Decizie a CCR Legea referitoare la controlul utilizării spațiului aerian, constituțională

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins sesizările AUR, POT și S.O.S. România privind legea referitoare la controlul utilizării spațiului aerian și cea care reglementează desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiunilor militare pe teritoriul statului român.

Mai exact, magistrații au stabilit că actele normative sunt constituționale.

Potrivit CCR deciziile sunt definitive și general obligatorii.

Redăm mai jos comunicatul Curții Constituționale a României: 

 În ședința din data de 27 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi:

– A respins, ca neîntemeiate, obiecțiile de neconstituționalitate formulate de senatori și deputați aparținând Grupurilor parlamentare S.O.S. România, ale Alianței pentru Unirea Românilor și ale Partidul Oamenilor Tineri și a constatat că dispozițiile art.7 alin.(2) și (3), art.23, art.25, art.26 alin.(1) și (2) din Legea privind controlul utilizării spațiului aerian național sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În esență, Curtea a reținut că participarea și luarea de măsuri de către autoritățile militare desemnate ale Alianței Nord-Atlantice sau de către structurile forțelor statelor aliate și partenere pentru controlul aerian național ar trebui analizate în contextul obligațiilor asumate de România în calitatea sa de stat membru în N.A.T.O. Aderarea la N.A.T.O. presupune atât transferul unor atribute, cât și exercitarea în comun a unor competențe cu statele componente, aspect care nu afectează suveranitatea țării.

Curtea a constatat că reglementarea unei competențe partajate între structurile din instituțiile care fac parte din sistemul național de apărare și structurile forțelor statelor aliate și partenere nu aduce atingere exercițiului suveranității, în condițiile în care constituie o modalitate de apărare a spațiului aerian național, care este integrat în spațiul aerian N.A.T.O.

De asemenea, Curtea a constatat că legea criticată nu reglementează vreo soluție legislativă cu privire la organizarea de activități militare sau paramilitare, distincte de forțele armate regulate, care nu se integrează în sistemul național de apărare al României ori al forțelor armate aliate sau de coaliție.

Totodată, Curtea a constatat că „transferul de autoritate”, reglementat de dispozițiile criticate, are în vedere o acțiune de predare/preluare a controlului și comenzii de către autoritățile militare desemnate ale Alianței Nord-Atlantice asupra elementelor naționale din compunerea structurii de forțe a armatei care execută misiuni specifice pentru controlul utilizării spațiului aerian național, în cadrul Sistemului Integrat de Apărare Aeriană și Antirachetă N.A.T.O. sau în cadrul unor coaliții, în condițiile strict prevăzute de normă, iar nu încadrarea într-o funcție militară în sistemul Ministerului Apărării Naționale. Îndatoririle, drepturile şi libertățile cadrelor militare stabilite în Statutul cadrelor militare ori în alte legi, în acord cu Constituția, incumbă doar cadrelor militare în activitate, încadrate în structurile militare ale Ministerului Apărării Naționale, iar nu structurilor și mijloacelor militare specializate ale N.A.T.O., ori autorităților militare desemnate ale Alianței Nord-Atlantice, care participă, în cadru aliat sau de coaliție, la controlul spațiului aerian, în condițiile legii române și ale tratatelor la care România este parte.

– A respins, ca neîntemeiate, obiecțiile de neconstituționalitate formulate de senatori și deputați aparținând Grupurilor parlamentare S.O.S. România, ale Alianței pentru Unirea Românilor și ale Partidul Oamenilor Tineri și a constatat că Legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, precum și, în special, dispozițiile art.3 alin.(1) lit.d) și e), ale art.4, ale art.6 alin.(1) și (2), ale art.7 alin.(1) și (2) și ale art.8 din lege sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În esență, Curtea a constatat, pe de o parte, că nu are competenţa să cenzureze modul de redactare a expunerii de motive concepute de legiuitor și, prin urmare, nu se poate reține încălcarea art.1 alin.(5) din Constituţie în ceea ce privește legea criticată, iar, pe de altă parte, că numai Parlamentul poate hotări, în limitele prevăzute în Constituţie, asupra conţinutului reglementărilor legale şi oportunităţii adoptării acestora. Curtea a constatat, totodată, că „transferul de autoritate”, reglementat de legea criticată, are în vedere o acțiune de predare/preluare a controlului și comenzii, la nivel operaţional şi/sau tactic, a forţelor militare participante la desfășurarea, pe timp de pace, a unor misiuni și operații militare pe teritoriul statului român, pe linie de subordonare și executare a ordinelor comandantului forţei căruia i se subordonează, în condițiile strict prevăzute de normă, care nu are semnificația încredințării exercițiului suveranității altor subiecte de drept.

De asemenea, Curtea a constatat că legea criticată nu reglementează vreo soluție legislativă cu privire la organizarea de activități militare sau paramilitare, distincte de forțele armate regulate, care nu se integrează în sistemul național de apărare al României ori al forțelor armate aliate sau de coaliție, iar modul în care statul asigură resursele necesare realizării politicii de securitate și apărare comună constituie un aspect de oportunitate a reglementării legale, ce ține de marja de apreciere a legiuitorului. Curtea a mai constatat că „transferul de autoritate” nu are semnificația încadrării într-o funcție militară în sistemul Ministerului Apărării Naționale a membrilor forțelor/structurilor militare străine, care participă la desfășurarea, pe timp de pace, a unor misiuni și operații militare pe teritoriul statului român. Așa încât, îndatoririle, drepturile şi libertăţile cadrelor militare, stabilite în Statutul cadrelor militare ori în alte legi, în acord cu Constituția, incumbă doar cadrelor militare în activitate, încadrate în structurile militare ale Ministerului Apărării Naţionale, iar nu „forțelor/structurilor desemnate/structurilor militare” străine, care participă, în cadru aliat sau de coaliție, la desfășurarea, pe timp de pace, a unor misiuni și operații militare pe teritoriul statului român, în condițiile legii române și ale tratatelor la care România este parte.

II. În aceeași ședință, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice” din cuprinsul prevederilor art.54 lit.h) teza finală din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici este neconstituțională.

În esență, Curtea a apreciat că sunt nesocotite dispozițiile art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, întrucât, potrivit art.54 lit.h) din Legea nr.188/1999, poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte, inter alia și condiția de a nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals. Enumerarea continuă cu infracţiuni săvârşite cu intenţie „care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice”, sintagmă care lasă loc arbitrariului în aprecierea autorității angajatoare. Sintagma citată permite ca pentru orice altă infracţiune săvârşite cu intenţie să se refuze accesul în corpul funcționarilor publici, să se dispună suspendarea sau chiar încetarea raportului de serviciu, pe motiv că ar face persoana în cauză incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, ceea ce poate genera abuzuri şi arbitrariu, având în vedere că, în textul criticat, deja sunt enumerate o serie de infracțiuni care în mod evident și obiectiv sunt de natură să facă persoana incompatibilă cu exercitarea unei funcții publice. Adăugarea unei formule ambigue, care lărgește în mod indefinit spectrul acestor infracțiuni, prin conferirea posibilității autorității angajatoare de a aprecia în mod discreționar este contrar principiului constituțional al legalității, care impune redactarea actelor normative cu claritate, precizie și previzibilitate.

III. De asemenea, Curtea Constituțională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiate, sesizările de neconstituționalitate formulate de Grupurile parlamentare S.O.S. România și Partidul Oamenilor Tineri din Senat și, respectiv, Grupurile parlamentare S.O.S. România și Alianța pentru Unirea Românilor din Camera Deputaților referitoare la Hotărârea Senatului nr.5/2025 privind structura serviciilor Senatului și la Hotărârea Camerei Deputaților nr.9/2025 privind reducerea numărului de posturi alocate compartimentelor din serviciile Camerei Deputaților.

În esență, Curtea a reținut, pornind de la jurisprudența sa referitoare la principul autonomiei parlamentare și ținând cont de dispozițiile art.64 alin.(1) din Constituție, potrivit cărora organizarea și funcționarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu, iar resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea, că hotărârile criticate au fost emise în temeiul autonomiei organizatorice de care beneficiază Senatul și Camera Deputaților, acestea fiind singurele în măsură să decidă orice măsuri de ordin organizatoric care vizează activitatea structurilor lor de specialitate.

Curtea a mai constatat că hotărârile criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorii sesizărilor.

*

Deciziile sunt definitive și general obligatorii.