Compania Națională de Investiții SA caută firmă pentru dirigenție de șantier la Pantelimon, județul Constanța
Compania Națională de Investiții SA caută firmă pentru dirigenție de șantier la Pantelimon, județul Constanța
17 Feb, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
382
Marime text



- Valoarea estimată este de 85.474 lei, fără TVA; licitația urmând să aibă loc pe 19 februarie 2025.
Compania Națională de Investiții SA organizează o licitație pentru selecție de ofertă pentru dirigenția vizând obiectul de investiții – „Reabilitare și modernizare clădire centru multifuncțional, strada Principală nr. 13, Pantelimon”.
Valoarea estimată este de 85.474 lei, fără TVA; licitația urmând să aibă loc pe 19 februarie 2025.
Compania Națională de Investiții dorește să achiziționeze, prin achiziție directă, servicii de asistență tehnică de specialitate prin diriginți de șantier pentru obiectivul de investiții ID 5801 -”Reabilitare și modernizare clădire centru multifuncțional str.Principală, nr.13, sat Pantelimon, comuna Pantelimon, județul Constanța”.
Oferta va fi întocmită conform documentelor achiziției și trebuie să aibă o perioadă de valabilitate de minimum 12 luni. Ofertantul trebuie să facă dovada că dispune pe toata durata contractului (durata de execuție a lucrărilor și durata garanției lucrărilor) de personal de specialitate care deține autorizație de diriginte de șantier emisă de către ISC în conformitate cu Ordinul MDRT nr. 1496/2011, cu modificările și completările ulterioare, categoria C, subdomeniul 2.2 și domeniul 8 subdomeniul 8.1 și 8.2 pentru realizarea de construcții noi, personal autorizat pentru următoarele domenii de activitate: civile, instalații sanitare, instalații termice și electrice.
Achiziția se va finaliza prin semnarea unui contract de servicii, încheiat cu ofertantul care are oferta admisibilă (acceptabilă, conformă și adecvată) cu pretul cel mai scăzut, conform criteriului de atribuire.
Beneficiarul investiției dorește reabilitarea și modernizarea Centrului Multifuncțional existent, în vederea desfășurării activităților culturale, sociale, cât și cele de relaxare și divertisment pentru locuitorii Comunei Pantelimon, Județul Constanța. Construcția cuprinde la interior spațiul pentru sală de activități propriu zisă, debara, sală de videoconferințe, bibliotecă, o magazie și holuri.
Intrarea de pe latura de vest va fi desființată, iar în locul magaziei și holului mic de pe aceeași latură vor fi amenajate grupurile sanitare pe sexe, pentru utilizatori, personal și persoane cu dizabilități, pentru a satisface funcțiunile minim necesare. În peretele dintre sala de activități și holul de comunicație( axa B) se prevede un gol de ușă, precum și în peretele ce desparte biblioteca de sala de lectură, pe axa 3.
Sala de activități se separă pe axa 2 printr-un perete despărțitor. Spațiu obținut va fi destinat unui oficiu cu magazie. Sistemul constructiv al Centrului Multifuncțional va rămâne din zidărie portantă din cărămidă și se va consolida cu sâmburi, grinzi, centuri și planșeu din beton. Acoperirea va fi de tip șarpantă din lemn și învelitoare din țiglă metalică, înlocuită în totalitate. Soluția va fi dotată cu sisteme de scurgere a apelor pluviale și parazăpezi.
Zidurile exterioare își mențin grosimile de 45 și 50 cm, iar zidurile interioare vor fi de grosimile de 35, 33 și 12 cm. Tâmplăria se va înlocui în totalitate, cea propusă va fi din PVC de maro, prevăzută cu geamuri termopan.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Primăria Comunei Pantelimon, județul Constanța închiriază un teren intravilan de 1.940 mp (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii