Cumpărări directe Constanța Ateliere recreative pentru elevii Școlii din Pecineaga, asigurate de firma Old Line Travel SRL (DOCUMENTE)
Cumpărări directe Constanța: Ateliere recreative pentru elevii Școlii din Pecineaga, asigurate de firma Old
23 Mar, 2025 11:07
ZIUA de Constanta
292
Marime text

- Contractul pentru organizarea unor ateliere recreative destinate elevilor Școlii din Pecineaga a fost atribuit firmei Old Line Travel SRL.
- Aceste ateliere urmăresc să ofere elevilor experiențe educaționale non-formale, menite să le stimuleze curiozitatea, creativitatea și spiritul de echipă.
- Potrivit datelor furnizate de site-ul termene.ro, asociați sunt Bineață Constantin-Răzvan, cu 60% din capitalul social, și Ghearalia Paul Ionel, cu 40% din capitalul social.
Școala Gimnazială Nr. 1 Contraamiral „Petrică Stoica“ Pecineaga, județul Constanța, a atribuit, prin achiziție directă, un contract pentru organizarea unor ateliere recreative destinate elevilor. Oferta câștigătoare a fost depusă de firma Old Line Travel SRL, valoarea totală a contractului fiind de 32.010 RON, conform anunțului publicat pe platforma SEAP.
Contractul presupune organizarea unor ateliere educative și interactive pentru un număr semnificativ de elevi, având drept scop dezvoltarea personală, creativitatea și îmbunătățirea abilităților de comunicare.
Tipurile de ateliere organizate:
Atelier „Micul Savant” – Științe – 110 elevi,
Atelier „Hainele Împăratului” – Valori și creativitate – 110 elevi,
Atelier „Bricolaj – Căsuțe de păsări” – Îndemânare și creativitate – 110 elevi,
Atelier „Media – Stop Motion” – Creativitate și comunicare – 110 elevi.
Atelier „Reducerea abandonului școlar” (Modul 2+3, două sesiuni a câte 3 ore) – 33 elevi + 1 reprezentant adult per elev.
Aceste ateliere urmăresc să ofere elevilor experiențe educaționale non-formale, menite să le stimuleze curiozitatea, creativitatea și spiritul de echipă. În plus, modulele de dezvoltare personală din cadrul programului de reducere a abandonului școlar au rolul de a sprijini elevii aflați în situații vulnerabile.
Atelierele se vor desfășura la sediul beneficiarului, Școala Gimnazială Nr. 1 Contraamiral Petrică Stoica Pecineaga, iar condițiile de plată sunt stabilite conform contractului. Investiția în activități recreative și educative reprezintă un pas important în diversificarea metodelor de învățare pentru elevi.
Prin această inițiativă, Școala Gimnazială Nr. 1 Pecineaga își propune să îmbine educația formală cu activități practice, menite să contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Despre Old Line Travel SRL
Societatea Old Line Travel SRL a fost înființată în anul 2016, are sediul în municipiul București, Sector 4, strada Brădetului, nr. 22 și se ocupă de „Activități ale agențiilor turistice”.
Potrivit datelor furnizate de site-ul termene.ro, asociați sunt Bineață Constantin-Răzvan, cu 60% din capitalul social, și Ghearalia Paul Ionel, cu 40% din capitalul social. Cei doi sunt și administatorii societății.
Aceștia mai sunt asociați și administratori la Old Line SRL și Old Line Plus SRL. Old Line Travel SRL a obținut, prin negociere drectă, 158 de contaracte de la autorități locale.
Conform termene.ro, în anul 2023, societatea Old Line Travel SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 4.053.453 lei, un profit de 1.382.782, 12 angajați și datorii de 492.481 lei.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Achiziții, licitații, vânzări“.
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a contractului publicat pe SEAP
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru redactarea acestui articol au fost folosite și informații de pe termene.ro.
Citește și:
Cumpărări directe Constanța. Tabără școlară de 5 zile la Predeal pentru elevii Liceului „Regele Carol I” Ostrov (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii