Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:00 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CN APM SA Constanța alocă peste 2,3 milioane de lei unei firme din București. Ce va furniza (DOCUMENT)

ro

19 Oct, 2024 16:07 608 Marime text
  • Prin aplicarea acestei proceduri entitatea contractantă dorește să achiziționeze o infrastructura de virtualizare configurată într un cluster de înaltă disponibilitate, pentru funcționarea în bune condiții a infrastructurii AD, a sistemului de mesagerie electronică și a viitorului sistem informatic GIS”, se arată în descrierea succintă din anunț

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța a pus pe masă suma de 2.368.552,44 de lei pentru atribuirea contractului „infrastructură virtualizare”.


„Prin aplicarea acestei proceduri entitatea contractantă dorește să achiziționeze o infrastructura de virtualizare configurată într un cluster de înaltă disponibilitate, pentru funcționarea în bune condiții a infrastructurii AD, a sistemului de mesagerie electronică și a viitorului sistem informatic GIS”, se arată în descrierea succintă din anunț.


Contractul are o durată de 90 de zile, iar criteriul de atribuire a fost cel mai bun raport calitate-preț.


Firma contractată este ASEE Solutions.


Părțile au parafat contractul la data de 9 octombrie 2024, iar pe 15 octombrie a apărut atribuirea în SEAP.


 

Despre ASEE Solutions


Conform termene.ro, platformă consultată vineri, 18 octombrie 2024, ASEE Solutions SRL a fost fondată pe 23 decembrie 1994, are sediul în București, sectorul 1, iar obiectul de activitate este „comerț cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice și software-ului”.


Asociatul ASEE Solutions SRL este persoana juridică din Polonia Asseco South Eastern Europe Spolka Akcyjna.


Administratorii societății sunt Năstase Adrian, Nicolăescu Olga și Zainea D. Gabriel Viorel.



În anul 2023, ASEE Solutions SRL a realizat o cifră de afaceri de peste 250 de milioane de lei, un profit de peste trei milioane de lei și a avut 140 de angajați.


ASEE Solutions SRL are încheiate 1.413 cumpărări directe și 140 de licitații, printre autoritățile contractante numărându-se: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Direcția Generală de Protecție Internă, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Compania Națională de Investiții, DIICOT, DNA etc.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

CNAPM Constanța SA alocă aproape un milion de lei pentru serviciile de depozitare a gunoiului și deșeurilor nepericuloase preluate de la nave (DOCUMENT)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii