Participarea presedintelui Traian Basescu la Congresul Cadrelor Didactice

COMUNICAT DE PRESĂ

(28 august 2009)

REF: Participarea preşedintelui Traian Băsescu la Congresul Cadrelor Didactice din România şi al Cadrelor Didactice Române de peste Hotare

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat vineri, 28 august a.c., la Congresul Cadrelor Didactice din România şi al Cadrelor Didactice Române de peste Hotare, al XXX-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România. Vă prezentăm discursul susţinut de şeful statului cu această ocazie:

“Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor învăţători, educatori, profesori,

Încep prin a vă mulţumi pentru invitaţia de a participa  la deschiderea acestui congres. De asemenea, tot în deschiderea congresului aş vrea să salut dascălii veniţi din ţări din jurul frontierelor României, acolo unde trăiesc români, acolo unde învăţătorii şi profesorii, printr-un excepţional efort uneori, ţin limba română, cultura românească în atenţia celor a căror patrie mamă este România. Şi aş vrea să salut delegaţiile din Serbia, din Timoc, din Republica Moldova, din Ucraina, din Ungaria, din Albania şi din alte ţări, mulţumindu-le pentru interesul pe care îl au de a rămâne conectaţi la ceea ce învăţătorii şi profesorii din România săvârşesc în aceste zile. Am înţeles că principalul obiectiv al acestui congres este să formulaţi puncte de vedere despre noua lege a învăţământului. Cred că este o ocazie extraordinar de bună şi, domnule preşedinte, vreau să vă infirm pesimismul. Vă asigur că toate amendamentele care se vor suprapune pe principiile semnate de toate partidele politice, de toate organizaţiile profesionale şi de societatea civilă prin Pactul pentru Educaţie vor fi preluate şi introduse în lege. Vă asigur că la Guvern va fi totală deschidere ca atâta timp cât amendamentele respectă obiectivele, îmi permit să zic vizionare, ale Pactului pentru Educaţie, să fie introduse şi să devină parte a noii legislaţii.

Din punctul dumneavoastră de vedere, pentru că înţeleg că în principal în sală sunt învăţători şi înainte de a vorbi despre această zonă a legislaţiei, aş vrea să vă spun un lucru omenesc. Toţi ne aducem aminte o mare parte din dascălii pe care i-am avut în liceu, în universitate, poate dascăli cu care unii au făcut doctorate. Toţi avem o memorie a trecutului nostru şcolar, dar trebuie să recunoaştem că este selectivă. Nu ne aducem aminte imediat numele profesorului de chimie poate sau a profesorului de biologie, sau a profesorului de la universitate, dar am convingerea că nu există om care să nu-şi aducă aminte numele învăţătorului lui. Eu trebuie să recunosc că am avut doi învăţători datorită faptului că tata s-a mutat din locul în care ne-am născut şi am început şcoala, dar nu o să o uit niciodată pe doamna învăţătoare Olteanu, care m-a învăţat alfabetul în clasa întâi sau pe domnul învăţător Ichim, pe care l-am avut învăţător din clasa a II-a la Liceul „Costache Negruzzi” din Iaşi. Ceilalţi profesori, unii mi aduc aminte foarte bine, alţii mai puţin, dar vă spuneam că niciodată nu o să îi uităm pe cei care ne-au învăţat alfabetul şi tabla înmulţirii. Venind în zona de legislaţie care vă priveşte în general, aş vrea să subliniz faptul că sunt un susţinător fără rezerve al unei reforme profunde a sistemului de educaţie şi cred că munca de trei ani a unei comisii, complet depolitizate, condusă de profesorul Miclea, în care au fost reprezentanţi şi experţi din învăţământul universitar, şi experţi din preuniversitar, şi experţi din preşcolar, reprezintă ceea ce în momentul de faţă se putea realiza mai bun, ţinând cont şi de realităţile României. Dar propunerile de soluţii ale Comisiei Miclea sunt propuneri care trebuie realizate treptat, în cazul în care aceste propuneri se vor transforma în legi. Ce este cert însă, este că propunerile lansate de Comisia condusă de profesorul Miclaea sunt propuneri care s-au inspirat în mod major din sistemele de educaţie performante din lume.

Trebuie să recunoaştem că sistemul de educaţie românesc se află în criză. Iar acest lucru îl vedem la capătul fiecărui ciclu major de învăţământ, dacă înţelegem prin major momentul în care tinerii se îndreaptă către piaţa muncii. Prea mulţi tineri nu reuşesc să dobândească o pregătire care să îi plaseze pe un loc performant în piaţa muncii, iar acest lucru este ilustrat şi de diagnosticul pus de Comisia prezidenţială, este ilustrat şi de evaluările pe care le primim din sistemul internaţional. Nu reuşim să avem nicio universitate în primele 500 de universităţi din lume, iar testele internaţionale făcute pentru învătământul preuniversitar demonstrează o depreciere de la an la an a calităţii sistemului de educaţie. Aceasta nu ne poate îndrepta decât către ideea că avem nevoie de o schimbare profundă a sistemului de educaţie românesc. O schimbare care să aşeze tânărul în centrul sistemului, tânărul alături de dascăl şi la care toate celelalte componente ale sistemului de educaţie să contribuie pentru creşterea performanţei. Un sistem de educaţie care să împartă echitabil responsabilitatea între elev, dascăl, familie, societate. Un sistem de educaţie care să poată fi cuantificat pe diverse etape ale pregătirii tânărului cu repercursiuni pozitive sau negative în mod egal şi asupra tânărului şi asupra dascălului. Dascălul nu poate sa rămână fără responsabilităţi într-un sistem de educaţie modernă. Dascălul trebuie să ştie că salarizarea lui este dependentă de performanţa pe care o are la clasă. Nu salarizarea de bază, ci salarizarea la care visăm, aceea care să dea confort financiar celor care slujesc în sistemul de educaţie românesc. Educaţia trebuie depolitizată şi este una din propunerile pachetului Miclea, ca de altfel şi cea care vizează salarizarea peste salarizarea de bază cuvenită din vechime şi pregătire, salarizarea în plus bazată şi pe performanţele elevului, dar un alt obiectiv al propunerilor Comisiei Miclea este depolitizarea completă a învăţământului şi apropierea  deciziei de comunitate.

Depolitizarea nu se poate manifesta în alt mod decât prin interdicţia ca directorul şcolii să fie membru activ al unui partid. El poate vota, poate să aibă opţiuni politice, dar nu poate să fie şi un activist de partid, un om recrutat dintre cei care au lipi afişe, eventual, în campania electorală. Apropierea deciziei de comunitate şi de interesele şcolii se poate manifesta schimbând modul de administrare al şcolii, şi în pachetul Miclea propunerea este ca orice şcoală să fie administrată de un consiliu, care să fie format: o treime din dascălii şcolii, o treime din reprezentanţii părinţilor, o treime din reprezentanţii administraţiei locale. De asemenea, directorul va fi ales de acest consiliu de administraţie în care sunt o treime dascăli, o treime administraţie locală, o treime părinţi. Numai aşa putem extrage şcoala din interesele politice şi o putem aşeza pe orbita ei tradiţional românească, aceea de a servi generaţiile tinere. După 1990 s-a politizat excesiv actul de conducere al şcolii. De asemenea, veţi vedea în proiect şi opţiunea- pentru că aici discutăm despre învăţători, în principal, despre educatori, - veţi vedea opţiunea: curricula să fie mult mai flexibilă, 30 la sută din ore rămânând la dispoziţia învăţătorului, educatorului, pentru a adapta învăţarea la nivelul clasei, pentru că nu avem clase egale, copiii nu vin cu cunoştinţe egale în învăţământul primar, pentru a putea corecta la momentul potrivit bagajul de cunoştinţe al copiilor, în aşa fel încât atunci când termină clasa a IV-a să fie la un nivel minim garantat, dacă vreţi, de cunoştinţe, pentru ca trecerea înspre şcoala generală să se facă de pe baze apropiate sau cu şanse pentru toţi copiii.

