Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:15 10 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firma WDR Vet Grup SRL, câștigătoare a contractului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din județul Tulcea (DOCUMENT)

ro

10 Dec, 2024 11:22 397 Marime text
Catei fara stapan. Foto - freepik.com
  • Acordul - cadru de prestare a serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din județul Tulcea a fost atribuit de Filiala Județeană Tulcea a Asociației Comunelor din România a anunțat firmei WDR VET GRUP SRL.
  • Valoarea contrartului atribuit este de  5.747.594,6 RON.
  • Durata contractului de prestarea aserviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Judetul Tulcea este de 4 ani.
  • Persoanele asociate sunt Cristian Geambazu, cu 90% din capitalul social și Stelică Pocora, cu 10% din capitalul social. 
  • Cei doi asociați sunt și administratorii firmei.
 
 Filiala Județeană Tulcea a Asociației Comunelor din România a anunțat pe SEAP numele agentului economic care și-a adjudecat acordul - cadru de prestare a serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Judetul Tulcea.
 
Astfel, ofertant câștigător a fost desemnată firma WDR VET GRUP SRL, valoarea contractului atribuit fiind de  5.747.594,6 RON. Durata contractului de prestarea aserviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Judetul Tulcea este de 4 ani. Contractul rămâne valabil până la îndeplinirea tuturor obligațiilor de către parți.
 
Obiectul contractului este exploatarea serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân în conformitate cu obictivele beneficiarului. Aria de desfășurare a activității de gestionare a câinilor fără stapân va fi pe raza U.A.T.-urilor delegatare.

Prestarea serviciului public pentru gestionarea câinilor fără stăpân se va face în urma organizării unei proceduri de atribuire în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizitiile publice și a prevederilor H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitii publice din Legea nr. 98/2016, la care pot participa persoane juridice române/străine, autorizate în condițiile legii.
 
Funcționarea serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân se va realiza în condițiile prevederilor O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, actualizată cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor O.G. nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale cu modificările și completările ulterioare aduse de Legea nr. 273/2020, a Legii nr. 368 / 2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, a Legii nr. 227/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, a Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, actualizată cu prevederile Legii nr. 9/2008, a Legii nr. 60/2004 privind ratificarea Convenției Europene pentru protecția animalelor de companie semnată la Strasbourg la 23.06.2003.
 
Prestatorul serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân pe raza UAT-urilor delegatare, va realiza următoarele:


a) Capturarea câinilor fără stăpân și transportarea acestora la adăpostul special amenajat, pe baza sesizărilor persoanelor fizice și juridice cât și la propunerea autorității publice locale în program normal, dar și în regim de urgență în cazuri speciale;


b) Preluarea, înregistrarea, consultarea, trierea și tratarea câinilor fără stăpân aduși la adăpost se va desfașura într-un spațiu destinat acestei activități;

c) cazarea, hrănirea, și controlul bolilor câinilor în adăpost, cu respectarea normelor și măsurilor sanitar–veterinare în vigoare;

d) identificarea și înregistrarea câinilor fără stăpân se realizează cu pesonal specializat (tehnician veterniar) sau cu medici veterinari de liberă practică, organizați în condițiile legii;

e) eutanasierea animalelor cu boli incurabile se va face cu respectarea normelor legale în vigoare de către personal specializat al serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Această activitate se va efectua de către medic veterinar cu substanțele prevăzute de legislația în vigoare și prin procedeele acceptate de normele sanitar – veterinare, cu obligația ca procedeele și substanțele utilizate să nu provoace chinuirea animalelor. Se eutanasiază animalele bolnave și cele cu comportament agresiv în condițiile prevăzute de legislația specială, respectiv O.U.G. nr. 155/2001, modificată și completată;

f) pentru adopția și revendicarea câinilor se vor efectua deparazitarea, vaccinarea antirabică, sterilizarea, identificarea prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor și întocmirea documentației necesare prevăzute de legislația în vigoare;


g) neutralizarea cadavrelor de animale și a deșeurilor organice colectate și asigurarea condițiilor prevăzute de normele legale pentru depozitarea cadavrelor de animale până la transportarea lor în vederea incinerării;

h) asigurarea unui contract pentru incinerarea cadavrelor de animale cu o societate autorizată;

i) estimarea populației canine și a ratei de înlocuire;

j) programe de informare, educație și responsabilizare a cetățenilor, promovare pentru adopție;

k)  reducerea numărului câinilor fără stăpân trebuie să se facă conform măsurilor legislative și/sau administrative.
 
 
Despre WDR Vet Grup SRL
 
Conform termene.ro, WDR Vet Grup SRL a fost fondată în anul 2023, sediul este pe strada Ioan Stănei, comuna Corbu, județul Constanța și se ocupă cu activități veterinare.
 
Persoanele asociate sunt Cristian Geambazu, cu 90% din capitalul social și Stelică Pocora, cu 10% din capitalul social. Cei doi asociați sunt și administratorii firmei.
 
Cristian Geambazu mai este asociat în Geambazu Wood Project SRL, Green Fire Project SRL, Royal Vet Project SRL și Green Fire Group SRL.

Conform RECOM, Stelică Pocora figurează și în: Avi Actual Group SRL, Axa Protection SRL (radiată), Cabinet Veterinar Optim Sia Vet SRL, Felina Vet SRL, Grup Pro Vet SRL, Milopet Shop SRL (radiată), MXR Vet SRL, Royal Vet Project SRL, Sias Medvet SRL și WDR Vet Project SRL.
  
WDR Vet Grup SRL a obținut, prin negociere directă, 22 de contracte de la autorități publice locale. Printre acestea se numără: Primăria Comunei Baia, Comuna Ciochina, Comuna Tuzla, Unitatea Administrativ Teritorială Insurăței, Comuna Tuzla, Comuna Pecineaga, Primăria Comunei Răsuceni Județul Giurgiu, U.M. 01837 Mihail Kogălniceanu și altele.
 
De asemenea, firma a câștigat și o licitație organizată de Filiala Județeană Tulcea a Asociației Comunelor din România.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Achiziții, licitații, vânzări“.
 
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțul de atribuire a contractului publicat pe SEAP.
 

 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Afaceri Constanța: O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOCUMENTE)
 
 
UPDATE. Cumpărări directe Constanța: Grup Pro Vet SRL se va ocupa de ridicarea animalelor fără stăpân în Eforie. Contract, în valoare de 50.000 de lei (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii