Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:35 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grupurile de Actiune Locala vor deconta TVA doar pentru cheltuielile eligibile

ro

20 Jul, 2010 23:24 1503 Marime text
Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) decontează Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) beneficiarilor Măsurii 431 - „Funcţionarea Grupurilor de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului", sub-măsura 431.1 „Construcţie parteneriate public private", faza 3 „Sprijin financiar pentru pregătirea dosarelor pentru selecţia GAL, exclusiv pentru cheltuielile eligibile, decontate din finantarea nerambursabila din FEADR (contribuţia publica ).

În acest sens, APDRP certifică cheltuielile eligibile autorizate şi TVA aferentă acestora şi solicită de la MADR virarea fondurilor prin formularul „Solicitare de fonduri pentru sumele necesare acoperirii plăţii TVA aferente proiectelor finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală" din cadrul Anexei nr. 11 a Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 16/2010.

Astfel, APDRP poate deconta beneficiarilor, contravaloarea TVA aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii şi execuţiei de lucrări, pentru componenta de contribuţie publică (conform art. 13, lit. d) din OUG nr. 74/2009).

Aşadar, decontarea TVA se va face de către APDRP doar pentru cheltuielile eligibile realizate de către beneficiar, pentru cele neeligibile acesta suportând toate costurile din fondurile proprii.

Beneficiarii sub-măsurii 431.1, faza 3, sunt Grupurile de Acţiune Locală (GAL). Acestea sunt constituite din unităţi administrativ-teritoriale, asociaţii ale acestora legal constituite şi organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publică, având personalitate juridică. Finanţarea proiectelor depuse de GAL se realizează prin contribuţie publică (UE şi Guvernul României) de 80% şi cofinanţare privată de 20%.

În acest moment, pentru faza 3 a Măsurii 431 au fost contractate 111 proiecte cu o valoare publică de 4,8 milioane de euro.

Informaţii suplimentare

Obiectivul general al Axei 4 - LEADER îl constituie demararea şi funcţionarea initiaţivelor de interes local, utilizând abordarea "de jos în sus" prin implicarea actorilor locali în dezvoltarea propriilor teritorii.

Grupurile de Acţiune Locală sunt entităţi ce reprezintă parteneriate public - private, constituite din reprezentanţi ai sectorului public, privat şi civil, desemnaţi dintr-un teritoriu rural omogen, care vor trebui să îndeplinească o serie de cerinţe privind componenţa, teritoriul acoperit şi care vor implementa o strategie integrată pentru dezvoltarea teritoriului.

Grupul trebuie să aibă definit un teritoriu geografic omogen care să respecte spaţiul eligibil pentru implementarea LEADER şi să cuprindă o populaţie între 10.000 şi 150.000 locuitori. Pentru zona Delta Dunării se admite ca limita de locuitori să fie de cel puţin 5.000.

După prima selecţie a Grupurilor de Acţiune Locală (GAL), acestea vor reprezenta prin „puterea exemplului" un stimulent şi un sprijin real pentru alte teritorii şi se vor iniţia alte parteneriate ce vor intra în procesul de selecţie până la sfârşitul anului 2010.

Acţiunile care vor fi întreprinse în cadrul Axei 4 sunt sintetizate în cadrul a 3 măsuri, respectiv :

- Măsura 41 - Implementarea strategiilor de dezvoltare locală;

- Măsura 421 - Implementarea proiectelor de cooperare

- Măsura 431 - Funcţionarea Grupurilor de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului.

Măsura 431 urmăreşte creşterea capacităţii de implementare a strategiilor de dezvoltare locală prin :

a) Construcţie instituţională la nivel local;

b) Asigurarea resurselor umane, financiare şi tehnice pentru susţinerea activităţii Grupurilor de Acţiune Locală;

c) Instruirea personalului Grupurilor de Acţiune Locală în vederea elaborării şi implementării strategiilor de dezvoltare locală;

d) Animarea teritoriului.

Măsura 431 este împărţita în 2 sub-măsuri (prima disponibilă înaintea selecţiei GAL şi cea de-a doua după selecţia GAL), respectiv:

- Sub-măsura 431.1 sprijină construcţia de parteneriate public-private, elaborarea strategiilor de dezvoltare locală şi pregătirea planului de dezvoltare locală în vederea participării la selecţie a Grupurilor de Acţiune Locală (GAL);

- Sub-măsura 431.2 oferă sprijin Grupurilor de Acţiune Locală pentru: cheltuieli de funcţionare, animare şi dobândirea de competenţe.

Sub-măsura 431.1 „Construcţie parteneriate public-private" se implementează în 3 faze succesive, astfel:

- Faza 1 - În această fază se realizează sensibilizarea actorilor locali privind abordarea LEADER, prin sesiuni de informare şi formare privind Programul Naţional de dezvoltare Rurală, dezvoltarea locală, Axa 4 LEADER, exemple de acţiuni concrete întreprinse în zonele rurale;

- Faza 2 - În această fază se realizează formarea reprezentanţilor potenţialelor GAL privind elaborarea strategiilor de dezvoltare locală (realizarea analizei diagnostic şi analizei SWOT, elaborarea strategiei, a programului de acţiuni, formarea parteneriatului, etc);

- Faza 3 - În această fază se va oferi sprijin financiar pentru pregătirea planurilor de dezvoltare locală pentru selecţia GAL, pe baza unui proiect elaborat de parteneriatele interesate. Acesta va cuprinde obiectivele, durata de realizare, acţiunile, bugetul necesar pentru pregătirea strategiei şi a planurilor de dezvoltare locală pentru selectarea GAL. Produsul final al acestui proiect va fi planul de dezvoltare locală pentru selectarea GAL.

Direcţia Relaţii Publice

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii