Baza Logistică Navală din Constanța cheltuie peste 3 milioane pentru reparații în cazărmile Statului Major al Forțelor (DOCUMENT)
Baza Logistică Navală din Constanța cheltuie peste 3 milioane pentru reparații în cazărmile Statului Major
06 Sep, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
667
Marime text
Ministerul Apărării Naționale – Unitatea Militară 02022 (Baza Logistică Navală) Constanța, cu sediul în municipiul Constanța, județul Constanța, a atribuit un contract, în urma unei licitații publice, pentru achiziția lucrărilor de pavare şi de asfaltare de drumuri şi alte suprafeţe.
Potrivit e-licitatie.ro, este vorba despre un sistem dinamic de achiziții, care va permite achiziția de diverse lucrări de reparații curente pentru cazărmile din administrarea Statului Major al Forțelor. Mai exact, lotul este compus din:
- Reparaţii curente la drumuri, alei, platforme, rigole - UM 02119 Codru - cazarma 625 Codru (o lucrare),
- Reparaţii curente la drumuri, alei, platforme, rigole - UM 02044 Tulcea - cazarma 397 Tulcea (o lucrare) și
- Reparaţii curente la drumuri, pietriș, macadam - UM 02035 Slava Cercheză - cazarma 3012 Slava Cercheză (o lucrare)
Achiziția lucrărilor se desfășoară pentru o perioadă de 24 luni, mai precizează sursa citată.
De asemenea, autoritatea contractantă va răspunde tuturor solicitărilor de clarificări/informațiilor suplimentare în a 11-a zi înainte de data limită de depunere a candidaturilor, dar și pe toată perioada de derulare a S.A.D., așa cum se face la o procedură online în etapa de depunere a candidaturii.
Valoarea totală a achiziției este de 3.094.282,88 lei, iar societatea comercială ofertantă câștigătoare este DAF TRANS 2000 SRL.
Despre DAF TRANS 2000 SRL
Conform termene.ro, societatea comercială a fost înființată în anul 2000 și are sediul social situat în municipiul Constanța, județul Costanța. Totodată, domeniul principal de activitate al firmei constă în „lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor”.
Asociat unic și administrator este Beu Florin, ce deține o cotă de 100% din capitalul social.
De asemenea, el mai ocupă funcția de asociat al NEW GENERATION CONSULTING S.R.L. (10.17%), asociat și administrator al REGIONAL MINING S.R.L. (100%) și asociat al DOWELL COMPANY SUPPLIERS SRL (50%).
Potrivit aceleiași surse, pentru anul fiscal 2023, compania a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 87.406.651 lei, profit în valoare de 1.601.939 lei, cu un număr mediu de 143 de salariați.
DAF TRANS 2000 SRL mai figurează cu 30 de contracte câștigate prin achiziții directe, pentru entități contractante precum Orașul Eforie (Consiliul Local Eforie), Comuna Amzacea (Consiliul Local Amzacea) și Comuna Mircea Vodă.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
Citește și:
MapN cheltuie peste 2,5 milioane de euro pentru modernizarea bucătăriilor unor nave (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii