Traian Basescu solicita referendum national pentru trecerea la un parlament unicameral
Traian Basescu solicita referendum national pentru trecerea la un parlament unicameral
COMUNICAT DE PRESĂ
(24 septembrie 2009)
REF: Declaraţie de presă a preşedintelui României, Traian Băsescu
Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut joi, 24 septembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă. Şeful statului a precizat că, în vederea continuării reformei statului, a transmis, în cursul zilei de joi, 24 septembrie a.c., o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României în care solicită avizul consultativ privind organizarea unui referendum naţional pentru trecerea la un parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari.
Vă prezentăm textul integral al declaraţiei de presă:
“Bună ziua,
Bine v-am regăsit! Aş începe prin a saluta măsurile pe care Guvernul le-a adoptat în ultima perioadă cu privire la reducerea cheltuielior bugetare, la modernizarea structurală a României, dacă ne referim la Legea educaţiei sau la noua Lege a salarizării, lege care restabileşte echitatea. Cu siguranţă, probabil că asupra acestor legi viaţa va impune în continuare intervenţii pentru adaptarea lor la unele comandamente sociale, dar esenţial este că Guvernul a declanşat un proces de reformare a României. Unul din obiectivele acestor reforme, şi mă refer în primul rând la legea asumată de Guvern în Parlament prin care se desfiinţează un număr mare de agenţii, este reducerea cheltuielilor publice, utilizarea raţională a banului public şi dirijarea resurselor bugetare către investiţii, către educaţie, sănătate sau asistenţă socială. În mod categoric, ceea ce a făcut Guvernul prin asumarea răspunderii pe aceste legi care reformează sisteme din România nu este suficient. Este doar un început de reformare a statului, iar statul trebuie să fie, în ansamblul lui, parte a procesului de reformă. Trebuie să facem mai mult pentru ca banii publici să ajungă în programele de dezvoltare şi nu să fie consumaţi de un aparat de stat bugetofag.
Consider, deci, că sunt două comandamente fundamentale în continuarea reformelor, după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe cele trei pachete de legi. Aceste comandamente sunt: continuarea reformării statului, reforma statului nu s-a oprit aici, şi, un al doilea comandament, reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, element esenţial pentru ca statul însuşi să nu fie o povară pentru contribuabil, pentru proprii lui cetăţeni. Din aceste motive, cu puţin timp înainte m-am adresat preşedinţilor celor două Camere, solicitându-le avizul pentru a continua reforma statului. Avizul este necesar în vederea organizării unui referendum naţional prin care să consultăm poporul, poporul suveran, aşa cum este descris de Constituţie, cu privire la două aspecte. Primul este reducerea la un parlament unicameral, iar al doilea aspect, reducerea numărului de parlamentari la maximum 300, România având în momentul de faţă un parlament cu 471 de parlamentari. Data pe care o propun Parlamentului pentru organizarea referendumului este data alegerilor prezidenţiale, în aşa fel încât să diminuăm costurile de consultare a poporului.
Motivele pentru care susţin acest lucru sunt cele pe care le-am prezentat frecvent atunci când am invitat partidele să discutăm despre reforma constituţională. Vă aduceţi probabil aminte că am avut angajamentul partidelor în 2005 că vor activa comisia pentru revizuirea Constituţiei. Sigur, niciun partid nu s-a ţinut de cuvânt. După alegerile din 2008, am avut aceeaşi întâlnire la Cotroceni, de această dată cu partidele care formează marea coaliţie. Au promis ca vor activa comisia constituţională în Parlament, n-au făcut-o, şi atunci singura soluţie pentru a împinge lucrurile înainte este consultarea poporului, organizarea unui referendum.
Sigur, problema revizuirii Constituţiei este mult mai largă, dar un Parlament unicameral cu un număr mai mic de parlamentari, de maximum 300 de parlamentari, cred că răspunde nevoilor României şi avantajele ar fi multiple. Primul şi cel mai important ar fi acela că decizia în Parlament s-ar lua mult mai uşor, iar Parlamentul ar deveni mult mai eficient. În
acelaşi timp, cheltuielile de funcţionare a statului s-ar reduce în mod rezonabil. Nu în ultimul rând, aş menţiona transformările care urmează să aibă loc la nivelul Uniunii Europene prin intrarea în vigoare până la sfârşitul anului a Tratatului de la Lisabona. În baza acestui tratat, Parlamentul European va coopera continuu cu Parlamentul României, Parlamentul European devenind coautor al deciziilor care se vor lua la nivel european, ceea ce înseamnă că România va avea oricum o cameră a Parlamentului la Bruxelles sau Strasbourg.
Un parlament unicameral ar răspunde mult mai rapid consultărilor pe care Parlamentul European le va face cu parlamentele naţionale, iar din acest punct de vedere aţi văzut probabil performanţa Parlamentului României, care în trei ani nu a trimis niciun punct de vedere cu privire la directivele adoptate de Parlamentul European, deşi a fost invitat să o facă. Un parlament unicameral cu un număr mai mic de parlamentari, maximum 300, faţă de 471, câţi avem acum, ar fi un element şi de reducere a corupţiei: mai puţini politicieni de rang înalt care fac trafic de influenţă. Spun acest lucru fără să acuz pe cineva, dar riscul de trafic de influenţă este mai mic dacă de la 471 de parlamentari vor fi maximum 300. Nu în ultimul rând, această măsură ar putea să reducă o clasă a privilegiaţilor cu pensii speciale, cu venituri speciale, cu sume forfetare speciale aflate la dispoziţie.
În sfârşit, cred că această măsură este singurul lucru pe care îl puteam face pentru a-mi ţine promisiunile de la începutul mandatului care vizau modernizarea statului. Atâta timp cât nu am găsit înţelegere, aşa cum am găsit în alte situaţii, educaţie, patrimoniu, sănătate, dacă nu am găsit înţelegere la clasa politică pentru a începe un proces de revizuire a Constituţiei şi adaptarea Constituţiei la realităţile de astăzi ale României, am obligaţia să-mi continui demersul recurgând la mijloace constituţionale legale şi în acest fel să mă adresez poporului.
Vă mulţumesc! Am dorit să vă informez despre această scrisoare transmisă Parlamentului, pentru a avea în primul rând motivaţia mea. Ce motivaţii vor da politicienii şi analiştii - aş vrea să găsească şi un punct de vedere al Preşedintelui României.
Vă mulţumesc mult!”
Departamentul de Comunicare Publică
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp