Municipiul Tulcea plătește 300.000 euro pentru amenajarea unui sens giratoriu. Cine a câștigat contractul ? (DOCUMENT)
Municipiul Tulcea plătește 300.000 euro pentru amenajarea unui sens giratoriu. Cine a câștigat contractul ?
23 Nov, 2024 16:41
ZIUA de Constanta
541
Marime text
- Primăria Tulcea a atribuit companiei Terra Construct SRL contractul de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Amenajare sens giratoriu la DN 22 - intersecția strada Taberei li strada Energiei, din municipiul Tulcea"
- Terra Construct SRL este deținută de Vasile Iordache, Bogdan Mihalca și Liviu Pascale, cei trei fiind și administratori, alături de Andreea Mihaela Alexandru
- Conform termene.ro, Terra Construct SRL figurează cu șapte achiziții directe (Comuna Jurilovca, Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral printre autoritățile contractante) și două contracte publice (CN Administrația Porturilor Dunării Maritime SA și Comuna Jurilovca autorități contractante)
Primăria Tulcea a atribuit companiei Terra Construct SRL contractul de execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Amenajare sens giratoriu la DN 22 - intersecția strada Taberei li strada Energiei, din municipiul Tulcea".
Contractul are o valoare de 1.515.000 lei fără TVA, aproximativ 300.000 euro.
Realizarea acestui obiectiv de investiţie în zona de Vest a Municipiului Tulcea, este necesară și oportună, aflându-se pe lista de priorități a Municipiului Tulcea, se arată în caietul de sarcini.
Realizarea sensului giratoriu va avea efecte pozitive în special prin: Îmbunătățirea condițiilor de trafic pentru conducătorii auto în municipiului Tulcea; Fluidizarea traficului rutier în zona industrială Vest a oraşului Tulcea pentru autovehicule cu greutate până în 3, 5 tone; Reducerea numărului de accidente și Îmbunătăţirea mediului din municipiu prin reducerea noxelor şi a poluării sonore.
Terra Construct SRL
Potrivit termene.ro, Terra Construct SRL a fost înființată în anul 2005, are sediul social în Tulcea, pe strada Combustibilului, nr. 20 și se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară.Firma are un punct de lucru și pe strada Portului, din Tulcea.
Terra Construct SRL este deținută de Vasile Iordache, Bogdan Mihalca și Liviu Pascale, cei trei fiind și administratori, alături de Andreea Mihaela Alexandru.
Numele lui Vasile Iordache se leagă și de Livamex SRL, Watergate SRL și Terra Administrativ SRL, iar Bogdan Mihalca figurează și în Prodomo SRL, Trade Agrofan SRL și Terra Construct SRL Tulcea Sucursala Tulcea.
Liviu Pascale figurează și în Nova Clean Professional SRL, Livamex SRL și Watergate SRL, iar Andreea Mihaela Alexandru figurează în Nea Peramos SRL, VBA Build SRL și Terra Construct SRL Tulcea Sucursala Tulcea.
Conform termene.ro, Terra Construct SRL figurează cu șapte achiziții directe (Comuna Jurilovca, Direcția Întreținere și Administrare Patrimoniu Tulcea, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral printre autoritățile contractante) și două contracte publice (CN Administrația Porturilor Dunării Maritime SA și Comuna Jurilovca autorități contractante).
În 2023, Terra Construct SRL a declarat 123 de angajați, profit peste 1.6 milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 97 de milioane de lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 41.90%.
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul publicat în SEAP.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
38 milioane lei Cine va construi depoul și va moderniza și înființa 29 de stații noi în municipiul Tulcea? (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii