Ședință CJ Constanța Centrul Multietnic de afaceri și turism Dobrogea din Eforie Sud va costa peste 17 milioane de euro!
Ședință CJ Constanța: Centrul Multietnic de afaceri și turism Dobrogea din Eforie Sud va costa peste 17 milioane
24 May, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
790
Marime text
- Se poate dezvolta astfel turismul de business la malul mării, fie că vorbim despre workshop-uri, teambuilding-uri, seminarii, conferințe ale unor companii mai mici sau ale unor multinaționale, fie că vorbim de evenimente destinate publicului larg sau de centre permanente de informare turistică și de afaceri
Pe 29 mai 2024 are loc ședința ordinară de Consiliu Județean Constanța, unde se află mai multe proiecte de hotărâre care vor intra la votul consilierilor.
Printre ele, se numără și un Proiect de hotărâre nr.113/17.05.2024 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza SF aferenți obiectivului: „Construire Centru multietnic de afaceri și turism Dobrogea”, la Eforie Sud, pe strada Republicii nr. 3.
Conform documentului anexat, se aprobă indicatorii tehnico-economici faza SF aferenți obiectivului amintit mai sus. Valoarea investiției este de 74.116.874,08 lei fără TVA, cu TVA suma totală fiind de 88.109.568,60 lei.
Construirea unui Centru multietnic de afaceri și turism, în stațiunea Eforie Sud, destinat sectoarelor de afaceri și turism, care își propune să devină un nucleu regional al comunității antreprenoriale din regiunea Sud-Est va contribui la sporirea cometitivității regionale, la generarea de inovații și la crearea de noi locuri de muncă, calificate și plătite comeptitiv.
Prin realizarea acestei investiții, vor fi create mecanisme de facilitare a transferului de experiență, informații, know-how și cunoștințe specifice dezvoltării afacerilor de succes, atât către noii antreprenori, cât și pentru întreaga comunitate antreprenorială din regiunea Sud-Est, acest lucru va crea o afluență mai mare a turismului business pe litoralul românesc.
Se poate dezvolta astfel turismul de business la malul mării, fie că vorbim despre workshop-uri, teambuilding-uri, seminarii, conferințe ale unor companii mai mici sau ale unor multinaționale, fie că vorbim de evenimente destinate publicului larg sau de centre permanente de informare turistică și de afaceri.
Stabilirea punctelor de lucru ale societăților în astfel de centre, precum și călătoriilor oamenilor de afaceri nu reprezintă business doar pentru hotelieri și organizatorii de conferințe sau team-building-uri, ci pee le se bazează și serviciile conexe, industrii precum cea aviatică sau a agențiilor de turism, dar și afaceri mai mici ca accea de închiriere de mașini.
Totodată, cei mai importanăți, deocamdată, pentru asigurarea unui volun constant al pieței turismului de afaceri sunt oamenii de afaceri străini. În acest sens, s-a încheiat Contractul nr. 9763/16.03.2023, având ca obiect „Construire Centru multietnic de afaceri și turism Dobrogea” (inclusiv întocmire temă de proiectare, documentații necesare obținerii avizelor și acordurilor menționate în certificatul de urbanism, studio geotehnic, studiu topografic, studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de eficiență ridicată în funcție de fezabilitatea acestora din punct de vedere tehnic, economic și al mediului înconjurător).
Conform devizului general, pentru obținerea terenului nu se cheltuie niciun leu, însă amenajarea sa costă 83.300 lei. Proiectarea, cu tot cu TVA costă 1,3 milioane lei, pe când proiectul tehnic sare de 890.000 lei. Asistența tehnică mai necesită puțin peste 1 milion de lei. Construcțiile și instalațiile vor costa peste 44 milioane lei, iar dotările vor costa peste 8 milioane lei. În deviz apar și „Cheltuieli diverse și neprevăzute”, în valoare de 6,2 milioane lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Documente depuse la Mediu pentru construirea unui Centru multietnic de afaceri și turism în Eforie Sud
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii