Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:31 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Confort Urban SRL, achiziție pentru viitoarea parcare hibrid de pe aleea Argeș, din Constanța

ro

04 Dec, 2024 17:00 199 Marime text
  • Atribuirea a avut loc pe 3 decembrie 2024, pentru suma de 50.000 lei, conform platformei SEAP
  • Proiectul se află în faza de recepție a proiectului tehnic, caietelor de sarcini și detaliilor de execuție
  • Pe aleea Argeș din cartierul Tomis Nord va fi construită o parcare supraetajată.
     
 
Confort Urban SRL a bătut palma cu Consim Management SRL pentru servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice.
 
Atribuirea a avut loc pe 3 decembrie 2024, pentru suma de 50.000 lei, conform platformei SEAP. Confort Urban cumpără, așadar, servicii de consultanță in domeniul achizițiilor publice privind atribuirea contractului de execuție lucrări privind obiectivul de investiții „Amenajare parcare supraetajată hibridă cu sistem automatizat de parcare pe aleea Argeș, Municipiul Constanța”.
 
Consim Management SRL
Firma este fondată în anul 2016, conform platformei termene.ro. nu a raportat angajați pe anul 2023, doar o cifră de afaceri de 35.170 lei și un profit de 23.891 lei. Sediul social este în București, pe strada Elena Caragiani nr. 42. Asociat unic și administrator este Adriana-Simona Minciu.
 
„Amenajare parcare supraetajată hibridă cu sistem automatizat de parcare pe aleea Argeș, Municipiul Constanța”
 
Proiectul se află în faza de recepție a proiectului tehnic, caietelor de sarcini și detaliilor de execuție.
 
Astfel, prin AC 610 din data de 2 iulie 2024, pentru Confort Urban pentru Primăria Constanța, se menționează că se va „Amenaja o parcare supraetajată pe aleea Argeș, municipiul Constanța, faza SF, DTAC”. Documentația este valabilă 24 de luni.
 

„Pe aleea Argeș din cartierul Tomis Nord va fi construită o parcare supraetajată.

Noua parcare va deservi una dintre cele mai aglomerate zone din cartierul Tomis Nord. Situată în apropierea blocului V3, parcarea va avea un regim de înălțime pe 4 niveluri( S+P+4E) și o terasă circulabilă și va fi construită pe o suprafată de 1113 mp.

Vor fi amenajate 111 locuri de parcare. Investiția este realizată de Primăria Constanța, prin SC Confort Urban”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța pentru ZIUA de Constanța.
 
Amintim că la începutul anului, Primăria Constanța a eliberat o autorizație de construire pentru Confort Urban, prin Primăria Constanța pentru amenajarea peisagistică din Tomis Nord. Prin AC 159 din 21 februarie 2024, firma dorește amenajarea peisagistică și parcare, aferente zonei terenurilor de tenis din cartierul Tomis Nord, aleea Capidava, aleea Argeș, municipiul Constanța, cât și organizarea de șantier. Documentația este valabilă 24 de luni.
 
Amintim că Consiliul Local Municipal a aprobat în ședința din finalul verii 2023 documentația tehnico-economică pentru parcarea supraetajată pe aleea Argeș din municipiu pe care o va construi Confort Urban SRL. Parcarea ar urma să aibă 111 locuri, disponibile într-un imobil cu subsol, parter și patru etaje. Amintim, așadar, de CU 1862 din data de 7 iulie 2023, certificate emis pe numele lui Confort Urban și are ca obiectiv „Amenajarea unei parcări supraetajate pe aleea Argeș, municipiul Constanța, faza SF, DTAC”.

 
Amintim că Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a analizat solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: „Amenajare parcare supraetajată pe Aleea Argeș, zona bl. V3 din municipiul Constanța, faza SF și DTAC”. Titular de proiect este Primăria municipiului Constanța prin Confort Urban SRL.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
Locuitorii din Tomis Nord parchează pe unde apucă pe terenul unde ar trebui edificată o parcare supraetajată. „Te trezești cu biletele pe parbriz sau amenințări” (FOTO+VIDEO)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii