Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:32 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul presedintelui Romaniei adresat cu prilejul ”Zilei Veteranilor de Razboi” - 29.04.2009

ro

29 Apr, 2009 20:46 1871 Marime text


COMUNICAT DE PRESĂ

(29 aprilie 2009)

 

REF: Mesajul preşedintelui României adresat cu prilejul ”Zilei Veteranilor de Război”

Preşedintele României, Traian Băsescu, a adresat miercuri, 29 aprilie a.c., un mesaj cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război. Vă prezentăm integral acest mesaj:

„Dragi veterani de război,

Doamnelor şi domnilor,

Aniversarea Zilei Veteranilor de Război îmi oferă plăcuta ocazie de a mă adresa dumneavoastră, tuturor celor care, alături de camarazii de arme trecuţi în eternitate, sunteţi făuritorii unei pagini glorioase a istoriei naţionale, şi care, în toţi aceşti ani ce ne îndepărtează treptat de ultima conflagraţie mondială, aţi ştiut să treceţi peste greutăţi, oferind un stăruitor exemplu de tărie sufletească, frumuseţe morală şi demnitate ostăşească.
Sărbătorirea acestei zile constituie un îndreptăţit prilej de omagiere a eroilor căzuţi la datorie pentru patrie şi, totodată, un moment important de apreciere a eforturilor noastre vizând consolidarea identităţii naţionale în contextul procesului de integrare europeană, o modalitate de conectare spirituală perenă a generaţiilor de astăzi cu cele care ne-au precedat, cu faptele, izbânzile şi sacrificiile lor.
Astfel de aniversări - care îşi asumă trecutul - generează obligaţii morale şi civice profunde, atunci când este vorba de evenimente mari, cu impact deosebit asupra evoluţiei noastre istorice.
Iată de ce, într-un astfel de moment aniversar, cu valoare de simbol, mă înclin cu recunoştinţă în faţa memoriei acestor eroi pentru care slujirea idealurilor de libertate şi independenţă ale poporului român au reprezentat crezul suprem pentru care s-au jertfit.
Ataşamentul faţă de ţară, dârzenia, disciplina, simţul datoriei şi al onoarei militare, puterea şi curajul sunt valori pe care dumneavoastră le-aţi apărat pe câmpurile de luptă şi le-aţi afirmat cu tărie decenii la rând, îndeplinindu-vă cu abnegaţie îndatoririle de cetăţeni şi ostaşi ai României, în drumul spre o construcţie democratică, europeană. Faptele dumneavoastră de arme au rămas înscrise cu litere de aur în istoria glorioasă a ţării.
O naţiune care se respectă îşi cinsteşte şi îşi omagiază actele istorice şi pe făuritorii lor. Este firesc să fie aşa, pentru că, în acest fel, ea se defineşte istoric şi, întemeindu-se pe trecut, îşi plămădeşte viitorul. Făuritori şi martori ai unor momente importante din istoria ţării noastre, dumneavoastră, veteranii de război, meritaţi stima şi cinstirea noastră. Devotamentul dumneavoastră şi valorile pentru care aţi luptat nu vor fi uitate niciodată !
Sunt convins că şi acum, cu câteva zile înainte de sărbătorirea Zilei Europei, gândurile şi sentimentele de recunoştinţă ale compatrioţilor se îndreaptă spre eroii români, spre dumneavoastră, foştii combatanţi care aţi supravieţuit unui război mondial, la care ţara noastră a luat parte, aducându-şi contribuţia de sânge.
În acel efort, România s-a alăturat unor aliaţi puternici şi fideli, alături de care suntem astăzi în NATO şi în Uniunea Europeană. Ca parte integrantă a societăţii româneşti, şi dumneavoastră, veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial, aţi sprijinit constant eforturile de realizare a acestui obiectiv strategic pentru România. Pe temeiul acestor realizări, astăzi, solidari cu trecutul, asumându-ne prezentul şi încrezători în viitor, ne aducem contribuţia la pacea şi stabilitatea internaţională, la lupta împotriva noilor ameninţări la adresa securităţii pe continentul european şi în lume.
Noua Armată profesionistă a României, constituită pe aceste valori, este capabilă să-şi asume misiunile ce-i revin în frontierele naţionale, cât şi în afara lor, oriunde aceste valori în care credem şi pe care le apărăm sunt puse în pericol. Curajul şi bărbăţia de care dau dovadă militarii români în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest ne fac să fim mândri că avem cetăţeni atât de responsabili. Cele două decenii de viaţă democratică şi de cooperare în cadrul comunităţii euro-atlantice au generat, din această perspectivă, un nou contingent de veterani: veteranii operaţiunilor în sprijinul păcii, al celor de stabilizare şi reconstrucţie post-conflict. Este şi acesta un bun prilej pentru a adresa acestor oameni - militari de toate gradele ai Armatei Române, astăzi rezervişti - sincerele noastre felicitări şi mulţumiri pentru ceea ce au făcut pentru ţara noastră. 
Doresc, totodată, să aduc un cald omagiu distinselor doamne văduve de război şi văduve de veterani de război, care, în acei ani grei pentru ţară, ani de nelinişte şi nesiguranţă în familie faţă de soarta soţilor lor pe front, au ştiut să învingă, cu eforturi şi sacrificii, greutăţile şi lipsurile întâmpinate. Faptele lor merită pe deplin respectul nostru, ele găsindu-şi ecoul în activitatea asociaţiilor de veterani, care au contribuit la făurirea valorilor materiale şi spirituale ale naţiunii române, la educarea tinerei generaţii.

Doamnelor şi domnilor,

Acum, când aţi ajuns la o vârstă onorabilă, alături de stima ce v-o purtăm, ne străduim să vă bucuraţi de toate drepturile pe care, cu prisosinţă, le meritaţi. Acestea vor constitui priorităţile noastre şi în perioada următoare, astfel încât eforturile şi suferinţele dumneavoastră să fie răsplătite la adevărata valoare.
Sper sincer că respectul pe care vi-l acordă tinerele generaţii, copiii, nepoţii şi strănepoţii, compensează măcar în parte pierderile şi lipsurile pe care le-aţi îndurat.

Vă vom cinsti şi nu vă vom uita !
Vă doresc ani mulţi, cu sănătate, în pace şi linişte sufletească !
La mulţi ani !”

Departamentul de Comunicare de Publică

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii