Primirea domnului Francisco Camps, preşedintele Guvernului Comunităţii Valenciene
Primirea domnului Francisco Camps, preşedintele Guvernului Comunităţii ValencieneÎn cadrul convorbirilor, preşedintele Băsescu a reiterat importanţa intensificării cooperării economice între România şi Spania, inclusiv printr-o implicare sporită a companiilor spaniole în proiecte de infrastructură din România. În acest context, şeful statului a invitat firmele spaniole să participe la licitaţiile pe infrastructură din România.
Întâlnirea a prilejuit şi un schimb de opinii cu privire la relaţiile bilaterale dintre România şi Spania, preşedintele Traian Băsescu accentuând faptul că există o foarte bună cooperare între cele două ţări.
Preşedintele Guvernului Comunitaţii Valenciene şi-a exprimat aprecierea pentru membrii comunităţii româneşti din Spania şi, totodată, a subliniat seriozitatea acestora şi rolul important pe care l-au dobândit în societatea spaniolă. Şeful statului a mulţumit interlocutorului său pentru eforturile depuse de autorităţilor spaniole în vederea integrării comunităţii de români din Spania.
Departamentul de Comunicare Publică
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp