Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:00 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință CLM Constanța Consilierii locali vor desemna un nou membru în comisia de analiză pentru repartizările în Campusul Henri Coandă

ro

26 Feb, 2024 10:16 1068 Marime text
Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, joi, 29 februarie 2024, ora 16.30 , în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța. Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte, dintre care și Proiect de hotărâre nr. 66/2024 pentru modificarea HCL nr. 65/2011 privind aprobarea Programului de construire unități locative modulare în Municipiul Constanța și lucrări tehnico-edilitare aferente – „Campusul Social Henri Coandă – Ștefăniță Vodă”.
 
Mai precis, se dorește înlocuirea lui Costin Valeriu Avătavului pentru poziția de membru în cadrul comisiei de analiză, verificare și punctare a cererilor de locuințe modulre.
 
Amintim că primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac continuă să ofere răspunsuri celor care îi trimit întrebări prin intermediul aplicației Whatsapp. 

Astăzi, edilul a dat lămuriri despre eventuala relocare a cartierului social Henri Coandă. 

„Sesiunea de Întrebări și Răspunsuri continuă cu două nelămuriri, relocarea cartierului social Henri Coandă, respectiv situația unor eventuale lucrări la Școala nr. 36 „Dimitrie Știubei“.

Mutarea cartierului Henri Coandă a fost întotdeauna un subiect de interes pentru constănțeni, iar eu îi înștiințez pe această cale că, în prezent, elaborăm documentația de urbanism pentru un teren situat în zona industrială, primit de la Ministerul Apărării Naționale, teren care ne-a fost transferat exact cu această condiție, construirea de locuințe sociale.

Așa cum am mai precizat în trecut, containerele din Henri Coandă nu alcătuiesc un cartier de locuințe sociale, și asta pentru că nu au dimensiunea necesară, nu respectă standardul minimal de locuință socială.

În ceea ce privește Școala nr. 36, pot spune că lucrăm deja la reabilitarea acesteia. Ne aflăm în etapa elaborării proiectului tehnic și, imediat ce va fi finalizat, va demara achiziția lucrărilor de execuție. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor.
Pentru alte întrebări, nu ezitați să îmi scrieți în secțiunea de comentarii sau pe grupul oficial de WhatsApp, la numărul 0720 41 77 88.

Citește și: 


Primarul Vergil Chițac despre relocarea cartierului social Henri Coandă - „Elaborăm documentația de urbanism pentru un teren situat în zona industrială“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii