Comunicat de presa - 16.09.2008

Vă prezentăm, în continuare, discursul susţinut de şeful statului cu această ocazie:

„Bună ziua,

În primul rând mulţumesc Comisiei pentru munca pe care a depus-o până în prezent şi îi doresc succes pentru ce va face în continuare. Cert este că efortul depus până acum de membrii Comisiei prezidenţiale ne-au dat câteva măsuri de urgenţă care trebuiesc luate, urmând ca o strategie să fie definită în continuare, până la sfârşitul anului. Mulţumesc înca o dată Comisiei. Vă mulţumesc dumneavostră pentru prezenţa la această întâlnire.

Excelenţe,
Stimaţi membri ai Comisiei,
Doamnelor şi domnilor,

Identitatea istorică şi spirituală, memoria noastră ca naţiune sunt reprezentate de patrimoniul cultural. Facem apel la patrimoniu ori de câte ori vrem să ne definim, să afirmăm ceea ce suntem sau să ne evocăm istoria. Patrimoniul cultural este moştenirea pe care fiecare generaţie o primeşte şi pe care trebuie să o transmită ca semn al continuităţii şi al respectului pentru valori.

Din păcate, patrimoniul a fost prea des evocat festiv şi prea puţin ca sarcină urgentă care revine tuturor: autorităţilor, administraţiei locale, specialiştilor, şcolii şi, aş spune, fiecărui cetăţean responsabil, spre a fi respectat, conservat şi protejat. Nu respectăm patrimoniul doar vorbind despre el şi proiectând imagini foarte cunoscute. Nu putem admira doar Voroneţul şi lăsa în paragină cetăţile, conacele, castelele care formează împreună harta memoriei noastre culturale.


Este relativ simplu să constaţi, mergând prin ţară, cum se degradează, din lipsă de preocupare sau de fonduri, obiective majore de patrimoniu; cum trenează şantierele de restaurare; cum execuţia proiectelor nu are respect faţă de valoarea unică a monumentelor.

Situaţia în care se află, în momentul de faţă, patrimoniul, mai ales patrimoniul construit şi cel natural, face din acest bun public o urgenţă naţională!

În 2005, am semnalat această problemă prin sintagma „problemă de securitate naţională”, dorind să atrag atenţia asupra importanţei strategice a politicilor în domeniu. Semnalele care au venit dinspre mediile ştiinţifice şi societatea civilă m-au determinat să înfiinţez Comisia prezidenţială pentru patrimoniul construit, siturile istorice şi naturale.

În acest prim document al său, care precede raportul final, Comisia a propus un set de 12 măsuri pe care le consideră prioritare, cu scopul de a găsi soluţii la situaţiile care conduc la degradarea şi – ceea ce este şi mai grav! – la dispariţia patrimoniului construit şi natural. Nu voi intra aici în detalierea fiecărei măsuri. De altfel, documentul va fi public şi accesibil pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.


Cadrul în care aceste măsuri vor putea să-şi atingă scopul, va fi dat de corelarea strategiei de dezvoltare durabilă 2030, a strategiilor sectoriale de profil şi a Strategiei Naţionale sau a Planului naţional de dezvoltare 2007 - 2013 în privinţa patrimoniului cultural şi natural. Această dimensiune strategică constituie, de fapt, viziunea care trebuie să reflecte atât principiile Convenţiilor internaţionale la care România a aderat, cât şi obiectivele agendei europene în domeniul cultural, având în vedere faptul că fondurile europene alocate României acoperă domenii importante ale culturii. Prin urmare, opţiunile noastre strategice vor permite sau nu o bună absorbţie a acestor fonduri.

În acest moment, principala observaţie pe care o putem face este aceea că legea, în prevederile ei actuale, nu este respectată. Una dintre marile carenţe ale sistemului nostru de protejare a patrimoniului construit şi natural constă în ineficienţa aplicării şi a controlului aplicării legii. Rolul autorităţilor competente în aplicarea legii, precum şi sancţionarea ilegalităţilor, uşor de identificat prin raportare la lege, reprezintă o prioritate indiscutabilă în vederea salvării şi a păstrării siturilor de patrimoniu.

A doua problemă care reiese clar din documentul Comisiei este insuficienta claritate şi coerenţă a legii existente. Comisia propune includerea temporară a zonelor construite protejate, în calitate de ansambluri sau situri, după caz, în categoria juridică de „monument istoric”, intrând, prin urmare, în aria de incidenţă a legislaţiei în vigoare privind monumentele istorice. De asemenea, eliminarea procedurii „declasării de urgenţă”, precum şi a condiţiilor restrictive privitoare la clasarea de urgenţă a monumentelor istorice, cu referire la Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2504/2008.

A treia categorie de probleme, care reclamă anumite măsuri urgente, se referă la responsabilitatea administraţiei locale faţă de patrimoniul pe care îl are în grijă. Comisia semnalează amplasarea clădirilor înalte în zone de protecţie a monumentelor, demolarea fondului construit valoros sau desfigurarea acestuia prin extinderi sau construcţii parazitare. În această privinţă, doresc să subliniez necesitatea stabilirii unui raport just sau a unui echilibru între conservare şi dezvoltare.

Nu putem lăsa oraşele României, care au centre istorice capabile să ofere o identitate urbană inconfundabilă, să fie victimele neglijenţei, ale incapacităţii administrative sau ale corupţiei. Este o mare eroare ca administraţiile să vadă în patrimoniu un obstacol în calea dezvoltării, exercitând presiuni asupra zonelor care ar trebui protejate. Patrimoniul cultural cere respectul şi grija noastră. El nu este un obiect al nostalgiei, ci reprezintă un potenţial al dezvoltării durabile, dacă este privit cu inteligenţă şi cu discernământ.

În domeniul patrimoniului natural, comisia atrage atenţia asupra „declinului pădurii în România ca urmare a volumului mare de masă lemnoasă exploatat, a tăierilor ilegale şi a calamităţilor naturale”. În acest context, ariile naturale protejate devin o prioritate pentru păstrarea biodiversităţii şi a echilibrului ecologic. Prin urmare, se impun, potrivit analizei Comisiei, „revizuirea normelor tehnice de amenajare silvică specifice ariilor protejate, cât şi corelarea sistemului de măsuri pentru organizarea exploatărilor forestiere cu măsurile de management ale ariilor naturale protejate”.

Atât în domeniul patrimoniului construit, cât şi în cel al patrimoniului natural, personalul de specialitate este insuficient ca număr şi nu are capacitatea de a gestiona integral şi eficient ceea ce îi revine în responsabilitate.

În concluzie:

• în domeniul patrimoniului construit, a siturilor istorice şi naturale, este necesară o politică coerentă, cu priorităţi clare, care să beneficieze de un buget satisfăcător. Unul dintre modelele noastre poate fi cel francez, potrivit căruia cultura şi patrimoniul cultural sunt definite ca „al patrulea pilon al dezvoltării”. Pe de altă parte, sunt la fel de necesare sprijinul şi facilităţile acordate proprietarilor pentru ca aceştia să aleagă să-şi restaureze casele de patrimoniu, proprietate privată, în conformitate cu normele în domeniu şi în beneficiul public.
• este necesară conştientizarea responsabilităţii care revine educaţiei şi parteneriatului public-privat. Mă refer la educarea şi informarea cetăţenilor şi a comunităţilor cu privire la patrimoniul local şi încurajarea lor să participe atât la ocrotirea lui, cât şi la luarea deciziilor în ceea ce priveşte măsurile privitoare la patrimoniul construit sau natural.
• este necesară o cooperare inter-instituţională eficientă şi transparentă. La acest punct, aş vrea să reamintesc faptul că necesitatea cooperării reiese din însăşi definiţia dată noţiunii de protejare, prin Legea 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice.

Doresc să subliniez faptul că prevederile legislative rămân ineficiente fără măsuri administrative corespunzătoare şi fără acţiunea promptă a autorităţilor competente în sesizarea şi sancţionarea încălcării legii. Pe de altă parte, susţinerea financiară a protejării şi a conservării monumentelor istorice trebuie să fie acordată unor proiecte garantate ştiinţific, întrucât chiar şi atunci când există fonduri, ele riscă să fie cheltuite în defavoarea şi nu în favoarea monumentelor.

Prin urmare, voi înainta Executivului şi Parlamentului cele 12 propuneri ale comisiei spre a completa sau a modifica prevederile existente, obiectivul nostru prioritar fiind o mai bună protejare a patrimoniului. Totodată, fac apel la autorităţile locale şi la beneficiarii monumentelor istorice pentru a aborda conservarea şi protejarea patrimoniului cu maximă responsabilitate. Acţiunea lor va avea consecinţe directe atât asupra calităţii vieţii, cât şi a memoriei colective şi a capacităţii noastre de a ne reprezenta identitatea istorică şi spirituală.

Aş vrea să amintesc după cele prezentate anterior şi un lucru pozitiv, şi remarc faptul că există şi iniţiative excepţionale, cu rezultate vizibile şi apreciate la nivelul instituţiilor europene. Aş aminti aici proiectele Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit de la Castelul Banffy din Bonţida, care a primit în acest an Premiul Europa nostra, cel mai însemnat premiu european pentru patrimoniu. Domnul David Baxter, responsabilul acestui proiect, este şi membru al Comisiei prezidenţiale. Aş dori să-i transmit încă o dată felicitările mele şi încrederea că experienţa dânsului poate fi extinsă. Vă mulţumesc.”

Departamentul de Comunicare Publică