Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:11 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Adamclisi, județul Constanța, implementează proiectul „Funcționarul public virtual”

ro

19 Sep, 2024 16:39 585 Marime text
Functionar virtual. Sursa foto: freepik.comPrimăria comunei Adamclisi, județul Constanța, achiziționează un pachet compus din licențe pentru aplicații informatice și din construcția unui site web, pentru realizarea unui sistem digital integrat, care să automatizeze prin informatizare o parte dintre activitățile instituției publice precum și relația cu cetățenii, denumit generic – „Funcționarul public virtual”.
 
Achiziția s-a realizat pe 10 iulie 2024, rezultatul fiind afișat pe 19 septembrie 2024, conform platformei SEAP. Valoarea contractului este de 440.800 lei
 
Obiectivul specific la care contribuie furnizarea produselor/prestarea serviciilor îl reprezintă: Implementarea unor măsuri de simplificare pentru cetățeni, în corespondență cu Planul integrat pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetățenilor din perspectiva front-office, dar si back-office prin introducerea unor soluții aplicative noi și integrarea cu cele existente, în scopul digitalizării fluxurilor de lucru, pentru reducerea timpului de procesare a cererilor cetățenilor și asigurarea accesului online la serviciile publice gestionate de comună din domeniile de interes. Se dorește achiziționarea de licențe pentru următoarele aplicații informatice, cu funcționalitățile generale descrise în Caietul de sarcini:
  1. „Aplicație informatică pentru transferarea și desfășurarea procesului de audiențe în mediul on-line”
 
 2. „Aplicație informatică pentru digitalizarea procesului de consultare publică/ referendum local, prin utilizarea votului electronic”
 3. „Aplicație informatică pentru digitalizarea procesului de petiționare prin completarea, depunerea, urmărirea și înregistrarea formularelor în format electronic”
 4. „Aplicație informatică pentru gestionarea digitală a Sistemului de Control Intern Managerial”
5. „Aplicație pentru digitalizarea proceselor de emitere și adoptare a actelor administrative, în speță Hotărârile Consiliului Local și Dispozițiile primarului, de la inițiativă până la publicarea în Monitorul Oficial Local, inclusiv posibilitatea efectuării direct în aplicație a controlului de legalitate exercitat de către Instituția Prefectului”
6. „Aplicație informatică pentru Registratura electronică care să conțină, integreze și gestioneze registrele de evidență prevăzute în diversele acte normative privind activitatea administrației publice locale”
7. „Aplicație informatică pentru comunicarea cu cetățenii prin intermediul SMS și E-mail”
8. „Aplicație informatică pentru gestionarea trasabilității și termenelor certificatelor informative de urbanism și al autorizației de construire”
9. Sistem de planificare online – tip site web care permite programarea on-line a cetățenilor la diverse ghișee
10. Ghișeu unic pentru mediul de afaceri
11. Site-web

 
Big Media Relații Publice SRL și  Control Arhisoft Management SRL sunt firmele câștigătoare.
 
Big Media Relații Publice SRL
 
Despre Big Media Relații Publice SRL
 
Potrivit termene.ro, societatea Big Media Relații Publice SRL are sediul pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 25, în Ploiești, are ca obiectiv de activitate „activități de consultanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării” și a fst înființată în 2005.
 

Big Media Relații Publice SRL a raportat pentru anul 2023 o cifră de afaceri egală cu 2.411.304 lei, un profit egal cu 928.275 de lei și șapte salariați.
 
Conform termene.ro, firma este controlată de Mircea-Alexandru Matei, Ionel Răzvan Florea și Liliana Margareta Moisescu. Capitalul social este împărțit în felul următor: 65% este deținut de Mircea-Alexandru Matei, 25% este deținut de Ionel Răzvan Florea și 10% este deținut de Liliana Margareta Moisescu. Administrator este Mircea-Alexandru Matei.
 
Big Media Relații Publice SRL a câștigat 1.012 de contracte prin negociere directă și 18 achiziții publice.
 
 
Despre Control Arhisoft Management SRL
 
Datele de pe termene.ro arată că Control Arhisoft Management SRL a fost fondată în anul 2013, are sediul în Ploiești, pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 25C și obiectul de activitate este „activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client)”.
 
În anul 2023, SC Control Arhisoft Management SRL a realizat o cifră de afaceri de 1.796.710 lei, un profit egal cu 128.228 de lei și a avut zece angajați.
 
Asociați sunt Ciprian Balș (50%), Adelina-Mihaela Matei (40%) și Mircea-Alexandru Matei (10%).
 
Administratorii Control Arhisoft Management SRL sunt Ciprian Balș și Mircea-Alexandru Matei.
 
SC Control Arhisoft Managament SRL a obținut 243 de contrate din negociere directă și 19 achiziții publice.

În secțiunea Documente puteți consulta anunțul de atribuire al licitației.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

De asemenea, pentru redactarea acestui aricol au fost folosite și informații de pe termene.ro.

 
Citește și:


Decizie CNSC.O licitație organizată de Primăria Cerna din județul Tulcea a fost contestată
 
Licitații Tulcea: Două firme din Ploiești vor realiza sistemul digital integrat „Funcționarul public virtual” al primăriei Valea Teilor (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii