Participarea presedintelui Romaniei, Traian Basescu, la Reuniunea anuala a diplomatiei romane

                                                                                                      COMUNICAT DE PRESĂ

(02 septembrie 2009)

REF: Participarea preşedintelui României, Traian Băsescu, la Reuniunea anuală a diplomaţiei române

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat miercuri, 2 septembrie a.c, la Palatul Cotroceni, la Reuniunea anuală a diplomaţiei române. Vă prezentăm discursul susţinut de şeful statului cu această ocazie:

“Ca de obicei, după vacanţa de vară, înainte de revenirea dumneavoastră la post, facem o rapidă trecere în revistă a câtorva obiective de politică externă, nu a întregii politici externe - aceasta o faceţi la Ministerul de Externe cu certitudine, dacă nu aţi făcut-o deja. Dar aş vrea ca cei care îl reprezintă pe şeful statului român să ştie câteva din priorităţile de politică externă pentru perioada imediat următoare. Şi o să încep cu priorităţi în interiorul Uniunii Europene. Prioritatea zero este intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, extrem de dependentă de ce se va întâmpla în Irlanda, dar ştim toţi că sunt toate şansele ca noul referendum să fie unul pozitiv, care să întrunească sufragiile populare şi tratatul va intra imediat în vigoare. Din acest punct de vedere, ştiţi foarte bine că s-au făcut Irlandei toate concesiile necesare pentru ca populaţia să nu mai aibă îngrijorări legate de Tratatul de la Lisabona - eu continui să-i mai spun Tratatul constituţional uneori, şi cred că este corect termenul. Legat de Uniunea Europeană, pe termen scurt, avem şi aveţi două obiective: comisarul european. România trebuie să obţină un portofoliu important. Sigur, aici discuţia este destul de largă. Dacă un portofoliu important rezolvă şi problemele naţionale, şi noi ştim că nu acesta poate fi comportamentul unui comisar, să susţină problematica naţională în interiorul comisiei, ci problematica europeană în interior. Dar România trebuie să obţină un portofoliu important. Şi, aşa cum am discutat deja şi cu preşedintele Comisiei Europene, pe 12 ianuarie a.c., şi cu alţi lideri europeni, România vizează portofoliul agriculturii, un portofoliu cu o relevanţă deosebită, mai ales în perspectiva politicii agricole europene, care este la un moment de cumpănă: dacă se menţine aceeaşi politică sau se reduc resursele pentru agricultură, subiect care va fi în dezbatere înainte cu mult de bugetul din 2013-2020.

Cred că dezbaterile pe această temă vor începe încă din 2010. Şi atenţionez toată diplomaţia românească despre faptul că România susţine menţinerea politicii agricole europene, chiar dacă aici uneori ni se prezintă cifre şi realităţi descurajatoare, de genul: deşi se face cea mai mare investiţie în agricultură, contribuţia agriculturii este de 2 la sută în Produsul Intern Brut al Uniunii - lucru adevărat. Dar dacă nu se ţine cont de faptul că acest PIB, de 2 la sută la nivelul Uniunii, dă de mâncare la jumătate de miliard de cetăţeni ai Uniunii Europene, pe de-o parte, iar pe de altă parte, în perspectiva următoarei crize, aşa cum ea este evaluată de analişti, criza alimentară, ar fi inacceptabil, în viziunea României, ca noua politică agricolă să vizeze diminuarea resurselor alocate agriculturii. Un alt obiectiv pe care îl avem în interiorul Uniunii Europene - şi aici suntem la limită şi trebuie să recunoaştem că demersurile noastre au început mult prea târziu; nu este o critică, este o constatare, legat de Agenţia Europeană de Coordonare a Autorităţilor Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. Aici am fost printre cei care au propus amânarea deciziei pentru luna decembrie, exact pentru că demersurile noastre s-au declanşat foarte târziu şi a trebuit ca cea mai mare parte a demersurilor să fie ridicate la nivelul de şefi de stat, şefi de guvern, pentru a mai salva ce se putea salva pe ultima sută.

Avem, totuşi, o susţinere consistentă; ne lipsesc două voturi pentru a intra în turul doi. Şi eu cer diplomaţiei româneşti să obţină aceste două voturi. După ce se retrag televiziunile, vă spun şi de unde se pot obţine - pentru a nu face o dezbatere publică pe temă, ştiţi, să ne spună ziariştii de unde să le luăm. Că sunt destui care ne pot spune, mari analişti economici, care au devenit şi analişti politici, şi de toate. Acestea ar fi obiectivele în interiorul Uniunii Europene: obţinerea unui portofoliu consistent; agricultura o vizăm. Şi vreau să ştiţi că nu este niciun secret, în luna iunie, la întâlnirea cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, eu am informat toate cancelariile despre acest obiectiv pe care îl avem: portofoliul agriculturii, după ce, pe 12 ianuarie a.c., am avut o discuţie cu preşedintele Comisiei Europene, cu Barroso. Sigur, aici intrăm într-o altă zonă. Ştim toţi că nu putem merge pe o singură carte. Va trebui să avem variantă de rezervă, pe care, de asemenea, o discutăm. Şi aş ruga presa să nu menţioneze că pregătim şi o variantă de rezervă. Dar, în mod categoric, va trebui să ştim ce vrem. Obiectivele pe parteneriatele strategice sunt două, de cea mai mare valoare în momentul de faţă: cel cu Statele Unite şi cel cu Franţa, care se dezvoltă extrem de rapid. În ceea ce priveşte parteneriatul cu Statele Unite, după cum ştiţi, el a avut o nesfârşită listă de obiective comune, care toate au fost atinse în timpul administraţiei Bush, fie că au fost obiective de politică externă, obiective de implicare în războiul antiterorism sau obiective de a stimula investiţiile americane în România. Toate au fost atinse la nivelul de angajament la care ele s-au făcut în 2005.

Însă, şi la noi, şi la partenerul american au fost; la noi vor fi alegeri. Noi avem deja pregătită lista obiectivelor comune spre a fi discutate cu partea americană atunci când lucrurile vor fi stabilite din punct de vedere al realizării unei întâlniri la vârf. Obiectivele au fost însă comunicate prin Departamentul de Stat, dar şi prin ambasada de aici. Sunt în analiză la Washington şi vom vedea care va fi lista a ceea ce ne propunem în comun în perioada anilor următori. Probabil că acest lucru va putea fi definitivat şi tranşat după ce se produc alegerile prezidenţiale şi în România. Franţa ne-a devenit partenerul cel mai solid în înteriorul Uniunii Europene şi ca efect al semnării Parteneriatului Strategic la Bucureşti cu preşedintele Sarkozy, un parteneriat care se dezvoltă pe toate palierele: politic, economic, militar, în toate zonele de interes şi nu numai pe zona cooperării în interiorul Uniunii Europene, ci şi în NATO, dar şi în organizaţii internaţionale. De altfel, foaia de parcurs cred că v-a fost adusă la cunoştinţă la Ministerul de Externe,  este o dezvoltare diplomatică consistentă pe această direcţie. Şi vă rog să ţineţi cont toţi, indiferent în ce capitale vă aflaţi, că, în mod egal, Statele Unite şi Franţa ne sunt parteneri strategici şi avem interese, precum şi celelalte state au interese legate de relaţia cu România. În această zonă aş plasa proiectul Nabucco, una din realizările de politică externă consistente ale României, ţară care a fost singurul stat care la un moment dat nu a oscilat, rămânând consecvent pe proiectul Nabucco. Iată că el s-a semnat la nivel guvernamental. Efortul major trebuie să fie acum pe traducerea în realitate a acestui proiect - şi aceasta înseamnă, deja, trecerea către execuţie şi către alocarea de resurse.

Ambasadorilor din Europa le este cunoscut că la penultima întâlnire a Consiliului European, pur şi simplu Nabucco se scosese din lista de priorităţi. A fost poziţia foarte energică a României când s-a obţinut nu numai reintroducerea pe lista de priorităţi a proiectului Nabucco, dar şi finanţarea proiectării pentru acest gazoduct. Şi iată că el a devenit realitate. Aş vrea să felicit diplomaţia românească pentru lipsa de oscilaţii în acest proiect, România dovedindu-se extrem de consecventă şi serioasă. Şi acest lucru a făcut ca până la urmă proiectul să se realizeze. Noi am adus contribuţia noastră importantă la acest proiect. Ce aş vrea să ştiţi foarte bine: nu trebuie căzut în plasa celor care spun da, s-a semnat proiectul, dar unde-i gazul? Gazul există. Există gaz pentru Nabucco şi în Iran, şi în Irak, şi în Turkmenistan, în zona Caspică, slavă Domnului, conducta să fie! Conducta să fie! Pentru că povestea: este, dar nu-i gazul, este povestea celor care nu ştiu. Să nu uităm şi Egiptul, care a ajuns deja cu o conductă pe teritoriul Turciei şi are resurse să contribuie cu parte din gazul necesar funcţionării Nabucco. Deci, diplomaţii din aceste ţări au ca mandat un contact continuu cu autorităţile - şi repet ţările: Iran, Irak, Egipt, Turkmenistan, Kazahstan, zona Caspică, Azerbaidjan - au ca mandat să fie în contact pe această temă, pe contractarea gazului pentru Nabucco, ca un mandat permenent, şi depistarea lărgimii disponibilităţilor fiecărui guvern de a se implica în proiectul Nabucco.

Sigur, pe fond, contractarea gazului rămâne o problemă a companiilor care au format consorţiul - din partea României fiind Romgazul. Însă efortul diplomatic trebuie să existe pentru a crea mediul necesar în care companiile care formează consorţiul să poată să se manifeste şi să-şi atingă obiectivul de a contracta integral cantitatea de gaz de care este nevoie pentru Nabucco. Din acest punct de vedere, aş vrea să mai vin cu un detaliu care, de asemenea, necesită efort diplomatic în continuare. Este vorba despre terminalul de gaz lichefiat de la Constanţa, terminal care nu vizează să dubleze Nabucco, ci pur şi simplu vizează crearea de alternative pentru ţări ca Polonia, Ucraina, în aprovizionarea cu gaz, şi nu numai, inclusiv pentru România. Stadiul proiectului este, în momentul de faţă, la nivel de fază finală a studiului de fezabilitate, pe care îl finanţează Guvernul Statelor Unite. Imediat ce studiul de fezabilitate va fi terminat, vom avea cifrele clare, obiectivele, capacităţi, descriere tehnică şi tot ceea ce implică realizarea terminalului de gaze lichefiate de la Constanţa. Este un proiect româno-american care vine în continuarea proiectelor stabilite cu Statele Unite şi noi credem că trebuie susţinut. De altfel, şi la Nabucco, când rămăsesem singuri, mai eram noi şi Statele Unite care vorbeau de proiectul Nabucco, în rest toată lumea plecase pe alte direcţii şi semnau într-o veselie acorduri. Cam asta despre parteneriatele strategice şi obiectivele strategice: Statele Unite, Franţa, Nabucco.
 

Aici vizăm, dacă vreţi, ca o perspectivă pe termen scurt, realizarea unor parteneriate extrem de solide cu Polonia şi Turcia. Cel cu Polonia a fost discutat deja de mine cu Preşedintele polonez; cel cu Turcia a fost discutat deja la nivelul miniştrilor de externe. Sunt ţări extrem de importante care ne pot fi parteneri şi avem foarte multe obiective comune. De aceea, Polonia, Turcia sunt ţări nu numai cu o deschidere foarte mare către un parteneriat cu România, dar şi ţări cu care avem interese comune pe diverse paliere - şi politice, şi economice. Obiectiv major de politică externă: susţinerea evoluţiei către Uniunea Europeană şi NATO a ţărilor din Balcani. Aici, România are interese majore ca aceste ţări să intre în zona de securitate şi în zona economică din care şi noi facem parte. Nu avem priorităţi. Aici noi privim zona, regiunea ca o regiune de interes major pentru România. Şi nu spunem întâi o ţară, pe urmă alta, ci, pe măsură ce-şi rezolvă problemele şi ating standardele, toate ţările din Balcani sunt partenerii noştri în evoluţia viitoare europeană şi de securitate. O menţiune specială fac pentru Serbia: România va susţine la CIJ demersul Serbiei şi, domnule ministru Aurescu, dacă puteţi contacta Belgradul dacă au nevoie de asistenţă, consultanţă vă rog să o puneţi la dispoziţie având în vedere experienţa  noastră la CIJ, dar şi credibilitatea pe care o avem atunci când susţinem că nu se pot face amputări teritoriale pe niciun criteriu. În demersul Serbiei la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, aş vrea ca Serbia să aibă în România un partener.

Pentru că suntem la Balcanii de Vest, următorul subiect pe care îl abordez foarte pe scurt având în vedere realităţile politice ale momentului în Moldova, nu vreau să transmitem niciun mesaj, dar diplomaţii români trebuie să ştie că efortul major este să îi convingem pe partenerii şi aliaţii noştri europeni că Republica Moldova trebuie aşezată în pachetul Balcani de Vest, atunci când se vorbeşte de viitoarele extinderi. Noi avem din acest punct de vedere mai bine de patru ani de insistenţe. Este evident că uşor, uşor, partenerii europeni încep să înţeleagă şi motivaţiile şi interesele nu numai ale Uniunii Europene, dar şi ale Republicii Moldova de a fi integrată, atunci când va fi pregătită, în Uniunea Europeană. Marea eroare care s-ar putea face ar fi să se trateze problema Balcanilor de Vest uitând Moldova şi pe urmă să luăm un pachet de măsuri pentru a corecta ceea ce putea fi făcut bine de la început. Republica Moldova nu poate fi lăsată în pachetul cu Ucraina, care şi ea are aspiraţii europene. Ar fi o mare eroare. Ori diplomaţia românească trebuie să-şi concentreze în continuare efortul pe această abordare a deschiderii porţii Balcanilor, din punct de vdere al accesului în Uniunea Europeană, pentru Republica Moldova. Obiectivul nostru legat de Republica Moldova este ca, mai devreme sau mai târziu, să devină membră a Uniunii Europene. Aici aş face o menţiune, pentru că a venit vorba de Republica Moldova, nu vreau într-un moment în care se vorbeşte de reducerea agenţiilor, să vin cu o propunere împotriva sensului pe care Guvernul îl dă reformării statului, dar exprim punctul de vedere în faţa dumneavoastră că ar trebui să creăm rapid o agenţie pentru acordarea cetăţeniei. Deja este evident că structurile care funcţionează în momentul de faţă, pe lângă Ministerul Justiţiei, nu pot face faţă numărului mare de solicitări de acordare a cetăţeniei celor care şi-au pierdut cetăţenia fără voinţa lor, a acelora şi a familiilor lor, până la gradul trei.

Domnilor diplomaţi, viaţa în Europa este frumoasă şi trebuie să vă spun că apreciez devotamentul dumneavoastră pentru capitalele europene: Londra, Paris, Berlin, Bruxelles, Haga. Sunt capitale superbe, dar avem nevoie de diplomaţi în Azerbaidjan, în Kazahstan, în Turkmenistan. Am mai abordat acest subiect. Plecaţi de la realitatea că orice şef de stat şi de guvern se întâlneşte, la fiecare trei luni, cu toţi şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană. Când avem o problămă dificilă o tranşăm acolo. Nu aş vrea să înţelegeţi că vrea să diminuez rolul diplomaţiei în interiorul Uniunii Europene, dar vă rog să înţelegeţi că avem nevoie de un efort diplomatic major în Asia Centrală. România poate fi un partener extrem de credibil pentru Uniunea Europeană, pentru statele membre ale Uniunii Europene, atâta timp cât îşi face datoria de ţară de frontieră. Este datoria unei ţări de frontieră, dincolo de garantarea securităţii, să aibă relaţiile diplomatice şi legăturile cu statele vecine sau statele din proximitate. Ori este clar că în politica energetică, Uniunea Europeană are nevoie de un parteneriat solid cu Azerbaidjanul, cu Turkmenistanul, cu Kazahstanul. De aceea, rugămintea mea la dumneavoastră este să înţelegeţi că un diplomat este ca un soldat. Ştiu libertăţile omului, dar dumneavoastră aveţi misiuni. Ştiu reticenţa care există de a ne duce la post în astfel de capitale, dar vreau să vă atenţionez că aveţi obligaţia, ca diplomaţi, să acceptaţi aceste posturi şi personalul din ambasade să fie dimensionat corespunzător îndeplinirii misiunilor de consolidare a relaţiilor politice şi economice cu aceste ţări. Repet, înţeleg reţinerile diplomaţilor de a se duce la post, şi nu mă refer numai la ambasadori, în astfel de ţări. Vă pot spune că sunt ţări cu o evoluţie extraordinară, pentru cei care nu ştiu, şi că preţuiesc foarte mult acei diplomaţi care vor înţelege interesele naţionale şi îşi vor face misiunea la posturi care nu sunt chiar în inima Europei, ci în inima Asiei. Asupra acestui aspect v-am atenţionat de câţiva ani. A venit momentul să trecem la o diplomaţie activă, puternică în Asia Centrală şi în zona Caspică. Nu vreau să insinuez nimic, dar vreau să înţelegeţi că diplomaţia nu este numai la Paris, Londra, Berlin sau Bruxelles. Este extrem de important să o facem acum în această zonă,  a Asiei Centrale, avem obligaţia faţă de partenerii noştri  europeni.

De asemenea, Orientul Mijlociu – aţi observat probabil că am avut vizite şi ale şefilor de stat din Orientul Mijlociu la Bucureşti şi ale mele în Orientul Mijlociu. Vă pot spune de la nivelul şefilor de stat că există un foarte mare nivel de încredere in România în această regiune. Personal, vă pot spune că am desluşit foarte bine din discuţiile cu şefii de stat şi de guvern din această regiune care sunt blocajele, nu acuz pe nimeni, niciun stat, dar vă spun şi dumneavoastră cuvântul de ordine pentru a se face progrese în Orientul Mijlociu, în procesul de pace, este ca nimeni să nu mai pună precondiţii. Atâta timp cât fiecare stat pune precondiţii celuilalt - şi vreau ca această  abordare să fie preluată de toţi diplomaţii noştri – deci, atâta timp cât există precondiţii pe care şi le aruncă peste frontieră unii altora, este clar că nu poate începe în mod real un proces  de pace. Sigur, dincolo de această practică, trebuie rezolvată şi problema care a apărut mai nou, de un an  - reconcilierea palestiniană. Reconcilierea palestiniană este într-adevăr o precondiţie, iar palestinienii trebuie să-şi rezolve problemele în interior pentru a se putea constitui într-un partener care poate discuta cu celelalte state. Dar, în ceea ce priveşte relaţiile între state, precondiţiile blochează acest proces.  Şi  vă dau un exemplu ca să fie lucrurile limpezi, să nu existe confuzii: un stat cere altui stat da putem începe negocierile dacă se eliberează Înălţimile Golan. Cine se poate gîndi că acesta nu este primul punct de discuţii atunci când se aşază la masă. Sigur că este primul punct de discuţii. De ce să pui precondiţii lucruri care sunt subiect de negociere şi de rezolvare. Aruncarea precondiţiilor este unul din elementele  de blocaj. Şi este una din concluziile pe care le-am tras şi le-am comunicat şi aliaţilor prietenilor noştri după ce am vizitat toate statele din Orientul Mijlociu.

Domnilor diplomaţi românii, fie că sunt temporar în afara frontierelor, fie că sunt comunităti româneşti rămân una din marile noastre priorităţi. Ceea ce vreau să întelegeţi,  şi apreciez eforturile pe care le faceţi mai bine de un an pentru a fi  la dispoziţia comunităţilor de români. Ceea se schimbă oarecum ca nuanţă legat de românii din afara frontierelor, este în relaţiile bilaterale cu ţările care nu respectă drepturile comunităţilor româneşti. Sigur, nu avem o poziţie brutală. Dar, diplomatic şi ori de câte ori avem ocazia, semnalăm vecinilor noştri situaţia românilor de lângă noi. Deci, nu este nimic schimbat pe fond şi în relaţiile bilaterale pe care le avem cu Ucraina, cu Serbia, cu Ungaria, cu Bulgaria – nimic, sunt vecinii noştri. Relaţiile de bună vecinătate trebuie să existe. Dar prea mulţi ani diplomaţia românească, statul roman, nu au făcut eforturile necesare pentru a-i ajuta pe românii de lângă noi să-ţi menţină limba, cultura, să înveţe în limba maternă  etc. Cei care vă aflaţi la post în state din jurul frontierelor României vă rog să trataţi problema drepturilor minorităţilor ca pe o problemă prioritară în relaţia bilaterală. Sunt destule cazuri în care vecinii noştri afirmă aspiraţii europene şi euro-atlantice, uitând că unul din lucrurile esenţiale pentru îndeplinirea criteriilor politice este chiar respectarea drepturilor minorităţilor, iar din acest punct de vedere, vă rog să deveniţi foarte activi. Trebuie evaluare pe fiecare ţară, deşi ea există, ştiu de câte ori  plec sau am întâlniri cu omologi sau cu politicieni din ţările respective, primesc documentarul necesar de la Ministerul de Externe, dar aş vrea o evaluare la zi  pentru că în unele ţări avem evoluţii negative şi ştim la ce ne referim când spunem de evoluţii negative în ceea ce priveşte tratamentul pe care guvernele îl aplică minorităţilor româneşti. Aş vrea să salut decizia Guvernului Serbiei de a recunoaşte minoritatea românilor  din Banatul sârbesc. Sigur, avem în continuare discuţii cu prietenii noştri sârbi legat de Valea Timocului, dar Serbia a făcut un pas important şi îl apreciem, îl tratăm ca atare. Nu vom putea impune tuturor standardele noastre, care sunt extreme de generoase, dar standardele europene trebuie aplicate de toţi.

Cam acestea erau lucrurile pe care eu aş fi vrut să le punctez. Legat de celelalte: relaţia cu Rusia, relaţia cu China, nu există nicio modificare în abordarea noastră, sunt relaţii tradiţionale, excepţionale cu China, la nivel politic, stăm mult mai rău la nivel economic, avem un deficit de balanţă comercială de peste două miliarde de euro şi aici problema nu este numai la vigoarea economiei chineze, ci este şi la lipsa noastră de interes de a diminua deficitul balanţei de plăţi cu China pentru că, după discuţiile pe care le-am avut cu preşedintele chinez, trei delegaţii au venit la Ministerul Economiei pentru a întreba ce putem să exportăm pentru că s-au înţeles preşedinţii noştri să echilibrăm balanţa de plăţi. Sigur că au fost trataţi cum au fost trataţi, li s-a explicat cât de privatizată este economia noastră şi au plecat înapoi, deşi aveau de la Guvernul chinez misiune să găsească soluţii de creştere a importurilor din România către China. A fost greu să strângă cineva comunitatea de afaceri, să le arate oportunităţile de export, pur şi simplu au fost trataţi cu lipsă de respect pentru interesul nostru. Rusia - relaţia pragmatică, tradiţională şi nevoia de a creşte nivelul de încredere între cele două ţări este deosebită. Au existat şi nişte incidente diplomatice în ultima perioadă, dar noi nu le considerăm specifice relaţiei româno-ruse şi ne dorim un parteneriat de pe poziţii de egalitate cu Federaţia Rusă, nu de egalitate ca forţă economică, nu de egalitate ca forţă militară, nu de egalitate ca influenţă în lume, dar relaţiile noastre trebuie să fie bazate pe respectul interesului celuilalt şi noi suntem gata să respectăm interesele Federaţiei Ruse cu condiţia ca şi ale noastre să fie deplin respectate.

Cam aceasta în câteva cuvinte, aş face o reluare foarte scurtă ca să nu existe dubii. În interiorul Uniunii Europene, prioriorităţi: intrarea în vigoare a Tratatului, comisar european, salvarea interesului nostru de a avea Agenţia Europeană de Coordonare a Autorităţilor Naţionale de reglementare în domeniul energiei pe ultima sută de metri, pe nişte intervenţii, susţineri, care încă mai pot fi făcute. La obiective pe termen lung: parteneriatul strategic cu Statele Unite şi cu Franţa, consolidate şi dată toată atenţia, Nabucco, o altă prioritate majoră, prefigurarea unei relaţii speciale, un parteneriat special cu Polonia, Turcia, Balcanii – susţinere pentru evoluţia către Uniunea Europeană şi către NATO a tuturor statelor, cu menţiune specială în ceea ce priveşte Serbia, susţinerea demersului Serbiei la CIJ. România nu recunoaşte Kosovo. Moldova trebuie să devină parte a procesului de extindere care vizează Balcanii de Vest. Nu aş vrea să aflăm de vreo speculaţie că Preşedintele mută Moldova în Balcani, vorbim de pachet, mă refeream la presă, nu la voi. Şi, în sfârşit, Asia Centrală, cu rugămintea şi cu dispoziţia să înţelegeţi că trebuie făcută o diplomaţie puternică în Asia Centrală, este şi obligaţia noastră, şi interesul nostrum, şi românii din afara frontierelor, în mod deosebit, românii de lângă noi: Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria. Sunt lucruri pe care trebuie să le rezolvăm în relaţia cu aliaţii şi partenerii noştri în perioada următoare. Vă mulţumesc mult!