Veţi vedea că se introduce învăţământul preşcolar obligatoriu de un an. Ştim foarte bine ce se întâmplă la clasă, si eu nu o spun, de data aceasta, ca dascăl, ci ca părinte. Ştim foarte bine ce se întâmplă la clasă cu diferenţele de bagaj de cunoştinţe cu care copiii vin în clasa întâi. Unii deja scriu, citesc, alţii sunt profund necunoscători în a scrie şi a citi. De aceea, introducerea unui an obligatoriu de învăţământ preşcolar, în care şi cei care nu ştiu nimic despre alfabet şi despre adunare, să dobândească un minim de cunoştinţe, este esenţial pentru ca, pe urmă, învăţătorul să poată să plece cu copiii de la un nivel rezonabil spre a le consolida cunoştinţele elementare pe care trebuie să le primească. Nu în ultimul rând, vorbind de clasele I-IV, propunerile, soluţiile Comisiei Miclea vizează o evaluare. Atenţie, nu-i vorba de lăsat repetenţi sau de corigenţi, dar o evaluare în clasa a II-a, după terminarea clasei a II-a, în aşa fel încât dascălul să aibă timp ca până în clasa a IV-a, beneficiind de flexibilitatea în programă, rămânându-i la dispoziţie 30 la sută din ore, să ajute acei copii care par rămaşi în urmă să-şi dobândească necesarul de cunoştinţe până în clasa a IV-a pentru a avea platforma de pe care să plece la şcoala generală.

Nu în ultimul rând, cred că este un lucru de mare interes: pachetul Miclea recunoaşte studiile şi cunoştinţele dobândite în afara licenţei, în sistemul de pregătire care există mai ales în acest domeniu, în sistemul de educaţie, putându-se dobândi, în funcţie de calificări şi performanţă, titlul de profesor în preşcolar sau profesor în învăţământul de patru clase. Este un lucru valabil pe tot sistemul de educaţie, recunoaşterea cunoştinţelor dobândite, deci nu se referă numai la acest segment, numai la preşcolari plus clasele I-IV, se referă la tot sistemul de educaţie în care oamenii care, dincolo de diplomă, dobândesc cunoştinţe care îi califică pentru o treaptă superioară să poată să profeseze sau să primească salariile, retribuţiile, pe nivelul cunoştinţelor lor, şi nu pe nivelul unei diplome obţinute cu 10-15 ani în urmă. Lucrurile acestea, cred eu, sunt stimulative şi pentru copil, stimulează şi dascălul. Este o realizare a unor deziderate pe care oamenii le au de mult, în mod egal cei din învăţământ, dar şi familiile care îşi trimit copii şi îi dau pe mâna sistemului de educaţie românesc. Aş încheia pentru că nu este rostul meu să vă ţin atenţia blocată prea mult timp, dar aş încheia mulţumindu-vă pentru ce faceţi pentru copiii României. Aş spune în acelaşi timp că nu mai putem întârzia reforma sistemului de educaţie şi v-aş asigura că orice problemă, propunere care vine din partea dumneavoastră şi se aşează în interiorul principiilor validate prin Pactul pentru Educaţie va fi în atenţia Guvernului, înainte de a-şi asuma răspunderea pe legile educaţiei. Vă mulţumesc mult, vă doresc mult, mult succes, vă doresc ca aceste zile pe care le veţi petrece discutând despre viitorul educaţiei româneşti să se încheie cu statisfacţii pentru dumneavoastră şi vă asigur că voi fi un susţinător al oricărei propuneri care este în interiorul principiilor din Pactul pentru Educaţie. Vă mulţumesc mult şi vă doresc mult succes în aceste zile!”