Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:14 30 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință CLM Constanța Modelul de steag al municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

ro

28 Jan, 2025 18:56 415 Marime text
Foto: Primăria ConstanțaConsiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, vineri, 31 ianuarie 2025, ora 14.00, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța.

Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte printre care și proiect de hotărâre nr. 8/2025 privind însuşirea variantei finale a proiectului modelului de steag al municipiului Constanţa, judeţul Constanţa.

Inițiator este primarul Vergil Chițac.

Potrivit proiectului, se însuşeşte varianta finală a proiectului modelului de steag al municipiului Constanţa, judeţul Constanţa, conform fotografiei, care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.

Se aprobă explicaţia heraldică a culorilor şi simbolurilor elementelor însumate ale steagului municipiului Constanţa, judeţul Constanţa.  

Descrierea heraldică a steagului

Steagul municipiului Constanta este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporţia între lăţimea şi lungimea steagului de 2/3, cu câmp de culoare alb, încărcat cu stema municipiului. În partea de jos sub stemă este inscripţionat statutul şi denumirea localltăţii „Municipiul Constanţa", cu litere de culoare neagră.

Steagul se fixează pe hampă în partea stangă, pe lăţime.


Semnificațiile elementelor și a culorilor din steag

Descrierea stemei

Stema municipiului Constanţa se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, despicat. În partea dreaptă, în câmp roşu, se află silueta unui far de argint, iar în colţul din dreapta sus un soare de aur, ieşind.

În partea stângă, în câmp verde, se află un personaj feminin îmbrăcat cu un chiton cu măneci şi care poartă un văl; părul este coafat după moda Romei antice şi pe cap poartă o diademă.


Personajul ţine în mâna stângă un corn al abundenţei plin cu fructe, iar mâna dreaptă este poziţionată pe echea unei corăbii. Personajul feminin are lângă piciorul stâng o imagine simbolică a Pontului Euxin, care reprezintă torsul, mult micşorat, aI unui personaj masculin, nud, ieşind din valurile mării.

Personajul masculin este încoronat, poartă plete şi barbă şi se sprijină cu mâna stângă de prova unei corăbii, ieşind. Capul îi este intors trei sferturi spre dreapta, privind spre personajul feminin, parcă cerând ajutorul, totul de aur.Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu şapte turnuri crenelate.

Semnificaţiile elementelor însumate

Farul face trimitere Ia Farul Genovez, monument, de asemenea, de referinţă pentru evoluţia istorică a Constanţei. El a fost construit în secolul al XIX-lea pe locul vechiului far, ridicat de negustorii genovezi, ajunşi în Marea Neagră, în secolul al XIII-lea. Amplasat pe faleza sudică, el a funcţionat până la inaugurarea portulul modern, în anul 1913.

Imaginea cu cele două personaje este inspirată de grupul statuar, descoperit la Constanţa în anul 1962, grup care o reprezintă pe zeiţa Fortuna şi zeul Ponthos. Această imagine a devenit emblematică pentru continuitatea dintre Tomisul antic şi Constanţa modernă. Statuia se află la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi reprezintă o imagine a zeiţei Fortuna, unică în lume.

Coroana murală de argint cu şapte turnuri crenelate semnifică faptul că localitatea are rangul de municipiu reşedinţă de judeţ.
Culoarea albă - transmite puritate, curaţenie şi neutralitate.

Proiectul în integralitate poate fi consultat în secțiunea Document a materialului.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și: 

Răzvan Filipescu, propus președinte al Comisiei Tehnico- Economice din cadrul CJ Constanța (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii