Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:50 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

COMUNICAT DE PRESA - 29.11.2009

ro

29 Nov, 2009 20:49 896 Marime text
Ceremonia de decorare a minerilor care au participat la misiunile de salvare de la mina Petrila

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat dumincă, 29 noiembrie a.c., la ceremonia de decorare a minerilor care au luat parte la misiunile de salvare în urma accidentului de muncă de la mina Petrila, judeţul Hunedoara, din 15 noiembrie 2008, precum şi a minerilor care şi-au pierdut viaţa în încercarea de a-şi salva colegii. Ceremonia a avut loc la Petrila, judeţul Hunedoara.

Seful statului a oferit, în semn de înaltă apreciere pentru profesionalismul, curajul şi spiritul de sacrificiu dovedite în cadrul misiunilor de salvare care au urmat tragicului accident colectiv de muncă de la mina Petrila, Ordinul Naţional Pentru Merit, în grad de Cavaler domnului inginer Dan Vasile, domnului inginer Dăbuleanu Ioan, domnului inginer Doşa Mihai, domnului inginer Holinger Sorin, domnului inginer Jujan Constantin şi domnului inginer Orban Andrei. De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a conferit Medalia Naţională Pentru Merit, clasa a III-a domnului Alecsa Nicolae, domnului Badea Vasile, domnului Băran Alin, domnului Cristea Nicolae, domnului Grigoraş Constantin, domnului Guţă Cristian, domnului Ianc Daniel, domnului Ichim Marius, domnului Ionică Marius, domnului Kantor Alexandru, domnului Kutaşi Peter, domnului Leonte Petrică, domnului Murăraşu Vasile, domnului Pena Ştefan, domnului Rotzik Lorand, domnului Socolescu Alexandru, domnului Stoian Anghel, domnului Trăilă Sorin, domnului Ţârle Florin şi domnului Ţipţer Călin.

Totodată, Preşedintele României a acordat post-mortem, în semn de înaltă apreciere pentru profesionalismul, curajul şi spiritul de sacrificiu dovedite în cadrul misiunii de salvare din urma tragicului accident colectiv de muncă de la Exploatarea Minieră Petrila, din 15 noiembrie 2008, când şi-au pierdut viaţa în încercarea de a-şi salva colegii, Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler domnului inginer Trandafir Vişan, Medalia Naţională Pentru Merit clasa a III-a domnilor Alecsa Marcel, Bâlbă Sorin, Elekeş Attila, Frăţilă Daniel, Mateş Dan şi Puian Nicolae.

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a primit din partea Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă o plachetă şi o diplomă de onoare. Vă prezentăm alocuţiunea şefului statului susţinută cu acestă ocazie:

„Bună ziua. Bine v-am găsit. Este deosebit ca o astfel de ceremonie să se desfăşoare trist. De regulă ele se desfăşoară la Palatul Cotroceni cu fast şi cu bucurie. De aceea am şi ezitat multă vreme ca acest eveniment să aibă loc şi mi-a fost foarte greu să stabilesc unde să se desfăşoare, la Bucureşti sau aici, la Petroşani. A fost însă un moment care pe mine m-a marcat. Am văzut solidaritate şi în momente dramatice a unor oameni care au cinstea şi corectitudinea în felul lor de a fi în fiecare zi. Nu aş vrea să fie un discurs de politician ci unul de om. De aceea, aş vrea să vă spun că momentul din 15 noiembrie seara, m-a marcat extrem de mult şi mi-a arătat o altă faţă a vieţii voastre, a minerilor, a vieţii familiilor minerilor. Îmi aduc aminte şi împietrirea familiei - nu aveau vorbe şi uneori nu aveau lacrimi - îmi aduc aminte şi de cei care fuseseră scoşi de salvatori, îmi aduc aminte şi de salvatorii pe care i-am văzut în spital la Petroşani şi, pe urmă, doi din ei la Bucureşti. Lucrul care m-a impresionat, dincolo de orice imagine a unei drame, a fost solidaritatea, solidaritatea minerilor cu familiile lovite de necaz, solidaritatea salvatorilor şi capacitatea acestor oameni de a fi gata să-şi dea viaţa pentru a-şi salva colegii. Este, cred, locul în care oamenii sunt mai oameni decât în multe alte părţi şi ceea ce minerii fac în viaţa de zi cu zi, riscându-şi-o, este pentru mine impresionant şi extrem de greu de comparat cu altceva. Este categoria care, dincolo de risc, îşi mai asumă o valoare care multora le lipseşte: solidaritatea, şi îşi mai asumă şi o a doua valoare: credinţa. Acolo, în subteran, este de multe ori ca şi pe mare când eşti în dificultate, nu îl mai ai decât pe Dumnezeu să te ajute.

Eu vă mulţumesc mult. Vreau să ştiţi că orice poveste legată de închiderea mineritului nu mai este de actualitate. În momentul de faţă politica energetică este cu totul alta. Compania Naţională a Huilei va fi foarte posibil parte a unei dintre marile companii de electricitate care se vor forma la începutul anului viitor, ceea ce înseamnă că vom asigura în continuare nevoia de cărbune pentru sistemul energetic. Huila este una din componentele esenţiale, şi v-o spun acum, într-un moment dificil: orice poveste legată de închiderea minelor, trebuie să o excludeţi. România are nevoie în continuare de cel puţin tot atâta huilă cât îi daţi acum. Numai că, va trebuie să facem ce este de făcut, pentru ca drame ca cea din 15 noiembrie 2008 sau ca cele de acum 29 de ani să nu se mai producă. Eu vă asigur că din 2010 se va declanşa un program de modernizare a minelor şi de creştere a nivelului de securitate.

Vă mulţumesc mult pentru tot ce faceţi în fiecare zi pentru România şi vă asigur de tot respectul meu şi al românilor. Vă mulţumesc!"

Departamentul de Comunicare Publică

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii