţii Tatra nr. 14, în favoarea numiţilor Iusein Orhan şi Iusein Sibel;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 15/2023 privind aprobarea Studiului de Fezabilitate „Reabilitarea reţelelor de termoficare din municipiul Constanţa - etapa V” şi a indicatorilor tehnico- economici aferenţi investiţiei propuse;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 26/2023 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza de studiu de fezabilitate pentru „Lucrări de construire aferente tramei stradale din municipiul Constanţa - Cartier Palazu Mare: strada Păpădiei, strada Salviei, strada Socului”;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr.3 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 5/2023 privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu- construire imobil P + 4E - locuinţe colective cu spaţii comerciale la parter, str. Baba Novac nr. 167+167A, investitor Caramihai Constantin;
- aviz Comisia de specialitate nr. 2
- Proiect de hotărâre nr. 35/2023 pentru modificarea HCL nr. 123/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice din municipiul Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 11/2023 privind aprobarea rezultatului evaluării finale a managementului Muzeului de Artă Populară Constanţa;
- aviz Comisia de specialitate nr. 4
- Proiect de hotărâre nr. 14/2023 pentru modificarea HCL nr. 374/2022 privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Primăriei municipiului Constanţa, cu modificările şi completările ulterioare;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 20/2023 pentru modificarea şi completarea HCL nr. 99/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului social “Compartiment pentru îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice” cod 8810ID-I;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 4 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 23/2023 privind aprobarea costului mediu lunar de întreţinere pentru beneficiarii din cadrul Căminului pentru persoane vârstnice Constanţa pe anul 2023;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 22/2023 pentru aprobarea Planului anual de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul local al municipiului Constanţa pentru anul 2023;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 4 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 17/2023 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 89 mp situat în municipiul Constanţa, str. Dezrobirii nr. 95 A, proprietatea privată a municipiului Constanţa;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 13/2023 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 133 mp situat în municipiul Constanţa, bd. Tomis nr. 310C identificat cu număr cadastral 226047, proprietatea privată a municipiului Constanţa, aferent construcţiei C1, cu respectarea dreptului de preempţiune al domnului Popa Adrian-Andrei şi doamnei Popa Mariana;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 36/2023 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 79 mp situat în municipiul Constanţa, str. Pescarilor nr.35 A, proprietatea privată a municipiului Constanţa;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 29/2023 pentru completarea HCL nr. 105/2021 privind aprobarea Regulamentului local de publicitate la nivelul municipiului Constanţa;
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 2, nr. 3 şi nr. 5
- Proiect de hotărâre nr. 19/2023 privind numirea unui membru provizoriu în Consiliul de administraţie al societăţii Confort Urban S.R.L.
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
PRIMAR,
Vergil CHIȚAC
Iată ordinea de zi suplimentară
1.Proiect de hotărâre nr. 38/2023 pentru aprobarea actului adiţional la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a municipiului Constanţa prin concesiune nr. 70717/09.05.2008 încheiat cu SC Polaris M Holding SRL;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
iniţiator: Vergil Chiţac
3. Proiect de hotărâre nr. 40/2023 pentru modificarea HCL nr. 330/2020 privind participarea municipiului Constanţa în calitate de membru fondator, în vederea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ‹Transport Public Constanţa›;
iniţiator: primar Vergil Chiţac
avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
4. Proiectul de hotărâre nr. 632/2022 privind sprijinirea persoanelor diagnosticate cu depresie-„Stop depresia.Împreună pentru o comunitate sănătoasă.”
iniţiatori: grupul consilierilor locali PSD
avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii