Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:09 18 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

TIAB SA din București încasează peste 17 milioane de euro la CN APM Constanța. Contractul vizează lucrări de instalații electrice (DOCUMENT)

ro

17 Mar, 2025 17:00 383 Marime text
  • Obiectul achiziției este proiectare și execuție „Asigurarea condițiilor electrice de racordare la cheu a navelor în Portul Constanța (regim Cold Ironing) în vederea interconectării la Rețeaua Trans-Europeană de Transport TEN-T pentru implementarea proiectului Ealing”
 
Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța a încheiat un contract cu societatea TIAB SA din București, în valoare de 86.129.240,43 lei, peste 17 milioane de euro la cursul actual.
 
Obiectul achiziției este proiectare și execuție „Asigurarea condițiilor electrice de racordare la cheu a navelor în Portul Constanța (regim Cold Ironing) în vederea interconectării la Rețeaua Trans-Europeană de Transport TEN-T pentru implementarea proiectului Ealing”.
 
Conform descrierii succinte, obiectivul general al lucrării este de a contribui la dezvoltarea Portului Constanța, principalul port al României, ce deservește regiunea Europei Centrale și de Est.
 
În vederea alinierii la strategiile Comisiei Europene pentru porturi verzi și creșterii eficienției tehnice și economice a utilizării energiei electrice, a fost propusă spre finanțare implementarea soluțiilor de tip OPS (Onshore Power Supply – Furnizare de energie de la țărm) în porturile maritime TEN-T, pentru a răspunde astfel la cerințele formulate în “European Green Deal”, precum și în legislația națională care transpune legislația europeană.
 
În vederea creșterii eficienței mediului portuar dpdv maritim și energetic, CN APM SA Constanța intenționează să modernizeze infrastructura de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța.
 
Studiul de Fezabilitate cuprinde investițiile ce urmează a fi realizate în incinta portului, în cadrul a 10 dane. În momentul în care navele sunt acostate, acestea necesită energie pentru a sprijini activități precum încărcarea, descărcarea, încălzirea, iluminatul și operarea altor instalații tehnice.
 
Prin realizarea acestei investiții, instalațiile existente vor fi aduse la o stare de funcționare performantă, pentru toate tipurile de nave existente și în parametri optimi, cu respectarea standardelor și a normativelor tehnice specifice referitoare la siguranța în exploatare, în condiții de eficiență energetică sporită.
 

Durata de executare a lucrărilor este de 27 de luni.
 
CN APM SA Constanța și TIAB SA au încheiat contractul la data de 11 martie 2025, iar pe 12 martie a fost publicat în SEAP.
 
Despre TIAB SA
 
Pe site-ul oficial al companiei se arată:
„Suntem integratori de sisteme și soluții tehnice în domeniul instalațiilor electrice, HVAC, sanitare și al automatizărilor pentru industrie, infrastructură și terțiar. De peste 75 de ani suntem parteneri de încredere pentru clienții noștri și implementăm proiecte la cheie folosind cele mai avansate standarde si tehnologii.
În 2007 am devenit parte a grupului francez VINCI Energies, divizia de energie a VINCI, jucător mondial în domeniul construcțiilor și concesiunilor.”

 
Activitatea firmei este ghidată după următoarele valori: încredere, perseverență, seriozitate, pasiune și respect.
 
Conform termene.ro, TIAB SA a fost fondată în anul 1992, are sediul social pe strada Pictor Arthur Verona nr. 17 din București, sectorul 1 și se ocupă cu lucrări de instalații electrice.
 
Firma are 15 puncte de lucru în țară, din care unul este în Năvodari, județul Constanța.
 
Acționar majoritar în TIAB SA este Vinci Energies SRL care deține 91,74% din capital, iar restul de 8,26% sunt deținute de mai mulți acționari.
 
Administratorii TIAB SA sunt francezii Devigne Eric Philippe, Pasquier Henri Seraphin Joseph și românul Florea Liviu Vasile.
 
Firma a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de peste 430 de milioane de lei, un profit de peste 27 de milioane de lei, datorii de peste 138 de milioane de lei și 734 de angajați.
 
Potrivit termene.ro, firma a câștigat 137 de achiziții directe și 62 de licitații.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Citește și:
În sfârșit a fost semnat contractul pentru reamenajarea spațiului public din zona Parcului Gării din Constanța (DOCUMENT)

Lucrări de peste 7,13 milioane de euro la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu! Cine a prins contractul (DOCUMENT)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii