Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:40 22 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință CJC Unde își va desfășura filiala Constanța a Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului activitatea (DOCUMENT)

ro

22 Feb, 2025 16:16 235 Marime text
  • Consilierii județeni, adunați în format fizic, au pe masă proiectul de hotărâre nr. 41/19.02.2025 privind darea în folosință gratuită a Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului a unor spații amplasate la Pavilionul Expozițional Constanța
  • Inițiatorul proiectului este Florin Mitroi care propune darea în folosință gratuită a spațiilor către Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului pentru desfășurarea activității filialei Constanța pe o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii, cu acordul părților, prin act adițional până la trei ani



Consiliul Județean Constanța este convocat în ședința ordinară joi, 27 februarie 2025, ora 10:00, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ.



Consilierii județeni, adunați în format fizic, au pe masă proiectul de hotărâre nr. 41/19.02.2025 privind darea în folosință gratuită a Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului a unor spații amplasate la Pavilionul Expozițional Constanța.



Este vorba despre camerele 12 și 15 în suprafață de 28,86 mp, respectiv 13,30 mp.




Valoarea lor de inventar este inclusă în valoarea totală de inventar a imobilului Pavilion Expozițional Constanța, respectiv 32.248.400,27 lei.



Inițiatorul proiectului este Florin Mitroi care propune darea în folosință gratuită a spațiilor către Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului pentru desfășurarea activității filialei Constanța pe o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii, cu acordul părților, prin act adițional până la trei ani.



Cheltuielile de întreținere a spațiilor vor fi suportate de către Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului.




Consiliul Județean Constanța are următoarele obligații:
  • Să predea bunurile imobile către Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului
  • Să nu stânjenească Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului în exercitarea dreptului de folosință gratuită și nici nu va face acte care ar putea restrânge folosința acestora
  • Să verifice modul în care sunt respectate condițiile de folosință prn actul de dare în folosință gratuită și prin lege
  • Să nu transfere folosința bunurilor-imobile ce fac obiectul prezentului act vreunui terț pe perioada folosinței
  • Prin excepție, Consiliul Județean Constanța poate revoca dreptul de folosință în cazul demarării lucrărilor de reabilitare la imobilul Pavilion Expozițional Constanța sau dacă interesul județean o impune



Organizația pentru Apărarea Dreptuilor Omului are următoarele obligații:
  • De a folosi suprafața solicitată potrivit destinației în vederea căreia i s-a acordat folosința gratuită
  • Să păstreze în bune condiții bunurile precum și accesoriile acestora, să nu le degradeze sau deterioreze
  • Va suporta riscul pentru deterioarea sau pierderea (în tot sau în parte) a bunurilor, dacă nu dovedește că deteriorarea sau pierderea s-au produs fortuit, din cauză de forță majoră sau că deterioarea sau pierderea este consecința folosirii potrivit destinației, dar fără culpă din partea sa
  • Să permită accesul autorităților pentru efectuarea controlului asupra bunurilor
  • Să nu modifice bunul, în parte ori în integritatea lui
  • La încetarea folosinței gratuite, să restituie bunul în starea în care l-a primit
  • Nu poate să transmită folosința dobândită în baza prezentei hotărâri, nici oneros și nicu cu titlu gratuit, unei alte persoane fizice sau juridice


Încălcarea de către Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a obligațiilor prevăzute la art. 8 constituie contravenții, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni. Contravențiile constatate se sancționează cu amendă, iar constarea contravențiilor și aplicarea sacțiunilor se face de către structurile din cadrul Consiliului Județean Constanța cu atribuții de control.
 

De ce se mută Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului

Conform referatului de aprobare, având în vedere necesitatea relocării activității instituțiilor publice în contexul lucrărilor de reabilitare la Palatul Administrativ, precum și în contextul implementării proiectului „Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru CȘEI Albatros, CȘEI Delfinul, CȘEI Maria Montessori și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța în vederea îmbunătățirii actului educațional”, devine necesară reorganizarea spațiilor repartizate în cadrul imobilului Bloc L4.

Astfel, devine necesară relocarea biroului Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului, filiala Constanța din cadrul imobilului Bloc L4, situat în municipiul Constanța, al. Magnoliei nr. 2.

Pentru a asigura o structură compactă a spațiilor deținute de CJRAE în cadrul imobilului Bloc L4 a fost purtată corespondență între Consiliul Județean Constanța, Federația Română de Oină și Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului, cu privire la spațiile deținute în cadrul imobilului Bloc L4.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat integral în secțiunea DOCUMENT.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Ședință CJ Constanța Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului își dorește repartizarea unui spațiu pentru înființarea unui birou județean (DOCUMENT)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii