Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:14 22 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raportul Comisiei Europene privind calitatea apelor de imbaiere Toate zonele de imbaiere de pe litoralul romanesc corespund standardelor europene de calitate

ro

14 Jun, 2010 17:44 1297 Marime text

Raportul Comisiei Europene constată o îmbunătăţire semnificativă a calităţii apelor de îmbăiere din România, pe baza informaţiilor transmise de autorităţile române, aferente anului 2009. Astfel, toate cele 49 de zone îmbăiere de pe litoralul românesc corespund standardelor europene obligatorii, constatându-se un progres cu 2% faţă de anul 2008, când 98% din zonele îmbăiere atingeau standardele europene obligatorii. Totodată, 4 zone de îmbăiere de pe litoralul românesc (reprezentând 8,2% din cele 49 de zone) au întrunit condiţiile de calitate mai stringente (mai bune) decât cerinţele europene obligatorii faţă de o singură zonă de îmbăiere (2%) cât era în 2008.

Raportarea datelor de calitate a apelor de îmbăiere s-a realizat de câtre România, pentru al treilea an consecutiv, prin Ministerul Sănătăţii, Institutul de Sănătate Publică Bucureşti şi autorităţile de sănătate publică judeţene, care au participat, împreună cu Administraţia Naţională „Apele Române", la delimitarea zonele de îmbăiere. Menţionăm faptul că monitorizarea şi delimitarea zonelor de îmbăiere vizează exclusiv zona costieră.

Conform legislaţiei în vigoare, HG nr. 546/mai 2008 care transpune Directiva Europeană 76/160/EEC privind calitatea apelor de îmbăiere, în prezent, Administraţia Naţională „Apele Române" are atribuţii, pe de o parte, de a prognoza şi de a gestiona poluările pe termen scurt, situate în proximitatea zonelor de îmbăiere şi dacă acestea pot influenţa direct calitatea apei în zona natural amenajată pentru îmbăiere şi, pe de altă parte, de a informa publicul, cu privire la datele furnizate de autorităţile de sănătate publică, în ceea ce priveşte zonele de îmbăiere şi calitatea acestora şi, după caz, interdicţia temporară a îmbăierii. Informarea publică se face inclusiv prin colaborare interinstituţională între toate autorităţile responsabile.

În baza recomandărilor primite de la Comisia Europeană în ceea ce priveşte îmbunătăţirea informării publice despre calitatea apelor de îmbăiere, Administraţia Naţională „Apele Române" prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a montat, în sezonul 2009, 35 de panouri pe plajă, pe care s-au afişat periodic buletine de analiză a calităţii apei, realizate de către Direcţia de Sănătate Publică Constanţa. Cele două instituţii publice, împreună cu ONG Mare Nostrum, au lansat şi promovat, pe toată durata sezonului estival un proiect de informare şi conştientizare publică intitulat „INFORMEAZĂ-TE ÎNAINTE DE A INTRA LA APĂ!", prilej cu care s-au desfăşurat diverse acţiuni dedicate informării publicului. În cadrul acestei campanii, Administraţia Naţională „Apele Române" prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral au adus la cunoştinţa publicului, printre altele, şi punctele de prelevare de probe de apă din zonele de îmbăiere.

Reaminitim faptul că raportul anterior al Comisiei Europene aprecia importanţa şi eficienţa campaniile de informare publică derulate de Administraţia Naţională „Apele Române" pe parcursul anilor 2008-2009, fiind nominalizate, în mod special, campaniile „Să păstrăm apele curate" (derulată la nivel naţional şi premiată la Londra la categoria Best Green International Campaign), precum şi campaniile derulate în plan local, de către Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, respectiv „Respectă plaja" si „Litoral Curat".

Administraţia Naţională „Apele Române" elaborează şi reactualizează periodic registrul zonelor protejate, inclusiv a zonelor de îmbăiere. În data de 22 martie 2010, România a raportat către Comisia Europeană Planurile de Management a Bazinelor Hidrografice, în care au fost incluse şi zonele de îmbăiere.

Conform Directivei Europene privind apele de îmbăiere, până în 2011, ANAR va elabora, în comun cu autorităţile de sănătate publică, profilul apelor de îmbăiere (încadrarea acestora pe clase de calitate), iar, până în 2015, autorităţile responsabile trebuie să ia măsurile de management necesare pentru atingerea unei calităţi cel puţin „satisfăcătoare" a apelor de îmbăiere, precum şi pentru creşterea numărului de ape de îmbăiere care să aibă o calitate „bună" sau „excelentă".

La nivelul Comisiei Europene, se află în curs de elaborare, pe baza comentariilor primite de la statele membre, un proiect de decizie referitor la simbolurile ce ar putea să fie folosite, pe de o parte, pentru recomandarea de interdicţie sau interdicţia de îmbăiere, iar, pe de altă parte, pentru indicarea clasei de calitate a apelor de îmbăiere, mai exact, reprezentarea grafică a unor stele (asemănător sistemului de clasificare a serviciilor), în care 4 stele înseamnă „calitate excelentă a apei de îmbăiere", 3 stele, „calitate bună a apei de îmbăiere", 2 stele, „calitate satisfăcătoare a apei de îmbăiere" şi o stea „calitate nesatisfăcătoare a apei de îmbăiere".

Raportul Comisiei Europene poate fi descărcat de pe siteul

http://www.eea.europa.eu/themes/water/status-and-monitoring/state-of-bathing-water-1/country-reports-2009-bathing-season-1/romania-bathing-water-results-2009

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii